Contestaţie la executare. Sentința nr. 2695/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2695/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 4094/318/2013

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2695

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.06.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE F.-G. A.

GREFIER M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul M. P.M. și intimatul E. Retail Service IFN S.A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul M. P.M. personal și asistat de avocat S. F. substituind pe av. P. E. R., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care,

Verificându-și din oficiu competența, întrucât se află la prima zi de înfățișare, potrivit art. 1591 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză, atât din punct de vedere general și material, cât și teritorial, potrivit art. 400 alin. 1 raportat la art. 373 alin. 2 și 453 alin. 2 C.proc.civ.

Av. S. F. depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială av. P. E. R., delegație de substituire, chitanța nr.227/29.05.2013 în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat, foaie de vărsământ, chitanța . nr._(92)/01.04.2013 în cuantum de 194 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, concluzii scrise și următoarele înscrisuri în copie: adresa nr. 99E/2013/13.05.2013 emisă de B. B. F. din care reiese că debitul restant cu care figurează M. M. este de 3151,62 lei, adeverința nr.2273/27.05.2013 prin care i s-a reținut lunar lui M. M. suma de 500 lei, adresa B. B. F. către RAAN, ordin de plată nr.2366 în cuantum de 2050 lei din 08.03.2013, borderou popriri februarie 2013, ordin de plată nr.2488 în cuantum de 2354 lei, borderou poprire martie 2013, ordin de plată nr.2615 în cuantum de 2196 lei, borderou poprire aprilie 2013, adresa nr._­_2/29.04.2013 emisă de E. Retail Services-situație financiară a contului de card.

Instanța pune în discuție necesitatea efectuării unei expertize specialitatea contabilitate pentru a se constata plățile efectuate de contestator în baza contractului care se execută silit.

Contestatorul arată că nu este de acord cu expertiza specialitatea contabilitate. La solicitarea instanței arată că recunoaște că mai are de plătit sume de bani către intimată dar solicită să achite acești bani eșalonat. Nu este de acord să plătească cheltuielile de executare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, față de disp.art. 150 C., constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av. S. F. apărător pentru contestator solicită instanței admiterea contestației, anularea formelor de executare, obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu – J., la data de 15.03.2012, sub nr._ contestatorul M. P M. a formulat contestație la executare împotriva formelor de executarea și a titlului executoriu emis în dosarul nr. 99/E/2013 de către B. B. F..

În motivarea contestației s-a arătat că la data de 28.04.2005 contestatorul a cumpărat de la Altex Impex SRL Dr. Tr. S., mărfuri în valoare de 14.297.000 lei ROL pe care s-a angajat să le achite în 60 de rate lunare, sumă totală ce trebuia achitată și ar fi trebuit să fie de 23.812.198 lei ROL.

Reclamantul a menționat că atunci când a semnat la magazin contractul pentru produsele respective a fost înștiințat că i se va emite un card în baza căruia să poată achita mai ușor ratele, iar el de bună credință a semnat contractul neavând cunoștințe să înțeleagă în totalitate principalele noțiuni ale acestuia.

În dovedirea contestației a anexat în copie cartea sa de identitate, comunicare din dosarul 99/E/2013, adresă a Primăriei Dr.Tr.S., cerere pentru emiterea unui card de credit Euroline, condiții generale pentru emiterea și utilizarea cardului, 6 extrase lunare și copia a 5 chitanțe de depunere în numerar.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru (f.21) și timbru judiciar.

La solicitarea instanței B. B. F. a înaintat în copie dosarul de executare nr. 99/E/2013.

La data de 15.03.2013 dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu-J. ca fiind un dosar care se judecă în baza noului cod de procedură civilă, fiind repartizat aleatoriu completului de judecată cu indicativul C.28, complet care având în vedere disp. art. 25 alin. 1 din noul cod de procedură civilă și faptul că data încuviințării executorii silite este 30.01.2013 a trimis dosarul la Serviciul Registratură al instanței în vederea fixării primului termen de judecată la data de 05.04.2013 potrivit dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă la același complet de judecată.

De altfel din cuprinsul plicului în care a fost expediată contestația la executare, aflat la poziția 24 din dosar reiese faptul că ștampila poștei este din data de 13.03.2013, anterior datei intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă.

În ședința publică din 05.04.2013, în raport de actele depuse la dosar, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu-J..

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, instanța a reținut următoarele:

Intimatul a solicitat încuviințarea executării silite a titlul executoriu contractul de credit bancar nr._790000/28.04.2005, formându-se astfel dosarul nr.99/E/2013..

Analizând cuprinsul dosarului de executare menționat, instanța constată că petentul, contestator M. P. M. este domiciliat în Dr. Tr. S., ., ., jud. M., deci în raza Judecătoriei Dr. Tr. S., iar încuviințarea executării silite a fost dispusă de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin încheierea din data de 30.01.2013, pronunțată în dosarul nr._ .

Potrivit art. 400 alin.1 din Codul procedură civilă, contestația la executare se introduce la instanța de executare iar potrivit art. 373 alin. 2 din Codul procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin urmare, în temeiul art. 158 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu-J., și pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de contestatorul M. P.M. în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 25.04.2013.

Prin încheierea de ședință din data de 08.05.2013 instanța a pus în vedere contestatorului să depună la dosarul cauzei extrasul de cont privind plățile efectuate pentru produsele achiziționate prin contract astfel cum a arătat în contestația formulată.

La data de 05.06.2013, contestatorul prin apărător a depus la dosarul cauzei înscrisul solicitat (f.29-38).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:

Contestatorul M. P.M. a înțeles să formuleze contestație la executare împotriva titlului executoriu emis de B. B. F. din Tg.J. la data de 07.03.2013, considerând că acest titlu este ambiguu și nu se specifică exact întinderea cuantumului debitului principal, cât anume sunt penalități și cât dobânzi legale, solicitând astfel anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 99/E/2013 al B. B. F., precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

La data de 28.04.2005 contestatorul a cumpărat de la Altex Impex SRL Dr. Tr. S., mărfuri în valoare de 14.297.000 lei ROL pe care s-a angajat să le achite în 60 de rate lunare, sumă totală ce trebuia achitată și ar fi trebuit să fie de 23.812.198 lei ROL, având o plată lunară de 420.000 lei ROL.

A arătat reclamantul că atunci când a semnat la magazin contractul pentru produsele respective a fost înștiințat că i se va emite un card în baza căruia să poată achita mai ușor ratele, iar el de bună credință a semnat contractul neavând cunoștințe să înțeleagă în totalitate principalele noțiuni ale acestuia.

La data de 14.01.2011 a fost înregistrată la B. B. F. din Tg.J. cererea de executare silită formulată de . IFN SA pentru recuperarea debitului restant în valoare de 5554,86 lei cu care împrumutatul figurează în evidențe la data de 19.12.2012, creditul fiind acordat în baza cererii de emitere a unui card de credit – nr. contractului de credit_.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de B. B. F. din Tg.J. privind pe creditoarea E. (fostă EFG) RETAIL SERVICES IFN SA și pe debitorul M. P.M., a încuviințat executarea silită a contractului de credit bancar nr._/28.04.2005 ce constituie titlu executoriu.

S-a format așadar dosarul execuțional nr. 99/E/2013 pe rolul B. B. F. în cadrul căruia executorul judecătoresc a emis la data de 14.01.2013 procesul verbal privind cheltuielile de executare în cuantum total de 812,89 lei și la data de 08.02.2013 B. B. F. a emis adresa de înființare poprire creanță nr.99/E/2013.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.

Potrivit dispozițiilor art. 371¹ alin. 3 din C.proc. civ. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare iar art. 3712 alin. 1 C.proc.civ.statuează că « pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani,....

Față de textele legale enunțate mai sus, instanța reține că în urma debitului înregistrat de reclamant în evidențele intimatei, consecința neplății unor rate aferente contractului de credit_, intimata a solicitat în mod corect declanșarea executării silite de către B. B. F. împotriva contestatorului.

Nu se poate reține că reclamantul nu a cunoscut întinderea obligației de plată stabilită în sarcina sa, din moment ce în chiar cuprinsul somației care i-a fost transmisă de către B. B. F., este menționat cuantumul debitului executat de 6367,75 lei, compus din 5554,86 lei debit restant și 812,89 lei cheltuieli de executare silită.

Reclamantul a probat în timpul judecării dosarului că a mai achitat din debitul înregistrat, așa cum rezultă din adresa care i-a fost remisă de către intimată cu nr. 168167_2/29.04.2013, fila 29, dar, în condițiile în care debitul creditorului nu a fost realizat integral, așa cum prevede art. 371¹ alin. 3 din C.proc. civ., instanța nu poate reține vreun motiv de admitere a contestației, textul legal amintit instituind obligația în sarcina contestatorului- debitor, de a suporta inclusiv cheltuielile de executare ocazionate de executarea silită, începută tot din culpa sa, care nu a înțeles să-și execute obligațiile la timp.

Față de cele reținute mai sus, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. P M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. P M. cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M. în contradictoriu cu E. RETAIL SERVICES IFN SA cu sediul în București, .. 6A, sector 2.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțata in ședința publica azi, 05.06.2013.

Președinte, Grefier,

F.-G. A. M. B.

Red.FGA/tehnored.MB

Ex.4/./L 20.06.2013/cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2695/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN