Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 3168/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3168/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 8695/225/2013
DOSAR NR._ - Încuviințare executare silită -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3168
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 02.07.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: DR.G.-C. Z.
GREFIER: C. C.
Pe rol judecarea cererii de încuviințare a executării silite, formulată de către Birou executor Judecătoresc N. C. A. - București ca urmare a cererii de executare silită formulată de creditoarea C. E. BANK( ROMANIA) S.A. împotriva debitorilor G. T. C. și G. C. L..
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform art. 373 ind. 1 al. 2 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța invocă din oficiu excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 25.06.2013, sub nr._, Birou Executor Judecătoresc N. C. A.- București a solicitat încuviințarea executării silite asupra întregului patrimoniu, prin toate formele permise de lege, concomitent si simultan al debitorilor G. T. C. și G. C. L.
În fapt a arătat că prin cererea de continuare a executării silite, ca efect al legii 287/2011 privind unele masuri referitoare la organizarea activității de punere in executare a creanțelor aparținând instituțiilor de credit si instituțiilor financiare nebancare, creditorul C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A, în baza titlului executoriu reprezentat de Bilet la Ordin învestit cu formula executorie, . nr._, emis de S.C. CG&GC Intelligent Technology S.A. în favoarea C. E. Bank SA - Sucursala Moșilor, în suma de 14.399.617.14 RON, avalizat de G. T. C. și de G. C. L. a solicitat începerea executării silite asupra întregului patrimoniu, pentru recuperarea creanței în cuantum de 14.399.617,14 RON, creanța care se va actualiza pana la achitarea integrala a debitului precum si a cheltuielilor de executare.
A menționat faptul că debitorii, deși somați, nu și-au executat de bunăvoie obligațiile stabilite în titlul executoriu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3731 alin. (2) C. proc. civ.
A menționat faptul că s-a început executare silita asupra întregului patrimoniu al debitorilor în București și orașul Voluntari, iar în urma răspunsurilor primite de la instituțiile abilitate, debitorul figurează in evidentele a unei societăți comerciale cu sediul in Drobeta Turnu Severin, in calitate de administrator.
A invocat în susținerea celor menționate dispozițiile art. 9 din Legea 188/200 alin. (2) In cazul urmăririi silite a bunurilor este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel in a cărei raza teritoriala sunt situate sau se afla acestea. Daca bunurile urmăribile se afla in circumscripțiile mai multor curți de apel, competenta aparține oricăruia dintre executorii judecătorești care funcționează pe lansa una dintre acestea.
.
Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
În dovedirea acțiunii, la dosarul cauzei au fost depuse, în fotocopie, următoarele înscrisuri; proces verbal de conexare a dosarelor de executare nr. 52/2012N și 53/2012N, cerere de continuare a executării silite, cerere de executare silită nr. 587/18.07.2011, cerere de executare silită nr. 588/18.07.2011, titlul executoriu reprezentat de Bilet la Ordin . nr._, emis de S.C. CG&GC Intelligent Technology S.A. în favoarea C. E. Bank SA - Sucursala Moșilor, în suma de 14.399.617.14 RON, dovadă sediu angajator.
Analizând excepția de necompetență teritorială exclusivă invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Potrivit art.137 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În cauză sunt aplicabile prevederile vechiului cod de procedură civilă întrucât cererea de începere a executării silite a fost adresată executorului judecătoresc anterior datei de 15.02.2013.
Conform art. 373 alin. 2 Cod procedura civila instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Analizând excepția invocată instanța constată că executarea nu urmează a se face în circumscripția Judecătoriei Drobeta Turnu Severin întrucât nu rezultă din datele dosarului că debitorii au bunuri urmăribile în raza acestei instanțe.
Chiar dacă se arată de către executor că „ în urma răspunsurilor primite de la instituțiile abilitate, debitorul figurează in evidentele a unei societăți comerciale cu sediul in Drobeta Turnu Severin, în calitate de administrator”, din actele depuse la dosar nu rezultă acest fapt.
Prin urmare, din analiza acestor dispoziții legale si având în vedere ca executarea silita are ca obiect venituri si bunuri ale debitorului bunuri care, până la proba contrara, se afla la sediul/domiciliul acestora, instanța retine ca, în cauza, instanța de executare la care se refera dispozițiile art. 373 si art. 373 indice 1 alin.1 din Codul de procedura civila este Judecătoria B. din moment ce, în circumscripția acesteia se află domiciliul debitorului G. T. C..
Față de cele de mai sus, instanța urmează să își decline competența în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulată de către Biroul Executorului Judecătoresc N. C. A. cu sediul în București, .. 63, . privind pe creditoarea C. E. BANK( ROMANIA) S.A. cu sediul in Anchor Piaza, ., sector 6, București și debitorii G. T. C. cu domiciliul în Voluntari, .. 15 A, județul Ilfov și G. C. L. cu domiciliul in București, Șoseaua Olteniței nr. 105A, sector 4, în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dr.G.-C. Z. C. C.
Red.G.C-Z./ Tehn.C.C..3 ex./2 pag/ 02.07.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Cereri. Sentința nr. 4589/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN | Plângere contravenţională. Sentința nr. 840/2013.... → |
---|