Contestaţie la executare. Încheierea nr. 26/2013. Judecătoria DOROHOI

Încheierea nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 1174/222/2013

DOSAR NR._ contestație la executare

ROMANIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 26 aprilie 2013

Președinte - Murarașu I.

Grefier - C. C.

La ordine judecarea acțiunii civile introdusă de contestatoarea P. M. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Mun.D..

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatoarea, lipsă reprezentantul intimatei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care contestatoarea arată că dorește să renunțe la judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.

Contestatoarea având cuvântul solicită să se ia act de renunțarea la judecată.

INSTANȚA

Văzând declarația de renunțare la judecată, formulată de către contestatoare, ținând seama de dispozițiile art. 246 cod procedură civilă,

DISPUNE :

În baza art. 246 Cod procedură civilă ia act de renunțarea la judecată a contestatoarei P. M. domiciliată în satul Horlăceni, . în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului D..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 26/2013. Judecătoria DOROHOI