Contestaţie la executare. Sentința nr. 2632/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2632/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 6858/225/2013
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 2632
Ședința publică din data de 31.05.2013
Instanța constituită din:
P. I. - Președinte
Grefier ședință - M. C.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de contestatoarea S.C. A. S. S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. V. PLEȘUV . ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentat N. M. în baza împuternicirii de reprezentare depuse la dosarul cauzei, pentru contestatoare, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că la dosarul cauzei s-a depus de către Birou executor Judecătoresc P. Gr. A., prin Serviciul Registratură, în copie, purtând mențiunea “conform cu originalul”, dosarul de executare nr. 249/E/2012. . Învederează de asemenea că la dosarul cauzei nu s-a depus de către contestatoare dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, deși a fost citată cu această mențiune și s-a depus de către intimată, cerere de amânare a cauzei în vederea angajării de apărător.
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării contestației la executare și acordă cuvântul reprezentantului contestatoarei cu privire la excepția invocată .
Reprezentat N. M., pentru contestatoare, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 17.05.2013 sub nr._, contestatoarea S.C. A. S. S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. V. Pleșuv . formulat contestație la executare împotriva ordonanței de poprire înființată în dosarul cu nr. 249/E/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc P. Gr. A., la cererea creditorului S.C. V. Pleșuv S.A., solicitând ca instanța, în baza probelor ce vor fi administrate, să admită contestația, să desființeze ordonanța de poprire, obligând creditoarea S.C. V. Pleșuv . plata cheltuielilor de judecată.
A solicitat, până la soluționarea contestației la executare, ca instanța să dispună suspendarea executării întrucât continuarea formelor de executare, respectiv validarea popririi, ar aduce prejudicii grave societății contestatoare prin blocarea conturilor și ulterior tragerea sumei de bani în cauză,
În motivarea acțiunii a arătat că, creditoarea . SA a chemat în judecată debitoarea Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta T.-S. iar prin sentința civilă nr. 209/2012 pronunțată în dosarul cu nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, debitoarea a fost obligată la plata sumei datorate.
În acest context, Biroul Executorului Judecătoresc P. Gr. A., a înființat ordonanța de poprire, punând în vedere contestatoarei, ca în calitate de terț poprit să rețină și să consemneze suma poprită, în valoare de 258.437,45 lei, în contul executorului judecătoresc.
A menționat faptul că potrivit art. 454 alin.2.1 din codul de procedură civilă adresa de înființare a popririi trebuie să cuprindă " pentru persoanele juridice denumirea și sediul lor, precum și codul de identificare fiscală", ori Biroul Executorului Judecătoresc P. Gr. A., a menționat în ordonanță o altă societate comercială respectiv S.C. A. Seyle SRL și nu a menționat codul de identificare fiscală și nici sediul societății.
A arătat că S.C. A. S. S.R.L. nu are calitate procesuală pasivă și nu se constituie parte în dosarul de executare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 399 și urm. din Cod.proc Civ.
În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri; certificatul de înregistrare - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj, adresa de înaintare, ordonanța de poprire, titlul executoriu - sentința civilă nr. 209/2012 pronunțată în dosarul cu nr._ și încheiere încuviințare silită pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._/225/2012 .
Intimata, legal citată cu un exemplar acțiune și înscrisuri depuse de către contestatoare și mențiunea de a depune întâmpinare conform art.114 ind. 1 alin.2 C.pr. civ., nu a formulat întâmpinare.
La primirea acțiunii instanța în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, ținând seama și de dispozițiile art. 402 alineat 1 cod procedură civilă, a emis adresă la Birou Executor Judecătoresc P. Gr. A., pentru a comunica, în copie, purtând mențiunea “conform cu originalul”, dosarul de executare nr. 249/E/2012.
La dosar s-a atașat, în fotocopie, purtând mențiunea “conform cu originalul”, dosarul de executare nr. 249/E/2012, conform disp. art. 402 C.p.c.
La primirea cererii de chemare în judecată instanța a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.
Ca urmare a faptului că petenta contestatoare nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței și nu a timbrat corespunzător cererea de chemare în judecată, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii .
Analizând actele și lucrările dosarului in solutionarea exceptiei netimbrarii cererii, instanța reține următoarele:
Potrivit art.137 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”.Conform alin. 2 al aceluiași articol mai sus menționat, „dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițiala, fără a se ține seama de reducerea ulterioară”. Potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
În același sens, potrivit art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995, cererile de chemare în judecată, adresate instanțelor judecătorești, se timbrează cu timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, în cazul în care se solicită soluționarea în fond a cauzei. Conform art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, „în cazul în care cererile prevăzute la alin. (1), indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 100 lei, se aplică timbre judiciare de 1,5 lei, dacă valoarea este de peste 1000 lei, se aplică timbre judiciare de 3 lei, iar dacă valoarea este de peste 10.000.lei, se aplică timbre judiciare de 5 lei.”
Potrivit art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, în cazul nerespectării dispozițiilor privind timbrarea cu timbru judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru. Coroborând aceste prevederi cu cele ale art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, sancțiunea netimbrării este anularea cererii.
Obligația timbrării cererii de chemare în judecată este o condiție prealabilă introducerii acesteia, neîndeplinirea ei fiind sancționată, conform art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, cu anularea cererii, astfel încât soluționarea acestei excepții este prioritară față de orice alte cereri, inclusiv față de cererea de amânare a cauzei formulată de intimată.
Astfel, deși petenta contestatoare a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosarul cauzei (fila 21), fiind emisă de către instanță și adresă în acest sens, petenta contestatoare nu și-a îndeplinit obligația instituită în sarcina sa, ceea ce atrage anularea cererii.
F. de aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, instanța va admite excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu de către instantă, și va anula acțiunea având ca obiect contestație la executare formulată contestatoarea S.C. A. S. S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. V. PLEȘUV . netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia netimbrarii acțiunii invocată de instanță din oficiu.
Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de contestatoarea S.C. A. S. S.R.L. cu sediul în Târgu-J.,., et.3, ., jud. Gorj, în contradictoriu cu intimata S.C. V. PLEȘUV . sediul în Drobeta T.-S., ..29, jud. M..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.I.P.
M.C. 28 Iunie 2013
Cod operator 6497
28.06.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2797/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2072/2013.... → |
---|