Plângere contravenţională. Sentința nr. 125/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 125/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 14479/225/2012
Dosar nr._ plângere contraventionala
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civilă Nr. 125
Ședința publică de la 11.01.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: P. I.
Grefier ședință M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent D. I. și pe intimat IPJ M., având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul și martorul D. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Instanța procedează la audierea martorului prezent, în conformitate cu dispozițiile art.192 și următoarele C.proc.civ., declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, acordă cuvântul pe fond .
Petentul solicită admiterea plângerii întrucât n-a jignit pe nimeni.
Instanța declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 C.proc.civ. și reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată:
La data de 02.10.2012 a fost înregistrată pe rolul instanței plângerea contravențională formulată de petent D. I. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 13.09.2012 de intimata Inspectoratul Județean de Poliție M. prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei, și a solicitat anularea amenzii.
În fapt, a arătat că la data de 13.09.2012, orele 16,30, aflându-se lângă blocul unde locuiește, reprezentanții intimatei ce se aflau într-o mașină a poliției i-au cerut actele la control, și cum nu le avea asupra sa pentru că era lângă locuința sa le-a dat datele personale, iar după 10 zile i s-a comunicat procesul verbal prin care a fost amendat.
În motivarea plângerii petentul arată că nu este vinovat .
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu procesul verbal, actul de identitate și proba cu martorul D. E..
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.A arătat că la data menționată, orele 14,30, petentul aflându-se la intersecția .. Orly, adresa injurii, cuvinte și expresii jignitoare la adresa trecătorilor, a refuzat să prezinte actele de identitate, sau să dea detalii cu privire la identitatea sa, findu-i întocmit procesul verbal prin care a fost sancționat cu amendă în valoare de 400 lei pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 3 pct. 1 și 31 din Legea 61/91 rep.
La întâmpinare, intimata a atașat dovada de comunicare a procesului verbal către petent.
Instanța a încuviințat proba cu actele depuse la dosar de ambele părți, precum și proba cu martorul D. E. și a audiat martorul.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
Petentul D. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 13.09.2012 de intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M., prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei, și a solicitat anularea amenzii, susținând că, la data de 13.09.2012, orele 16,30, aflându-se lângă blocul unde locuiește, reprezentanții intimatului, ce se aflau într-o mașină a poliției, i-au cerut actele la control și, cum nu le avea asupra sa, pentru că era lângă locuința sa, le-a dat datele personale, iar, după 10 zile, i s-a comunicat procesul verbal prin care a fost amendat.
Instanța reține că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 13.09.2012, de intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M., petentul a fost sancționat pentru faptele prevăzute de art. 3 pct. 1 și 31 din Legea 61/91 rep., cu amendă în valoare totală de 400 lei.
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 și 19 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că petentul a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție.
Din probele administrate, instanța constată că petentul se afla întâmplător lângă locuința sa, la data și ora menționate în procesul verbal și, din acest motiv, nu avea asupra sa actele de identitate. Totodată, instanța constată că procesul verbal de contravenție cuprinde datele personale ale petentului, ceea ce dovedește că acesta a dat relații cu privire la datele sale personale.
Din declarația martorului D. E. (fila 16), nu reiese existența faptei că a adresat injurii trecătorilor, acesta fiind prin preajmă. Mai mult decât atât, acesta a declarat că îl cunoaște pe petent de mulți ani, fiind colegi de serviciu și nu sunt proprii comportamentului acestuia asemenea manifestări. De altfel, procesul verbal de contravenția nu cuprinde numele vreunui trecător căruia petentul i-ar fi adresat injurii, ceea ce creează suficiente îndoieli de natură să creeze ideea că săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului nu prezintă un grad de certitudine dincolo de orice dubiu, iar, a reține săvârșirea acestor fapte înseamnă a absolutiza puterea juridică a aparenței de drept, ceea ce înfrânge principiul aflării adevărului, de care instanța este ținută conform art.129 C.proc.civ.
Prin urmare, instanța apreciază ca fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional nu a fost dovedită, conform art. 1 și următoarele din OG nr. 2/2001, putând constitui contravenție numai săvârșirea unei fapte reținută de legislație drept contravenție. Instanța, față de cele de mai sus, urmează a admite plângerea si a dispune anularea procesului verbal de contravenție .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul D. I. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., ..
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13.09.2012 de intimata Inspectoratul Județean de Poliție M. cu sediul în Dr.Tr.S., .. 75, jud. M. și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Poz. 51/2013
Red.I.P.
M.C. 22 IANUARIE 2013
Cod operator 6497
← Cereri. Sentința nr. 806/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN | Plângere contravenţională. Sentința nr. 671/2013.... → |
---|