Pretenţii. Sentința nr. 3818/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3818/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 5644/225/2013
DOSAR_ - pretenții –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3818
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.10.2013
PREȘEDINTE A.-M. B.
GREFIER M. B.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare- Sucursala Romag Termo în contradictoriu cu pârâta .. având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și concluziile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.10.2013, fiind consemnate în acea încheiere, ce face parte din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 17.10.2013.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 18.04.2013 sub nr._, reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare - S.. Romag Termo Dr. Tr. S. a chemat în judecată pârâta .. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3226,01 lei reprezentând c/val energie termică și penalități de întârziere la facturi neachitate și neîncasate pentru perioada mai 2010-aprilie 2012, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, unitatea reclamantă, în baza relațiilor contractuale, a prestat servicii de furnizare a energiei termice pârâtei, aceasta având obligația contractuală conform art. 9 pct.l de a achita în termenele stabilite c/valoarea acestor prestații, iar conform art. 6 pct.2 unitatea reclamantă are dreptul de a aplica penalități de întârziere în cazul neachitării facturilor la termen.
Pentru prestațiile efectuate unitatea reclamantă a emis facturi ce au fost acceptate la plată de către debitoare, dar care nu au fost achitate nici până în prezent, motiv pentru care este îndreptățită să solicite aceste debite.
Prin adresa nr. 860/23.05.2012, pârâta a fost încunoștiințată cu privire la debitul restant reprezentând contravaloare energie termică și penalități de întârziere, și a fost invitată potrivit dispozițiilor art. 720 alin. 1 C. proc. civ. să se prezinte la sediul unității în vederea rezolvării pe cale amiabilă a situației.
La data stabilită în adresa de conciliere pârâta nu s-a prezentat, încheindu-se în acest sens procesul-verbal nr. 1103/02.07.2012.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 30 alin.l coroborat cu art. 194, art. 453 și următoarele Cod de Procedură Civilă, solicitând judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art. 411 alin.2 C..
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, împuternicire, situație facturi sold, proces verbal din 02.07.2012 încheiat cu ocazia concilierii, adresă privind invitația la conciliere nr.860/23.05.2012, confirmare de primire, facturile . nr._/31.05.2010, nr._/30.06.2010, nr._/31.07.2010, nr._/31.08.2010, nr._/31.05.2011, nr._/30.06.2011, nr._/29.07.2011, nr._/31.10.2011, nr._/30.11.2011, nr._/30.12.2011, nr._/31.01.2012, nr._/29.02.2012, nr._/30.03.2012, nr._/30.04.2012, cu anexe la facturi, contract de furnizare a energiei termice nr.4931/01.01.2009 (f.3-39).
Potrivit rezoluției din data de 19.04.2013 a președintelui de complet investit cu soluționarea cauzei de față, s-a pus în vedere reclamantei, ca în termen de 10 zile de la comunicare, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 269,08 lei și timbru judiciar de 3 lei, să depună certificat de informare eliberat de mediator, să indice CUI, J, cont bancar, telefon, fax, adresă poștă electronică pentru pârâtă.
La data de 07.05.2013, prin serviciul registratură al instanței (f. 82), reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune, solicitând instanței, admiterea acțiunii așa cum este precizată în sensul de a obliga pârâta . la plata sumei totale de 3226,01 lei, din care: 2863,41 lei reprezintă c/valoarea energie termica pentru lunile februarie 2012 si martie 2012, conform facturilor nr._/29.02.2012 si_/30.03.2012 și 362,60 lei reprezintă c/valoare penalități de întârziere pe perioada mai 2010 - august 2010, mai 2011 - iulie 2011, octombrie 2011 - ianuarie 2012 si aprilie 2012, conform facturilor:_/31.05.2010;_/30.06.2010;_/31.07.2010;_/31.08.2010;_/31.05.2011;_/30.06.2011;_/29.07.2011;_/31.10.2011;_/30.11.2011;_/30.12.2011;_/31.01.2012;_/30.04.2012.
Menționează faptul că datele de identificare pentru debitoarea ., sunt următoarele: CUI R01618418; J_, telefon 0252/_.
A precizat faptul că nu cunoaște numărul de fax, adresa de poștă electronică și nici contul bancar al pârâtei.
Cu privire la Certificatul de Informare, a arătat faptul că a demarat procedura de informare asupra avantajelor medierii, urmând ca până la primul termen de judecată, să depună Certificatul de Informare eliberat de mediator.
A atașat la dosarul cauzei contract de premediere nr.009/30.04.2013, chitanța . nr._(17)/07.05.2013 în cuantum de 270 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 3 lei, împuternicire (f.83-85).
Potrivit rezoluției din data de 08.05.2013 a președintelui de complet investit cu soluționarea cauzei de față, s-a comunicat pârâtei un exemplar al acțiunii, precizării de acțiune și înscrisurile depuse de reclamantă, cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare.
În termen legal, pârâta . a depus întâmpinare la data de 29.05.2013 (f.89) prin care arată că cererea reclamantei este nelegală și netemeinică deoarece conține date eronate. Mai exact, serviciile de specialitate ale regiei nu au actualizat situația plăților astfel că unele debite achitate prin viramente bancare sau achitate la casieria R. nu au fost operate în calcularea penalităților și a debitului total.
La data de 10.06.2013, prin serviciul registratură al instanței, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f. 93) prin care a arătat faptul că plățile efectuate de pârâtă sunt după data promovării cererii de chemare în judecată din data de 18.04.2013, plăți care au achitat debitul de energie termică, adică facturile nr._/29.02.2012 achitată cu chitanța nr._/16.05.2013 și factura nr._/30.03.2012 achitată cu OP nr.36/04.06.2013.
În ceea ce privește calculul penalităților de întârziere solicitate în prezenta cauză, menționează faptul că acestea au fost calculate până la data de 30.04.2012, pentru facturi de energie termică neachitate, anterioare acestei date, astfel că plățile efectuate de pârâtă în anul 2013, nu au cum să fie luate în calcul la stabilirea penalităților din perioada mai 2010 - aprilie 2012.
Având în vedere plățile parțiale din debit, a înțeles să-și restrângă pretențiile la suma de 362,60 lei reprezentând c/valoare penalități de întârziere pe perioada mai 2010 - august 2010, mai 2011 - iulie 2011, octombrie 2011 - ianuarie 2012 si aprilie 2012, conform facturilor:_/31.05.2010;_/30.06.2010;_/31.07.2010;_/31.08.2010;_/31.05.2011;_/30.06.2011;_/29.07.2011;_/31.10.2011;_/30.11.2011;_/30.12.2011;_/31.01.2012;_/30.04.2012.
F. de cele relatate, a solicitat admiterea acțiunii și pe cale de consecința obligarea pârâtei la plata sumei de 362,60 lei.
A solicitat ca în caz de neprezentare, în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 2 Cod Procedură Civilă și judecarea în lipsă. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată, efectuate în prezenta cauză.
A atașat situația facturilor în sold, fișa contabilă în perioada 01.05._13, chitanța nr.007/30.04.2013, factura nr.001/30.04.2013, proces verbal nr.004/13.05.2013 încheiat la Birou de mediator C. N.D., contract de premediere nr.009/30.04.2013, împuternicire (f. 94-103).
Au fost comunicate pârâtei răspunsul la întâmpinare și înscrisurile atașate.
Prin încheierea de ședință din data de 20.06.2013, instanța, în temeiul art. 255 alin.1 C., a încuviințat proba cu înscrisuri și, având în vedere și susținerile pârâtei potrivit cărora a mai achitat din debit, și proba cu expertiza specialitatea contabilitate având ca obiective: să se stabilească dacă suma de 362,60 lei reprezentând penalități de întârziere pe perioada mai 2010-august 2010, mai 2011-iulie 2011, octombrie 2011-ianuarie 2012 și aprilie 2012, aferentă facturilor nr._/31.05.2010,_/30.06.2010, nr._/31.07.2010, nr._/31.08.2010, nr._/31.05.2011, nr._/30.06.2011, nr._/29.07.2011, nr._/31.10.2011, nr._/30.11.2011, nr._/30.12.2011, nr._/31.01.2012 nr._/30.04.2012, este corect calculată, având în vedere evidențele contabile ale reclamantei și plățile efectuate de pârâtă și facturile pentru care s-au calculat penalitățile cuprinse în anexele la facturile depuse la dosarul cauzei.
La data de 06.09.2013, prin serviciul registratură al instanței (f. 218-223), dl.expert D. N. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză întocmit în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare - S.. Romag Termo Dr. Tr. S. a chemat în judecată pârâta .. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3226,01 lei reprezentând c/val energie termică și penalități de întârziere la facturi neachitate și neîncasate pentru perioada mai 2010-aprilie 2012, cu cheltuieli de judecată.
La data de 01.01.2009 între cele 2 părți s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr. 4931 prin care reclamanta R. Tr. S. s-a obligat să furnizeze către pârâtă energie termică pentru încălzire și pentru apă caldă de consum, în condițiile stabilite de părți.
În baza relațiilor contractuale existente între părți, reclamanta a prestat servicii de furnizare a energiei termice către pârâtă, emițând facturi fiscale în valoare totală de 2863,41 lei pentru lunile februarie 2012 și martie 2012 conform facturilor nr._/29.02.2012 și nr._/30.03.2012 reprezentând c/val energie termică.
Deoarece pârâta nu a achitat la termenele stabilite contravaloarea acestor prestații, reclamanta, în virtutea disp. art. 6 alin. 2 din contract a calculat penalități de întârziere în cuantum total de 362,60 lei, așa cum rezultă din situația facturilor din 17.04.2013 emis de Departamentul Facturare al reclamantei (f.3).
Instanța reține că . nu și-a îndeplinit această obligație pentru perioada mai sus indicată, figurând cu un debit în cuantum de 2863,41 lei, conform fișei pentru operații diverse depusă la dosar, pentru care s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 362,60 lei.
Instanța a reținut faptul că prin răspunsul la întâmpinare (f.93), reclamanta și-a restrâns pretențiile la suma de 362,60 lei reprezentând c/valoare penalități de întârziere pe perioada mai 2010 - august 2010, mai 2011 - iulie 2011, octombrie 2011 - ianuarie 2012 si aprilie 2012, conform facturilor:_/31.05.2010;_/30.06.2010;_/31.07.2010;_/31.08.2010;_/31.05.2011;_/30.06.2011;_/29.07.2011;_/31.10.2011;_/30.11.2011;_/30.12.2011;_/31.01.2012;_/30.04.2012, având în vedere că debitul de 2863,41 lei pentru lunile februarie 2012 și martie 2012 conform facturilor nr._/29.02.2012 și nr._/30.03.2012 reprezentând c/val energie termică a fost achitat cu chitanța nr._/16.05.2013 și OP nr.36/04.06.2013, astfel cum reiese din fișa contabilă din perioada 01.05._13 (f. 95-97).
În conformitate cu dispozițiile art. 18 din contractul părților, furnizorul are dreptul să factureze și să încaseze lunar contravaloarea cantităților de energie termică furnizată și să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în cazul neachitării facturilor la termen.
Potrivit concluziilor d-lui exp. D. N. din raportul de expertiză întocmit în cauză (f. 218-223), suma de 362,60 lei reprezentând majorări de întârziere a fost calculată corect, cuprinzând în calcul suma neachitată, numărul de zile de întârziere și procentul de majorare utilizat de Ministerul Finanțelor Publice în conformitate cu art. 120 din OG nr.92/2003 iar din fișa de evidență prezentată de R.-Sucursala Romag Termo nu s-au constatat plăți efectuate de debitoare în contul majorărilor de întârziere facturate.
Deoarece reclamanta conform contractului de furnizare a energiei termice nr. 4931/01.01.2009 are dreptul de a calcula și percepe penalități de întârziere în caz de neplată la termen a facturilor emise și cum pârâta se află în culpă instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din contract si art. 969C. civ., va admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă și va obliga pârâta la plata sumei de 362,60 lei reprezentând penalități de întârziere pe perioada mai 2010-august 2010, mai 2011-iulie 2011, octombrie 2011-ianuarie 2012 și aprilie 2012.
Totodată, va omologa raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Dârpeș N..
Față de disp. art.451 alin.1 C. va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 538,76 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert în cuantum de 500 lei, taxa judiciară de timbru în cuantum de 37,26 lei și 1,5 lei timbru judiciar proporțional cu cuantumul pretențiilor admise.
În ceea ce privește onorariul de mediator instanța nu îl va acorda având în vedere disp. art. 2 alin. (1^4) din Legea nr.192/2006 potrivit cărora serviciile prestate conform dispozițiilor alin. (1) și (1^1) sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita, precum și disp. art. 26 din Legea nr.192/2006 care prevăd că, pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare - Sucursala Romag Termo, cod unic de înregistrare fiscală nr.RO10882752, J_, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ..1, județul M. în contradictoriu cu pârâta .., CUI RO1618418, J_, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ..74A, județul M..
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 362,60 lei reprezentând penalități de întârziere pe perioada mai 2010-august 2010, mai 2011-iulie 2011, octombrie 2011-ianuarie 2012 și aprilie 2012.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 538,76 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Omologhează raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Dârpeș N..
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AMB/Tehnored.MB/4 ex./15.11.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2982/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 3302/2013. Judecătoria... → |
---|