Pretenţii. Sentința nr. 1449/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1449/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 1677/225/2013
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T.-S.
- JUDEȚUL M. -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1449
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.03.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: M. C.
GREFIER: G. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect pretentii formulată de reclamanta R. in contradictoriul cu pârâții MACU R. si M. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 15), la prima strigare s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial – Partea I nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, părțile au fost lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 13.03.2013 prin Serviciul Registratura reclamanta a depus la dosar listele de plata.
Nemaifiind alte probe de administrat, având in vedere ca reclamanta a solicitat judecata in lipsa conform art. 242 Cod Procedura Civilă, instanța declară închise dezbaterile potrivit art. 150 C. proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.01.2013 reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare – Sucursala Romag Termo (R.) a chemat în judecată pârâții M. R. și M. D. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 1968,07 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada septembrie 2011 – iulie 2012 și penalități pe aceeași perioadă.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin contractul de cesiune de creanță încheiat cu Asociația de proprietari a preluat creanța deținută de aceasta împotriva pârâților, creanță care a fost notificată acestora.
Deoarece proprietarii au o obligație legală de plată a cheltuielilor asociației, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007, art. 25 din H.G. nr. 1588/2007, contractul de cesiune de creanță, art. 1566, 1568, 1586 cod civil și Codul de procedură civilă.
S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținerea cererii s-au depus la dosarul cauzei, în xerocopie, următoarele înscrisuri: contractul de cesiune de creanță nr. 8808/23.08.2012 (fila 7), fișa calcul debit (fila 5), fișa calcul penalități (fila 6), decizia nr. 4/01.04.2008 a asociației de proprietari (filele 25-32), liste cote de întreținere pentru perioada septembrie 2011 – iulie 2012 (filele 33-43), comunicare cesiune de creanță și dovadă de primire (filele 3-4).
Potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari acțiunea este scutită de taxă de timbru.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
În cauză a fost încuviințată pentru reclamantă și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de cesiune de creanță nr. 8808/23.08.2012 (fila 7) Asociația de Proprietari nr. 50 a cedat reclamantei creanța deținută împotriva pârâților în cuantum de 1856,15 lei, reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada septembrie 2011 – iulie 2012 și a celei în sumă de 111,92 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Cesiunea de creanță a fost comunicată în scris pârâților (filele 3-4) și primită de aceștia la data de 28.08.2012 conform confirmării de primire astfel încât, începând cu această dată, conform art. 1578 alin. 1 lit. b) din Codul civil, sunt ținuți să plătească cesionarului – reclamanta din prezenta cauză.
Așadar la momentul sesizării instanței, în limitele creanței cedate, obligația de plată a pârâților există față de reclamanta R..
Asupra cererii de obligare a pârâților la plata cotelor de întreținere restante în cuantum de 1856,15 lei:
În calitate de proprietari ai apartamentului 4 din blocul M7, care face parte din Asociația de Proprietari nr. 50, pârâtul avea obligația de a achita cotele de întreținere aferente acestui spațiu, aceasta fiind o obligație de a da.
Instanța reține că în materia obligațiilor de a da creditorul trebuie să facă dovada creanței. Dacă el face această dovadă, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației respective, altfel prezumându-se faptul neexecutării obligației.
În cauza dedusă judecății creditorul – reclamanta R., a făcut proba existenței creanței în cuantum de 1856,15 lei reprezentând cotele de întreținere aferente apartamentului nr. 4 din blocul M7, al căruor proprietari sunt pârâții, pentru perioada septembrie 2011 – iulie 2012, fiind depuse în acest scop la dosarul cauzei liste cu cotele de întreținere întocmite și afișate în condițiile art. 25 alin. 1 teza I din HG nr. 1588/2007 (filele 33-43).
Această creanță nu a fost contestată de către pârâți, conform dreptului pe care îl aveau potrivit art. 12 lit. A), lit. d) din HG nr. 1588/2007.
În consecință sarcina probei faptului pozitiv al achitării acestui debit a trecut la pârât.
Cu toate acestea pârâții nu au făcut nici o probă în sensul achitării sumei de 1856,15 lei, reprezentând cotele de întreținere lunare restante datorate pentru perioada septembrie 2011 – iulie 2012.
Având în vedere cele ce preced, instanța, în baza art. 46 din Legea nr. 230/2007, va obliga pârâții la plata sumei de 1856,15 lei, reprezentând cote de întreținere lunare datorate pentru perioada septembrie 2011 – iulie 2012.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata penalităților de întârziere în cuantum de 111,92 lei instanța constată că Asociația de Proprietari nr. 50, în exercitarea dreptului de a calcula și percepe asemenea penalități potrivit art. 25 alin. 1 din HG nr. 1588/2007, a stabilit prin decizia nr. 4/01.04.2008 a Comitetului executiv (filele 25-32) că începând cu data de 04.08.2011 se vor plăti penalități în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere de către toți proprietarii care nu achită lunar cotele de contribuție (fila 25).
Cu toate acestea pentru intervalul indicat în cererea de chemare în judecată s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 111,92 lei reprezentând 0,04% din debitul principal, astfel cum rezultă din fișa de calcul de al fila 6, rubrica „VAL. PENALIZĂRI PE ZI”, iar reclamanta cesionară a solicitat instanței obligarea pârâților la plata acestora, incluzându-le în suma totală de 1968,07 lei (1856,15 lei + 111,92 lei, conform contractului de cesiune, f. 4).
Instanța reține că mențiunea din decizia Comitetului executiv nr. 4/01.04.2008 (f. 25) că „Prin grija domnului administrator, în funcție de modificarea cuantumului penalităților la Finanțele Publice, se vor modifica și penalitățile la asociația noastră” nu poate fi asimilată dispozițiilor art. 49 alin. 1 din Legea nr. 270/2007 conform cărora “Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări (...)”, deoarece conform deciziei sus amintite administratorul asociației este cel care stabilește modificarea penalităților de întârziere.
Pe de altă parte din dispozițiile art. 49 din Legea nr. 270/2007 și cele ale art. 25 alin. 1din HG nr. 1588/2007 rezultă că toate sumele pe care membrii asociației de proprietari le au de plătit către asociație trebuie evidențiate în listele de plată. Or în cauza dedusă judecății în nici una dintre listele depuse nu sunt incluse penalități de întârziere, rubrica fiind necompletată.
Având în vedere considerentele care preced instanța urmează a respinge acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat, penalitățile de întârziere solicitate nefiind probate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte cererea formulată de reclamantă R., cu sediul in Dr. Tr. S., .. 1, judetul Mehedinti, in contradictoriul cu pârâții MACU R. SI M. D., ambii cu domiciliul in Dr. Tr. S., splai M. V., nr.12, ., ..
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 1856,15 lei, reprezentând debit principal.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.M. 25 Martie 2013
← Partaj judiciar. Sentința nr. 3490/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1148/2013.... → |
---|