Pretenţii. Sentința nr. 5013/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 5013/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 12204/225/2012

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 5013

Ședința publică din data de 19.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. – M. S.

Grefier: C. C.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtele E. N. și Primăria D. T. S. având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că stadiul procesual al prezentei cauze este primul termen de judecată după ce cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării.

Instanța verifică din oficiu condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă și constată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 04.10.2012, în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 13.08.2012 și înregistrată sub nr._ reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtele E. N. și Primăria D. T. S., învederând faptul că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 544/2001 și nr. 544/2004, art. 2 și art. 31 alineat 2 din Constituția României și art. 47 Cod penal și solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 6000 lei reprezentând daune morale.

Cererea de chemare în judecată nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.

Pârâta Primăria D. T. S., legal citată cu mențiunea de a depune întâmpinare, nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din data de 04.10.2012, constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante întrucât nu a depus la dosar duplicat al cererii de chemare în judecată în vederea comunicării pârâtelor, deși a fost citat cu această mențiune la primirea cererii de chemare în judecată, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.1551 Cod procedură civilă

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține că:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 04.10.2012, prin încheierea de ședință din 04.10.2012, cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă, întrucât reclamantul nu a depus la dosar duplicat al cererii de chemare în judecată în vederea comunicării pârâtelor.

Conform prevederilor art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar conform dispozițiilor art.252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm C.proc.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu de către instanță.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul M. I. deținut în Penitenciarul Focșani în contradictoriu cu pârâtele E. N. și Primăria D. T. S. cu sediul în D. T. S., județul M..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. A-M.S./Tehn. CC 4 ex./ 09.01.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5013/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN