Pretenţii. Sentința nr. 1221/2013. Judecătoria DOROHOI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1221/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 29-08-2013 în dosarul nr. 2234/222/2013
Dosar nr._ /2012 pretenții bănești
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
Sentința civilă nr. 1221
Ședința publică din 29 august 2013
Președinte – N. M. I.
Grefier – C. C.
La ordine judecarea acțiunii civile, formulată de reclamanta S.C. A. G. S.A. – societate în faliment cu sediul în B., .. 3, jud. B., prin lichidator judiciar C.II. D. C. L., în contradictoriu cu pârâta Aciobotaritai D. cu domiciliul în D., .. 5, . având ca obiect pretenții bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată obiectul cauzei ”pretenți bănești”, cauza se află la primul termen de judecată după care se arată că, în temeiul art 43 Cod procedură civilă, s-a procedat la verificarea existenței vreunui caz de incompatibilitate întocmindu-se în acest sens referatul corespunzător,
Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale și, în baza cu art. 94 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este deplin competentă pentru soluționarea prezentei cauze.
Instanța, în baza art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă și având în vedere împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 zile.
Instanța, în baza art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 292 Cod procedură civilă, încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse de părți.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, se socotește lămurită asupra procesului și declară închisă faza cercetării judecătorești.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise, conform art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și, în temeiul art. 395 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra cauzei.
JUDECATA
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr._ din 04.06.2013, reclamanta S.C. A. G. S.A. – societate în faliment prin lichidator judiciar C.II. D. C. L. a chemat în judecată pe pârâta pârâta Aciobotaritai D. cu domiciliul în D., .. 5, . jud B. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 566,01 lei din care suma de 3941,95 lei reprezentând c/v facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 26.12._12; suma de 139,06 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 26.12.2009 – 11.05.2012; 35 lei contravaloare notificare.
În motivarea acțiunii arată că pârâta a beneficiat de serviciile de alimentare apă furnizate de A. G. SA, că necontestarea facturilor emise lunar este de natură a dovedi indirect acceptarea de către pârâta a facturilor, că utilizarea serviciilor prestate de . este dovedită de inexistența unei solicitări scrise de debranșare din partea pârâtei. Mai arată că a încercat soluționarea litigiului cu pârâta pe cale amiabilă prin conciliere directă însă fără rezultat.
Cu privire la majorările de întârziere arată că acestea au fost calculate în baza prevederilor art. 42 alin. 10 din Legea 51/2006 și ale art. 30 alin. 4 din Legea 241/2006, respectiv 0,10 % pentru fiecare zi de întârziere până la data de 30.06.2010, de 0,05 % de la 01.07.2010 și de 0,04% de la 04.04.2011 de la data la care obligațiile au devenit exigibile.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar contractul de furnizare nr. 4408 din 02.10.2009 (f. 6-8), facturi fiscale (f. 11, 17-27), situația centralizată a datoriilor (f. 12), Încheierea Tribunalului B. nr. 197/2011 pronunțată în dosarul nr._ /a1 (f. 5), centralizator calcul penalități (f. 13-16), dovada efectuării concilierii directe (f. 9-10).
În drept invocă prevederile art. 1177, 1178, 1270, 1272, 1522, 1531, 1535 Cod civil, art. 43 din Codul comercial, Legea 51/2006, Legea 241/2006, Legea 210/2005, OUG 39/2010, art. 7201 C.pr.civ., art. 77 din Legea 85/2006
Potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 prezenta acțiune este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În temeiul art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, la data de 07.06.2013 a fost comunicată acțiunea către pârât însă acesta nu a formulat întâmpinare în termenul de 15 zile stabilit de instanță în temeiul art. 201 alin. 5 Cod procedură civilă.
Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a solicitat administrarea unor probe.
I. Analizând materialul probator administrat în cauză în ceea ce privește contravaloarea serviciilor de furnizare apă instanța reține următoarele:
În baza contractului nr. 4408 din 02.10.2009 societatea reclamantă a furnizat pârâtului servicii conform Anexei nr. 1 la contract însă aceasta nu a achitat contravaloarea acestora în perioada 26.12._12, acumulând un debit în sumă de 391,95 lei.
Conform dispozitiilor art. 7 alin. 7 din contractul mai sus menționat, pârâtul se obliga să plătească reclamantului serviciile prestate în termen de 30 de zile de la emiterea facturilor.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din contractul mai sus menționat este prevăzută obligația pârâtului de a plăti în cazul întârzierii la plată a penalităților la nivelul dobânzii datorate pentru neplata obligațiilor bugetare pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma datorată.
Din cuprinsul facturilor depuse la dosarul cauzei instanta retine că pârâta a acumulat un debit în sumă totală de 391,95 lei pentru apă/canal livrate de reclamantă în perioada 26.12._12.
Conform dispozițiilor art. 969 cod civil 1864, contractele legal încheiate sunt obligatorii pentru părți având forță juridică similară unei legi.
Ele trebuie executate cu bună credință având în vedere și dispozițiilor art. 1073 Cod civil 1864 potrivit căreia creditorul are dreptul la executarea întocmai a obligației de către debitor, iar în caz contrar are dreptul la despăgubiri.
În cadrul raporturilor juridice obligaționale, creditorului care invocă obligarea debitorului la îndeplinirea unei anume obligații îi revine sarcina de a dovedi existența creanței, respectiv a raportului juridic care a dat naștere dreptului său subiectiv.
Odată făcută această probă, pârâtul este obligat să iasă din pasivitate și în apărare să facă dovada fie a ineficienței raportului juridic obligațional în baza căruia creditorul își întemeiază dreptul său de creanță, fie a executării obligației invocată de către creditor.
În prezenta cauză se constată că reclamanta S.C. A. G. S.A a făcut dovada prin administrarea probei cu înscrisuri a existenței raportului juridic obligațional având în vedere contract de prestării servicii nr. 4408/2009 încheiat de părți și facturile emise în baza acestuia.
Pârâta nu a administrat nici o probă din care să rezulte executarea obligației care îi incumbă, și prin întâmpinare a recunoscut implicit existența creanței solicitând eșalonarea la plată a debitului.
Conform dispozițiilor art. 969 Cod civil 1864 și a art. 1270 NCC contractele legal încheiate sunt obligatorii pentru părți având forță juridică similară unei legi.
Ele trebuie executate cu bună credință având în vedere și dispoz. art. 1073 Cod civil și art. 1556 NCC potrivit căreia creditorul are dreptul la executarea întocmai a obligației de către debitor, iar în caz contrar are dreptul la despăgubiri.
În cadrul raporturilor juridice obligaționale, creditorului care invocă obligarea debitorului la îndeplinirea unei anume obligații îi revine sarcina de a dovedi existența creanței, respectiv a raportului juridic care a dat naștere dreptului său subiectiv.
Odată făcută această probă, pârâtul este obligat să iasă din pasivitate și în apărare să facă dovada fie a ineficienței raportului juridic obligațional în baza căruia creditorul își întemeiază dreptul său de creanță, fie a executării obligației invocată de către creditor.
Obligarea pârâtului la plata contravalorii energiei livrate și a contravalorii lucrărilor efectuate corespunde prevederilor art. 969 Cod civil și 1073 Cod civil, care stipulează principiul obligativității actelor juridice legal încheiate și principiul dreptului creditorului la executarea întocmai a obligației de către debitor.
De asemenea, condiția referitoare la necesitatea existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile este îndeplinită cuantumul creanței fiind de 391,95 lei.
Art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prevede că este certă creanța „a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”. Instanța constată că, în cauză, creanța a cărei valorificare se urmărește rezultă din contractul mai sus-menționat, care atestă convenția încheiată între părți existența sa fiind neîndoielnică.
Cu privire la caracterul lichid al creanței, art. 662 alin. 3 codul de procedură civilă prevede că o creanță „este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlu executoriu conține elemente care permit stabilirea lui”.
Instanța constată că, în speță, această condiție este îndeplinită, deoarece câtimea creanței este determinată în cuprinsul contractului de livrare nr. 4408/2009 și facturile fiscale atașate la dosarul cauzei.
În privința exigibilității creanței, o creanță este exigibilă sau scadentă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit sau, în condițiile legii, debitorul este decăzut din beneficiul termenului. Astfel, în speță, la art. 7 alin. 7 din contractul mai sus menționat, pârâtul se obliga să plătească reclamantului serviciile prestate în termen de 30 de zile de la emiterea facturilor .
În ceea ce privește ultima condiție ce se urmărește a fi îndeplinită, referitoare la existența unui înscris constatator al creanței, instanța constată că între părți există, așa cum s-a arătat, contractul de livrare nr. 4408/2006 precum și facturile fiscale atașate la dosarul cauzei.
Față de această reglementare legală, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru plata serviciilor de livrare apă întru-cât contractul de livrare este semnat și asumat de ambele părți.
În consecință, instanța urmează a admite acțiunea și va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 391,95 lei reprezentând contravaloarea serviciilor livrate.
II. Analizând materialul probator administrat în cauză în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere instanța reține următoarele:
Instanța reține în primul rând că, în cererea formulată, creditoarea a pretins și calculat penalități în baza prevederilor art. 42 alin. 10 din Legea 51/2006 și ale art. 30 alin. 4 din Legea 241/2006, respectiv 0,10 % pentru fiecare zi de întârziere până la data de 30.06.2010, de 0,05 % de la 01.07.2010 și de 0,04% de la 04.04.2011 de la data la care obligațiile au devenit exigibile.
Cuantumul penalitățiilor facturate și solicitate de către creditoare se ridică la suma de 139,06 lei.
Potrivit art. 4 din Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 65/2002, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit literei i) din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța apreciază că se regăsește în cauză.
Penalitățile calculate de creditoare depășesc cuantumul dobânzii legale însă nu se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzei, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu reclamanta nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de apă curentă pe o piață dominată doar de . ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.
Faptul că nu există monopol pe piață nu este de natură să înlăture caracterul abuziv al clauzei, întrucât art. 4 din Legea nr. 192/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare, nefiind așadar necesar ca clauzele abuzive cuprinse într-un contract prestabilit (de adeziune) să fie întrebuințate de un comerciant care deține un monopol pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Ceea ce sancționează legea este că, în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.
Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
De aceea, luarea la cunoștință a condițiilor generale de prestare a serviciului nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.
În concluzie, instanța constată că penalitățiile calculate asigură un echilibru just și legal între drepturile și obligațiile părților.
În aceste condiții, debitoarea va fi obligată la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 139,06 lei .
III. În privința cheltuielilor de judecată instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 274 C.pr.civ. rezulta ca partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuieli de judecata. La baza obligatiei de restituire stă culpa procesuala a partii care a cazut în pretentii.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 35 lei reprezentând contravaloarea unei notificări și deși art. 1169 Cod civil vechi avea obligația probării cheltuielilor efectuate nu și-a îndeplinit această obligație procesuală.
Pentru acestea instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă respective la plata sumei de 35 lei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. G. S.A. – societate în faliment cu sediul în B., .. 3, jud. B., prin lichidator judiciar C.II. D. C. L., în contradictoriu cu pârâta Aciobotaritai D. cu domiciliul în D., .. 5, . jud B. și în consecință:
Obligă pârâta Aciobotaritai D. să achite reclamantei suma de 566,01 lei din care suma de 391,95 lei reprezentând c/v livrărilor de servicii apă/canal, suma de 139,06 lei reprezentând penalități de întârziere și 35 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Registratura Judecătoriei D..
Pronunțată în ședință publică astăzi 29 august 2013.
PREȘEDINTE GREFIER,
JudecătorNicolau M. I. C. C.
Red. N.M.I.
Thred. CC
Ex. 4/5.09.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 608/2013.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1207/2013. Judecătoria... → |
|---|
