Partaj judiciar. Sentința nr. 4234/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 4234/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 15105/225/2012

Dosar nr._ partaj judiciar

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DR.TR.S., JUD. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4234

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.11.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: T. A.

GREFIER: D. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta B. M. și pe pârâții C. R. și B. V., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierile din data de 25.10.2013 și 01.11.2013, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

J U D E C A T A

Asupra cauzei civile de față, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 15.10.2012 sub nr._ formulată de reclamanta B. M. și pârâții C. R. și B. V., prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctului C. D. și să se stabilească masa bunurilor de împărțit și lichidarea stării de indiviziune, prin individualizarea, atribuirea și predarea bunurilor ce i se cuvin fiecăruia în parte.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că defunctul C. D. a decedat la data de 18.01.2003, având ultimul domiciliul cunoscut în . M., iar moștenitorii cu vocație succesorală sunt pârâtele, în calitate de fiice ale defunctului și soția supraviețuitoare.

De pe urma defunctului au rămas următoarele bunuri:

1. terenuri situate în extravilanul comunei Burila M., satul Crivina, în suprafață totală de_ m.p.

2. terenuri situate în intravilanul comunei Burila M., satul Crivina, județul M. în suprafață totală de 1324 m.p. A susținut că defunctul a dobândit terenurile descrise la punctul 1 și 2 prin reconstituirea dreptului de proprietate în calitate de moștenitor de pe urma defuncților C. D. (tatăl defunctului) și C. A. (mama defunctului), conform Legii nr. 18/1991 cu titlul de proprietate nr._/13.03.2003.

3. casa de locuit cu două camere, antreu și tindă în față, construită din chirpici, acoperită cu țiglă, edificată pe terenul curți construcții descris mai sus la pct.2, situate în T17, P1/2. A susținut că în ceea ce privește casa descrisă la pct.3 a fost dobândită de defunct prin moștenire de la părinții săi C. D. și C. A., conform certificatelor de moștenitor nr. 485/1987 și nr. 469/1989 ale fostului notariat de Stat Județean. La această casă reclamanta a susținut că a adus îmbunătățiri cu acordul pârâtelor, întrucât casa se afla într-o stare de degradare avansată și primise consimțământul ca această casă să îi revină în totalitate, întrucât în urma unor neînțelegeri a adus mai multe îmbunătățiri. A introdus fundație de beton, deoarece cea veche era formată din pietre și a pus pereții casei din plasă de B., după care i-a finisat și cu această ocazie a făcut în continuarea casei o fundație din beton în vederea construirii unei bucătării, însă în documentația cadastrală această fundație apare ca fiind ridicată în anul 1970, total eronat.

4. casa de locuit în suprafață totală construită conform documentației cadastrale de 127,75 m.p. compusă din: 2 camere, o bucătărie, magazie, baie, hol, beci care sunt situate sub magazie, polată și scară. A precizat că la construcția de la pct.4, adică casa de locuit în suprafață de 127,75 la edificarea acestei construcții și-au adus aportul din punct de vedere material și numiții C. D. și C. A. (părinții defunctului)

5. fântâna construită în curte în suprafață de 0,83 m.p. tip puț, fixată în beton cu jgheab și acoperită, pe care solicită să fie atribuită tuturor moștenitorilor, în sensul de avea acces toți la ea, întrucât este singura sursă de apă ce alimentează cele două construcții aflate în curte. De asemenea, a solicitat că la evaluarea construcțiilor să se țină cont de îmbunătățirile aduse de către reclamantă privitor la casa de locuit de la pct.3 și astfel să fie excluse de la masa partajabilă a defunctului C. D..

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1143 C. civil, art. 1133 C. civil, art. 631 C. civil, art. 639 C. civil, art. 975 C. civil, art. 972 C. civil.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie următoarele: certificat naștere C. M., carte identitate reclamantă, extras carte funciară pentru informare, 7 schițe plan, chitanță privind impozitul de clădiri și terenuri, titlu de proprietate nr._/13.03.2003, certificat de moștenitor nr. 201/29.11.2011, date tehnice ale bunurilor imobile aflate în intravilan, 13 bonuri fiscale detaliate pe planșă A4, chitanță taxă timbru de 1235 lei, chitanță onorariu avocat de 3000 lei, certificat de moștenitor nr. 558/1987, certificat de moștenitor nr. 469/1989, chitanță întocmită de mână (fila 102 dosar), bon de vânzare 23.08.1996, chitanță fiscală nr._/21.08.1996, bon de vânzare din 07.06.1965, scrisoare de transport, chitanță nr._/12.05.2004, bon de vânzare, chitanță nr._/10.05.2004, chitanță nr._/21.11.2011, 4 bilete de ieșire din spital emis pe numele C. D., chitanță nr._/20.01.2003, factura fiscală nr._/20.01.2003, copie registru agricol.

Pârâtele au depus la dosar în copie: chitanță taxă timbru de 450 lei și timbru judiciar de 3 lei și concluzii scrise.

Pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea acțiunii și atribuirea bunurilor în ceea ce îi privește în natură. Au susținut că recunosc că de pe urma defunctului C. D., au rămas bunurile enumerate de reclamantă în cuprinsul acțiunii, numai că la imobilele casă de locuit au făcut o . îmbunătățiri cu contravaloarea cărora s-a cerut majorarea lotului său. A menționat că la casa de locuit de la pct. 3 din acțiune, casa a fost ridicată în anul 1936 de către părinții defunctului, însă la această casă, pârâta C. R. împreună cu soțul său a făcut tencuielile exterioare și a sprițuit-o, a schimbat țigla, a făcut marchiză la casă și a închis-o cu geamuri, apoi a turnat ciment pe jos. În anul 2006, a făcut un șopru la scara casei, din fier acoperit cu țiglă, a pardosit o cameră, a făcut o sobă de taracotă.

Reclamanta a formulat un răspuns la întâmpinare înaintat la dosar filele 91-92 dosar.

Reclamanta a solicitat și instanța i-a încuviințat proba testimonială cu martorii: Sînca G. și V. E., răspunsurile acestora fiind consemnate în declarațiile existente la dosar(filele 123, 124 dosar).

Pârâtele au solicitat și instanța le-a încuviințat proba testimonială cu martorii: C. G. și F. D., răspunsurile acestora fiind consemnate în declarațiile existente la dosar(filele 121, 122 dosar).

În urma administrării probatoriului prin încheierea de admitere în principiu din 15.03.2013 a fost admisă în principiu acțiunea reclamantei și în parte cererea reconvențională formulate de pârâte, s-a constatat deschisă succesiunea autorului C. D. cu ultimul domiciliu în Burila M., județul M., a fost stabilită componența masei succesorale, s-au constatat îmbunătățirile efectuate în parte de reclamantă și pârâta C. R. la cele două imobile și s-a dispus ieșirea din indiviziune în raport de art.728 cod civil, astfel încât sub acest aspect nu se mai impun discuții.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare specialitatea construcții: cu următoarele obiective: evaluarea și formarea proiectului de partaj cu privire la bunurile reținute în IAP-ul din 15.03.2013.

La data de 30.05.2013, s-a depus de către expert I. C. V. raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții.

Reclamanta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză depus de expert I. C. V.. A susținut că varianta de lotizare propusă de expert I. C. V. dezavantajează în totalitate pe reclamantă. În primul rând i-a fost atribuit reclamantei lotul nr. 1, reprezentat de teren curți construcții în suprafață de 251 m.p. din suprafața de 1256 m.p., în condițiile în care cota sa succesorală este de 3/8 mult mai mare decât cota succesorală a pârâtei C. R., care are doar ¼ din suprafața de teren de 1256 m.p., astfel conform cotelor succesorale privitoare la suprafața de teren de 1256 m.p. acesteia îi revine suprafața de teren de 471 m.p., conform cotei de 3/8 și nu 251 m.p. i-a atribuit d-l expert în raportul de expertiză, existând o diferență de 200 m.p. Menționează că expertul în raportul de expertiză îi atribuie reclamantei o suprafață mai mică decât cea normal legală și îi atribuie o suprafață dublă pârâtei C. R., adică suprafața de 681 m.p., în condițiile în care aceasta are o cotă succesorală de doar ¼, mult mai mică față de cota sa succesorală. Astfel, după ce îi atribuie și construcția de la pct.4 din certificatul de moștenitor în suprafață construibilă de 111,31 m.p., triplu față de suprafața construită a casei de locuit de la C1-39,7 m.p., ce i-a fost atribuită în lotul I. A susținut că expertul la evaluarea bunurilor nu a ținut seama de îmbunătățirile efectuate.

Pârâții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert I. C. V. și s-au opus la obiecțiunile formulate de reclamantă la raport, întrucât se poate observa și pe schița anexă la raport cum sunt împărțite construcțiile, expertul întocmit corect raportul de expertiză, cât privește pompa de apă aceasta nu a fost evaluată, întrucât aceasta nu s-a cerut, iar cu privire la pătul, acesta este construit din lemn, nu din ciment cum relatează reclamanta.

Față de obiecțiunile formulate în scris de către reclamantă, instanța le-a apreciat ca fiind utile soluționării cauzei, motiv pentru care le-a încuviințat și a dispus revenirea cu adresă către expert I. C. V., pentru a răspunde la obiecțiunile formulate de reclamantă, înaintându-i-se un exemplar de pe acestea și cu mențiunea să precizeze și alte variante de lotizare cu privire la masa succesorală reținută la partaj.

La data de 10.10.2013, s-a depus din partea expertului I. C. răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză.

Având în vedere dispozițiile art.673 indice 9 cod procedură civilă, raportat la mărimea cotei părți ce se cuvine părților, instanța va omologa raportul de expertiză și schița anexă la raport în varianta 3 care are în vedere trei loturi, și nu două loturi conform variantei 2, în felul acesta nerealizându-se ieșirea din indiviziune ,ori opțiunea părților a fost să se facă 3 loturi, în acest fel asigurându-se și o utilizare normală a fiecărui lot, urmând să admită acțiunea reclamantei și în parte cererea reconvențională formulată de pârâți.

Conform variantei a 3-a din raportul de expertiză se va atribui reclamantei lotul 1 în valoare de 16.967 lei, având un drept valoric de_,25 lei.

Se va atribui pârâtei lotul 2 pârâtei C. R. în valoare de 22.949 lei, având dreptul la bunuri în valoare de 20.467,50 lei, iar pârâtei B. V. Lotul 3 bunuri în valoare 6620 lei.

Conform acestei variante de lotizare îmbunătățirile efectuate la construcția C1 de către autor și soția sa C. R. cad în lotul pârâtei C. R., iar îmbunătățirile efectuate de C. R. la bucătărie și anexe revin acesteia.

Reclamanta B. M. va trebui să-și creeze acces din lotul 1, deoarece porțile de intrare în imobil sunt în lotul lui C. R..

Pentru egalizarea loturilor urmează ca reclamanta B. M. să plătească sultă 3932,75 lei și pârâta C. R. sultă de 2481,50 lei către pârâta B. V..

Referitor la cheltuielile de judecată, ambele părți au o dublă calitate de reclamanți și pârâți, iar soluția cu privire la ieșirea din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor.

Prin urmare, dacă ambele părți efectuează cheltuieli cu judecarea litigiului, se impune compensarea acestora, urmând a intra sumele reprezentând parte din taxele judiciare de timbru pentru fiecare parte, iar pârâtele să fie obligate la plata onorariului pentru avocat.

Potrivit art.276 cod procedură civilă, se vor compensa cheltuielile de judecată urmând ca pârâtele să achite reclamantei c/valoare onorariu avocat în cuantum de 6000 lei, dovedit cu cele două chitanțe onorariu din 15.10.2012 și 25.10.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta B. M., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., ., ..

Admite în parte cererea reconvențională formulate de pârâtele C. R., domiciliată în . Crivina, județul M. și B. V., domiciliată în Dr.Tr. S., ., ., județul M..

Omologhează raportul de expertiză întocmit de expert I. C. în varianta 3-a și schița anexă la raport și atribuie bunurile conform acesteia, după cum urmează:

Atribuie reclamantei B. M., Lotul nr.1 pct. 53-52-51-50-8-9-10-11-12-13-14-53 ce se compune din: teren curți construcții-intravilan T17p1/1, ½, 1/3 în suprafață de 328-2939 lei, locuința C1 casă bătrânească -3274 lei, teren extravilan T43/2P12-3880 MP-1520 lei, teren extravilan T57/5P10-1800 mp-720 lei, îmbunătățirile efectuate la C1 de către autor cu soția sa în valoare de_ lei mai puțin porțile metalice cad în lotul lui C. R., Total 16.967 lei.

Atribuie pârâtei C. R. Lotul nr.2 între punctele 54-55-7-8-50-51-52-53-15-16-17-54, ce se compune din: teren curți construcții și arabil în suprafață de 457 mp-4095 lei, locuința C2 bucătărie și anexe gospodărești-_ lei, fântână-1400 lei, teren extravilan T43/5 p7-5000 MP-2000 LEI, TEREN EXTRAVILAN t 49/5 P 217, 217/1-1029 mp-412 lei, porți metalice-2106 lei, Total 22.949 lei.

Atribuie pârâtei B. V., lotulnr.3 între punctele 1-2-3-4-5-6-55-54-18-1 format din teren curți construcții și arabil în suprafață de 471 mp-4220 lei, teren extravilan T42/4P17-2500 mp-1000 lei,teren extravilan T49/2P12-3500 mp-1400 lei, Total- 6620 lei.

Conform acestei variante de lotizare îmbunătățirile efectuate la c1 de către autor și soția sa C. R. cad în lotul pârâtei C. R., iar îmbunătățirile efectuate de C. R. la bucătărie și anexe revin acesteia.

Reclamanta B. M. va trebui să-și creeze acces din lotul 1, deoarece porțile de intrare în imobil sunt în lotul lui C. R..

Pentru egalizarea loturilor urmează ca reclamanta B. M. să plătească sultă 3932,75 lei și pârâta C. R. sultă de 2481,50 lei către pârâta B. V..

Compensează cheltuielile de judecată și obligă pârâtele la 6000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată azi 08.11.2013, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Red. T.A./tehnored. I.D.

Ex.5/pag.4/09.12.2013

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 4234/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN