Contestaţie la executare. Sentința nr. 1793/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1793/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 3351/225/2013

Dosar nr._ - contestație al executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.1793

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE - C. O.

GREFIER ȘEDINȚĂ - E. O.

Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe contestatoarea R. TR. S. și pe intimata . INTERNATIONAL SRL, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Conform art.1591 alin.4 C., instanța procedează la verificarea competentei si constata ca este competenta general, material si teritorial sa soluționeze prezenta cauza, în temeiul art.1 pct.1 rap. la art.373 alin.2 corob. cu art. 400 alin.1 C..

In baza art. 167 C.., instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca legală, pertinentă, concludentă și utilă, de natură să ducă la dezlegarea pricinii și nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă de către contestatoare, constată cauza în stare de soluționare și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ la data de 28.02.2013, contestatoarea Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, in contradictoriu cu intimata . International SRL a formulat contestație la executare împotriva executării silite prin poprire, pornită de B. C. C. în dosarul de executare nr.162/E/2013, solicitând, in principal, anularea tuturor formelor de executare îndeplinite, respectiv anularea somației nr. 162 din data de 14.02.2013, anularea adresei de înființare a popririi din data de 14.02.2013, anularea procesului verbal al cheltuielilor de executare încheiat in data de 14.02.2013, iar în subsidiar, s-a solicitat îndreptarea procesului verbal al cheltuielilor de executare, în sensul reducerii acestuia de la suma de 12.803 lei la suma de 7.471 lei, cu cheltuieli de judecată.

Motivând acțiunea, contestatoarea a arătat că, având în vedere titlul executoriu, reprezentat de biletul la ordin, ., nr._/16.05.2012, înțelege să conteste actele de executare, în speță, somația, adresa de înființare a popririi, precum și procesul - verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare întocmite de B. C. C. in dosarul execuțional nr. 162/E/2013 și nicidecum fondul titlului executoriu.

Contestatoarea susține că formele de executare silită întocmite de B. C. C. în dosarul execuțional nr. 162/E/2013 nu au fost făcute cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare, in sensul că în cazul că în care titlu executoriu este reprezentat de un bilet la ordin, actele de executare sunt diferite de cele prevăzute de codul de procedură civilă, incidente in cauză fiind dispozițiile Legii nr. 58/1934, respectiv art. 106 rap. la art. 61 și art. 62.

Potrivit acestor dispozițiile legale, somația de executare trebuie să cuprindă transcrierea exactă a biletului la ordin, precum și a celorlalte acte din care rezultă suma datorată, executorul având obligația de a aduce la cunoștința R. dreptul de a formula opoziție la executare.

Deoarece aceste dispozițiile speciale nu au fost respectate, somația prin care s-a început executarea silita este lovita de nulitate, și având in vedere ca primul act de executare este nelegal, se impune si anularea celorlalte acte de executare subsecvente.

În plus, executorul avea obligația de a aduce la cunoștința R. dreptul de a formula opoziție la executare în termen de 5 zile de la comunicarea somație cambiale, în speță executorul nu doar că nu a adus la cunoștință dreptul de a formula opoziție, nu a lăsat să treacă nici cele 5 zile stabilite de legiuitor, înființând poprire asupra conturilor debitoarei în aceeași zi în care s-a făcut comunicarea somației.

Somația de executare precede executarea silită, scopul său principal fiind transformarea cambiei sau a biletului la ordin dintr-un titlu executoriu provizoriu, într-un titlu definitiv, prin nefacerea opoziției în termen de 5 zile de la primirea ei sau prin respingerea opoziției.

Deoarece aceste dispozițiile speciale nu au fost respectate, somația prin care s-a început executarea silita este lovita de nulitate, și având in vedere ca primul act de executare este nelegal, se impune si anularea celorlalte acte de executare subsecvente.

În subsidiar, contestatoarea a solicitat îndreptarea procesului verbal al cheltuielilor de executare, in sensul reducerii acestuia de la suma de la suma de 12.803 lei, la suma de 7.471 lei – onorariu executor și cheltuieli de executare onorariu avocat.

Cu privire la onorariul executorului judecătoresc si a cheltuielilor ocazionate de executarea silita, contestatoarea a susținut că în speță nu au fost respectate limitele minime si/sau maxime pentru onorariile prevăzute in Anexa la Ordinul 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești si Anexa 1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești si al profesiei de executor judecătoresc, stabilindu-se limitele maxime permise de anexă, nejustificate de activitatea efectiv prestată.

Apreciază că suma ce trebuia stabilită cu titlu de onorariu executor și cheltuieli de executare este în sumă de 7.471 lei, respectiv 6.000 lei - onorariu executor, 25 timbraj și 1.446 lei TVA.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.399-404 C.. si Legea 58/1934.

În dovedirea acțiunii, contestatoarea a depus la dosar, in copie, următoarele înscrisuri: somație nr. 162/E/2012, proces verbal privind cheltuielile de executare din data de 14.02.2013, adresa de înștiințare a popririi, bilet la ordin, ., nr._/16.05.2012, împuternicire avocațială și dovada de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a invoca excepții sau a-și face apărări.

La solicitarea instanței, B. C. C. a înaintat dosarul de executare nr. 162/E/2013, în copie certificată conform cu originalul.

In baza art. 167 C.., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând prezenta contestație la executare, prin raportare la întreg materialul probator administrat în cauză și văzând dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 08.02.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ (f.22), s-a încuviințat executarea silită a biletului la ordin ., nr._/16.05.2012, cu scadența la 31.12.2012, emis de R. Drobeta Turnu Severin pentru suma de 500.000 lei, ce constituie titlu executoriu.

Prin procesul-verbal privind cheltuielile de executare încheiat la data de 14.02.2013 (f. 27 verso) s-au stabilit de către B. C. C., cheltuieli de executare silită în cuantum total_ lei, reprezentând onorariu executor, cheltuieli de executare și taxe de timbru datorate.

În cadrul dosarului execuțional nr. 162/E/2013, B. C. C. a emis la data de 14.02.2013 somația nr.162/E/2013 (f.5), în aceeași dată fiind întocmită și adresa de înființare a popririi nr. 162/E/2013, pentru suma totală de 512.803 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare (f.6).

De principiu, mijlocul procedural prin care o persoană executată silit poate contesta actele de executare întocmite sau modul în care acestea sunt duse la îndeplinire îl reprezintă contestația la executare instituită prin art.399 C.pr.civ., care prin alin.1 arată că împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare iar prin alin.2 stabilește că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În privința condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească fiecare act de executare silită codul de procedură civilă cuprinde dispoziții pentru fiecare act întocmit în Cartea V.Despre executare silită art.3711- art.5805.

Instanța reține că dacă în anumite reglementări speciale sunt prevăzute condiții distincte de cele stabilite în dreptul comun, reprezentat de normele arătate mai sus, ca o aplicare a principiului specialia generalia derogant, aceste dispoziții trebuie respectate.

Față de aceste precizări prealabile se constată în cauză că actele de executare întocmite și efectuate nu respectă dispozițiile speciale cuprinse art.101 rap. la art. 61 alin.6 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, potrivit căruia somațiunea de executare trebuie să cuprindă transcrierea exactă a cambiei (biletului la ordin) sau a protestului, precum și a celorlalte acte din care rezultă suma datorată.

Așadar în materia executării biletului la ordin nu este suficient să fie îndeplinite cerințele impuse de art.387 C.pr.civ. ci este absolut necesar îndeplinirea cerințelor menționate în cuprinsul legii speciale prin art. 61 alin.6. Aceasta întrucât în această materie specială somația la executare are nu numai rolul de încunoștința debitorul despre începerea executării dar și rolul de a aduce la cunoștință cuprinsul titlului executoriu tocmai pentru a da posibilitatea debitorului de a formula opoziție la executare în cadrul căreia se pot invoca apărări de fond.

Mai mult, această dispoziție trebuie respectată indiferent de forma de executare aleasă, executare silită mobiliară, imobiliară sau poprire, întrucât legea specială nu face nici distincție sub aspectul modalităților de executare și din acest punct de vedere nu poate fi primită susținerea instanței de fond că în cazul executării silite prin poprire nu este necesară o astfel de somație.

Față de toate acestea apreciind că somația emisă în dosar de executare nr.162/E/14.02.2013 al B. C. C. nu întrunește condițiile speciale menționate, în baza art. 101 rap. la art. 61 alin.6 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin și art.399 alin.2 C.pr.civ. va admite contestația la executare și va anula actele de executare îndeplinite în dosarul execuțional nr. 162/E/2013 al B. C. C..

Cu referire la solicitarea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, văzând dispozițiile art. 23 lit. e din Legea 146/1997, potrivit cu care sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, întrucât aceste sume nu pot fi puse în sarcina părții adverse.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoare R. DROBETA T. S., cu sediul în Drobeta T.- S., ..1, în contradictoriu cu intimata S.C. I. P. OMNIA INTERNATIONAL SRL, cu sediul în Timișoara, ..P., nr.36, jud.T., împotriva actelor de executare silită îndeplinite în dosarul execuțional nr. 162/E/2013 al B. C. C., pe care le anulează în totalitate.

Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER,

C. O.E. O.

Red. C.O. / Tehn. O.E.

4 ex./10.04.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1793/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN