Obligaţie de a face. Sentința nr. 4842/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 4842/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 4108/225/2009
Dosar nr._ obligația de a face-perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4842
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.12.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. G.
GREFIER: M. B.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanții D. S., D. TUDORIȚA, G. S. M., G. F. A. în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. E., având ca obiect obligația de a face-perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că stadiul procesual al prezentei cauze este primul termen de judecată după ce cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării.
Instanța verifică din oficiu condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă și constată că au trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, pricina fiind suspendată la data de 06.09.2010, în temeiul art. 244 pct.1 Cod procedură civilă.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare cu privire la această excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.05.2009, sub nr._, reclamanții D. S., D. TUDORIȚA, G. S. M., G. F. A. în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. E. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-și retragă la hotarul despărțitor holul și gardul construitn pe terenul său, să-și închidă poarta și să fie obligați să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren cu o lățime de 70 cm și lungime de 16 m ocupată de construirea holului, precum și suprafața de teren cu o lățime de 1,75 m și o lungime de 12,5 m ocupată prin mutarea gardului pe proprietatea lor, în total o suprafață de 33 mp, sau să fie autorizați reclamanții să demoleze gardul și holul pe cheltuiala lor; de asemenea să fie obligați pârâții să zidească ferestrele și ușa de la hol care au vedere și intrare în proprietatea reclamanților, fiind amplasate la o distanță necorespunzătoare și au vedere în proprietatea lor. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii au arătat că prin decizia nr.144/15.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 3636/CIV/2005, s-a admis apelul formulat de D. G. și M. P. și s-a dispus anularea deciziei nr.21/2002 a RA și s-a reținut, că, contestatorii nu sunt în stare de indiviziune cu proprietatea B.. Au precizat că proprietatea lor se învecinează cu proprietatea pârâților Birceag pe o latură și anume pe latura de E. Gardul despărțitor dintre cele două proprietăți a fost construit de fam.B. care nu a mai respectat hotarul despărțitor, ocupându-se astfel o suprafață de 33 mp.
În dovedirea cererii au depus la dosarul cauzei în fotocopie contract de vânzare-cumpărare aut.sub nr. 5803/07.11.2007 la BNP I. A., plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, Hotărârea nr. 142/17.09.1996 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.112/1995, Dispoziția nr.21/31.10.2002 a RA L., Dec. 141/15.02.2006 pronunțată de Curtea de Apel Crioava în dosarul nr. 3636/CIV/2005.
Pârâții au formulat întâmpinare (f.37-38).
Prin încheierea de ședință din data de 06.09.2010 instanța, în baza art. 244 pct.1 C. a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obieczul dosarului nr._ având ca obiect “grănițuire”.
Analizând excepția de perimare invocată, în raport de întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06.09.2010, când prin încheierea de ședință pronunțată la acest termen, în temeiul art. 244 pct.1 C. a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr._ având ca obiect “grănițuire”.
Potrivit referatului din data de 25.11.2013 întocmit de grefierul arhivar –șef se reține că în urma verficărilor cu privire la dosarul nr._ pe portalul instanțelor de judecată, respectiv Tribunalul M.-Secția I civilă, s-a constatat că decizia din dosarul respectiv a rămas irevocabilă prin Decizia nr.811/01.06.2011 a Curții de Apel C., astfel că s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei nr._ pentru perimare.
Termenul de perimare a început să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței civile pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. Instanța reține că repunerea pe rol după încetarea motivului de suspendare întemeiat pe dispozițiile art. 244 C.p.c. este un drept al instanței, iar nu o obligație. Solicitarea repunerii pe rol după încetarea motivului de suspendare reprezintă o obligație numai pentru părți, iar în caz de pasivitate sancțiunea care intervine este perimarea, după împlinirea termenului prevăzut de lege.
Conform prevederilor art. 248 C.p.civ, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă, iar conform dispozițiilor art.252 C.p.civ, perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile, din vina părților care nu au depus înăuntrul termenului de perimare o cerere de repunere pe rol, instanța, în baza art. 248 și urm. C.p.civ., urmează a admite excepția invocată și a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării acțiunii, invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea civilă având ca obiect „obligația de a face” formulată de reclamanții D. S. domiciliat în municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 172, ., ., D. TUDORIȚA domiciliată în municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 172, ., ., G. S. M., G. F. A., ambii cu domiciliul în comuna B., . și pe pârâții C. V. și C. E. domiciliați în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., județul M..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. LG/Tehn.MB
4 ex./2 pag./13.12.2013
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub numărul 6497
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 407/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4722/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|