Pretenţii. Sentința nr. 3460/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3460/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 7694/225/2013

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3460

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 19 Septembrie 2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE –L. B.

GREFIER ȘEDINȚĂ – L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SRL prin lichidator judiciar Consultant Insolvență SPRL și pe pârâta ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere de renunțare la judecată formulată de reclamantă, după care:

Conform art.131 C., instanța procedează la verificarea competentei si constata ca este competenta general, material si teritorial sa soluționeze prezenta cauza, în temeiul art.94 pct.1 lit.aj și art. 107 C..

În conformitate cu prevederilte art. 238 c.p.civ. instanța stabilește durata cercetării cauzei o lună de zile.

Constantând cauza în satre de judecată instanța o reține pentru soluționare pe fond.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea adresata acestei instanța la data de 04.06.2013 sub nr._ , reclamanta . SRL prin lichidator judiciar Consultant Insolvență SPRL a chemat în judecată pe pârâta ., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 272,57 lei reprezentând pretenții constând în contravaloarea prestărilor de servicii pază și protecție, neachitate de către pârtă.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 29.12.2011 a fost emisă factura nr. 683 și la data de 18.01.2012 a fost emisă factura nr. 701 către . prestări servicii de pază pe luna noiembrie 2011 și ianuarie 2012.

A mai arătat că a notificat pe pârâtă prin adresa nr. 8 din 05.11.2012 transmisă cu scrisoare recomandată cu aviz de primire.

Conform procesului verbal încheiat la data de 23.11.2012 lichidatorul judiciar, Consultant Ilsolvență SPRL a constatat faptul că pârâta nu a achitat suma datorată și nici nu s-a prezentat pentru o conciliere prearbitrară.

Deși principala obligație a cumpărătorului este aceea de a plăti prețul, pârâta nu și-a îndeplinit această obligație.

În drept a invocat dispozițiile codului comercial și ale Legii nr. 85/2006.

Potrivit art.77 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, reclamanta, ca și societate comercială aflată în insolvență, este scutită de plata taxei judiciare de timbru .

În dovedirea celor susținute a arătat că înțâelege să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a a depus la dosar, în copie, factura nr. 683/29.12.2011, factura nr. 701/18.01.2012, notificarea nr. 8/05.11.2012 și procesul verbal încheiat la data de 23.11.2012.

Conform disp. art. 200 al. 1 c.p.civ. instanța a verificat cererea de chemare în judecată și constatând că aceasta îndeplinește cerințele prev. de art. 194 -197 c.p.civ., prin rezoluția aflată la fila 13 dosar, a dispus comunicarea acesteia către pârâtă, cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mia propune propbe și de a invoca excepții.

Deși acțiunea a fost comunicată pârâtei la data de 11.06.2013, conform dovezii de comunicare aflată la fila 14 dosar, pârâta nu a formulat întâmpinare .

Prin rezoluția aflată la fila 13 dosar instanța a fixat termen de judecată și a dispus citarea părților.

La data de 19.09.2013 reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerere prin care arată că renunță la judecată, întrucât pârâta a achitat debitul în cuantum de 272,57 lei la data de 18.09.2013, cu foaia de vărsământ nr. 31_-09-13, pe care a și anexat-o la dosar.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele situații de fapt si de drept:

Prin cererea formulată reclamanta . SRL prin lichidator judiciar Consultant Insolvență SPRL a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 272,57 lei reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii pază și protecție, neachitate de către pârtă.

La data de 19.09.2013 reclamanta a formulat cerere pde renunțare la judecată, întrucât pârâta a achitat debitul în cuantum de 272,57 lei la data de 18.09.2013, cu foaia de vărsământ nr. 31_-09-13.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin.1 Noul Cod de procedură civilă reclamantul, poate să renunțe oricând la judecată, in tot sau in parte, fie verbal în ședință de judecata, fie prin cerere scrisă.

Asupra cererii de renunțare la judecată, instanța apreciază că partea are dreptul de a dispune de toate mijloacele procesuale acordate de lege. Astfel, reclamantul, în virtutea principiului disponibilității, poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere dispozițiilor art. 406 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecată a acțiunii având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta . SRL prin lichidator judiciar Consultant Insolvență SPRL, cu sediul procesula ales în Municipiul Dr. Tr. S., ., județul M., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Dr. Tr. S., .. 28, județul M. .

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Dr. Tr. S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. L.B/Tehnored. B.L.

4 ex./09.10.2013

Cod Operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3460/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN