Plângere contravenţională. Sentința nr. 5/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 5/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 3470/222/2012

D. nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

Sentința civilă nr. 5

Ședința publică din 07 ianuarie 2013

Președinte – A. E.- C.

Grefier – B. F.

La ordine judecarea plângerii contravenționale, formulată de petentul T. C. cu domiciliul în mun. D., .. 19, Jud. B. ,în contradictoriu cu intimata G. F. B. cu sediul în mun. B., .. 2, Jud. B. prin reprezentanții legali .

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat atât lipsa petentului cât și a reprezentantului unității intimate .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că petentului i s-a comunicat întâmpinarea unității intimate, însă acesta nu a formulat răspuns.

Instanța ia act de excepția invocată de petent prin plângere, respectiv cea a prescrierii sancțiunii amenzii contravenționale, precum și de excepția tardivității formulării prezentei plângeri, invocată de intimată prin întâmpinare, excepții asupra cărora urmează să se pronunțe .

Văzând că nu se formulează cereri noi și nu sunt alte probe concludente de administrat instanța constată pricina în stare de judecată și reține cauza spre soluționare .

JUDECATA

Asupra acțiunii civile de față :

Prin plângerea înregistrată la această instanță cu nr._ din 29.10..2012, petentul T. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata G. F. B. anularea procesului –verbal de contravenție prin care i s-a aplicat o amendă în cuantum de 300 lei, motivat de faptul că între momentul încheierii actului constatator și data la care a luat cunoștință de acesta a trecut o perioadă mai mare de 30 de zile și prin urmare, invocă excepția prescripției executării sancțiunii.

În motivarea plângerii petentul arată că a luat cunoștință de procesul –verbal de constatare și sancționare a contravenției, în momentul în care a solicitat Serviciului de Taxe și Impozite Locale D. eliberarea unui certificat de atestare fiscală, necesar înstrăinării unui autoturism.

În drept invocă prevederile O.G nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare .

În dovedire a depus la dosar înscrisuri .

Intimata legal citată ,a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității depunerii cererii iar, pe fond, a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

În susținerea întâmpinării se arată că petentul a semnat procesul –verbal de contravenție pe fiecare pagină, precum și la rubrica obiecțiuni de la litera C, astfel că relatarea petentului că n-a avut cunoștință de aplicarea sancțiunii nu este adevărată.

În dovedire, intimata a depus la dosar copia procesului –verbal contestat .

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/24.04.2004, petentul a fost sancționat cu o amendă în sumă de 300 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de Legea contabilității, nr. 82/1991, republicată, cu modificări.

Petentul a invocat prin plângerea formulată, excepția prescripției executării sancțiunii, motivat de faptul că, între momentul încheierii actului constatator și data la care a luat cunoștință de acesta, a trecut o perioadă mai mare de 30 de zile.

Pe de altă parte, intimata a invocat excepția tardivității depunerii cererii, deoarece, de la data la care petentul a luat cunoștință de existența actului constatator și până la data depunerii plângerii contravenționale la instanță, a trecut o perioadă mai mare de 15 zile.

Potrivit disp. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Din actele dosarului, rezultă că procesul verbal a fost întocmit la data de 24.04.2004 iar, în cuprinsul acestuia, în partea finală, se consemnează faptul că a fost întocmit în trei exemplare, din care o copie s-a înmânat contravenientului. Mai mult decât atât, procesul verbal este semnat de către contravenient pe fiecare pagină, precum și la rubrica obiecțiuni, de la litera C. Plângerea este înregistrată la această instanță la data de 26.10.2012. Potrivit disp. art. 31(1) din OG nr.2/2001, republicată: „ Împotriva procesului verbal de constatare și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia” iar potrivit disp. art. 37: „Procesul verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31,…constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.

În temeiul acestor prevederi legale obligatorii, instanța va respinge plângerea petentului, ca tardiv introdusă.

Implicit, în ceea ce privește prescripția executării sancțiunii, invocată de petent, aceasta va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Prezenta plângere este scutită de plata taxei de timbru.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale.

Respinge, ca tardiv introdusă, plângerea contravențională formulată de petentul T. C. cu domiciliul în mun. D., .. 19, Jud. B. ,în contradictoriu cu intimata G. F. B. cu sediul în mun. B., .. 2, Jud. B., prin reprezentanții legali .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07. 01. 2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător A. E.- C. B. F.

Red. AEC

Thred. B.F.

Ex. 4

25.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5/2013. Judecătoria DOROHOI