Pensie întreţinere. Sentința nr. 370/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 370/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 3443/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința minori si familie Nr. 370/2012

Ședința publică de la 22 mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier ședință M. - C. B.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta T. P. L. și pe pârât T. I. A., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal a răspuns reclamanta, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se ia act că reclamanta depune la dosar certificatul de informare nr._/13.05.2013 eliberat de Biroul de mediator Comăncescu S..

Având în vedere că domiciliul minorilor este în Drobeta Turnu Severin, instanța, în baza art. 131 alin. 1 C. rap. la art. 107 și art. 94 pct. 1 lit. a Cod proc. civilă constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 238 alin. 1 Cod proc. civilă, estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.

Instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Reclamanta, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în baza art. 258 al. 1 Cod proc. civilă rap. la art. 255 Cod proc. civilă, apreciind că este concludentă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Instanța pune în discuție administrarea pentru pârât a probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Reclamanta arată că nu se opune.

Instanța, în baza art. 258 al. 1 Cod proc. civilă rap. la art. 255 Cod proc. civilă, apreciind că este concludentă, încuviințează pentru pârât, proba cu înscrisuri

Instanța constată cercetarea procesului finalizată (art. 244 Cod proc. civilă).

Întrucât nu mai sunt alte cereri de formulat ori incidente procedurale de soluționat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea fondului cauzei conform art. 392 Cod proc. civilă.

Reclamanta solicită admiterea cererii de chemare în judecată pentru motivele detaliate în cuprinsul acesteia.

Instanța, în baza art. 394 alin. 1 Cod proc. civilă declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare..

INSTANȚA

Asupra cauzei de față deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2013, sub nr_, reclamanta T. P. L. a chemat în judecată pe pârâtul T. I. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat prin sentința civilă nr 171/20.02.2007 pronunțată de către Judecătoria Dr Tr S..

A arătat că prin sentința menționată pârâtul a fost obligat la plata a câte 175 lei pentru fiecare dintre minorii T. M. G. și T. I. C..

În prezent a crescut atât starea de nevoie a acestora, fiind elevi, cât și veniturile pârâtului.

La dosar a depus, în copie, civilă nr. 171/20.02.2007 pronunțată de către Judecătoria Dr. Tr. S. (f. 3), carte identitate reclamantă (f. 4) și certificate de naștere minori (f. 5-6).

În apărare pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că din anul veniturile sale prezente nu sunt permanente deoarece este doar detașat la Inspectoratul Școlar Județean M. și că prin admiterea cererii reclamantei ar fi afectate activitățile pe care le realizează cu cei doi minori. A mai precizat că în afară de pensia de întreținere pe care o plătește în prezent, contribuie de asemenea nemijlocit la creșterea și educarea copiilor în timpul cât aceștia sunt în îngrijirea sa, ceea ce se întâmplă timp de o săptămână pe lună.

În scop probator, instanța a încuviințat pentru părți și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

1. La data de 23.06.1999 s-a născut minora T. I. C. iar la data de 7.10.2005 s-a născut minorul T. M. G., părinți fiind pârâtul T. I. A. și reclamanta T. P. L., astfel cum rezultă din certificatele de naștere (filele 5-6).

Prin sentința civilă nr. 171/20.02.2007 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, irevocabilă prin nerecurare, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiecărui minor, până la majoratul acestora, în cuantum de câte 175 lei lunar.

2. Instanța reține că, potrivit art. 529 alin.1 din Codul civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

Conform art. 529 alin.2 din Codul civil, când întreținerea este datorată de părinte, aceasta se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.

2.1. În ceea ce privește primul criteriu de stabilire a cuantumului întreținerii, instanța constată că, în prezent, minora T. I. C. a împlinit vârsta de 13 ani și 6 luni, iar minorul T. M. G. a împlinit vârsta de 8 ani, iar la data pronunțării sentinței civile nr. 171/20.02.2007 acesta din urmă avea vârsta preșcolară, iar T. I. C. avea vârsta de 12 ani.

Întrucât a trecut un an de la data când a fost stabilită pensia de întreținere în cuantum de câte 175 lei pentru fiecare minor și trecerea la vârsta școlară și, respectiv, la vârsta corespunzătoare trecerii la studiile liceale, implică o mărire a tuturor categoriilor de cheltuieli și în special a celor de creștere și de educație precum și a celor privind petrecerea timpului liber, instanța reține că nevoile celor doi minori au crescut față de data pronunțării ultimei hotărâri.

Întrucât starea de nevoie a acestora s-a schimbat în sensul măririi acesteia, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 529 alin.1 din Codul civil în ceea ce privește capătul de cerere privind majorarea pensiei de întreținere la care este obligat în prezent pârâtul.

2.2. Referitor la celălalt criteriu stabilit de art. 529 din Codul civil, în cauză s-a stabilit că pârâtul lucrează în prezent la Inspectoratul Școlar Județean M. potrivit relațiilor comunicate în cauză (fila 16).

Pârâtul are în întreținere cei doi minori.

În stabilirea cuantumului pensiei instanța va avea în vedere că art. 529 alin.2 din Codul civil stabilește un prag maxim, care în cauza de față este de 607,11 lei, reprezentând o treime dintr-un venit lunar mediu de 1821,33 lei, calculat pe baza veniturilor comunicate de angajator (fila 16).

Deci întreținerea urmează a fi stabilită prin raportare la pragul maxim de 607,11 lei.

3. Având în vedere considerentele care preced, instanța apreciază că în raport de sumele necesare acoperirii nevoilor de creștere, educare, locuință și ale celor cultural-recreative specifice vârstei minorilor – nevoi în privința cărora reclamanta nu a administrat probe în concret, ținând cont că principala modificare în privința condițiilor de acordare a pensiei de întreținere privește veniturile pârâtului, situația minorilor nemodificându-se cu mult într-un singur an și reținând că diferența de vârstă de 6 ani dintre minori implică nevoi diferite, o sumă de 225 lei lunar pentru minorul T. M. G. și de 300 lei lunar pentru minora T. I. C. răspunde adecvat scopurilor în vederea cărora a fost instituită de legiuitor pensia de întreținere și păstrează un echilibru just cu veniturile realizate de pârât.

5. În consecință, în baza art. 531 Cod civil, instanța va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorilor și în sarcina pârâtului de la câte 175 lei lunar pentru fiecare minor la 225 lei lunar pentru minorul T. M. G. și 300 lei lunar pentru minora T. I. C., începând cu data introducerii prezentei cereri, respectiv 14.03.2013 și până la împlinirea vârstei de 18 ani de către fiecare minor.

Prezenta hotărâre este executorie de drept provizoriu, conform art. 448 alin. 1 pct. 4 Cod proc. civilă, valorificarea acestui caracter executoriu urmând a se face de către parte prin intermediul unui organ de executare, în noul Cod de procedură civilă nemaifiind reluată dispoziția Codului de procedură civilă din 1865 de înființare din oficiu a popririi asupra veniturilor debitorului obligației de întreținere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta T. P. L., cnp_, domiciliată în Drobeta Turnu Severin, .. 33, ., . în contradictoriu cu pârâtul T. I. A., domiciliat în Dr Tr S., ., jud M., CNP_.

Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită a fi plătită reclamantei pentru minorii T. M. G. și T. I. C. prin sentința civilă nr. 171/20.02.2012 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, de la câte 175 lei lunar pentru fiecare minor la 225 lei lunar pentru minorul T. M. G. și 300 lei lunar pentru minora T. I. C., începând cu data introducerii prezentei cereri, respectiv 14.03.2013 și până la împlinirea vârstei de 18 ani de către fiecare minor.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.05.2013.

P. GREFIER

Red MC 27.05.2013/tehnored BMC

4 ex/.>

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 370/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN