Plângere contravenţională. Sentința nr. 4313/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 4313/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 9757/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

Sentința civilă nr. 4313

Ședința publică de la 13.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. R.

GREFIER: S. Ica E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul L. N. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE O. având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 248 alin.1 C. proc.civ. rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, invocată de intimat prin întâmpinare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională introdusă pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 15.07.2013, înregistrată sub nr._, petentul L. N. G. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/05.07.2013 si exonerarea de la plata amenzii contravenționale la care a fost obligat in mod nelegal si anularea celor 9 puncte de penalizare aplicate precum si anularea sancțiunii complementare de reținere a certificatului de înmatriculare. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii cu un avertisment conform art.7 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, având in vedere ca este prima sancțiune care i-a fost aplicata, iar fapta reținuta in sarcina sa are un grad de pericol social redus.

În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 05.07.2013, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Opel, proprietatea numitului Citu C., având numărul de înmatriculare_ dinspre București in direcția Drobeta Turnu Severin, în zona localității J. a fost oprit de un agent de politie, care i-a adus la cunoștință că a efectuat o depășire neregulamentara, in zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisa. A arătat petentul că a explicat agentului constatator ca acest lucru nu este posibil si ca a respectat, pe întregul parcurs al deplasării regulile de circulație și că a solicitat ca agentul să-i arate filmarea cu fapta de care era acuzat, însa acesta a refuzat si a devenit din ce in ce mai agresiv si a demarat un control amănunțit al autoturismului. La finalul controlului i-a comunicat ca urmează sa fie sancționat pentru ca ar avea folii neomologate pe geamurile autoturismului.

A menționat petentul faptul ca autoturismul marca Opel_ nu are folii de nici o natura montate nici pe geamurile lateral fata, nici pe parbriz, având montate folii omologate doar pe geamurile lateral spate si pe luneta. Foliile montate pe geamurile lateral spate si pe luneta au timbrele speciale RAR, având in vedere ca sunt omologate, insa la momentul controlului nu a putut prezenta certificatele de omologare a foliilor având in vedere si faptul ca autoturismul nu era proprietatea sa.

A arătat petentul că agentul de politie, in mod abuziv a întocmit procesul verbal prin care a fost sancționat pentru ca autoturismul OPEL al cărui conducător era ar fi avut montate folii neomologate pe geamurile lateral fata si pe parbriz. Agentul de politie i-a condiționat reprimirea permisului de conducere de semnarea procesului verbal, fără sa-i permită, in fapt sa facă vreo obiecțiune la acesta, încălcând astfel dispozițiile art. 16, alin 7 din OG 2/2001.

A susținut petentul că agentul de politie a nesocotit si dispozițiile art. 19 din OG 2/2001, in sensul ca procesul verbal nu este semnat de nici un martor asistent si nici nu se precizează vreun eventual motiv pentru care nu a fost posibila semnarea acestuia de către un martor asistent, așa cum prevăd dispozițiile OG 2/2001. Din aceasta conjunctura rezulta caracterul abuziv cu care a fost întocmit acest proces verbal. In analiza principiului proporționalității, trebuie observat ca dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente si in siguranța a circulației pe drumurile publice, precum si ocrotirea vieții, integrității corporale si a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, protecția drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice si private.

A solicitat ca reprezentantul I. O. sa depună dovada faptului ca autoturismul Opel_ are montate pe geamurile lateral fata si pe parbriz folii neomologate RAR.

In drept, au fost inovocate dispozițiile art. 16, art. 19, art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, a depus la dosar procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._/05.07.2013.

La data de 19.09.2013 intimatul I. O. a depus întâmpinare prin Serviciul Registratură, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

A mai arătat intimatul că procesul-verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G. nr.2/2001, nu este afectat de nici o nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

Având în vedere dispozițiile art 269 alin.(l).C.pr.civ. conform cărora „înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului,, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.

In conformitate cu prevederile art.270 alin.(l)C.pr.civ. „ înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii,,.

Prin urmare, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucura de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la declararea sa ca fals sau până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv.

In conformitate cu dispozițiile art.249 C.pr.civ. „ Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.,,.

Prin urmare, petentul are obligația să dovedească cele sesizate în plângerea contravențională adresata instanței de judecată.

Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. C.proc.civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutila, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii, apreciind că aceasta trebuie soluționată cu prioritate instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 05.07.2013 de către un agent constatator din cadrul intimatului Inspectoratul Politiei Județene O. petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 720 lei, întrucât a condus autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare_ întrucât avea folii neomologate pe geamurile autoturismului.

S-a reținut în sarcina sa că, la data de 05.07.2013 orele 16,35 a fost oprit de agentul constatator autoturismul cu nr. de înmatriculare_ întrucât avea aplicată folie neomologată pe geamurile laterale față și parbriz.

După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului L. N. G., iar agentul constatator i-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală și sancțiunile aplicate.

Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Totodată, dispozițiile art. 126 alin. 1 C.proc.civ. statuează că părțile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

per a contrario, coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 129 alin. 3 C.proc.civ., potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri, cum este și cazul plângerilor contravenționale, competența teritorială este exclusivă.

Astfel, fiind vorba de un caz de competență teritorială exclusivă, este necesar să se verifice dacă locul săvârșirii contravenției se află sau nu în raza teritorială a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Analizând conținutul procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/05.07.2013 depus la dosar instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost săvârșită pe raza localității J., în raza teritorială a Judecătoriei Slatina, potrivit HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că, în cauză, competentă să soluționeze prezenta plângere contravențională nu este Judecătoria Drobeta Turnu Severin, ci Judecătoria Slatina, motiv pentru care va admite excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat prin întâmpinare și, în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, invocată de intimat prin întâmpinare.

Declină plângerea formulată de petentul L. N. G., domiciliat în com. Cătunele .. M., CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE O. în favoarea Judecătoriei SLATINA.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2013.

Președinte, Grefier,

C. A. RuxandraSîrbu Ica E.

Red CAR ./Tehnored. SIE.

Ex 3. /pag. 3/02.12.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4313/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN