Partaj judiciar. Sentința nr. 749/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 749/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 17594/225/2012

Dosar nr._ - partaj judiciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 749

Ședința din camera de consiliu de la 12.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C.

Grefier: E. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. P. P. în contradictoriu cu pârâtele Z. M. și D. M. I., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns părțile, reclamantul asistat de avocat C. M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantului depune la dosar tranzacție încheiată între părți .

Instanța procedează la legitimarea părților, care prezintă actele de identitate și arată că tranzacția reprezintă voința lor internă, acestea procedând la semnarea tranzacției, din care li se înmânează câte un exemplar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 C.proc.civ., acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, să se constate deschisă succesiunea, să se pronunțe o hotărâre de expedient prin care să se ia act de tranzacția intervenită între părți

Pârâtele arată că sunt de acord cu susținerile reclamantei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 29.11.2012 sub nr. _, reclamantul B. P. P. a chemat în judecată pe pârâtele Z. M. și D. M. I., solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună partajarea și ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctei B. P. M..

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că autoarea B. M. a decedat la data de 09.08.1989 cu ultimul domiciliu în . cu moștenitori reclamantul B. P. și M. C. – în prezent decedată și care are ca moștenitori pe pârâta D. M. I. și Z. D. – decedată cu moștenitor pârâta Z. M..

A mai arătat că masa succesorală a defunctei se compune din o casă compusă din trei camere și un pătul, acoperite cu țiglă, situate că comuna Prunișor, . și terenurile menționate în titlul de proprietate nr._/21.12.1995, sentința civilă nr. 6875/15.10.2012 a Judecătoriei Drobeta Tr. S. și în titlul de proprietate nr._/19.01.2005.

Mai arată reclamantul că pârâtele au dezbătut succesiunea rămasă în urma mamei, respectiv bunici materne M. C.. Astfel că, potrivit certificatelor de moștenitor nr. 64 din 22 august 2012 și nr. 83 din 13 septembrie 2012, ele au moștenit împreună cota de ½ numai din terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr._ din 21 decembrie 1995.

În drept, și –a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 669 -686 și art.1143 C.civ., art. 673 ind. 1 – 673 ind. 14, C.pr.civ.

În dovedire, a depus la dosar în copie, următoarele înscrisuri: schiță arbore genealogic, certificat de moștenitor nr. 64 din 22.01.1991 – O. M., certificat de deces – B. M., certificate de naștere - B. P., B. Cosntanța, certificat de căsătorie ., nr._, certificat de deces - M. C., certificat de naștere – M. D., certificat de căsătorie . 4, nr._/8.12.1950, certificat de deces – Z. D., certificat de naștere - M. I., certificat de căsătorie . nr._/21.01.1980, certificat de naștere - Z. M.,, titlul de proprietate nr._/21.12.1995 3 copii RA, sentința civilă nr. 6875/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._/225/2012, titlul de proprietate nr._/ 19.01.2005, certificat de moștenitor nr. 64/22.08.2012, certificat de moștenitor nr. 83 /13.09.2012, adeverința nr. 4032/26.11.2012 emisă de Primăria comunei Prunișor, notă calcul taxă judiciară de timbru .

La termenul de judecată din data de 15.01.2013, reclamantul – prin apărător a depus la dosar: împuternicire avocațială, taxa judiciară de timbru în cuantum de 994 lei și timbru judiciar in valoare de 12 lei, reprezentând 3 % din valoarea masei succesorale + 3 chitanțe reprezentând câte 50 lei pentru fiecare moștenitor, precum și încheierea de verificarea evidențelor succesorale nr. 19/17.12.2012 .

La acel termen - părțile au solicitat un termen mai lung în vederea în vederea încheierii unei tranzacții .

La termenul de judecată din 12.02.2013, părțile având capacitate deplină de exercițiu, au prezentat instanței o tranzacție privind bunurile succesorale ale autoarei B. P. M., solicitând pronunțarea unei hotărâri de expedient care să consfințească învoiala lor .

Potrivit art. 271 alin. 1 C.p.c., părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor.

În raport de dispozițiile art. 1706 Cod civil, instanța constată că părțile au tranzacționat asupra unor drepturi de care pot sa dispună.

Având în vedere împrejurarea că părțile s-au înțeles cu privire la modul de împărțire a bunurilor succesorale moștenite de pe urma defunctei B. P. M., instanța urmează să ia act de înțelegerea acestora și să consfințească tranzacția intervenită între ele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Stinge litigiul dintre reclamantul B. P. P., domiciliat în Drobeta-T.-S., ., ., . și pârâții Z. M., domiciliată în ., jud. M. și D. M. I., domiciliată în Drobeta Tr. S., Drumul Cernețiului nr. 49, jud. M. conform tranzacției dintre părți, pe care o consfințește ca atare și al cărei conținut constituie dispozitivul sentinței civile.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată

TRANZACTIE JUDICIARA

încheiată în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta Tr. S. la termenul de judecată din 12 februarie 2013

Subsemnații:

1. B. P. P., domiciliat în Drobeta Tr. S., ., blocul T1, scara 4, ., legitimat cu BI, . nr._ eliberat de Poliția Drobeta Turnu Severin, în calitate de reclamant, în dosarul nr._ pe de o parte, și

2. Z. M., domiciliată în satul Zegaia, ., legitimată cu CI . nr._ eliberată de Poliția Drobeta tr. S. și

3. D. M. I., domiciliată în Drobeta Tr. S., Drumul Cernețiului nr. 49, județul M., legitimat cu CI, . nr._ eliberat de Poliția Drobeta Turnu Severin, în calitate de pârâte în același dosar pe de altă parte

În temeiul dispozițiilor art. 271 C.prc.cvi

Noi părțile de mai sus, pe baza voinței noastre liber exprimate, am înțeles să stingem pe cale amiabilă litigiul de partaj succesoralce face obiectul Dosarului nr._, prin încheierea prezentei tranzacții judiciare, în următoarele condiții:

l.Subsemnatul B. P.,voi primi in proprietate exclusiva si în liniștita posesie, urma-toarele bunuri imobile:

A Constructii: Casa compusa din trei camere si un pătul, acoperite cu tiglă,situate in satul Zegaia, ., conform certif de mostenitor nr.64/22.01/1991;

B.Terenuri:

1.terenarabil in suprafata de 2536 mp.situat in intrav.comunei Prunisor,satul Zegaia, judetul Mehedinti,T. 3689 cu vecini:la rasarit: M.Babalic M,A690;la apus:-CC 683, G. St.StejEan;la miazazi:-HR 694 si la miazanoapte-DS 677;

2.terenarabil in suprafata de 992 mp.situat in intravilanul aceleiasi Iocalitati,T 38,P 826/1, cu vecini: la rasarit-P. Gh Constanta,la apus- G. D M.,la miazazi-Iovanescu Constanta si la miazanoapte HR 694;

3.terenarabil in suprafata de 910 mp situat in extravilanul aceleiasi localitati,T 3J5 155/180, cu vecini:la rasarit Balulescu B;la apus-G. N I.;la miazazi-DC 113 si la miazanoapte Ps 154/180;

4.teren arabil in suprafata de 3400 mp.situat in extravilanul aceleiasi localitati,T 14,P 22/4,cu vecini:la rasarit-B. M,la apus:G.!icea NMaria;la miazazi -DC 24;si la miaza­noapte-Ps 18/74;

5.terenarabil in suprafata de 495 mp .situat in extravilanul aceleiasi localitati,T 14;P 21/16,cu vecini:la rasarit.-S. A;la apus:-G. D petre;la miazazi:-DC 24 si la miazanoapte:-Np 20/16;

6.terenarabil in suprafata de 280 mp.situat in extravilan,T.14,P.48/61 cu vecini:la rasarit- B. M Ctin;la apus:-Caprarescu M;la miazazi.-Caprarescu M si la miazanoapte:- Pr. 77,Zegaia;

7.terenpasune in suprafata de 2030 mp.situat in extravilan,T.3,P. 154/180, cu vecmi:la rasarit-Balulescu IL;la apus.-ghighilicea N I.;l miazazi>A 155/180 si la miazanoapte:-Pr VI. Paului;

8.terenpasime m suprafata de 4680 mp.situat in extravilan,T.14,P.18/74,cu vecini: la rasant:B. M;la apus:-G. N maria;la miazazi:-A 22/4 si la miazanoapte: CC C.

I;

9.terenpasune in suprafata de 1764 mp.situat in extravilan,T. 14,P 26/16,cu vecini: la rasant:-M. I P.;la apus:-G. D P.;la miazazi:-Np 20/16 si la miazanoapte:-Pd./Tf 51;

10.terenin suprafata de 6330 mp padure 8/1415,T.l,P.UA 42/PC situat in extravilanul aceleiasi localitati cu vecini: la rasarit-BaluIescu O P Nic;la apus:-G. I petria;Ia miazazi :Lp-S.C.P.P si la miazanoapte :-Lp SCPP;

11.terenin suprafata de 1170 mp padure Pd 167/34,T. 3,P.UA 44/PC cu vecini:la rasarit:P. R I.;la apus:-Balulescu CG C.;la miazazi.-A 155/180 si la miazanoapte:- Pr.V.Paului;

12.terenin suprafata de 270 mp.neproductiv.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.14,P.20/16,cu vecmi:la rasant:-S. A;la apus:G. D P.;Ia miazazi:-A 21/16;la miazanoapte:-Ps 26/16;

13.teren in suprafata de 850 mpjieproductiv.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.14,P.518/16,cu vecini:la rasant:-S. A;la apus:CC E. Gh;la miazazi:-DC 24;lg miazanoapte:-CC E. Gh;

14.terenin suprafata de 4664 mp.arabiL.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.2,P.91/16,cu vecini:Ia rasarit:-A 91/15 Babalic C;la apus:-A 91/17 G. N I.;la miazazi.-Pd 81/16;la miazanoapte:-DC 113;

15.terenin suprafata de 924 mp.arabil.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.2,P.96/29,cu vecim:la rasarit:-A 96/28 Balulescu G;la apus:-A 96/30 G. N Cons- tantin;la miazazi:-CC 649 G. Ctin si la miazanoapte:-A 96/28 Balulescu G.;

16.teren in suprafata de 2790 mp.arabil.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.2,P.96/38,cu vecini:la rasarit:-A 96/37 B. M;Ia apus:-A 96/39 B. A I.;la miazazi:-PR 77 Og.Marii si la miazanoapte:-PS 94/38;

17.teren in suprafata de 1900 mp.arabil.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.16,P.608/4,cu vecim:la rasant:-A 608/5 Bobaiceanu M Mana;la apus:-A 608/3 G. M M.;la miazazi:-Rp Np 613/1-4 si la miazanoapte:-DC 24;

18.terenin suprafata de 1400 mp.arabil.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P. 155/185,cu vecini:la rasarit:-A 155/186 Balulescu I;Ia apus:-A 155/184 P. P;la miazazi- DC 113 si la miazanoapte:-Ps 154/185;

19.terenin suprafata de 1470 mp.aral>iLsituat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P.155/183,cu vecini:la rasarit:-A 155/194 P. P;la apus:-A 155/182 Caruntu B;la miazazi:- DC 113 si la miazanoapte:-Ps 154/183;

20.terenin suprafata de 2025 mp.arabil.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P. 155/157,cu vecini:Ia rasarit.-M. I S.;la apus:-BaIuIescu CG Ctin;Ia miazazi>DC 113 si la miazanoapte:-Ps 154/157;

21.teren in suprafata de 960 mp.arabil.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P.155/164,cu vecini:la rasarit:-Balulescu I Gh;la apus:-G. N Ctin;la miazazi:-DC 113 si lamiazanoapte:-Ps 154/164;

22.teren in suprafata de 490 mp.arabil.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P.l 70/70,cu vecini:la rasant:-Balulescu Gh;la apus:-Balulescu CG Ctin;la miazazi:-Ps 168/70 si la miazanoapte:-Ps 171/70;

23 teren in suprafata de 840 mp.arabitsituat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P.168/70,cu vecini:la rasarit:-Balulescu Gh;la apus:-Balulescu CG Ctin;la miazazi:-Pr VI Paului si la miazanoapte:-Lp 170/70;

24.terenin suprafata de 5600 mp.arabil.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P. 153/107,cu vecini.la rasarit.-Balulescu A;la apus-C. I E.;la miazazi:-Ps 152/107 si la miazanoapte:-De 142;

25. teren in suprafata de 2200 mp.arabil.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P. 153/107 A,cu vecini:la rasarit:-Balulescu A;la apus:-C. I E.;la miazazi:-Pr VI Paului si lamiazanoapte:-Ps 152/107;

26.terenin suprafata de 310 mp,pasuni,situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.2,P.94/38,cu vecini:la rasant:-B. M;la apus:-B. A I.;la miazazi:-A 96/38 si la miazanoapte:-DC 113;

27.terenin suprafata de 480 mp.pasum.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P.l71/70,cu vecini:la rasarit:-Balulescu Gh;la apus:-Balulescu C Gh Ctin;la miazazi:-Lp 170/70 si la miazanoapte:-A 172/70;

28.terenin suprafata de 500 mp.pasuni.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P. I52/107,cu vecini:la rasarit:-Balulescu A;la apus:-C. I E.;la miazazi:-Lp 153/107 si la miazanoapte:-A 153/107;

29. teren in suprafata de 1610 mp.pasuni.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P. 154/185,cu vecini.la rasarit.-Balulescu I;la apus.-P. P.;la miazazi.-A 155/185 si la miazanoapte.-Pr Valea Paului;

30.teren in suprafata de 1610 mp.pasuni.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P. 154/183,cu vecini:la rasarit:-P. P;la apus:-Caruntu B;la miazazi:-A 155/183 si la miazanoapte:-Pr Valea Paului;

31.terenin suprafata de 270 mp.pasuni.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P. 154/157,cu vecini:la rasarit:-M. St;la apus:-Balulescu C Gh Ctin;la miazazi:-A 155/157 si la miazanoapte:-Pr Valea Paului;

32.teren in suprafata de 720 mp.pasuni.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T.3,P. 154/164,cu vecini:la rasarit-Balulescu Gh;la apus:-G. N Ctin;la miazazi:-A 155/164 si la miazanoapte:-Pr Valea Paului;

33.teren in suprafata de 500 mpjieproductiv.situat m extravilanul aceleiasi localitati, T.16,P.613/l-4,cu vecini:la rasarit:-B. M;la apus:-G. M;la miazazi:-Pr Briscotea si la miazanoapte:-A 608/4;

34.teren in suprafata de 144 mpjieproductiv.situat in extravilanul aceleiasi localitati, T. 2,P.81/16,cu vecini:la rasarit:-Np 81/15 Balulescu Ctin;la apus:-CC 636 G. NN Ctin;la miazazi:-DS 677 si la miazanoapte:-Pd-/Tf 81/16;

35.teren in suprafata de 1936 mp livezi, neproductiv.situat în extravilanul aceleiasi localitati, T. 2,P.81/16,cu vecini:Ia rasant:-Np 81/15 Babalic C;la apus:-Pd./TC 81/9 G. NN Ctin;la miazazi:-CC 636 si la miazanoapte:-A 91/16;

36.terenin suprafata de 907 mp.curti constructii.situat in intravilanul aceleiasi localitati,situat in T.28,P.636 cu vecini:la nord-Pd t 81,1a est:-Np 81 ;la sud: Ds 677 si la vest-B 637 G. St Constantm;

37.terenin suprafata de 8900 mp.livezi,situat in extravilairal accldas; lGcalit«ti,s;t"j^t in T.l7,P.618/4/22 cu vecini:la nord-DE 616/1,la est:-B. M M.;la sud: limita intravilan si la vest-PavelescuMihai;

38. teren in suprafata de 7800 mp livezi.situat in extravilanul acelexasi localitati,situat in T. 151 ,P.9/24 cu vecini:la nord-P. V Gh.,la est:-B. M M.;la sud: E 70 si la vest- C. I...(Terenunle de la nr.crt.1-36 au fost dobandite conform Titlului de proprietate nr._ din 21 decembne 1995 si Sentintei Civile nr,6875 din15 octombne 2012 pronuntata deJudecatona Drobeta Tumu S. in Dosarul nr._/225/2012 ,iar terenurile de la pozițiile 37-38,conform Titlului de proprietate nr._ din 19 lanuarie 2005).

Subsemnatele Z. M. si Desliu M. I.,declaram ca suntem de accord cu transferul catre reclamant a dreptuluil de proprietate exclusiva asupra constructiilor si terenurilor enumerate rnai sus.

2. Corespunzator bunurilor de mai sus primite in proprietate,reclamantul B. P. se obliga sa achite fiecarei parate cate o sulta de 500(cinci sute)lei si sa renunte in favoarea acestora,la dreptul sau de proprietate in cota de V2 dm Bucataria compusa din 2 camere,construita din chirpici,acopenta cu tigla in suprafata de 50 mp si din anexele gospodaresti: patul si magazie,coxpxxri separate,construite din lemn si acoperite cu tigla,in suprafata de 30 mp,situate in satul Zegaia,., mostenite de parti conform Certificatului de mostenitor nr. 83 din 13 septembrie 2012 incheiat la Biroul Notarului Public P. M. V. dm Drobeta Tumu S..

Subsemnatul B. P. declar ca sunt de accord sa achit fiecarei parate cate o sulta de 500 lei si sa renunt in favoarea acestora la dreptul meu de proprietate de Vz din constructive enumerate la aliniatul precedent,iar subsemnatele Z. M. si Desliu M. D. declaram ca suntem de accord sa primim in proprietate si in indiviziune cota de "4 dm acest| constructii,precum si cate o sulta de 500 lei fiecare.

Noi, partile din prezenta Tranzactie, declaram ca intelegem sa stingem in acest mod orice litigii trecute, prezente sau viitoare in legatura cu proprietatea asupra bunurilor descrise mai sus si declaram expres ca nu mai avem nici un fel de pretentii reciproce.

In baza art. 271-273 Cod Procedura Civila, prezenta tranzactie va fi depusa la Judecatona Drobeta Tumu S.,o vom semna in fata judecatorului §i va constitui dispozitivul hotararii de expedient, care este definitiva.

Redactată în 4 exemplare, din care unul pentru instanță și câte unul pentru fiecare parte .

Reclamantă Pârâtă Pârâtă

B. P. Z. M. D. M. I.

S.s.indescifrabil S.s. indescifrabil S.s. indescifrabil „

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2013 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. S..

P., GREFIER,

D. C. E. Nicoăescu

Red. D.C./Tehnored. E.N.

Ex. 4/ pag.6

Data: 11.03.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 749/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN