Pensie întreţinere. Sentința nr. 125/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 125/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 610/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA MINORI ȘI FAMILIE NR. 125/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13 FEBRUARIE 2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE C. M.

GREFIER ȘEDINȚĂ M. - C. B.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant S. A. M. și pe pârât S. G., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă, avocat D. V., lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au comunicat relațiile solicitate de la ., cu privire la veniturile nete realizate de către pârât.

La interpelarea instanței, apărătorul reclamantei arată că renunță la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului considerând că înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente în soluționarea cauzei.

Constatându-se dezbaterile închise, în temeiul art 150 C., instanța acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei, având cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a formulat-o, pentru motivele invocate în cererea de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în vederea soluționării.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.01.2013 sub nr_, reclamanta S. A. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la: majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 398/04.04.2011 pronunță în dosarul nr._ de către Judecătoria Dr Tr S.; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 398/04.04.2011 pronunță în dosarul nr._ de către Judecătoria Dr Tr S.; pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în sumă de 164 de lei.

La stabilirea acestei sume s-au avut în vedere nevoile minorei și posibilitățile materiale ale pârâtului, acestea fiind calculate la nivelul minim pe economie la nivel național.

Reclamanta mai arată că în prezent, este studentă la Universitatea de Medicină și farmacie „V. B.”, conform adeverinței nr._/26.11.2012 iar pârâtul este angajat cu contract de muncă.

În drept, acțiunea a fost motivată pe dispozițiile art. 531 din C. civ.

În dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.

La dosar reclamanta a depus adeverința nr._/26.11.2012, eliberată de Facultatea de Medicină și Farmacie „V. B.” Timișoara și, în xerocopie, sentința civilă nr. 398/04.04.2011 (filele 3-4) și sentința minori și familie 976/2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin (filele 8-9).

În baza rolului activ, reglementat de dispozițiile art. 129 alin 5 Cod proc. civilă, instanța a stabilit că ultima hotărâre prin care a fost stabilită pensia de întreținere în sarcina pârâtului este sentința minori și familie nr. 976/2011 pronunțată de Judecătoria Dr Tr S. prin care a fost micșorat cuantumul acesteia de la 164 lei la 127,5 lei.

Instanța a dispus atașarea sentinței.

S-au solicitat relații cu privire la veniturile nete realizate de pârât la . fiind comunicate și atașate la dosarul cauzei (f. 17)

Pârâtul, deși a fost legal citat nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

1. Pârâtul S. G. a fost obligat prin sentința minori și familie 976/2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, irevocabilă prin nerecurare (filele 8-9) la plata în favoarea reclamantei a sumei de 127,5 lei pe lună cu titlul de pensie de întreținere până terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

2. Art. 531 din Codul civil prevede că, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

Instanța mai reține că, potrivit art. 529 alin.1 din Codul civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar conform art. 499 alin. 3 din Codul civil părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

3. În cauza dedusă judecății reclamanta a împlinit vârsta de 18 ani la data de 07.02.2010 (conform hotărârilor judecătorești depuse) și, față de situația de la data pronunțării sentinței civile nr. sentința minori și familie 976/2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, când era elevă în clasa a XII-a a Liceului T. din localitate, aceasta se află în continuarea studiilor, fiind studentă în anul I la de Facultatea de Medicină și Farmacie „V. B.” Timișoara conform adeverinței eliberate de această instituție.

Pe cale de consecință reclamanta este în prezent majoră și se află în continuarea studiilor în sensul art. 499 alin. 3 Cod civil, fiind îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii prevăzută de 499 alin. 3 Cod civil.

4.1. În ceea ce privește primul criteriu de stabilire a cuantumului întreținerii, instanța constată că, în prezent, reclamanta, fiica pârâtului, în vârstă de 23 ani, este studentă în anul I la de Facultatea de Medicină și Farmacie „V. B.” Timișoara, iar la data pronunțării sentinței nr. 976/2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, era elevă în clasa a XII-a a Liceului T. din localitate, având vârsta 21 ani.

Întrucât a trecut un an de la data când a fost stabilită pensia de întreținere în cuantum de 127,5 lei ca urmare a faptului că pârâtul nu mai avea loc de muncă și trecerea de la cursurile liceale la cele ale învătământului universitar implică o mărire a tuturor categoriilor de cheltuieli – a celor de creștere, de educație, de locuință – deoarece reclamanta locuiește în Timișoara și a celor privind petrecerea timpului liber, instanța reține că nevoile reclamantei au crescut față de data pronunțării ultimei hotărâri.

Întrucât starea de nevoie a reclamantei s-a schimbat în sensul măririi acesteia, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 529 alin.1 din Codul civil în ceea ce privește capătul de cerere privind majorarea pensiei de întreținere la care este obligat în prezent pârâtul.

4.2. Referitor la celălalt criteriu stabilit de art. 529 din Codul civil, în cauză s-a stabilit că pârâtul lucrează în prezent la . relațiilor comunicate în cauză (fila 17).

Pe cale de consecință s-a modificat situația acestuia față de data pronunțării sentinței nr. 976/2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, când acesta nu realiza venituri (fila 8, verso).

În stabilirea cuantumului pensiei instanța va avea în vedere că art. 529 alin.2 din Codul civil stabilește un prag maxim, care în cauza de față este de 278, 15 lei.

5. Instanța apreciază că, față de cheltuielile ridicate pe care le implică urmarea cursurilor universitare în alt oraș – în special cheltuielile de locuire și de asigurare a materialelor de studiu, suma de 278 lei/lunar răspunde adecvat scopurilor în vederea cărora a fost instituită de legiuitor pensia de întreținere și păstrează un echilibru just cu veniturile realizate de pârât.

6. În consecință, în baza art. 531 Cod civil, instanța va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea reclamantei și în sarcina pârâtului de la 127,5 lei lunar la 278 lei lunar, începând cu data introducerii prezentei cereri, respectiv 16.01.2013 și până terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

7. Având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, instanța constată că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În consecință în baza art. 274 Cod proc. civilă va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat (chitanța . nr. 97/13.02.2013, fila 19).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S. A. M., domiciliată în Dr Tr S., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. G., domiciliat în comuna D., ..

Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea reclamantei prin sentința minori și familie nr. 976/02.11.2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, irevocabilă prin nerecurare, de la 127,5 lei lunar la 278 lei lunar, începând cu data introducerii prezentei cereri, respectiv 16.01.2013 și până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.02.2013.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2013.

P. GREFIER

RED.MC 21.02.2013/TEHNORED BMC

4 EX/.>

COD OPERATOR 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 125/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN