Plângere contravenţională. Sentința nr. 3443/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3443/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 4523/225/2013

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3443

Ședința publică din data de 19.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. O.

GREFIER: E. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul U. R. și pe intimatul I. M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

În temeiul art.131 cod procedură civilă, fiind primul termen de judecată, în fața primei instanțe, instanța, verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină având ca obiect “plângere contravențională” în temeiul art. 94 cod procedură civilă rap. la art. 32 din OG 2/2001.

În temeiul art.238 alin. 1 cod procedură civilă, instanța, ținând cont de împrejurările cauzei, ce are ca obiect „ plângere contravențională”, în raport de probele ce urmează a fi administrate și de complexitatea pricinii, apreciază că durata necesară pentru cercetarea procesului este de un termen de judecată.

Instanța, în temeiul art.255 alin.1 rap. la art. 1.029 cod procedură civilă, apreciind că probele solicitate de către părți prin cererile formulate sunt, în parte, admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar și respinge proba cu martorul propus de petent ca nefiind utilă soluționării cauzei, după care procedează la vizualiarea în ședință publică a CD-ului înaintat de către intimat.

Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale pricinii, luând act că intimatul a solicitat judecata în lipsă, instanța declară cerecetarea procesului încheiată și, potrivit art. 394 c.p.civ., reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Dliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 27.03.2013, petentul U. R., în contradictoriu cu intimatul I. M., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 22.03.2013, exonerarea sa de la plata amenzii mai sus menționate și anularea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat a fost sancționat de organul constatator cu amendă contravenționala in cuantum de 300 lei și cu sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru contravențiile prev. de art. 100 alin. 3 lit. e și art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 4, reținându-se în sarcina sa că în data de 22.03.2013 orele 1857 pe DN 67 a condus autototurismul Ford cu nr. de înmatriculare_ pe sensul de mers Dr. Tr. S. - Corcova efectuând depășirea nergulamentara a unui autoturism în zona de acțiune a indicatorului “Depășirea interzisă” și că autovehiculul avea o viteza de 64 km/h . care viteza legala era de 50km/h.

Petentul a apreciat că că nu a săvârșit cele două contravenții mai descries, arătând că, întradevăr, în data de 22.03.2013, ora 18,57, se deplasa pe DN 67, conducând autototurismul Ford cu nr. de înmatriculare_ pe sensul de mers Dr. Tr. S. – Corcova, dar nu a efectuat depășirea nergulamentara a unui autoturism in zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisa deoarece nu a depășit linia continuă, iar autovehiculul se deplasa cu o viteza sub limita legală de 50km/h.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și OUG 195/2002, solicitând în dovedire proba cu martorul D. A. și proba cu înscrisuri, anexând în copie, procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 22.03.2013.

Plângerea contravențională este scutita de plata taxei judiciare de timbru.

În termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 c.p.civ., intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și nefondată.

În fapt, intimatul a precizat că în data de 22.03.2013, aflându-se în serviciu de supraveghere, îndrumare și control a traficului rutier, pe DN 6, în localitatea Malovăț, județul M., un agent de politie a acționat cu aparatul radar în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale, privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculului marca Autovision, montată pe autospeciala cu nr. MAI_ (_ ).

La ora 19.00, a fost înregistrat cu aparatul radar autoturismul marca “FORD", cu număr de înmatriculare_, efectuând o manevră de depășire neregulamentară, în sensul că a depășit un autoturism prin încălcarea marcajului longitudinal continuu ce separă sensurile de circulație. În plus, autorismul a fost înregistrat cu aparatul radar, rulând cu viteza de 64 km/h în localitatea Malovăț, județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km h, depășind. astfel, viteza legală cu peste 14 km/ h.

După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana petentului, căruia i s-au comunicat abaterile săvârșite și s-a încheiat procesul - verbal . nr._, pentru încălcarea prevederilor art.100 alin. 3 lit. e și art. 108 alin. 1 lit a pct. 4 din OUG 195/2002.

În dovedire, intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator, atestat operator “Aurovision”, CD- ul privind contravenția săvârșită să lucreze cu aparatura radar, carte identittae autovehicul și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.

Comunicându-i.se întâmpinarea, petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art.255 alin.1 c.p.civ., instanța a administrat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar și a procedat la vizualiarea în ședință publică a CD-ului înaintat de către intimat.

Analizând plângerea contravențională în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt și de drept:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, . nr._, întocmit la data de 22.03.2013 (f.6) întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei, averisment și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 100 alin. 3 lit. e și art. 108 alin. 1 lit a pct. 4 din OUG 195/2002.

Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:

In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit de intimat, instanța constată că acesta conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional legal întocmit face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

În virtutea dispozițiilor art. 1169 C.civ. sarcina acestei probe incumbă petentului care numai prin administrarea unor probe certe si concludente poate răsturna prezumția de veridicitate a procesului verbal.

În cauză însă, această prezumție de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată, în condițiile în care petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, potrivit art. 249 C.proc.civ.

Cum materia contravențională, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate fi calificată ca aparținând materiei penale, din perspectiva garanțiilor instituite de aceasta, instanța trebuie să asigure toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.

Privitor la dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă. Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petentul a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.

Așadar, din raportul agentului constatator (f.19), coroborat cu CD-ul cuprinzând înregistrarea cu aparatura radar aflată montată pe autospeciala de poliție, aparatură verificată metrologic ( f.17), agentul constatator fiind atestat să o utilizeze ( f.18), instanța constată că întradevăr, în data de 22.03.2013, ora 19.00petentul a fost înregistrat cu aparatul radar montată pe autospeciala cu nr. MAI_ (_ ), conducând autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ și efectuând o manevră de depășire neregulamentară, ce a constat în depășirea unui autoturism prin încălcarea marcajului longitudinal continuu ce separă sensurile de mers și rulând cu viteza de 64 km/h în localitatea Malovăț, județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km h.

Față de aspectele reținute mai sus, intanța va înlătura ca neîntemeiată apărarea petentului, pe temeiul nevinovăției sale, în condițiile în care întreg materialul probator administrat în cauză a relevant o altă situație de fapt, contrară celei susținue în prezenta plângere contravențională.

În consecință, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanța constată așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.

Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sancțiunea contravențională fiind corect individualizată, întrucât îndeplinește pe deplin cerințele de legalitate și proporționalitate prevăzute de O.G. nr. 15/2002 și O.G. nr. 2/2001, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal, pe care îl va menține ca legal și temeinic.

În temeiul art. 36 alin. 2 din OG 2/2001, potrivit cu care în cazul în care plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost respinsă, petenta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, în raport de soluția pronunțată în prezenta, dar și de numărul comunicărilor efectuate în cauza de față, instanța îl va obliga pe petent la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul U. R., având_, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, .. 4, .. 1, . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Drobeta Turnu Severin, .. 5, ., . (la C.. AV. B. A.), în contradictoriu cu intimatul I. M., cod fiscal_, cont bancar RO 04 TREZ 4615032XXX000174, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, jud. M., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, din data de 22.03.2013, pe care îl menține ca temeinic și legal.

Obligă petentul la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. O. E. O.

Red.CO./Tehnored. E.O.

4 ex./4 pag.

04.10.2013

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3443/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN