Acţiune în constatare. Sentința nr. 2489/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2489/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 2343/225/2015
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDETUL MEHEDINTI
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2489
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. G.
GREFIER: A. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul U. V. M., în contradictoriu cu pârâtele B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA și B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA-S. DROBETA T. S., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul personal și asistat de avocat G. R., cu delegație de substituire pentru avocat D. D. și avocat C. S. pentru pârâta B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care s-a luat interogatoriu reclamantului la cererea pârâtei.
Reprezentantul pârâtei depune la dosar în copie act adițional nr.1 la contractul de credit nr._ din 18.12.2009.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art.392 C. declară deschise dezbaterile în fond și acordă cuvântul asupra cauzei.
Avocat G. R. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate existența clauzelor abuzive din contractul de credit cu privire la comisionul de gestionare și restituirea sumei de 2.431,81 lei reprezentând comision de gestionare. Precizează că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Avocat C. S. pentru pârâtă solicită respingerea acțiunii pentru motivele menționate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. A susținut că reclamantul a semnat contractul de credit, menționând pe acesta că a înțeles clauzele inserate. A arătat că potrivit adeverinței de venit depusă la dosar reclamantul avea funcția de economist cu o vechime de 4 ani la data încheierii contractului de credit, astfel că nu poate invoca faptul că nu avea cunoștințe de specialitate și în același timp față de răspunsul la interogatoriu a se aprecia atitudinea nesinceră a acestuia. A depus la dosar factura nr.658 din 23.03.2015 privind plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1054 lei.
Instanța în temeiul art.394 C. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 10.03.2015, reclamantul U. V. M. a chemat în judecată pe pârâtele B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA și B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA-S. DROBETA T. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate existența clauzelor abuzive din contractul de credit nr._ încheiat la 18.12.2009, respectiv clauza cuprinsă la art.8 din contract cu privire la comisionul de gestionare și restituirea sumei de 2.431,81 lei reprezentând comision de gestionare, cu cheltuieli de judecată
În motivarea în fapt a acțiunii s-a arătat că, reclamantul U. V. M. a încheiat la data de 18.12.2009, contractul de credit nr._, pentru o perioada de 5 ani, prin care i s-a acordat un împrumut în valoare de 20.700 lei. Contractul a încetat în data de 18.12.2014.
Pentru acordarea creditului, reclamantul a încheiat un contract de garanție reală mobiliară, pentru garantarea îndeplinirii obligațiilor de rambursare a creditului, iar pentru întocmirea dosarului s-a perceput un comision de întocmire dosar de 2.00% din valoarea sumei împrumutate.
S-a perceput si un comision de gestionare a creditului de 0,35% din soldul creditului, acesta fiind în valoare totală de 2.431,81 lei, conform graficului de rambursare.
In cuprinsul contractului de credit încheiat cu banca nu s-au regăsit elementele componente si scopul pentru care a fost perceput acest comision, considerând că destinația acestuia trebuia să se regăsească în cuprinsul contractului de credit la momentul încheierii acestuia, astfel încât să ofere consumatorului toate informațiile necesare în raport de care să încheie sau nu contractul.
Comisionul este unul abuziv si reprezintă de fapt o dobândă mascată, fiind plătite pentru aceeași prestație pentru care se plătește deja dobânda. Comisioanele sunt înregistrate ca atare în contabilitatea băncii, ca „venituri din dobânzi". Comisioanele sunt menite să asigure banca în contra riscului dat de portofoliul sau de credite neperformante, ceea ce înseamnă că riscul băncii din aceste credite neperformante nu este suportat nici de bancă, nici de debitorii neperformanți, ci de debitorii bun-platnici.
Conform art. 57 „In cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați sa ofere consumatorilor informații complete, corecte si precise asupra drepturilor si obligațiilor ce le revin".
B. si-a luat măsura creșterii costurilor creditului în caz de neplata la scadenta ratelor de credit și a dobânzilor aferente prin aplicarea unei dobânzi penalizatoare de 3 puncte procentuale peste dobânda curentă, poate declara creditul scadent anticipat, pentru neplata ratelor la scadenta, banca fiind in drept sa solicite de îndată rambursarea acestuia si să procedeze la recuperarea creanțelor prin orice mijloace legale etc.
Având in vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile si in vederea asigurării unei angajări in deplina cunoștința de cauza a consumatorului in contractele de credit, este instituita în sarcina operatorului economic - banca, care are o poziție dominanta în raport cu consumatorul, obligația informării în mod complet, corect si precis a celui din urma cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) si implicit cu privire la implicațiile îndatorării si la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar astfel cum reiese din OG 50/2010.
Aceste obligații legale instituite in sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar sunt menite sa protejeze interesele consumatorilor care sunt expuși riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor si intereselor legitime prin contractarea unor servicii/ produse in lipsa unei informări reale cu privire la acestea, si, pe cale de consecința, evitarea unor astfel de situații.
Consumatorul se obligă să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștința la data semnării contractului.
Conform art. 4 alin. 1) din Legea 193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. A.. 2) O clauza contractuală va fi considerată ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.„
La încheierea convenției de credit nu a avut loc o negociere efectivă, clauzele fiind prestabilite de către bancă, fără să aibă posibilitatea să modifice sau să înlăture vreuna din clauze.
Toate clauzele au fost impuse de către bancă, situându-l astfel într-o poziție inegală față de aceasta.
Legea nr. 193/2000 impune prin art. 1, pct. 1,2 și 3 claritatea și neechivocitatea clauzelor ceea ce implică înțelegerea acestora de către orice persoană, fără cunoștințe de specialitate și în caz de dubiu, acestea sunt interpretate în favoarea consumatorului.
Potrivit lit. g din anexa la lege, este considerată abuzivă, clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.
Conform art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000, sunt clauze abuzive acele clauze care nu au fost negociate cu consumatorul si care creează intre părți un dezechilibru semnificativ al prestațiilor, contrar cerințelor bunei-credinte.
Contractul in sine este importat din sistemul informatic al băncii, unde este integrat un model de contract pe baza căruia se completează orice contract; sistemul informatic al băncii lasă în mod voit spații goale în zona numelui si a altor dale de identificare ale clientului, în zona dobânzii si în zona garanțiilor suplimentare; în rest, toate celelalte clauze sunt importate din contractul tip, fixat in sistemul informatic al băncii; cel care vinde creditul nu poate modifica acest contract-tip si, in consecința, nu poate negocia contractul cu clientul.
Voința clientului se rezuma la a semna sa nu contractul; singura opțiune este de a alege intre diferite tipuri standard de contracte (ca la supermarket), opțiune care este si ea controlata de bancă, întrucât banca este cea care stabilește ratingul clientului, elemente in funcție de care, după analiza dosarului (pentru care banca încasează un comision consistent), banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului.
Toate riscurile contractului sunt in sarcina persoanei împrumutate. Toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clientului (criza, impreviziune) sunt suportate de client.
Prezumția de clauză abuzivă poate fi ridicată doar prin dovada scrisă, făcută de bancă, a caracterului negociat al contractului, si nu doar a unuia sau altuia din detaliile contractului (art. 4 alin.3, teza a doua: daca un comerciant pretinde că o clauza standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe in acest sens; așadar, proba nu se poate face nici cu martori, nici cu interogatoriul si, cu atât mai puțin, cu expertiză, căci acestea nu sunt probe prezentate de banca, ci provocate de bancă; o probă nu poate fi prezentată daca nu pre-exista prezentării).
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. Codului civil, Legea 193/2000, OUG 50/2010.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și a depus în copii certificate contractul de credit nr._ din 18.12.2009, contract de garanție reală mobiliară pe sume de bani viitoare nr._ din 18.12.2009, grafic de rambursare.
Pârâtele B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA și B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA-S. DROBETA T. S., în termenul legal prevăzut de codul de procedură civilă au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată.
S-a arătat că între B. Groupe Societe Generale SA - G. Drobeta-T. S. si reclamantul U. V., în calitate de împrumutat, a fost încheiat la data de 18.12.2009 contractul de credit nr._, prin care reclamantul a beneficiat de un credit pentru nevoi personale nenominalizate în cuantum de 20.700 lei pe o perioadă de 60 luni, având scadența finală la 18.12.2014. Creditul a fost acordat cu o dobânda de 12,50 % pe an.
Arătă faptul ca reclamantul a mai încheiat cu B. un contract de credit respectiv contractul nr._/03.06.2008.
Potrivit referirilor exprese din cuprinsul documentației aferente creditului acceptate de catre reclamant, Contractul de credit include atat Condițiile Particulare cât si Condițiile Generale. In esență, acestea reglementează: părțile si obiectul contractului, durata contractului, dobânda aferentă contractului de credit, taxele si comisioanele percepute pe parcursul derulării contractului, modalitatea de rambursare, asigurări, garanțiile instituite pentru rambursarea creditului și obligațiile părților.
In data de 17.09.2010 a intrat in vigoare Actul adițional nr. 1 la Contractul de credit nr._/18.12.2009 cuprinzând modificările impuse de aplicarea dispozițiilor legale prevăzute de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori, nesemnat de către împrumutat, dar considerat acceptat tacit, conform art. 95 alin. 5 din același act normativ.
Ca urmare a intrării in vigoare a acestui act normativ, B. a menținut în contractul încheiat cu reclamantul doar acele clauze permise de OUG 50/2010. Prin actul adițional condițiile de creditare au devenit mai favorabile reclamantului, având în vedere că se păstrează comisionul de gestionare, redenumit comision de administrare conform terminologiei impuse de OUG 50/2010, comision care are același cuantum de 0,35%. fiind raportat la soldul creditului, s-a diminuat comisionul de rambursare anticipata astfel:
- 1% din valoarea creditului rambursata anticipat, daca perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an:
- 0.5% din valoarea creditului rambursat anticipat, daca perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.
A arătat că OUG nr.50/2010 a fost adoptată ca urmare a obligației României de transpunere în legislația naționala, până la data de 11.06.2010, a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE și a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește creditele acordate consumatorilor.
Totodată arătă faptul că, contractul de credit nr._/18.12.2009 a fost închis la data de 18.12.2014.
Pârâtele au invocat excepția netimbrării acțiunii, apreciind că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, text care prevede că sunt cereri evaluabile în bani care se taxează la valoare si cererile privind constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic.
Pârâta a mai invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în speță, raportat la data încheierii convenției dintre părți, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Art. 3 din același act normativ dispune ca termenul prescripției aplicabil tuturor drepturilor de creanță, indiferent de izvorul lor este de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune.
Contractul de credit nr._ a fost încheiat la data de 18.12.2009, iar acțiunea a fost introdusa in data de 10.03.2015, prin urmare pentru perioada cuprinsa intre 18.12.2009 si 10.03.2012 sumele achitate sunt prescrise, fiind împlinit termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Este important să se facă distincție intre exercitarea dreptului la acțiune (acțiune imprescriptibilă extinctiv) si acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul unei clauze nule absolut (acțiune întemeiată pe un drept de creanța, prescriptibila extinctiv).
Ca efect al constatării nulității absolute a unei clauze contractuale, efectele nulității se produc retroactiv, urcând în timp până la momentul încheierii contractului. Acesta va fi considerat momentul de la care se putea cere si obține restituirea prestațiilor executate în temeiul unei clauze nule absolut. Potrivit dreptului comun in materia prescripției extinctive (Decretul nr. 167/1958), acela este momentul nașterii dreptului la acțiune, moment de la care curge termenul de prescripție al acțiunii întemeiate pe un drept de creanța (respectiv acțiunea in restituirea prestațiilor executate în temeiul clauzei nule absolut).
Solicită respingerea solicitării de restituire a sumelor achitate anterior datei de 10.03.2012 ca fiind prescrise.
Pârâtele au mai invocat excepția inadmisibilității cererii raportat la prevederile art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, susținând că art 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 exclude aplicabilitatea art. 4 alin 1 privind clauzele având ca obiect dobânda si comisioanele având in vedere ca ele fac parte din prețul contractual stabilit si asumat de către părti la semnarea contractului de credit 2196/20.06.2007. Așadar, instanța nu poate cerceta caracterul abuziv al unor clauze referitoare la caracterul adecvat al prețului contractului.
Pârâtele au arătat că la data încheierii contractului de credit Directiva 2008/48/CEE nu era încă transpusă în legislația din România, astfel că nu exista nicio obligație legală de respectare a vreunei prevederi a Directivei 2008/48/CEE, activitatea de creditare fiind supusă numai reglementarilor naționale, reglementari respectate întocmai de către Bancă.
Directiva 2008/48/CEE a fost transpusă în legislația naționala prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori si a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene in ceea ce privește creditele acordate consumatorilor.
Pentru a facilita înțelegerea de către consumatori a noțiunilor de creditare legiuitorul român a impus prin OUG nr. 50/2010 stabilirea clară si unitară a modului în care sunt redactate clauzele contractuale, definirea unitară a unor termeni utilizați în contractele de credit, precum si procedura de modificare a contractelor - atât pentru creditele aflate in sold, cât si pentru cele viitoare.
Conform art. 95 (alin.1 si alin.2) din OUG nr. 50/2010 (forma valabila înainte de apariția Legii nr. 288, pentru aprobarea OUG nr. 50/2010, din data de 30.12.2012) creditorii au avut obligația ca în termen de 90 de zile de la data de intrare în vigoare a acestui act normativ să asigure conformitatea contractelor aflate in derulare cu dispozițiile OUG nr. 50/2010 prin încheierea de acte adiționale.
In vederea respectării obligației legale, B. a întocmit Acte adiționale incluzând toate aceste modificări si a notificat clienții sa se prezinte la unitatea B. unde au încheiat contractele de credit, pentru a semna Actele Adiționale prin care contractele de credit au fost adaptate la OUG nr. 50/2010.
Cu privire la modalitățile prin care B. a informat clienții despre necesitatea semnării acestor acte adiționale au arătat că acesta informare s-a realizat prin mai multe canale de comunicare, respectiv: prin extrasele de cont, prin afișele postate la ghișeele Băncii, prin informațiile prezentate pe site-ul instituțional: www.brd.ro/pagina Persoane Fizice, prin B. - NET, prin afișările de la ATM-urile B., precum si prin B. TV. De asemenea, menționează că necesitatea încheierii actelor adiționale la OUG nr. 50/2010 a fost de notorietate, acest subiect fiind intens mediatizat în perioada respectivă.
Deși B. a depus toate diligentele pentru semnarea de către împrumutat a Actului adițional, acesta nu a procedat la semnarea Actului adițional, fiind considerat acceptat tacit, conform dispozițiilor prevăzute la art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010.
După adoptarea Legii nr. 288/2010 care consacra principiul neretroactivității legii în sensul că dispune ca prevederile OUG nr. 50/2010 nu se aplică și contractelor aflate în curs de derulare, B. a ales totuși sa facă aplicarea art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 conform căruia "Actele adiționale nesemnate de consumatori, considerate acceptate tacit la data intrării in vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi" situație care nu poate fi identificata deoarece nici B. si nici împrumutatul nu si-au manifestat voința în sensul neaplicării actului adițional acceptat tacit.
Astfel, începând cu data de 17.09.2010 contractul de credit în cauză a fost adaptat dispozițiilor prevăzute de OUG nr. 50/2010.
Așa cum se poate observa, începând cu data intrării în vigoare a actului adițional prin care contractul de credit a fost adaptat la prevederile OUG 50/2010, condițiile de creditare au devenit mai favorabile reclamantului, întrucât comisionul lunar de gestionare a creditului a fost redenumit comision de administrare a creditului, păstrându-se același cuantum de 0,35% calculat la soldul creditului, fiind diminuat comisionul de rambursare anticipata.
Prin contractul de credit împrumutatul a agreat să plătească un comision lunar de gestionare a creditului în cuantum de 0,35 % din soldul creditului acordat.
Acest comision corespunde unui serviciu prestat de bancă, respectiv administrarea lunară a creditului care implică unele activități din partea băncii. Perceperea unui astfel de comision nu era interzisă la momentul încheierii contractului de credit, cuantumul si scopul perceperii fiind indicate in mod explicit în cuprinsul contractului.
Rațiunea perceperii comisionului de gestionare a creditului rezultă însăși din denumirea si înțelesul semantic al acestuia, respectiv acest comision reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de bancă in favoarea împrumutaților care constă în monitorizarea/urmărirea/înregistrarea de operațiuni in scopul utilizării/rambursării creditului acordat.
Perceperea unui astfel de comision nu era interzisă la momentul încheierii contractului de credit, cuantumul si scopul perceperii fiind indicate în mod explicit în cuprinsul contractului.
Având in vedere ca imprumutatul a contractat creditul pentru o perioadă de 60 luni, ratele de credit trebuind achitate lunar, este imperativă urmărirea si monitorizarea rambursării creditului. Nu se justifică în consecință susținerile reclamantului potrivit cărora comisionul de administrare este perceput pentru aceleași motive ca si dobânda. In contractul de credit este explicat clar comisionul de gestionare/administrare credit.
Pârâta a menționat câteva dintre activitățile prestate de banca legate de administrarea creditului, respectiv: intretinerea contului de credit in sistemul informatic al băncii, actualizarea lunara a informațiilor (generare grafic de plați etc). gestiunea relației cu societățile de asigurare partenere (schimb de fișiere etc), efectuarea de operațiuni aferente activității de creditare, obligatorii sau realizate periodic: raportări către organisme de tip BNR. Biroul de Credit etc. informarea clienților despre următoarea suma de plata, analiza si operarea anumitor modificări solicitate de client pe parcursul derulării creditului (modificarea datei scadente, modificarea garanției, etc). precum si alte activități legate de administrarea creditului pe toata perioada de rambursare a creditului. In cadrul acestor activități se incadreaza si acordarea de suport imprumutatilor in cazul in care aceștia intampina dificultăți financiare care ii impiedica sa ramburseze ratele de credit la data scadenta prin identificarea de soluții viabile si convenabile in scopul reeșalonarii creditelor pentru imprumutati si negocierea condițiilor in care se acorda aceste facilitați de reeșalonare a creditelor.
Comisionul de gestionare credit a fost prevăzut in mod expres si transparent in contractul de credit semnat de către reclamant ca reprezentând un cost de 0,35% din soldul creditului, platibil lunar pe întreaga durata a creditului. De asemenea, acest comision este prevăzut in mod distinct in graficul de rambursare precum si D..
Din susținerile reclamantului consideră că acesta este într-o grava eroare motivând nelegalitatea perceperii comisionului de gestionare de existenta contractului de garanție reală mobiliară pentru garantarea îndeplinirii obligațiilor de rambursare a creditului, astfel încât, prin aceasta garanție sunt acoperite toate riscurile, precum riscul de neplata. Reclamantul dezvoltă așadar o întreagă teorie cu privire perceperea comisionului de gestionare in scopul acoperirii riscurilor derulării creditului. Insa, in contractul de credit supus analizei instanței nu este prevăzut un comision de risc, si nici actul adițional, chiar implementat tacit, nu prevede vreun comision de risc.
Mai mult decât atât, B. nu a perceput niciodată comision de risc pentru acoperirea eventualelor pierderi ale băncii in cazul nerestituirii creditului de către împrumutat, cu toate ca anterior intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 perceperea unui astfel de comision nu era interzisa prin nicio dispoziție legala si nici nu a efectuat o redenumire a unui comision de risc in comision de administrare a creditului motiv pentru care susținerile reclamantului sunt nefondate.
OUG nr. 50/2010 a stabilit că pentru operațiunile de monitorizare, înregistrare si efectuare de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului comisionul să poarte denumirea de comision de administrare, indiferent care este creditorul care acordă consumatorului împrumutul.
Astfel, prin actul adițional încheiat la data de 17.09.2010, prin care contractul de credit a fost adaptat prevederilor OUG nr. 50/2010, denumirea comisionului lunar de gestionare a creditului a fost modificata in sensul înlocuirii sintagmei de «gestionare» cu «administrare», comisionul purtând astfel denumirea de comision lunar de administrare a creditului. Prin urmare, începând cu data de 17.09.2010 singura modificare a fost aceea ca sintagma comision de gestionare a creditului a fost înlocuită cu sintagma comision de administrare, procentul de 0,35% agreat de reclamant fiind raportat tot la soldul creditului, fiind diminuat comisionul de rambursare anticipată.
Pârâtele precizează faptul că modificarea intervenită asupra comisionului cu referire la denumirea acestuia reprezenta doar o punere de acord a terminologiei utilizate în cadrul contractului de credit cu dispozițiile OUG nr. 50/2010, acest comision prin natura lui având același scop - cel de a administra/gestiona contractul de credit.
Rațiunea perceperii comisionului de gestionare/administrare a creditului rezultă chiar din denumirea si înțelesul semantic al acestuia, respectiv acest comision se percepe în vederea gestionarii/administrării, monitorizării si urmăririi restituirii creditului. În acest sens, se observă că prin termenul de gestionare se înțelege administrarea, urmărirea realizării unei anumite afaceri/operațiuni. Astfel, din denumirea comisionului rezultă si scopul pentru care acest comision se percepe.
Din punct de vedere al legalității comisionului de administrare credit, învederează faptul ca perceperea comisionului de administrare credit este legală, fiind reglementată în mod expres prin art. 36 alin 1 si 3 din OUG 50/2010 care prevede ca: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor." Așadar, legiuitorul si la ora actuală prevede posibilitatea legală a perceperii unui comision în vederea gestionarii/administrării creditului.
Astfel, acest text de lege dispune in mod expres ca pentru creditul acordat creditorul poate percepe comision de administrare si că acesta se percepe "pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. In cazul în care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la sold".
Precizează faptul că, comisionul de administrare credit este un cost prevăzut si reglementat de lege, tocmai pentru că acesta reprezintă contravaloarea unor servicii prestate de creditor în favoarea împrumutaților, servicii care sunt accesorii si inseparabile de creditul acordat, respectiv rambursarea acestuia.
In condițiile în care legea reglementează un astfel de comision, a susține ca respectivul comision este nelegal, abuziv, echivalează cu a susține că însăși legea este nelegală sau abuzivă, ceea ce reprezintă o absurditate juridică. Instanțele judecătorești ordinare din România sunt obligate să aplice legea, acestea neavând competenta să se pronunțe asupra legalității legii, o astfel de competență aparținând exclusiv Curții Constituționale. Așadar, daca legea prevede posibilitatea perceperii unor comisioane, instanța de judecată nu este în măsura sa susțină ca astfel de comisioane sunt nelegale.
Arată faptul că, Înalta Curte de Casație si Justițieprin considerentele Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reținut faptul că: „comisionul de administrare nu încalcă nicio normă de ordine publică”.
Având în vedere ca împrumutatul a contractat creditul pentru o perioadă de 60 luni, ratele de credit trebuind achitate lunar, este imperativă urmărirea si monitorizarea rambursării creditului. Nu se justifică în consecința susținerile reclamantului potrivit cărora comisionul de administrare este perceput pentru aceleași motive ca si dobânda. In contractul de credit este explicat clar comisionul de gestionare/administrare credit.
Pârâtele menționează câteva dintre activitățile prestate de banca legate de administrarea creditului, respectiv: întreținerea contului de credit in sistemul informatic al băncii, actualizarea lunara a informațiilor (generare grafic de plați etc), gestiunea relației cu societățile de asigurare partenere (schimb de fișiere etc), efectuarea de operațiuni aferente activității de creditare, obligatorii sau realizate periodic: raportări către organisme de tip BNR, Biroul de Credit etc, informarea clienților despre următoarea suma de plata, analiza si operarea anumitor modificări solicitate de client pe parcursul derulării creditului (modificarea datei scadente, modificarea garanției, etc), precum si alte activități legate de administrarea creditului pe toata perioada de rambursare a creditului. In cadrul acestor activități se încadrează si acordarea de suport împrumutaților in cazul in care aceștia întâmpină dificultăți financiare care îi împiedică să ramburseze ratele de credit la data scadentă prin identificarea de soluții viabile si convenabile în scopul reeșalonării creditelor pentru împrumutați si negocierea condițiilor in care se acorda aceste facilitați de reeșalonare a creditelor.
Comisionul de gestionare/administrare credit a fost prevăzut in mod expres si transparent in contractul de credit semnat de către reclamant ca reprezentând un cost de 0,35 % din soldul creditului, platibil lunar pe întreaga durata a creditului. Având in vedere ca reclamantul a luat cunoștința de cuantumul si modul de calcul al comisionului de gestionare încă de la primirea ofertei de creditare si formularea cererii de creditare si, nu in ultimul rând, la semnarea contractului de credit, susținerile acestuia referitoare la faptul ca nu a fost informat asupra costurilor creditului sunt contrazise chiar de inscrisurile semnate de reclamant.
Arătă ca înalta Curte de Casație si Justiție a reținut in Decizia nr. 2186/2014 ca „Clauza contractuala prin care se stabilește un comision de administrare a creditului nu este, in sine, abuziva, in raport de scopul acestui comision (...) (monitorizare/inregistrare/efectuarea de opreratiuni in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului), fiind in prezenta unui dezechilibru major intre drepturile si obligațiile pârtilor in situația in care " comisionul plătit lunar se raportează la valoarea intregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data plații comisionului". Prin urmare, Instanța Suprema considera ca exista dezechilibru semnificativ in cazul in care valoarea comisionului nu se corelează cu valoarea soldului rămas de plata, in condițiile in care scopul comisionului este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rata lunara achitata.
In ceea ce privește solicitarea de restituire a comisionului de gestionare a creditului, susține că aceasta este nefondată, iar sumele solicitate cu titlu de comision de gestionare pentru perioada 18.12._12 sunt prescrise, fiind împlinit termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pârâta a arătat că pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesara îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: clauza sa nu fi fost negociata direct si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar cerințelor bunei credințe.
In speța, nu se poate retine caracterul abuziv al clauzelor privind comisionului de gestionare/administrare credit intrucat pe de o parte, perceperea acestuia este stabilita prin contractul de credit si a fost permisa de legislația aplicabila contractelor de credit in vigoare la data incheierii contractului de credit, iar pe de alta parte, prin modalitatea de reglementare si cuantum, comisionul in discuție nu are drept consecința crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor contractante.
Pe de alta parte, reamintește ca reclamantul a mai contractat un credit cu aceeași bancă si in anul 2008. Daca totuși reclamantul a considerat ca prin încheierea contractului de credit nr._ din 18.12.2009 s-ar fi creat un dezechilibru intre acesta si banca, de ce a procedat la contractarea celui de-al doilea credit, tot la B. ? Este evident faptul că, dimpotrivă, banca a oferit reclamantului condiții avantajoase de creditare, corespunzătoare nevoilor acestuia la data contractării.
In prezenta cauza, arătă ca B. a procedat la inserarea clauzelor privind instituirea comisionului de gestionare/administrare a creditului datorat de împrumutat cu respectarea întocmai a cerințelor legale in vigoare, perceperea acestuia fiind permisa de legislația in vigoare la data semnării contractului de credit. Odată cu apariția OUG nr. 50/2010, B. a procedat la inserarea clauzei privind comisionul de administrare a creditului datorat de imprumutat cu respectarea întocmai a cerințelor legale in vigoare, respectiv calcularea acestui comision tot la soldul creditului, perceperea acestuia fiind expres reglementata de OUG nr. 50/2010, fiind diminuat comisionul de rambursare anticipata.
Toate clauzele contractuale, atât cu privire la dobândă, cât si cu privire la comisioane si rambursarea creditului au fost si sunt in conformitate cu legislația in vigoare, neputând fi pusâ sub semnul îndoielii buna-credinta a băncii.
O dovada a bunei-credinte a băncii poate fi si faptul ca aceasta a acceptat sa încheie cu reclamantul acest al doilea contract de credit, dupa cel încheiat in 2008. Astfel ca banca a dat dovada de buna-credinta prin disponibilitatea încheierii ambelor contracte de credit, care sa se plieze necesitaților reclamantului la data perfectării acestora.
In ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale precizează faptul ca încheierea Contractului de credit a fost precedată de următoarele etape:
•analiza ofertei complete de creditare pe care B. o punea la dispoziția persoanelor interesate la acel moment; produsele de creditare erau suficient de variate si detaliat descrise incat persoana interesata sa poată alege, pe baza unor considerente de oportunitate proprii, varianta cea mai avantajoasa;
•completarea cererilor de creditare, in cuprinsul acestora persoanele interesate optând pentru unul dintre produsele de creditare care, potrivit analizei proprii, corespundea intereselor si disponibilităților financiare;
•analizarea condițiilor generale aplicabile contractelor de credit, in cuprinsul acestora fiind detaliat descrise atat consecințele si condițiile specifice fiecărui tip de credit, inclusiv in ceea ce privește cuantumul comisionului de gestionare credit;
•particularizarea condițiilor de creditare selectate de către imprumutat in cadrul condițiilor particulare. Aceasta etapa finala presupunea semnarea contractului de credit cu indicarea exacta a condițiilor de creditare compatibile cu situația financiara si opțiunile exprimate de către persoana fizica interesata.
Pe de alta parte, Înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele deciziei nr. 4821/05.12.2012, a reținut ca „prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuala a băncii cu fiecare client al sau. Acest lucru nu este posibil, in condițiile in care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel incat aceștia sa poată alege produsul pe care il doresc. De altfel, niciun producător de . negociază cu clientul prețul produsului sau expus la raft ".
Existenta unor produse predefinite nu afectează libertatea consumatorului de a opta pentru un anumit tip de dobânda, comisioane sau moneda creditului si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzelor contractuale, opțiunea clientului fiind liber exprimata.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut ca „prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuala a băncii cu fiecare client al sau. Acest lucru nu este posibil, in condițiile in care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel incat aceștia sa poată alege produsul pe care il doresc. De altfel, niciun producător de . negociază cu clientul prețul produsului sau expus la raft"" (Decizia civila nr. 4821 din 5 decembrie 2012, Secția a Il-a civila).
Astfel, pe baza tuturor informațiilor si a documentelor primite, imprumutatul a avut posibilitatea sa aleagă intre mai multe oferte de creditare prezentate de alte banei din România, prin compararea condițiilor de creditare.
Mai mult decât atat, reclamanții, având experiența incheierii contractului de credit din anul 2008. beneficia de o intelegere ampla a tuturor condițiilor de creditare propuse de banca, precum si a tuturor costurilor pe care le implica un credit, având in vedere cele doua contracte de credit similare incheiate de reclamant cu B.. Astfel, la momentul semnării convenției a cărei clauze le contesta, reclamantul cunoștea practicile bancare de percepere a costurilor aferente creditului.
Ca urmare a faptului ca reclamantul a fost de acord cu toate condițiile de creditare oferite de B., acesta a solicitat acordarea creditului in cadrul căruia nu a fost obligat sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala de a lua cunoștința inainte de semnarea contractului de credit, acesta fiind in posesia tuturor elementelor pentru a fi in măsura sa cunoască intinderea obligațiilor sale.
Negocierea contractului, acceptarea condițiilor si semnarea contractului s-a făcut așadar in totala transparenta si in cunoștința de cauza si nu a existat niciun impediment care să-l fi impiedicat pe reclamant sa refuze semnarea contractului de credit sau sa solicite informații ori negocieri suplimentare.
Prin semnarea contractului de credit, acesta a declarat in mod expres ca a luat cunoștința de conținutul contractului si ca este de acord cu dispozițiile contractuale, ca semnează cu intenția libera de a dobândi toate drepturile si obligațiile care decurg din contract, pe care le considera echitabile. Așadar, reclamantul a avut toate datele necesare unui consumator mediu si diligent, asa cum este el definit de art. 2 din Legea nr. 363/2007, pentru a prevedea obligațiile contractuale.
Prevederile incluse in contractele băncii sunt in spiritul legislației privind protecția consumatorului, care reglementează inclusiv costurile aplicabile creditelor. Mai mult, aceste prevederi sunt întotdeauna discutate si agreate de ambele parti înainte de . oricărui contract prin care oferă produse sau servicii clienților.
Reiterează faptul ca reclamantul este cel care a optat pentru contractarea împrumutului in condițiile prevăzute in cuprinsul contractului de credit. Nu i s-a impus sa accepte oferta de creditare sau sa semneze contractul de credit. Cu siguranța acesta a studiat in prealabil ofertele financiare ale altor bănci, pentru a le putea compara si a decide in funcție de interesele si nevoile proprii. Astfel, consideră că oferta B. a fost aleasă in cunoștință de cauză.
În ceea ce privește argumentul referitor la pretinsul caracter nenegociat al clauzelor privind clauzele contestate, reclamantul susține ca nu a avut posibilitatea de a influenta conținutul clauzelor, acestea fiind prestabilite de banca.
In primul rând, învederează instanței ca orice negociere are drept situație premisa existenta unui dezacord, pe care părțile, dorind sa incheie raportul juridic, apreciază ca il pot remedia prin oferirea unor soluții alternative. Or, reclamantul nu a formulat in niciun moment o cerere de modificare a clauzelor contestate, pe care parata sa o ignore, nici in perioada precontractuala, nici pe parcursul derulării contractului.
Reclamantul a ales, deci, la incheierea contractului de credit, sa nu se prevaleze de dreptul de a solicita lămuriri sau o eventuala contraoferta, apreciind oferta inaintata ca fiind mulțumitoare si potrivita pentru nevoile acestuia.
Prin urmare, sunt neîntemeiate afirmațiile reclamantului cu privire la imposibilitatea de a influenta in vreun fel clauzele contestate, câtă vreme aceasta oportunitate a existat in cadrul discuțiilor precontractuale purtate intre părți.
Reclamantul nu a formulat in niciun moment o cerere de modificare a comisioanelor contestate, pe care parata sa o ignore. Or, negocierea asupra comisioanelor, despre care pretinde reclamantul ca nu ar fi existat, ar fi presupus, drept premisa, existenta unui dezacord pe care părțile, dorind sa incheie raportul juridic, ar fi apreciat ca il pot remedia prin oferirea unor soluții alternative.
In al doilea rand, mecanismul de incheiere a contractelor de credit prin folosirea unor modele preformulate nu poate fi prezumat a fi incheiat fara negociere. Ceea ce este numit de contestator contract de adeziune cu clauze prestabilite nu este altceva decât o oferta de contract, oferta precedată de o cerere de credit, acceptata de către cealaltă parte fara a formula o contraoferta.
Acest mod de a încheia un contract este legal si specific raporturilor comerciale, in care comerciantul nu poate răspunde în timp util la cerințele pieței, daca nu-si formulează in mod clar oferta.
Formarea contractelor de credit, produse bancare ale pieței financiare, nu este străina de aceste reguli. Mai mult decât atat. legalitatea procesului de negociere prin punerea la dispoziție a unei oferte standardizate a băncii pe baza cărora părțile discuta este confirmata si prin Avizul privind accesul la credite pentru consumatori si familii emis de Comitetul Economic si Social European, din care reiese faptul ca modelele de oferta standardizate folosite de banei permit publicului un acces ușor la informații, conducând, astfel, la o transparenta sporita, iar nu la o inexistenta a caracterului negociat al clauzelor, dupa cum afirma reclamanții.
Totodată, invederează instanței de judecata ca parata are obligația legala, stabilita prin art. 3 din Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, de a supune validării BNR toate instrumentele de creditare. Cu alte cuvinte instrumentele de creditare care au stat la baza acordării creditului care face obiectul prezentului litigiu au fost supuse aprobării BNR.
Întreg comportamentul contractual al reclamantului, potrivit probelor care demonstrează inițiativa acestuia in a contracta, repetat cu aceeași banca semnifica realitatea ca reclamantul a cunoscut si a fost de acord cu toate clauzele contractului de credit.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp.art.205 C., OUG nr.50/2010 și Legea nr.193/2000.
În probațiune pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului, orice alte probe a căror necesitate de administrare ar rezulta din dezbateri. A depus la dosar ofertă de credit, cerere de credit.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare. A susținut că în conformitate cu art. 29, alin. 1, litera f) din OUG 80/2013, cererea sa este scutita de plata taxei judiciare.
A arătat că întrucât se solicita si constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate in contractul de credit incheiat privind comisionul de gestionare, pe parcursul derulării contractului, prin raportare la natura juridica a acțiunii in constatare, fata de caracterul patrimonial imprescriptibil al nulității absolute, sumele plătite in temeiul acestor clauze, raman fara suport contractual, efect ce se produce retroactiv, de la momentul incheierii contractelor, deoarece clauza nu „devine " abuziva la momentul constatării acesteia, ci a fost abuziva inca de la momentul incheierii contractului. Prin urmare, si in ceea ce privește prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, dat fiind faptul ca sumele achitate cu titlu de comision de gestionare raman fara suport contractual, plata datorata in acest sens, ramane o plata nedatorata care este supusa restituirii. Astfel, dreptul material la acțiune al reclamantei, pentru restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de gestionare, nu s-a prescris, având in vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor incasate, curge din momentul constatării caracterului abuziv al clauzei contestate, astfel ca invocarea prescripției dreptului material la acțiune invocata de către parata de a solicita restituirea sumelor de bani achitate, este de asemenea neintemeiata.
Referitor la cea de-a treia excepție consideră că instanței îi este permis să analizeze caracterul abuziv al clauzelor invocate de reclamant ca fiind abuzive, deoarece acestea fac parte din obiectul principal al contractului, motivația ca instanța nu poate interveni asupra prețului contractului este nefondată, intrucat tinde la o limitare a accesului reclamantului la justiție din perspectiva legislației protecției consumatorului. O astfel de apărare făcuta de BCR nu poate fi reținuta, in raport de cele reglementate de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
De asemenea, fata de dispozițiile cu art. 14 din Legea 193/2000, prin care prevede faptul ca consumatorii prejudiciați prin contractile incheiate, au dreptul de a se adresa organelor judecătorești, in conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de Procedura Civila, coroborat cu art. 13 din aceeași lege, care stipulează aceea ca instanța, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, poate dispune modificarea acestora in măsura in care acesta ramane in ființa, consideram ca reclamanta era indreptatita sa se adreseze instanței pentru stabilirea unui echilibru contractual.
Administrația sau sistemul judiciar are atribuția de a constata, chiar si din oficiu, nulitatea clauzelor (intervenția judecătorului in contracte: judecătorul este competent nu numai sa constatate nulitatea clauzelor, ci si sa le inlocuiasca cu alte clauze contractuale, care sa corespunda cerinței echilibrului contractual si utilității pentru parti a contractului; revizuire/reconstruirea contractului;)
O soluție favorabila din partea instanței, de a constata ca fiind abuzive comisioanele sau dobânda variabila, ori creșterea monezii Euro, nu afectează obiectul principal al contractului, ci restabilește echilibrul prestațiilor reciproce, in urma constatării dezechilibrului contractual decurgând din clauzele abuzive. Clauza contractuala care creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, reprezintă si una din condițiile esențiale pentru stabilirea caracterului abuziv al acesteia.
Întreaga legislație a protecției consumatorului este menita a sprijini consumatorul, efectele nefaste pentru partea slaba in contract ale principiului libertății de voința sunt corectate/atenuate de dispoziții legale de ordine publica menite a sprijini consumatorul . inegalitara, construita pe temeiul unei forte economice a comerciantului disproporționat de mare in raport cu consumatorul care, la data incheierii contractului are o libertate redusa de a contracta sau, in orice caz, o voință alterată de imperativul psihologic sau economic al incheierii contractului; comerciantul isi impune voința printr-un contract de adeziune, ne-negociabil;
Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comercianților cu consumatorii, lege care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C - 240/98) că protecția conferita consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea.
întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.
Pe fond reclamantul a arătat că adițional nu i-a fost comunicat, iar pârâta cu rea credința îl consideră ca fiind acceptat tacit.
Valabilitatea actului adițional este îndoielnică atât timp cat reclamantul nu a hotărât, nu a citit si nu a înțeles conținutul acestuia. In acest sens art. 40 din OUG 50/2010, prevede „(1) Sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului sa modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator. (2) Creditorul trebuie sa poată face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.”
Mai mult decât atât, art. 41, prevede următoarele: „(1) Orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora.
(2) Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții.
(3) Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului in termenul menționat anterior nu este considerata acceptare tacita si contractul rămâne neschimbat.
(4)In cazul in care consumatorul nu accepta noile condiții, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent.”
Din art. 3 si 4 mai sus arătate, reiese clar ca actul adițional încheiat fără ca reclamantul sa ia la cunoștința / fără acordul său nu poate fi considerat valabil.
Desi pârâta solicită instanței sa distingă intre perioada începând cu data încheierii contractului si pana la . OUG50/2010 si perioada ulterioara intrării in vigoare a acesteia si a acceptării tacite a actului adițional, solicită ca instanța sa constate ca acesta nu poate fi considerat ca acceptat tacit, pentru considerentele arătate mai sus.
Desi parata justifica perceperea acestui comision ca reprezentând contravaloarea unui serviciu prestat de către banca in favoarea clientului său, arată că ca nu a solicitat băncii un astfel se serviciu si mai mult decât atât, desi aceasta afirma ca scopul perceperii este indicat in mod explicit in contractual de credit, faptul ca definiția/descrierea/justificarea acestuia este diferita de cea din contract, respectiv ,,comision de gestionare a creditului in suma fixa sau calculat ca procent din soldul creditului sau din valoarea creditului, plătibil lunar in frecventa prevăzuta in Condițiile Particulare” nu reiese nici scopul perceperii si nici felul cum va fi plătit, întrucât clauza indică două opțiuni la alegerea băncii.
Art. 4, art. 14 din Legea 193/2000: clauzele abuzive sunt nule, administrația sau sistemul judiciar având atribuția de a constata, chiar si din oficiu, aceasta nulitate (intervenția judecătorului in contracte: judecătorul este competent nu numai sa constatate nulitatea clauzelor, ci si sa le înlocuiască cu alte clauze contractuale, care sa corespunda cerinței echilibrului contractual si utilității pentru părți a contractului; revizuire/reconstruirea contractului;)
O soluție favorabila din partea instanței, de a constata ca fiind abuzive comisioanele de gestionare/administrare, nu afectează obiectul principal al contractului, ci restabilește echilibrul prestațiilor reciproce, in urma constatării dezechilibrului contractual decurgând din clauzele abuzive. Clauza contractuala care creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, reprezintă si una din condițiile esențiale pentru stabilirea caracterului abuziv al acesteia.
Întreaga legislație a protecției consumatorului este menita a sprijini consumatorul, efectele nefaste pentru partea slaba in contract ale principiului libertății de voința sunt corectate/atenuate de dispoziții legale de ordine publica menite a sprijini consumatorul . inegalitara, construita pe temeiul unei forte economice a comerciantului disproporționat de mare in raport cu consumatorul care, la data incheierii contractului are o libertate redusa de a contracta sau, in orice caz, o voința alterata de imperativul psihologic sau economic al incheierii contractului; comerciantul isi impune voința printr-un contract de adeziune, ne-negociabil;
Prin Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comercianților cu consumatorii, lege care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C - 240/98) că protecția conferita consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea.
Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a produs integral sau parțial efectele, este neindoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.
Parata afirma faptul ca clauzele contestate, sunt exprimate ., ușor si inteligibil. Ori, nu este prevăzut in contractul incheiat cu parata ce anume reprezintă acest comision si de ce are o valoare atat de mare. Art. 18, din OUG50/2010 la alin. 2, lit. b, prevede: ,,caracteristicile esențiale ale produselor propuse si efectele specifice pe care le pot avea asupra consumatorului,,
Motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliata nici in contractul de credit, nici in condițiile generale, din clauzele stipulate deducându-se ca acestea se percep, indiferent daca clientul este bun sar rau platnic si nu se prevede daca la încetarea convenției acestea se vor restitui.
Pentru riscul de neplata a ratelor, banca a prevăzut înca de la început ca in cazul neachitării ratei in 30 de zile de la scadenta, aceasta este îndreptățită sa procedeze la recuperarea creanțelor pe calea executării silite prin valorificarea garanțiilor asigurătorii sau a oricăror altor bunuri aflate in proprietatea împrumutatului, astfel ca reclamantul consideră ca nu se mai justifica plata acestui comision.
Sintagma "...exprimate într-un limbaj ușor inteligibil" folosită de legiuitorul național în cuprinsul Legii nr. 193/2000, cât și cea folosită în norma comunitară, „ ...exprimate în mod clar și inteligibil", nu pot fi reduse la o exprimare clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară c rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.
Pe acest aspect, deși comisionul de gestionare / administrare face parte du costul total al contractului de credit, clauza ce reglementează perceperea acestuia poate fi analizată în condițiile în care ea nu este exprimată în mod clar și inteligibil lăsând loc la echivoc.
Nicio altă prevedere contractuală, fie ea din contractul de credit sau din condițiile generale, nu oferă alte informații cu privire la destinația comisionului și nici nu justifică - în vreo manieră- fundamentul perceperii acestuia de către bancă.
Susținerea paratei asupra faptului ca aceste comisioane sunt exprimate clar si inteligibil, nu poate fi reținuta, intrucat din dispozițiile contractuale rezulta ca acesta comisioane vor fi calculate ca procent din valoarea creditului si nu este explicitat ase cum se susține, respectiv pentru ce anume se percepe, de ce anume se calculează din valoarea creditului si nu la soldul curent in situația in care s-a optat ca acest comision sa fie calculate ca si procent, modalitate acceptata inclusiv de legiuitor printr-o reglementare ulterioara, respectiv OUG 50/2010, acest procent trebuind a fi calculat la sold si nu la valoarea creditului.
Se poate observa că pentru același serviciu (acordarea creditului) se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer expres dispozițiile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de client, trebuie să fie transparente, condiție ce nu e îndeplinită în speță.
Declarația cuprinsă în preambulul Directivei 93/13/CEE potrivit cu care, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși, acest raport poate fi luat în considerare în aprecierea corectitudinii altor clauze, în sensul în care instanța poate analiza eventualul caracter abuziv al unuia dintre cele două costuri prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost.
Conform dispozițiilor art. 1, alin. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat intre comercianți si consumatori, pentru vânzarea de bunuri si servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru întelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate" dându-le în acest fel atât părtilor cat si instanței posibilitatea de a verifica si constata legalitatea fiecărei clauze.
Mai mult decât atât, este de notorietate faptul ca băncile au fost sancționate de instanțe, de BNR, de ANPC, precum si de Comisia Europeana si de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru clauzele abuzive introduse in contractele de credit, astfel ca instanțele s-au pronunțat de nenumărate ori asupra clauzelor abuzive din contractele incheiate cu băncile, dispunând anularea acestora si restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de risc sau dupa caz, de administrare, gestionare etc.
In concluzie, deși comisionul de gestionare / administrare, face parte din prețul contractului, apreciindu-se ca nu a fost redactat . si inteligibil, poate forma obiectul analizei instanței, din punct de vedere al unei clauze abuzive.
Astfel, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru ca aceste clauze privind perceperea dobânzilor si a comisionul de gestionare sa nu fie considerate abuzive, intrucat nu au fost direct negociate cu clientul si este evident faptul ca acestea creează un semnificativ dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar bunei credințe.
Se poate observa cu ușurința din cuprinsul condițiilor generale ale contractelor de credit, faptul ca in comparație cu obligațiile reclamantei, obligația principala a băncii a fost de a acorda un împrumut pe care reclamantul s-a obligat să îl restituie eșalonat, acestuia in schimb revenindu-i o multitudine de obligații, cum ar fi: restituirea sumei împrumutate; sa asigure impotriva tuturor riscurilor bunurile achiziționate din credit si cele aduse in garanție; sa cesioneze in favoarea băncii drepturile de despăgubire din polițe/contractele de asigurare a bunurilor mobile incheiate cu societățile de asigurarea agreate de banca; sa garanteze plata integrala si indeplinirea tuturor obligațiilor asumate prin Contractul de Credit, (bunurile putând fi puse in executare in orice moment ca urmare a apariției unui caz de nerespectare a obligațiilor, banca putând sa inițieze executarea, sa blocheze conturile sa retragă sumele de bani din conturi, sa execute silit etc.) ; încheierea unei polițe de asigurare cu un asigurător agreat de banca, fiind astfel inca odată acoperite toate riscurile; plata unei dobânzi pe care banca este indreptatita sa o modifice etc.
Si pe lângă toate aceste obligații pe care reclamantul le are, banca de asemenea si-a luat măsura creșterii costurilor creditului in caz de neplata la scadenta ratelor de credit si a dobânzilor aferente costuri suportate de către reclamant, pana la data plații restantelor.
Se poate observa cu ușurința printr-o simpla parcurgere a documentelor bancare, faptul ca reclamanta in calitate de clint/consumator are doar obligații in comparație cu banca, care are numai drepturi, dezechilibrul creat dintre drepturile si obligațiile pârtilor putându-se observa cu ușurința, fiind încălcat art.4, alin.l din Legea 193/2000 iar cu privire la negocierea clauzelor, precizează faptul ca acestea au fost prestabilite de către banca fara a i se da posibilitatea de a le înlătura sau modifica, neavând posibilitatea negocierii, clauzele fiindu-i impuse in forma respectiva, acest lucru creând dezechilibru intre drepturile si obligațiile părtilor.
Conform Art. 4 din, alin 3 din Legea 193/2000, coroborat cu art. 1169 Cod Civil, paratei i-ar fi revenit obligația de a dovedi ca a negociat in mod direct clauza pe care reclamantul a solicitat instanței sa dispună anularea ei, lucru care nu s-a intamplat.
Precizează că in momentul in care a fost încheiat contractual, reclamanta a acționat de pe o poziție inegala, in raport cu banca, contractul fiind de adeziune, clauzele fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea împrumutatului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Astfel, reclamanta nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contracte, actele juridice fiindu-i impuse in forma respectiva de către banca, ceea ce creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor.
Dezechilibrul contractual si lipsa bunei credințe a băncii, trebuie analizat si in funcție de justețea acestui comision impus de la data semnării contractului, banca plecând de la ideea ca imprumutatul este rău-platnic, acesta fiind perceput pentru acoperirea riscurilor băncii. Acest comision se percepe oricum, indiferent daca clientul este bun-platnic sau rău-platnic, astfel ca nu exista o justificare pentru perceperea acestui comision, tinând cont si de faptul ca banca si-a luat oricum măsura acoperirii riscurilor, impunându-se a se constata caracterul abuziv al acestuia, calculat la valoarea inițiala a creditului.
Voința clientului se rezuma la a semna sa nu contractul. Singura opțiune este de a alege intre diferite tipuri standard de contracte (ca la supermarket), opțiune care este si ea controlata de banca, intrucât banca este cea care stabilește ratingul clientului, elemente in funcție de care, dupa analiza dosarului (pentru care banca încasează un comision consistent), banca indica clientului tipul de credit in care se încadrează conform ratingului.
Unul dintre efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze înscrise . intre un comerciant si un consumator, este aceea ca aceasta clauza nu va produce efecte asupra consumatorului (art.6 din Legea 193/2000), astfel încât sumele plătite in temeiul acestor clauze rămân fără suport contractual. Acest efect se produce retroactiv, respectiv de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza a fost abuziva inca de la momentul perfectării acestuia. Rămânând fără suport contractual, este evident ca plata efectúala devine o plata nedatorata care este in consecința supusa restituirii.
La termenul din 8 iunie2015 instanța respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare și a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba cu interogatoriul reclamantului pentru pârâtă.
Răspunzând la interogatoriu, reclamantul a susținut că anterior încheierii contractului a avut 2 întâlniri cu reprezentanții băncii, că este licențiat în științe economice, fără a practica specializarea respectivă și a optat pentru împrumutul B., această bancă fiind singura care i-a oferit suma cerută. A mai susținut că nu a procedat la negocierea clauzelor contractuale întrucât nu știa că se poate negocia.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat să se constate existența clauzei abuzive privind comisionul de gestionare a creditului din Contractul de credit nr._ din 18.12.2009 raportat la dispozițiile Legii 193/2000 republicata; să se dispună restituirea sumei de 2.431,81 lei reprezentând comision de gestionare.
Conform dispozițiilor art.1 din Legea nr.193/2000 orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar în caz de dubiu asupra înțelesului unor clauze, acestea să fie interpretate în favoarea consumatorului, interzicându-le comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele ce le încheie cu consumatorii.
În accepțiunea art.4 din Legea nr.193/2000 și a art.78 din legea nr.296/2004, clauza abuzivă este aceea care, fiind inserată într-un contract fără a fi negociată direct cu consumatorul, creează prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Potrivit acelorași prevederi, o clauză se consideră că nu a fost negociată cu consumatorul dacă a fost stabilită fără să i se dea posibilitatea acestuia să influențeze natura ei, cum ar fi în cazul contractelor standard (de adeziune sau obligatorii) sau în condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului respectiv.
În lista anexă la Legea nr.193/2000 au fost redate ca fiind clauze abuzive prevederile contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral unele clauze ale contractului fără a avea un argument întemeiat prevăzut în contract, cel care obligă împrumutatul să respecte unele condiții de care nu a avut cunoștință în momentul încheierii contractului, precum și cele care obligă consumatorul la plata unor sume disproporțional de mari în cazul neîndeplinirii unor obligații asumate prin contract, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Potrivit art.8 din contractul de credit nr._ din 18.12.2009 împrumutatul va plăti un comision lunar de gestionare a creditului de 0,35% din soldul creditului.
Acest comision este evidențiat și în graficul de rambursare, în coloană distinctă, alături de sumele reprezentând rata lunară a creditului, dobânda, prima asigurare, clauză ce se bucură de claritate și neechivocitate.
Potrivit actului adițional nr.1 la contractul de credit, încheiat la 17.09.2010, comisionul de gestionare a fost redenumit comision de administrare, păstrându-se cuantumul acestuia.
Reclamantul și-a însușit în totalitate obligațiile contractuale, inclusiv în privința achitării lunare a comisionului de gestionare, luând la cunoștință de cuantumul sumelor lunare ce urmează a fi achitate prin semnarea contractului.
Potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 care transpune în legislația națională dispozițiile art.4 alin.2 din Directiva CEE nr.93/1993, evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor contractuale nu privește nici justețea prețului sau remunerației și nici definirea obiectului contractului, câtă vreme aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Cum clauza ce se cere a fi constată abuziv este exprimată în termeni cu înțeles comun unanim acceptat, iar cuvintele folosite nu lasă loc la ambiguități nici în ceea ce privește modul de calcul și nici referitor la denumiri, ținând seama și de specializarea reclamantului, instanța potrivit textelor invocate apreciază că nu poate păși la analiza caracterului abuziv al respectivelor clauze din perspectiva criticilor formulate în acțiune.
Prin urmare, pe de o parte, contraprestația prevăzută în contract nu poate forma obiectul evaluării caracterului abuziv în înțelesul legii nr.193/2000, iar pe de altă parte conținutul concret al clauzei nu modifică în nici un fel echilibrul contractual între drepturile și obligațiile părților, nefiind astfel clauză abuzivă în înțelesul art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtelor la restituirea comisionului de gestionare in cuantum de 2.431,81 lei, acesta având caracter accesoriu, poate fi primit doar în măsura în care petitul principal este admisibil.
Față de cele reținute, instanța apreciază acțiunea ca fiind nefondată și urmează a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul U. V. M., CNP_, domiciliat în Drobeta T. S., ..74, ., . și domiciliul procesual ales în Drobeta T. S., ., județul M. în contradictoriu cu pârâtele B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA cu sediul în București, Sector 1, ..1-7, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI RO_ și B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA-S. DROBETA T. S. cu sediul în municipiul Drobeta T. S., ..55, județul M., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI RO_.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședința publică azi 07.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.GD/Tehnored.S.A
5 ex./17.09.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2646/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Fond funciar. Sentința nr. 2488/2015. Judecătoria... → |
|---|
