Acţiune în constatare. Sentința nr. 1582/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1582/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 213/225/2015
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
Sentința civilă nr.1582
Ședința publică de la 22.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. A. M.
Grefier: S. Ica E.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții G. A. și G. S. în contradictoriu cu pârâtele B. G. Societe Generale SA și B. – G. Societe Generale SA – Sucursala Drobeta T. S., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâta B. G. Societe Generale SA, avocat C. S., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul reclamantei depune note de ședință, oferta de credit și interogatoriul formulat și solicită ca instanța să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile legale pentru lipsa reclamanților, care au fost citați cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune privind petitul constând în restituirea sumelor achitate, invocată de pârâta B. G. Societe Generale SA., și cu privire la fondul cauzei.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru motivele expuse în întâmpinare.
Cu privire la fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, având în vedere că toată motivarea reclamanților se bazează pe Legea nr. 193/2000.Petitul cu privire la clauza privind comisionul de rambursare anticipată este lipsit de obiect și de interes, întrucât reclamanții nu au achitat nici o sumă de bani cu titlu de comision de rambursare anticipată.Pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesar ca, clauza să nu fi fost negociată direct și să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ., apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.01.2015 sub nr._ /2012 reclamanții G. A. și G. S. în contradictoriu cu pârâtele B. G. Societe Generale SA și B. – G. Societe Generale SA – Sucursala Drobeta T. S. au solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se constate că: clauza privind comisionul lunar de gestionare a creditului, prevăzută la pct. 7 din Contractul de credit nr. 237 din 05.02.2008, este abuzivă raportat la dispozițiile Legii nr. 193/2000 republicată, cu consecința anulării acesteia și să se dispună restituirea sumelor percepute cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului în valoare de 0.10 % din valoarea creditului, în cuantum de 1.176 euro, achitat în perioada 05.03._15, care să fie recalculat până la rămânerea definitivă a hotărârii; să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele percepute abuziv; clauza privind comisionul de rambursare anticipată de 3 %, prevăzută la pct. 7 din Contractul de credit nr. 237 din 05.02.2008 este abuzivă, cu consecința anulării acesteia.
În motivare au arătat reclamanții că, așa cum rezultă din Contract, pârâta percepe un comision de gestiune a creditului de 0,10 % ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea creditului acordat.
În doctrină și jurisprudență s-a arătat că, acest comision, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobânda, mărind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite fata de celelalte banei.
Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe lângă faptul ca lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere si mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobânzii echivalează cu un dol.
In mod evident, o dobânda (aparent) redusa a atras mai mulți clienți si, deci, o cifra de afaceri mai mare raportat la ceea ce ar fi putut obține banca respectiva in condițiile in care ar fi arătat in mod transparent costurile reale ale creditului (așa cum, de altfel, au făcut o mare parte din băncile concurente illo temporis).
A se observa, in plus, ca acest comision este calculat si perceput la valoarea inițiala a creditului, si nu la soldul acestuia, ceea ce va face, in cazul creditelor ipotecare, acordate pe mai mult de 25 de ani, ca dobânda (aplicata la soldul creditului) sa ajungă sa fie chiar mai mica decât comisionul {care se va aplica la suma inițiala împrumutata, indiferent de valoarea din credit rambursata deja la un moment dat).
Disimularea unei parți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere in eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase in raport cu ofertele altor banei care acționau pe aceeași piața relevanta cu banca respectiva (dar care, in realitate, datorita adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase) si, pe de alta parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.
Dintr-o altă perspectivă, este de subliniat și faptul că, acest tip de comision nu este definit în contract și nu are drept corespondent o contraprestație (serviciu) din partea băncii intimate. Explicația eventuală a băncii cum că respectivul comision ar fi afectat activității de monitorizare a creditului nu este satisfăcătoare.
Comisionul de gestionare credit este prevăzut în contract alături de comisionul de întocmire dosar, rambursare anticipată și dobândă, ceea ce denotă că banca percepe pentru același serviciu de creditare trei categorii de costuri, fără a fi explicată în contract distincția clară între acestea.
Comisionul de gestionare credit (dobândă deghizată) comportă o formulă de calcul asemănătoare dobânzii curente (cuprins în grafic alături de dobândă), fiind însă mai oneros decât aceasta (perceput lunar în funcție de soldul inițial al creditului și nu de soldul diminuat ca urmare a rambursării ratelor).
Comisionul bancar, ca și dobânda, are caracter reglementat (art. 10 alin. 1 raportat la art. 6 din OG nr. 9/2000). La data perfectării convenției (05.02.2008) nu exista o normă legală care să reglementeze acest tip de comision. Mai mult, art. 15 din Legea nr. 190/1999 (creditul contractat de subsemnatul fiind unul ipotecar) limitează costurile creditului la cheltuielile aferente înscrierii ipotecii în cartea funciară.
Pe lângă comisionul de gestiune credit banca percepe și un comision de întocmire dosar credit de 280 euro, ceea ce denotă că pentru același serviciu de creditare banca percepe mai multe costuri, fără a se ști cu precizie care este limita de demarcație între acestea, încărcându-se excesiv obligațiile împrumutatului/consumatorului.
In baza celor învederate, jurisprudenței constante se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor care reglementează plata unui comision lunar de gestionare a creditului calculat la valoarea inițiala a creditului, cu consecința anulării acestuia și restituirii tuturor sumelor încasate cu acest titlu.
Au precizat reclamanții că în susținere, există o jurisprudență bogată a instanțelor naționale, care au statuat în mod definitiv nulitatea absolută a acestui comision, deoarece încalcă Legea 193/2000. Evident, fiind în prezența unei nulități absolute, al cărei regim juridic este de necontestat, apare ca deasupra oricărui dubiu că, în cauză nu poate fi incidență prescripția dreptului material la acțiune, deoarece o astfel de acțiune este imprescriptibilă, prin natura juridică a regimului ei.
Cu privire la sumele percepute cu acest titlu, din grafic rezultă că pârâta a perceput lunar un comision de gestionare credit în cuantum de 14 euro. De la data achitării primei rate, respectiv 05.03.2008 și până la data de 05.02.2015, sunt 84 luni, situație în care, 84 x 14 = 1.176 euro.
Referitor la comisionul de rambursare anticipată au arătat reclamanții că odată cu adoptarea OUG nr. 50/2010, băncile aveau obligația de a aplica noile prevederi pentru viitor contractelor în derulare, ocazie în care trebuia să se încheie acte adiționale prin care să fie eliminat comisionul de rambursare anticipată.
Prin dispozițiile art. 95 din OUG nr. 50/2010 legiuitorul a statuat că, „prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37A1, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71".
Ori, conform acestor dispoziții, pârâta trebuia să încheie împreună cu reclamanții un act adițional prin care să înlăture acest comision de rambursare anticipată, fapt ce nu s-a realizat.
Actul normativ, prin prevederile art. 67 alin. 1, prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă, atât a celor cu garanții imobiliare, cât și a celor fără acest tip de garanții, precum și limitarea la 1% a comisioanelor la credite cu dobândă fixă, dacă perioada dintre rambursare și data convenită pentru încetarea contractului este mai mare de un an, și la 0,5%, dacă această perioadă este mai mică de un an.
În raport de aceste prevederi legale exprese, au precizat reclamanții că și acest comision este abuziv în lumina prevederilor art. 4 din Legea 193/2000, situație în care urmează a fi anulat pentru viitor.
Au invocat reclamanții cu titlu de jurisprudență și Decizia nr. 3913 din 13.11.2013 a ICCJ pronunțată în cauza nr._/3/2011 și decizia nr. 70/25.03.2014 a Tribunalului M. pronunțată în cauza nr._ .
În dovedirea cererii de chemare a solicitat încuviințare probei cu înscrisuri.
În drept au fost invocate disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011; art. 94 pct. 1 lit. (j) C.proc.civ; art. 109 și art. 113 pct.3 și 8 C.proc.civ.; art. 194 C.proc.civ., Legea 193/2000, Codul consumatorului, art. 66 - 69 și art. 95 din OUG nr. 50/2010.
Potrivit art. 29 lit. (f) din OUG nr. 80/2013 cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtelor un exemplar al acțiunii, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Intimata B. Goupe Societe Generale SA - Sucursala Drobeta T. S., la data de 17.02.2015 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata formulate de reclamanții G. A. si G. S. cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare a arătat că la data de 05.02.2008 intre B. si reclamanții G. A. și G. S. a fost încheiat contractul de credit nr. 237 prin care reclamanții au beneficiat de un credit pentru nevoi personale nenominalizate - refinanțare în cuantum de 14.000 EURO pe o perioada de 180 luni având scadenta finala la data de 05.02.2023. Creditul a fost acordat cu o dobânda fixa de 6,25 % in primul an de creditare după care se aplica dobânda indexabila stabilita pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 3,00 %, marja fixa.
A arătat pârâta faptul ca contractul de credit nr. 237/05.02.2008 a avut ca obiect principal refinanțarea altui contract de credit încheiat tot cu pârâta in anul 2006, iar contractul de credit din 2006 a avut ca scop refinanțarea altui contract încheiat tot la B., in anul 2003.
Astfel ca acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamanților si acceptat de pârâtă, după parcurgerea unor etape de analiza a cererii privind încheierea contractului de credit nr. 237/05.02.2008, acesta fiind așadar al doilea contract de credit încheiat intre aceleași părți.
Potrivit referirilor exprese din cuprinsul documentației aferente creditului acceptate de către reclamanți, Contractul de credit include atât Condițiile Particulare cat si Condițiile Generale. In esența, acestea reglementează: părțile si obiectul contractului, durata contractului, dobânda aferenta contractului de credit, taxele si comisioanele percepute pe parcursul derulării contractului, modalitatea de rambursare, asigurări, garanțiile instituite pentru rambursarea creditului si obligațiile pârtilor.
In data de 17.09.2010 a intrat in vigoare Actul adițional nr. 1 la Contractul de credit nr. 237/05.02.2008 cuprinzând modificările impuse de aplicarea dispozițiilor legale prevăzute de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori, nesemnat de către împrumutați, dar considerat acceptat tacit, conform art. 95 alin. 5 din același act normativ.
Ca urmare a intrării in vigoare a acestui act normativ, B. a menținut in contractul încheiat cu reclamanții doar acele clauze permise de OUG 50/2010, condițiile de creditare au devenit mai favorabile reclamanților, având in vedere ca dobânda rămâne in continuare indexabila pe toata perioada de creditare si se raportează in continuare tot la soldul creditului, s-a eliminat comisionul de administrare a creditului restant, s-a eliminat comisionul de rambursare anticipata iar dobânda penalizatoare a fost de asemenea, diminuata la 2 puncte procentuale peste dobânda curenta.
OUG nr. 50/2010 a fost adoptată ca urmare a obligației României de transpunere in legislația naționala, pana la data de 11.06.2010, a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE și a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește creditele acordate consumatorilor.
A invocat excepția de netimbrare a acțiunii.
În motivare a arătat pârâta că prin cererea de chemare în judecata reclamanții au solicitat constatarea ca abuzive a clauzelor privind comisionul lunar de gestionare a creditului și comisionul de rambursare anticipata, precum si obligarea Băncii la restituirea sumelor reprezentând sumele achitate cu titlu de comision lunar de gestionare.
Întrucât reclamanții au solicitat ca instanța sa constate nulitatea absoluta a pretinselor clauze abuzive cuprinse in contractul de credit încheiat intre părți, sa înlăture aceste clauze din contractul de credit a apreciat pârâta că în cauza sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, text care prevede ca sunt cereri evaluabile in bani care se taxează la valoare si cererile privind constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic
In consecința, în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, motiv pentru care a solicitat anularea cererii de chemare in judecata pentru neîndeplinirea obligației de plata a taxei judiciare de timbru, calculata la valoarea patrimoniala a actelor juridice a cărui nulitate absoluta se solicita a fi constatata.
Acțiunile si cererile evaluabile in bani se timbrează la valoarea declarata chiar de către reclamanți prin cererea lor iar lipsa precizării valorii sumelor care se pretind de către reclamanți si a valorii dobânzii legale, vizează tocmai evitarea taxelor aferente cererii de chemare in judecata care se datorează potrivit legii.
A invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților cu privire la capătul de cerere privind obligarea Băncii la restituirea sumelor achitate in baza clauzelor pretins abuzive si la plata dobânzii legale începând cu data de 05.03.2008 pana la data rămânerii definitive a hotărârii care se va pronunța in prezentul dosar.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil in speța raportat la data încheierii convenției dintre părți, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Art. 3 din același act normativ dispune ca termenul prescripției aplicabil tuturor drepturilor de creanța, indiferent de izvorul lor este de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune.
Contractul de credit nr. 237 a fost încheiat cu reclamanții la data de 05.02.2008, iar acțiunea a fost introdusa la data de 12.01.2015. Prin urmare, pentru perioada cuprinsă între 05.03.2008 si 12.01.2012 sumele achitate sunt prescrise, fiind împlinit termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
In același sens sunt si prevederile Noului Cod Civil, termenul de prescripție fiind împlinit si raportat la prevederile art. 2517 din Codul civil.
In privința dobânzii legale, a arătat pârâta că cererea este prescrisa, accesoriile având aceeași soarta cu dreptul principal.
Ca efect al constatării nulității absolute a unei clauze contractuale, efectele nulității se produc retroactiv, urcând in timp pana la momentul încheierii contractului. Acesta va fi considerat momentul de la care se putea cere si obține restituirea prestațiilor executate în temeiul unei clauze nule absolut. Potrivit dreptului comun in materia prescripției extinctive aplicabil in speța (Decretul nr. 167/1958), acela este momentul nașterii dreptului la acțiune, moment de la care curge termenul de prescripție al acțiunii întemeiate pe un drept de creanța (respectiv acțiunea in restituirea prestațiilor executate in temeiul clauzei nule absolut).
Așadar, reclamanții nu se afla in termen pentru solicitarea restituirii sumelor pretins achitate in plus începând cu data de 05.03.2008 si pana la data de 12.01.2012.
Contractul de credit nr. 237 a fost încheiat la data de 05.02.2008, data la care Directiva 2008/48/CEE nu era încă transpusa in legislația din România. Astfel, la data încheierii acestui contract nu exista nicio obligație legala de respectare a vreunei prevederi a Directivei 2008/48/CEE, activitatea de creditare fiind supusa numai reglementarilor naționale, reglementari respectate întocmai de către Banca.
Directiva 2008/48/CEE a fost transpusa in legislația naționala prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50 din data de 11.06.2010 privind contractele de credit pentru consumatori si a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene in ceea ce privește creditele acordate consumatorilor.
Pentru a facilita înțelegerea de către consumatori a noțiunilor de creditare legiuitorul roman a impus prin OUG nr. 50/2010 stabilirea clara si unitara a modului in care sunt redactate clauzele contractuale, definirea unitara a unor termeni utilizați in contractele de credit, precum si procedura de modificare a contractelor - atât pentru creditele aflate în sold, cât și pentru cele viitoare.
Conform art. 95 (alin. 1 si alin.2) din OUG nr. 50/2010 (forma valabila înainte de apariția Legii nr. 288. pentru aprobarea OUG nr. 50/2010, din data de 30.12.2012) creditorii au avut obligația ca in termen de 90 de zile de la data de intrare in vigoare a acestui act normativ sa asigure conformitatea contractelor aflate in derulare cu dispozițiile OUG nr. 50/2010 prin încheierea de acte adiționale.
In vederea respectării obligației legale, Banca a întocmit Acte adiționale incluzând toate aceste modificări si a notificat clienții sa se prezinte la unitatea B. unde au încheiat contractele de credit, pentru a semna Actele Adiționale prin care contractele de credit au fost adaptate la OUG nr. 50/2010.
Cu privire la modalitățile prin care Banca a informat clienții despre necesitatea semnării acestor acte adiționale a precizat pârâta ca acesta informare s-a realizat prin mai multe canale de comunicare, respectiv: prin extrasele de cont, prin afișele postate la ghișeele Băncii, prin informațiile prezentate pe site-ul instituțional: www.brd.ro / pagina Persoane Fizice, prin B. - NET, prin afișările de la ATM-urile B., precum si prin B. TV. De asemenea, a menționat ca necesitatea încheierii actelor adiționale la OUG nr. 50/2010 a fost de notorietate, acest subiect fiind intens mediatizat in perioada respectiva.
Mai mult decât atât, împrumutatul a fost informat despre necesitatea încheierii Actului adițional prin mesajul scris SMS care a fost transmis pe numărul de telefon al acestuia in data de 19.08.2010 si care avea următorul cuprins: "Va invitam in unitățile B. pentru alinierea contractului de credit la OUG nr. 50/2010. Nesemnarea unui Act Adițional este considerata acceptare tacita. Mulțumim."1""
Deși Banca a depus toate diligentele pentru semnarea de către împrumutați a Actului adițional, aceștia nu au procedat la semnarea Actului adițional, fiind considerat acceptat tacit, conform dispozițiilor prevăzute la art. 95 alin. 5 din OUG nr. 50/2010.
După adoptarea Legii nr. 288/2010 care consacra principiul neretroactivității legii in sensul ca dispune ca prevederile OUG nr. 50/2010 nu se aplica si contractelor aflate in curs de derulare. B. a ales totuși sa facă aplicarea art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010 conform căruia "Actele adiționale nesemnate de consumatori, considerate acceptate tacit la data intrării in vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi" situație care nu poate fi identificata deoarece nici B. si nici împrumutatul nu si-a manifestat voința in sensul neaplicării actului adițional acceptat tacit.
Astfel, începând cu data de 17.09.2010 contractul de credit in cauza a fost adaptat dispozițiilor prevăzute de OUG nr. 50/2010, inclusiv prin modificarea denumirii comisionului de gestionare credit in comision de administrare credit.
Așa cum se poate observa, începând cu data intrării in vigoare a actului adițional prin care contractul de credit a fost adaptat la prevederile OUG 50/2010, condițiile de creditare au devenit mai favorabile reclamanților, având in vedere ca, comisionul lunar de gestionare a creditului a fost redenumit comision de administrare a creditului, păstrându-se același cuantum de 0,10% calculat la soldul creditului, s-a eliminat comisionul de administrare a creditului restant, s-a eliminat comisionul de rambursare anticipata iar dobânda penalizatoare a fost diminuata la 2 puncte procentuale peste dobânda curenta.
Prin cererea de chemare in judecata, reclamanții au susținut, in mod neîntemeiat ca împrumutului care face obiectul prezentei acțiuni i se aplica dispozițiile Legii nr. 190/1999, conform cărora in cazul creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare in care rata dobânzii este variabila, variația ratei dobânzii trebuie sa fie legata de fluctuațiile unui indice de referința menționat in contract, (pag. 2, para. 7 din cererea de chemare in judecata).
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 190/1999, in forma in vigoare la momentul încheierii Contractului in cauza, sfera de aplicare a acestei legi vizează in mod expres creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Aceasta noțiune este definita prin art. 2 litera C din Legea nr. 190/1999 ca fiind:
..(...)creditul acordat cu îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: 1. este acordat in scopul efectuării de investiții imobiliare cu destinație locativa sau cu alta destinație decât cea locativa ori in scopul rambursării unui credit ipotecar pentru investiții imobiliare contractat anterior; 2. acordarea creditului este garantata cel puțin cu ipoteca asupra imobilului care face obiectul investiției imobiliare pentru finanțarea căreia se acorda creditul, respectiv cu ipoteca asupra imobilului obiect al investiției imobiliare pentru finanțarea căreia a fost anterior acordat un credit ipotecar pentru investiții imobiliare, a cărui rambursare urmează a fi astfel finanțata"
Rezulta, astfel, ca dispozițiile Legii nr. 190/1999 sunt aplicabile doar contractelor acordate in vederea efectuării unor investiții imobiliare ce sunt garantate cu ipoteca constituita asupra bunului achiziționat.
Or, in speța, prin semnarea contractului de credit din anul 2008, reclamanții nu au urmărit obținerea unor profituri prin efectuarea de investiții în domeniul imobiliar, ci au beneficiat de un credit de nevoi personale parțial folosit pentru rambursarea altor credite de nevoi personale contractate anterior. Pe cale de consecința, Contractul nr. 237/05.02.2008 nu intra sub incidența Legii nr. 190/1999. Așa cum reiese din cuprinsul documentației de credit, reclamanții au beneficiat de un credit de nevoi personale nenominalizate si nu de un credit ipotecar pentru investiții imobiliare.
Astfel, la data încheierii Contractului din 2008. incidente erau dispozițiile art. 1576 - 1590 Codul civil de la 1864, ale capitolului III din Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor si ale Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice . După încheierea Actului Adițional nr. 1/2010, au devenit incidente si dispozițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori"".
In analizarea cererii de chemare in judecata, instanța trebuie sa distingă intre doua perioade, respectiv perioada începând cu data incheierii contractului de credit si pana la data intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si perioada ulterioara intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si a acceptării tacite a actului adițional din data de 17.09.2010.
Legalitatea comisionului de gestionare credit in perioada cuprinsa intre data încheierii contractului de credit (05.02.2008) si data încheierii actului adițional la data de 17.09.2010.
Prin contractul de credit împrumutații au agreat sa plătească un comision lunar de gestionare a creditului in cuantum de 0,10%.
Acest comision corespunde unui serviciu prestat de banca, respectiv administrarea lunara a creditului care implica unele activități din partea băncii. Perceperea unui astfel de comision nu era interzisa la momentul încheierii contractului de credit, cuantumul si scopul perceperii fiind indicate in mod explicit in cuprinsul contractului.
Rațiunea perceperii comisionului de gestionare a creditului rezulta însăși din denumirea si înțelesul semantic al acestuia, respectiv acest comision reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de banca in favoarea împrumutaților care consta in monitorizarea/urmărirea/înregistrarea de operațiuni in scopul utilizării/rambursării creditului acordat.
Perceperea unui astfel de comision nu era interzisa la momentul încheierii contractului de credit, cuantumul si scopul perceperii fiind indicate in mod explicit in cuprinsul contractului de credit.
Legalitatea comisionului de gestionare/administrare credit după încheierea actului adițional din 17.09.2010 întocmit in baza prevederilor OUG nr. 50/2010.
Prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul lunar de gestionare a creditului prevăzut la pct. 7 din contract, întreaga motivare referindu-se la comisionul de gestionare.
Cu toate acestea, reclamanții solicita "restituirea sumelor percepute cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului in valoare de 0,10% din valoarea creditului, in cuantum de 1.176 euro, achitat in perioada 05.03._15, care sa fie recalculat pana la rămânerea definitiva a hotărârii".
F. de cele solicitate a precizat faptul ca la data de 17.09.2010 a intrat in vigoare Actul Adițional nr. l la contractul de credit nr. 237/05.02.2008, iar prin acest act a fost introdus comisionul de administrare al creditului.
Așadar, începând cu data de 17.09.2010 reclamanții nu au mai achitat băncii suma de 84 de euro/luna cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului, aspect fata de care solicitarea acestora de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de gestionare după aceasta perioada este nejustificata, ba chiar nedovedita.
Începând cu data de 17.09.2010, urmare a intrării in vigoare a actului adițional nr. 1, reclamanții au achitat băncii comision de administrare credit in cuantum de 0.10% din soldul creditului. însa, așa cum se poate observa din cuprinsul acțiunii introductive de instanța, reclamanții nu fac nicio referire la comisionul de administrare si nici la eventualul caracter abuziv al acestui comision, instituit prin actul adițional.
Având in vedere totuși ca se solicita restituirea comisionului de gestionare si pentru perioada in care de fapt reclamanții au achitat pârâtei comision de administrare a considerat util a face câteva referiri privitoare la legalitatea comisionului de administrare instituit prin actul adițional la contractul de credit.
OUG nr. 50/2010 a stabilit ca pentru operațiunile de monitorizare, înregistrare si efectuare de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului comisionul sa poarte denumirea de comision de administrare, indiferent care este creditorul care acorda consumatorului împrumutul.
Așa cum a arătat pârâta, rațiunea perceperii comisionului de administrare a creditului rezulta chiar din denumirea si înțelesul semantic al acestuia, respectiv acest comision se percepe in vederea gestionarii/administrării, monitorizării si urmăririi restituirii creditului. In acest sens, se observa ca prin termenul de gestionare se înțelege administrarea, urmărirea realizării unei anumite afaceri/operațiuni. Astfel, din denumirea comisionului rezulta si scopul pentru care acest comision se percepe.
Mai mult decât atât, conform DEX „a gestiona" înseamnă „a administra bunurile unei întreprinderi, instituții sau persoane" gestiunea fiind definita chiar prin acțiunea de administrare, astfel încât prin natura sa, gestionarea înseamnă administrare.
Din punct de vedere al legalității comisionului de administrare credit, a învederat faptul ca perceperea comisionului de administrare credit este legala, fiind reglementata in mod expres prin art. 36 alin 1 si 3 din OUG 50/2010 care prevede ca: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor." Așadar, legiuitorul si la ora actuala prevede posibilitatea legala a perceperii unui comision in vederea gestionarii/administrării creditului.
Astfel, acest text de lege dispune in mod expres ca pentru creditul acordat creditorul poate percepe comision de administrare si ca acesta se percepe ""pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la sold".
A precizat faptul ca, comisionul de administrare credit este un cost prevăzut si reglementat de lege, tocmai pentru ca acesta reprezintă contravaloarea unor servicii prestate de creditor in favoarea împrumutaților, servicii care sunt accesorii si inseparabile de creditul acordat, respectiv rambursarea acestuia.
OUG nr. 50/2010 recunoaște valabilitatea si legalitatea comisionului de administrare a creditului. In mod evident legiuitorul in momentul in care a prevăzut ca este legala perceperea unui comision de administrare credit, determinând totodată in ce scop se percepe acest comision, a impus si legalitatea tuturor comisioanelor achitate. In caz contrar s-ar ajunge la golirea de conținut a normei legale, precum si la aplicarea pur formala si neprevizibila a acesteia.
In condițiile in care legea reglementează un astfel de comision, a susține ca respectivul comision este nelegal, abuziv, echivalează cu a susține ca însăși legea este nelegala sau abuziva, ceea ce reprezintă o absurditate juridica. Instanțele judecătorești din România sunt obligate sa aplice legea, acestea neavând competenta sa se pronunțe asupra legalității legii, o astfel de competenta aparținând exclusiv Curții Constituționale. Așadar, daca legea prevede posibilitatea perceperii unor comisioane, instanța de judecata nu este in măsura sa susțină ca astfel de comisioane sunt nelegale.
In același timp, a învederat faptul ca, Înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reținut faptul ca: „comisionul de administrare nu încălcă nicio norma de ordine publica".
In același sens s-a pronunțat si Judecătoria Drobeta T. S. ., prin sentința civila nr. 885/09.12.2013, reținându-se ca un comision lunar de gestionare/administrare a creditului raportat la soldul creditului se bucura de claritate si neechivocitate încă din anul 2008 când a fost inserata in contractul de credit. Aceasta soluție a fost menținută prin decizia nr. 210/20.05.2014 a Tribunalului M. care a accentuat ca „comisionul de administrare este unul legal, acceptat de consumator si nu întrunește elementele unei clauze abuzive deoarece clauza inserata izvorăște din lege si nu se creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților si nu contravine bunei credințe." Prin aceeași decizie s-a mai reținut ca „aplicarea comisionului de gestionare/administrare înainte si după . OUG nr. 50/2010 nu este considerata o clauza abuziva".
Având in vedere ca împrumutații au contractat creditul pentru o perioadă de 180 luni, ratele de credit trebuind achitate lunar, este imperativa urmărirea si monitorizarea rambursării creditului. Nu se justifica in consecința susținerile reclamanților potrivit cărora comisionul de administrare este perceput pentru aceleași motive ca si dobânda. In contractul de credit este explicat clar comisionul de gestionare/administrare credit.
A menționat câteva dintre activitățile prestate de banca legate de administrarea creditului, respectiv: întreținerea contului de credit in sistemul informatic al băncii, actualizarea lunara a informațiilor (generare grafic de plați etc), gestiunea relației cu societățile de asigurare partenere (schimb de fișiere etc), efectuarea de operațiuni aferente activității de creditare, obligatorii sau realizate periodic: raportări către organisme de tip BNR, Biroul de Credit etc, informarea clienților despre următoarea suma de plata, analiza si operarea anumitor modificări solicitate de client pe parcursul derulării creditului (modificarea datei scadente, modificarea garanției, etc), precum si alte activități legate de administrarea creditului pe toata perioada de rambursare a creditului. In cadrul acestor activități se încadrează si acordarea de suport împrumutaților in cazul in care aceștia întâmpina dificultăți financiare care ii împiedica sa ramburseze ratele de credit la data scadenta prin identificarea de soluții viabile si convenabile in scopul reeșalonării creditelor pentru împrumutați si negocierea condițiilor in care se acorda aceste facilitați de reeșalonare a creditelor.
Comisionul de gestionare/administrare credit a fost prevăzut in mod expres si transparent in contractul de credit semnat de către reclamanți ca reprezentând un cost de 0,10% la valoarea creditului. De asemenea, acest comision este prevăzut in mod distinct in graficul de rambursare si a fost inclus in calcul D..
A arătat ca Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut in Decizia nr. 2186/2014 ca „Clauza contractuala prin care se stabilește un comision de administrare a creditului nu este, in sine, abuziva, in raport de scopul acestui comision (...) (monitorizare/înregistrare/efectuarea de operațiuni in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului), fiind in prezenta unui dezechilibru major intre drepturile si obligațiile părților in situația in care " comisionul plătit lunar se raportează la valoarea întregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data plații comisionului". Prin urmare, instanța Suprema considera ca exista dezechilibru semnificativ in cazul in care valoarea comisionului nu se corelează cu valoarea soldului rămas de plata, in condițiile in care scopul comisionului este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rata lunara achitata.
F. de aspectele anterior expuse, observând atât prevederile legale cat si practica Instanței Supreme si a instanțelor naționale, perceperea comisionului de administrare credit este legala.
Clauza privind comisionul de rambursare anticipata a creditului.
Prin contractul de credit, împrumutații au agreat să plătească Băncii un comision de rambursare anticipată în cuantum de 3%.
Contractul de credit a fost încheiat in anul 2008 când nu exista nicio interdicție legala cu privire la instituirea acestui comision si nicio restricție in ceea ce privește cuantumul comisionului de rambursare anticipata. Pe cale de consecința, clauza referitoare la comisionul de rambursare anticipata era perfect legala si in concordanta cu voința părților exprimata prin semnarea contractului de credit.
Ulterior intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010, prin Actul adițional din data de 17.09.2010, Banca a eliminat comisionul de rambursare anticipata, așa cum este prevăzut in OUG 50/2010 pentru creditele cu dobânda indexabila.
Așadar solicitarea reclamanților cu privire la comisionul de rambursare anticipata este lipsita de obiect si de interes.
A precizat pârâta faptul ca reclamanții nu au achitat Băncii nicio suma de bani cu titlu de comision de rambursare anticipata.
Prin urmare, solicitarea de anulare a clauzei privind comisionul de rambursare anticipata este lipsita de obiect. F. de cele învederate, susținerile referitoare la faptul ca pârâta avea obligația de a încheia un act adițional prin care sa se înlăture acest comision sunt neavenite, fiind aserțiuni gratuite, făcute in scopul de a crea o imagine negativa asupra băncii.
Reclamanții si-au întemeiat cererea de chemare in judecata pe dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori. Precizat faptul ca, Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul național a cerințelor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii.
Clauzele contractuale contestate nu se circumscriu cerințelor prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru ca instanța sa poată cerceta caracterul abuziv al unor clauze referitoare la caracterul adecvat al prețului contractului.
Clauzele privind comisionul de gestionare/administrare credit si comisionul de rambursare anticipata au fost exprimate clar si inteligibil si au ca obiect stabilirea unui element component al creditului, ceea ce le plasează sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, care prevede ca "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor și inteligibil. "Acest text de lege transpune in legislația naționala dispoziția comunitara, prevăzuta la art. 4 alin 2 conform căreia: .. aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil."
Ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 banca a eliminat din contractul de credit prevederile privind comisionul de rambursare anticipata si comisionul de administrare a creditului restant, motiv pentru care analiza in continuare va privi prevederile referitoare comisionul de administrare/gestionare credit.
A învederat faptul ca, înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele Deciziei nr. 4685 din data de 27.11.2012 a reținut faptul ca „clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul creditului si împreuna cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale si comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, in raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate"
Comisioanele si dobânzile intra in sfera noțiunii de „preț a contractului de credit" de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse in OUG nr. 50/2010 prevăzute la art. 7 pct. 4 „costul total al creditului înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri care trebuie sa le suporte consumatorul (...)"
De asemenea, prin considerentele aceleași Decizii, nr. 4685 din data de 27.11.2012, instanța suprema a apreciat ca, comisionul ca și componenta a prețului creditului este exceptat de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Raționamentul legiuitorului de a exclude de la evaluarea caracterului abuziv a acelor clauze contractuale care privesc strict prețul si obiectul contractului, respectiv caracterul adecvat al prețului contractual raportat la obiectul contractului - in măsura in care aceste clauze sunt clare - consta printre altele si acela de a nu permite unei părți contractuale de a obține diminuarea prețului la achitarea căruia s-a obligat, după încheierea contractului. In caz contrar tot timpul, consumatorul prevalându-se de aceasta calitate, chiar daca a fost de acord cu achitarea unui preț contractual si a acceptat in cunoștința de cauza oferta profesionistului, s-ar putea prevala in urma perfectării contractului ca, clauza privind prețul este una abuziva si sa obțină pe aceasta cale diminuarea prețului.
In concluzie, însăși art. 4 din Legea nr. 193/2000 exclude aplicabilitatea art. 4 alin 1 privind clauzele având ca obiect dobânda si comisioanele având in vedere ca ele fac parte din prețul contractual stabilit si asumat de către părți la semnarea contractului de credit 237/05.02.2008. Așadar, instanța nu poate cerceta caracterul abuziv al unor clauze referitoare la caracterul adecvat al prețului contractului.
Chiar daca clauzele contractuale privind comisioanele si dobânzile nu pot fi considerate clauze abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000, vom face totuși o scurta analiza a clauzelor contestate din perspectiva actului normativ in cauză.
Clauzele abuzive sunt definite in art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ca fiind clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul si care, prin ele însele sau împreuna cu alte prevederi din contract creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.
A.. 2 al aceluiași articol prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca acesta a fost stabilita fără a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei (...).
Prin urmare, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesara îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: clauza sa nu fi fost negociata direct si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe.
Lipsa dezechilibrului semnificativ intre părțile contractante in detrimentul împrumutaților.
Definiția clauzei abuzive afirma criteriul dezechilibrului intre drepturile si obligațiile părtilor, fără a oferi elemente in raport de care sa poată fi apreciata existenta acestui dezechilibru.
Noțiunea de „dezechilibru semnificativ" este inovatoare, iar doctrina a explicat si definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind contractul care si-a pierdut utilitatea sociala si personala.
Comisioanele percepute de banca corespund unor costuri reale si efective suportate de aceasta de la momentul acordării respectivului credit si ulterior pe toata durata rambursării sumelor împrumutate.
Un alt criteriu de apreciere a criteriului dezechilibrului contractual transpare si din conținutul Anexei Legii nr. 193/2000, anexa ce cuprinde o enumerare exemplificativa a unor tipuri de clauze inserate in contractele dintre comercianți și consumatori considerate ca fiind abuzive. Toate aceste exemple de clauze din Anexa la Legea nr. 193/2000 privesc, in esența, situațiile in care comerciantul își rezerva dreptul de a modifica in mod unilateral si arbitrar clauzele contractului încheiat cu consumatorul, determinând astfel o situație de dezechilibru care nu ar putea fi prevăzuta de consumator și la care acesta nu s-ar putea opune, ceea ce nu este cazul in speța.
In conformitate cu art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000 natura abuziva a unei clauze contractuale se evaluează in funcție si de alte clauze ale contractului sau a altor contracte de care acesta depinde.
In același timp, trebuie precizat faptul ca in conformitate cu jurisprudența comunitara, aplicabila in materie, pentru a analiza caracterul abuziv al clauzei, instanța nu se poate limita la clauzele invocate de reclamant, ci trebuie sa analizeze întregul contract pentru a decide in ce măsura s-a produs un dezechilibru.
Astfel, in cauza Banif Plus Bank ZRT c. C. Csipai, Viktoria Csipai (C-472/11), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis ca o instanța este obligata sa tina cont de toate celelalte clauze din contract si trebuie sa analizeze si beneficiile pe care reclamantul le-a obținut din acest contract si puse in balanța împreuna cu îndatoririle si obligațiile asumate.
In speța, nu se poate retine caracterul abuziv al clauzelor privind instituirea comisionului de gestionare/administrare credit si a celui de rambursare anticipata a creditului întrucât pe de o parte, perceperea acestora este stabilita prin contractul de credit si a fost permisa de legislația aplicabila contractelor de credit in vigoare la data încheierii contractului de credit, iar pe de alta parte, prin modalitatea de reglementare si cuantum, comisioanele in discuție nu au drept consecința crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile părților contractante.
Pe de alta parte a învederat ca reclamanții au înțeles ca prin încheierea acestui contract de credit sa achite integral un alt contract de credit tot la B., care se altfel a fost încheiat pentru a refinanța alt contract de credit, tot la B.. In aceste condiții pârâta și-a pus întrebarea daca totuși reclamanții au considerat ca prin încheierea contractului de credit cu B. s-ar fi creat un dezechilibru intre aceștia si banca de ce au procedat la contractarea celui de-al treilea credit, tot la B. ? Este evident faptul ca, dimpotrivă, banca a oferit reclamanților condiții avantajoase de creditare, corespunzătoare nevoilor acestora la data contractării.
Buna-credința a băncii in reglementarea clauzelor contractuale.
Legiuitorul alătura criteriului dezechilibrului semnificativ, pe cel al bunei credințe. F. de acest aspect a arătat pârâta ca buna credința este prezumata potrivit Codului civil in vigoare. Astfel, art. 14 NCC prevede ca orice persoana fizica sau juridica trebuie sa își exercite drepturile si sa își execute obligațiile civile cu buna credința, in acord cu ordinea publica si bunele moravuri.
CJUE a decis, in cauza C-415/11, Mohamed Aziz c. Caixa d"Estalvis de Catalunya din 14 martie 2013, ca pentru a ști daca dezechilibrul este creat in contradicție cu cerința bunei-credințe este important ca instanța sa verifice daca vânzătorul sau furnizorul, acționând in mod corect si echitabil fata de consumator, se putea aștepta in mod rezonabil ca acesta din urma sa accepte clauza in discuție in urma unei negocieri individuale.
Astfel, valoarea comisionului de administrare credit si valoarea D. sunt esențiale pentru un contract de credit, nefiind rezonabil sa se presupună ca la momentul încheierii contractului, costurile generate de acesta nu au fost analizate si comparate cu alte produse oferite de alte banei. Prin urmare, nu se poate conchide ca acțiunile B. au fost contrare bunei-credințe.
In același timp, a învederat faptul ca înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reținut faptul ca: „comisionul de administrare nu încălca nicio norma de ordine publica".
In cauza, B. a procedat la inserarea clauzelor privind instituirea comisionului de gestionare/administrare a creditului datorat de împrumutați si cel privind rambursarea anticipata a creditului, cu respectarea întocmai a cerințelor legale in vigoare, perceperea comisioanelor fiind permisa de legislația in vigoare la data semnării contractului de credit.
In prezenta cauza, arătam ca odată cu apariția OUG nr. 50/2010, B. a procedat la inserarea clauzei privind comisionul de administrare a creditului datorat de împrumutați cu respectarea întocmai a cerințelor legale in vigoare, respectiv calcularea acestui comision la soldul creditului, perceperea acestuia fiind expres reglementata de OUG nr. 50/2010, eliminând totodată comisionul de rambursare anticipata a creditului.
Toate clauzele contractuale cu privire la comisioane au fost si sunt in conformitate cu legislația in vigoare, neputând fi pusa sub semnul îndoielii buna-credința a băncii.
O dovada a bunei-credințe a băncii poate fi si faptul ca societatea pârâtă a acceptat sa încheie cu reclamanții contractul de credit nr. 237/05.02.2008. contract care a avut ca principal scop refinanțarea unui alt contract de credit încheiat de reclamanți tot cu societatea pârâtă. Astfel ca banca a dat dovada de buna-credința prin disponibilitatea încheierii celui de-al treilea contract de credit, care sa se plieze necesitaților reclamanților.
In ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale a precizat faptul ca încheierea Contractului de credit a fost precedată de următoarele etape: analiza ofertei complete de creditare pe care B. o punea la dispoziția persoanelor interesate la acel moment; produsele de creditare erau suficient de variate si detaliat descrise încât persoana interesata sa poată alege, pe baza unor considerente de oportunitate proprii, varianta cea mai avantajoasa, completarea cererilor de creditare, in cuprinsul acestora persoanele interesate optând pentru unul dintre produsele de creditare care, potrivit analizei proprii, corespundea intereselor si disponibilităților financiare; analizarea condițiilor generale aplicabile contractelor de credit, in cuprinsul acestora fiind detaliat descrise atât consecințele si condițiile specifice fiecărui tip de credit, inclusiv in ceea ce privește cuantumul comisionului de administrare credit; particularizarea condițiilor de creditare selectate de către împrumutat in cadrul condițiilor particulare. Aceasta etapa finala presupunea semnarea contractului de credit cu indicarea exacta a condițiilor de creditare compatibile cu situația financiara si opțiunile exprimate de către persoana fizica interesata.
Pe de alta parte, înalta Curte de Casație si Justiție prin considerentele deciziei nr. 4821/05.12.2012, a reținut ca „prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuala a băncii cu fiecare client al sau. Acest lucru nu este posibil, in condițiile in care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel încât aceștia sa poată alege produsul pe care îl doresc. De altfel, niciun producător de . negociază cu clientul prețul produsului sau expus la raft " (Decizia civilă nr. 4821 din 5 decembrie 2012, Secția a Il-a civilă ).
Existenta unor produse predefinite nu afectează libertatea consumatorului de a opta pentru un anumit tip de dobânda, comisioane sau moneda creditului si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzelor contractuale, opțiunea clientului fiind liber exprimata.
Astfel, pe baza tuturor informațiilor si a documentelor primite, împrumutații au avut posibilitatea sa aleagă între mai multe oferte de creditare prezentate de alte banei din România, prin compararea condițiilor de creditare, inclusiv prin compararea valorii dobânzii anuale efective (D.), care reprezintă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului.
Mai mult decât atât, reclamanții, având o experiența bogata in contractarea de credite, beneficia de o înțelegere ampla a tuturor condițiilor de creditare propuse de banca, precum si a tuturor costurilor pe care le implica un credit, având in vedere numărul mare de contracte de credit similare încheiate de aceștia cu B.. Se impune, de asemenea, precizarea faptului ca, anterior încheierii Contractului de credit in discuție, reclamanții au mai încheiat două contracte de credit, tot cu B., creditul de fata fiind utilizat pentru refinanțarea altui credit.
Astfel, la momentul semnării convenției a cărei clauze le contesta, reclamanții cunoșteau practicile bancare de percepere a costurilor aferente creditului.
De asemenea se observă că, întrucât reclamanții s-au adresat B. pentru contractarea unui împrumut cu scopul de a rambursa datoriile provenind din alt credit, contractat de la B. in anul 2006, este evident ca au fost mulțumiți de oferta B..
Ca urmare a faptului ca reclamanții au fost de acord cu toate condițiile de creditare oferite de Banca, aceștia au solicitat acordarea creditului in cadrul căruia nu au fost obligați sa se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reala de a lua cunoștința înainte de semnarea contractului de credit, aceștia fiind in posesia tuturor elementelor pentru a fi in măsura sa cunoască întinderea obligațiilor lor.
Negocierea contractului, acceptarea condițiilor si semnarea contractului s-a făcut așadar in totala transparenta si in cunoștința de cauza si nu a existat niciun impediment care sa-i fi împiedicat pe reclamanți sa refuze semnarea contractului de credit sau sa solicite informații ori negocieri suplimentare.
Prin semnarea contractului de credit, aceștia au declarat in mod expres ca au luat cunoștința de conținutul contractului si ca sunt de acord cu dispozițiile contractuale, ca semnează cu intenția libera de a dobândi toate drepturile si obligațiile care decurg din contract, pe care le considera echitabile. Așadar, reclamanții a avut toate datele necesare unui consumator mediu si diligent, așa cum este el definit de art. 2 din Legea nr. 363/2007, pentru a prevedea obligațiile contractuale.
Prevederile incluse in contractele băncii sunt in spiritul legislației privind protecția consumatorului, care reglementează inclusiv costurile aplicabile creditelor. Mai mult, aceste prevederi sunt întotdeauna discutate si agreate de ambele părți înainte de . oricărui contract prin care oferă produse sau servicii clienților băncii.
A reiterat pârâta faptul ca reclamanții sunt cei care au optat pentru contractarea împrumutului in condițiile prevăzute in cuprinsul contractului de credit. Nu li s-a impus sa accepte oferta de creditare sau sa semneze contractul de credit. Cu siguranța aceștia au studiat in prealabil ofertele financiare ale altor banei, pentru a le putea compara si a decide in funcție de interesele si nevoile proprii. Astfel, a considerat pârâta că oferta B. a fost aleasa in cunoștința de cauza.
A învederat ca orice negociere are drept situație premisa existenta unui dezacord, pe care părțile, dorind sa încheie raportul juridic, apreciază ca îl pot remedia prin oferirea unor soluții alternative. Or, reclamanții nu au formulat in niciun moment o cerere de modificare a clauzelor contestate, pe care parata sa o ignore, nici in perioada precontractuala de o săptămâna, avuta la dispoziție de la data punerii la dispoziție a ofertei de creditare si pana la data semnării contractului de credit si nici pe parcursul derulării contractului.
Reclamanții au ales, deci, la încheierea contractului de credit, sa nu se prevaleze de dreptul lor de a solicita lămuriri sau o eventuala contraoferta, apreciind oferta înaintata de pârâta ca fiind mulțumitoare si potrivita pentru nevoile acestora.
Reclamanții nu au formulat in niciun moment o cerere de modificare a comisioanelor contestate, pe care parata sa o ignore. Or, negocierea asupra comisioanelor ar fi presupus, drept premisa, existenta unui dezacord pe care părțile, dorind sa încheie raportul juridic, ar fi apreciat ca îl pot remedia prin oferirea unor soluții alternative.
In al doilea rând, mecanismul de încheiere a contractelor de credit presupune o oferta de contract, oferta precedată de o cerere de credit, acceptata de către cealaltă parte fără a formula o contraoferta, urmata de acceptarea ofertei de către împrumutat.
Acest mod de a încheia un contract este legal si specific raporturilor comerciale, in care comerciantul nu poate răspunde in timp util la cerințele pieței, daca nu-si formulează in mod clar oferta.
Formarea contractelor de credit, produse bancare ale pieței financiare, nu este străina de aceste reguli. Mai mult decât atât, legalitatea procesului de negociere prin punerea la dispoziție a unei oferte standardizate a băncii pe baza cărora părțile discuta este confirmata si prin Avizul privind accesul la credite pentru consumatori si familii emis de Comitetul Economic si Social European, din care reiese faptul ca modelele de oferta standardizate folosite de banei permit publicului un acces ușor la informații, conducând, astfel, la o transparenta sporita.
A învederat ca parata are obligația legala, stabilita prin art. 3 din Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, de a supune validării BNR toate instrumentele de creditare. Cu alte cuvinte instrumentele de creditare care au stat la baza acordării creditului care face obiectul prezentului litigiu au fost supuse aprobării BNR.
Pârâta subliniat faptul ca suma de 14.000 Euro din contractul de credit nr. 237/05.02.2008 a fost folosita pentru refinanțarea altui credit pe care reclamanții le contractaseră tot la B., astfel ca acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamanților si acceptat de pârâtă, după parcurgerea unor etape de analiza a cererii privind încheierea contractului de credit nr. 237/05.02.2008, acesta fiind așadar al treilea contract de credit încheiat intre aceleași părți.
De asemenea toate cele trei contracte pe care reclamanții le-au încheiat cu B. au fost negociate in condițiile in care reclamanții au solicitat refinanțarea creditelor existente in sold iar pârâta a acceptat aceasta solicitare, a prezentat condițiile sale de refinanțare si părțile au încheiat in deplina cunoștința de cauza aceste contracte de credit, reclamanții având deplina reprezentare a conținutului contractului de credit.
Întreg comportamentul contractual al reclamanților, potrivit probelor care demonstrează inițiativa acestora in a contracta, repetat cu aceeași banca si de a conveni cu banca refinanțarea altor contracte de credit semnifica realitatea ca reclamanții au cunoscut si au fost de acord cu toate clauzele contractului de credit.
Așadar, motivele invocate de reclamanți nu pot justifica admiterea cererii acestora, nici in ceea ce privește constatarea existentei clauzelor abuzive, eliminarea acestora si nici in ceea ce privește obligarea Băncii la restituirea unor sume care ar fi fost achitate in baza clauzelor pretins abuzive.
In drept, au fost invocate prevederile art. 205 si următoarele din NCPC, Legea nr. 193/2000 si OUG nr. 50/2010.
In probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reclamanților și înscrisuri.
La data de 09.03.2015 reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune prin care au arătat că sumele cuprinse între perioada 05.03._15 sunt în cuantum de 996,88 euro.
Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2015, instanța a respins excepția netimbrării invocată de pârâtă apreciind că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, acțiunea vizând protecția drepturilor consumatorilor, este scutită de la plata taxei de timbru, având în vedere petitele acțiunii, respectiv constatarea ca abuzivă a clauzei privind comisionul lunar de gestionare a creditului și a clauzei privind comisionul de rambursare anticipată, petitul privind restituirea sumelor percepute cu acest titlu având caracter accesoriu.
În ceea ce privește probatoriul, a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri și pentru pârâte proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamanților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
La data de 05.02.2008 intre B. si reclamanții G. A. și G. S. a fost încheiat contractul de credit nr. 237 prin care reclamanții au beneficiat de un credit pentru nevoi personale nenominalizate - refinanțare în cuantum de 14.000 EURO pe o perioada de 180 luni, având scadenta finala la data de 05.02.2023.
Printre comisioanele datorate băncii, așa cum rezultă din punctul 7 al contractului de credit- condiții particulare- coroborat cu art. 4 lit. b din contractul de credit – condiții generale, reclamanții trebuie să plătească lunar un comision de gestionare a creditului de 0,1 % din valoarea creditului acordat până la achitarea integrală a acestuia.
La data de 17.09.2010, în temeiul OUG nr.50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, se încheie actul adițional nr. 1 la contractul de credit nr. 237/ 05.02.2008, prin care unele clauze din contract se modifică printre care și clauza cu privire la comisioane, în sensul că banca va percepe pentru creditul acordat un comision lunar de administrare a creditului în valoare de 0,10 % din soldul creditului (f.204-208).
OUG nr.50/2010 a transpus Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008, la art. 95 din forma inițială a acestui act normativ prevăzându-se obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, creditorii ( băncile) au obligația să asigure conformitatea contractelor aflate în curs de derulare cu dispozițiile acestei Ordonanțe .
Totodată s-a prevăzut că, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prin care se face modificarea contractului, este considerată acceptare tacită .
Prin Legea nr. 288 publicată în Monitorul Oficial al României în 30.12.2010, se aprobă Ordonanța de Urgență nr. 50/2010 aducându-se unele modificări printre care și la art. 95, în sensul că, prevederile ordonanței de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
D. fiind că, în forma inițială, ordonanța prevedea în mod clar că dispozițiile sale se aplică și contractelor în curs, iar în baza acesteia au fost încheiate acte adiționale, prin art. II din Legea nr.288/2010, s-a stabilit faptul că, în situația în care actele adiționale au fost semnate, acestea își produc efectele conform termenilor contractuali. Actele adiționale nesemnate de către consumatori, și considerate acceptate tacit își produc de asemenea efectele cu excepția cazului în care în termen de 60 de zile de la . acestei legi, una dintre părți ( fie consumatorul, fie creditorul) notifică cealaltă parte în sens contrar.
Cum în speță, actul adițional nu a fost semnat de către consumator, dar niciuna dintre părți, nu a notificat cealaltă parte în sens contrar, potrivit dispozițiilor mai sus enunțate, actul adițional încheiat la data de 17.09.2010 continuă să-și producă efectele.
Prin OUG nr.50/2010 la art. 36 legiuitorul a prevăzut că, pentru creditul acordat unui consumator creditorul poate percepe doar comision de analiză dosar, comision de administrare credit, sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, dobândă penalizatoare, alte costuri percepute de terți precum și un comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor.
Totodată în aliniatul 3 al aceluiași articol, legiuitorul a inserat și prevederea în conformitate cu care, comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.
În situația în care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Ca urmare, în condițiile în care, actul Adițional nr. 1 încheiat la 17.09.2010, este legal întocmit și în conformitate cu succesiunea în timp a dispozițiilor legale mai sus arătate, iar prin acest act adițional s-a înlocuit comisionul de gestionare creditîn cuantum de 0,1 % din valoarea creditului plătibil lunar până la achitarea integrală a acestuia, cu un comision de administrare de 0,10 % plătibil lunar însă la valoarea soldului creditului, și deci mai mic decât comisionul inițial stabilit în contract, și dat fiind că acest comision face parte dintre cele prevăzute expres de către legiuitor, explicația încasării acestuia rezultând tot din OUG nr.50/2010 ( art. 36 alin 3 ) instanța apreciază că acest comision de administrare încasat în baza actului adițional nr. 1 este legal, și nu întrunește elementele unei clauze abuzive deoarece clauza inserată izvorăște din lege, nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și nu contravine bunei credințe.
Cât privește comisionul de gestionare credit prevăzut în contractul inițial în cuantum de 0,1 % plătibil lunar din valoarea creditului, instanța apreciază că această clauză este abuzivă urmând să fie anulată, iar sumele încasate cu acest titlu să fie restituite.
Potrivit art.1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori va cuprinde clauze clare, fără echivoc pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, orice dubiu asupra interpretării unei clauze contractuale urmând să fie făcută în favoarea consumatorilor, profesioniștilor interzicându-le stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din același act normativ stabilește că, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Totodată, o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă, a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei sens în care sunt date cu titlu de exemplu contractele standard preformulate . Dacă profesionistul pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct este de datoria ei să prezinte probe în acest sens.
În art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000, se prevede că, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil .
Acest alineat 6 este de fapt o transpunere a art. 4 alin 2 din Directiva Consiliului nr. 93/13/CEE din 05.04.2003 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii .
Ca urmare, la data încheierii contractului de credit, exista transpusă în legislația românească Directiva Europeană ce reglementează clauzele abuzive, astfel că pârâta trebuia să respecte aceste dispoziții legale.
Comisioanele percepute în cazul contractelor de credite fac parte din prețul contractului însă, nu sunt excluse de plano de la aprecierea caracterului abuziv în condițiile în care printre altele, aceste clauze nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Susținerea pârâtei cu privire la faptul că, acest comision de gestionare credit este exprimat clar, inteligibil fiind explicat de art. 7- condiții particulare - și art. 4 lit. b – condiții generale - din contract, nu este reținută de instanță întrucât, din aceste dispoziții contractuale rezultă că acest comision de gestionare a creditului va fi calculat ca procent din soldul creditului, sau din valoarea creditului și nu este explicitat așa cum se susține, respectiv pentru ce anume se percepe, de ce anume se calculează la valoarea creditului și nu la soldul curent în situația în care s-a optat pentru ca acest comision să fie calculat ca și procent, modalitate acceptată inclusiv de legiuitor printr-o reglementare ulterioară respectiv OUG nr.50/2010, dar acest procent trebuia calculat la sold și nu la valoarea creditului.
Invocarea de către intimată a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 4685/27.11.2012, nu este de natură să influențeze raționamentul instanței în cauza dedusă judecății în condițiile în care, este o decizie de speță, se referă la comisionul de risc și la dobândă, dintr-un contract emis de o altă bancă și nu la comisionul de gestiune, iar aprecierea dacă anumite clauze sunt clare și inteligibile se face în concret pe fiecare contract.
În concluzie, deși comisionul de gestionare face parte din prețul contractului, apreciindu-se că nu a fost redactat într-un limbaj clar și inteligibil poate forma obiectul analizei din punct de vedere al unei clauze abuzive.
În speță, nu s-a făcut dovada faptului că această clauză a fost negociată direct cu consumatorul, obligație care-i revenea băncii conform art. 4 alin 3 din Legea nr.193/2000, contractul fiind unul standard preformulat, consumatorul acționând de pe o poziție inegală în raport cu banca, fără posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze care practic i-au fost impuse creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Așa cum rezultă din art. 4 lit. b din contract - Condiții Generale, acest comision putea fi calculat fie din soldul creditului, fie din valoarea creditului, însă banca a optat pentru varianta cea mai împovărătoare pentru client, respectiv procent la valoarea creditului acordat, deși pe perioada de rambursare evident creditul acordat se diminua.
Dezechilibrul contractual și lipsa bunei credințe a băncii trebuie analizat și în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului. Or, așa cum s-a arătat mai sus o astfel de justificare nu există, impunându-se a se constata caracterul abuziv al clauzei care reglementează comisionul de gestionare calculat la valoarea inițială a creditului .
Prin urmare, instanța va constata existenta clauzei abuzive cu privire la comisionul lunar de gestionare a creditului prevăzut la pct. 7 din contractul de credit nr. 237/05.02.2008 – Condiții particulare, și va dispune anularea clauzei prevăzute la pct. 7 din contractul de credit nr. 237/05.02.2008 – Condiții particulare cu privire la comisionul lunar de gestionare a creditului,având în vedere și principiul disponibilității părților, instanța fiind sesizată numai în ceea ce privește clauza privind comisionul lunar de gestionare a creditului, nefiind învestită cu clauza privind comisionul lunar de administrare a creditului.
În ceea ce privește capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtei să restituie sumele încasate cu titlu de comision de gestionare credit, față de dispozițiile art. 248 C.p.c. instanța urmează a analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune privind petitul constând în restituirea sumelor achitate și plata dobânzii legale, invocată de pârâte.
Analizând exceptia prescripției dreptului material la acțiune privind petitul constând în restituirea sumelor achitate și plata dobânzii legale, invocată de pârâte, prin raportare la natura juridică a acțiunii în constatare, sumele plătite în temeiul acestor clauze rămân fără suport contractual, efect ce se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă la momentul constatării acesteia, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest aspect.
Prin urmare, dat fiind faptul că sumele de bani achitate cu titlu de comision de gestionare a creditului rămân fără suport contractual, plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată care este supusă restituirii (repetițiunii). Astfel, dreptul material la acțiune al reclamanților pentru restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de gestionare a creditului nu s-a prescris având în vedere disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate curge din momentul constatării caracterului abuziv al clauzei contestate.
În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune privind petitul constând în restituirea sumelor achitate și plata dobânzii legale, invocată de pârâte, ca neîntemeiată.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei să restituie sumele încasate cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului, instanța reține că, în principiu, unul din efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze încheiate în contractele încheiate între un comerciant și un consumator este acela că această clauză nu va produce efecte asupra consumatorului, în acest sens fiind dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Instanța constată că, în speță, contractul de credit (împrumut) este un contract cu executare imediată, fiind finalizat la momentul la care împrumutătorul remite împrumutatului suma de bani care constituie împrumutul. Faptul că restituirea sumei împrumutate urmează să fie făcută în mai multe rate (conform înțelegerii dintre părți), nu afectează sub nici o formă natura juridică a contractului, deoarece acest aspect stabilește doar scadența obligației de a restitui suma împrumutată.
În plus, chiar și în cazul contractelor cu executare succesivă, excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității privind menținerea efectelor produse în aceste contracte, este aplicabilă numai în cazul în care există o imposibilitate obiectivă de restabilire a situației anterioare, fapt care nu se verifică în speță, deoarece sumele de bani plătite fără temei contractual pot fi restituite.
Prin urmare, având în vedere notele de ședință și graficul privind costurile totale ale creditului depuse la dosar de pârâte, raportat la extrasele de cont depuse la dosar de reclamanți, având în vedere și principiul disponibilității, instanța fiind sesizată numai în ceea ce privește clauza privind comisionul lunar de gestionare a creditului, nefiind învestită cu clauza privind comisionul lunar de administrare a creditului, instanța va dispune restituirea sumei de 420 euro reprezentând contravaloare comision lunar de gestionare a creditului achitat de reclamanți pe perioada 05.03._10.
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, instanța reține că debitorul se afla de drept in intarziere din momentul in care obligatia devine exigibila (dies interpellat pro hominem). In consecinta, dobanzile legale curg de la data scadentei obligatiei. In speta, instanta constata ca sunt pe deplin indeplinite conditiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobanzilor si anume: obligatia consta in plata unei sume de bani, obligatia este lichida si exigibila, iar prin încasarea fără drept a sumei de bani se prezuma ca lipsa de folosinta a acesteia a produs consumatorului un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobanzii legale potrivit O.G. nr. 9/2000 și OG 13/2011, astfel încât va obliga pârâtele la plata dobânzii legale pentru sumele acordate calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
Cu privire la capătul de cerere privind anularea comisionului de rambursare anticipată în cuantum de 3 % prevăzut la pct. 7 din aceeași convenție de credit se constată că, pe parcursul derulării convenției de credit reclamanții nu au efectuat plăți anticipate de rambursare a creditului contractat de la intimata bancă, iar anularea acestuia pe viitor nu justifică interes în prezenta cauză, sens în care se va dispune respingerea capătul de cerere privind comisionul de rambursare anticipată.
Văzând si prevederile art.424 si următoarele C.proc.civila,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune privind petitul constând în restituirea sumelor achitate și plata dobânzii legale, invocată de pârâte, ca neîntemeiată.
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții G. A. CNP_ domiciliat în Drobeta T. S., ., . și G. S. CNP_ domiciliată în Drobeta T. S., ., ., ., județul M. în contradictoriu cu pârâtele . Generale SA cu sediul în București, .. 1-7, sector 1 înregistrată la ORC sub nr. J40/608/19.12.1991, CUI RO_/10.12.1992 și . Generale SA Sucursala Drobeta T. S., cu sediul în Drobeta T. S., ..55, județul M..
Constată existenta clauzei abuzive cu privire la comisionul lunar de gestionare a creditului prevăzut la pct. 7 din contractul de credit nr. 237/05.02.2008 – Condiții particulare.
Dispune anularea clauzei prevăzute la pct. 7 din contractul de credit nr. 237/05.02.2008 – Condiții particulare cu privire la comisionul lunar de gestionare a creditului.
Dispune restituirea sumei de 420 euro reprezentând contravaloare comision lunar de gestionare a creditului achitat de reclamanți pe perioada 05.03._10.
Obligă pârâtele la plata dobânzii legale pentru sumele acordate calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
Respinge capătul de cerere privind comisionul de rambursare anticipată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședința publică azi 22.04.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. A. M. S. Ica E.
Red. SAM./Tehnored. SIE/04.05.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Anulare act. Sentința nr. 1666/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Pretenţii. Sentința nr. 1581/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|
