Acţiune în constatare. Sentința nr. 828/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 828/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 8552/225/2014
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 828
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE –L. G.
GREFIER –P. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. S. F. și pe pârâta Asociația de P. nr 45B, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat S. F. pentru reclamantul B. S. F. și avocat N. A. pentru pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Se ia act că prin serviciul registratură, au fost comunicate la dosar relațiile solicitate pârâtei Asociația de P. nr 45B.
Nemaifiind alte incidente de soluționat și constatând închisă cercetarea judecătorească, instanța, în temeiul disp. art. 392 c.p.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond.
Avocat S. F. pentru reclamantul B. S. F., având cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat.
Avocat N. A. pentru pârâta Asociația de P. nr 45B solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat.
Instanța, în baza art. 394 alin. 1 Cod proc. civilă declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 26.06.2014 sub nr._ , reclamantul B. S. F. a chemat în judecată pe pârâta Asociația de P. nr 45B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că nu datorează suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pretinse de pârâtă, și pe cale de consecință să fie obligată pârâta să radieze această sumă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că este proprietarul apartamentului situat în Dr Tr S. . 34 bl22 . contractului de vânzare-cumpărare nr 1821/05.09.2013, apartament în care s-a mutat în luna octombrie 2013.
Din momentul în care s-a mutat în acest apartament a achitat integral cheltuielile ce-i revin cu privire la întreținere însă în luna noiembrie 2013 a fost afișat la avizier cu o datorie de 1000 lei. Știind că nu are nici un fel de datorie, așa cum rezultă din adeverința nr 20/03.09.2013 eliberată de Asociația de P. în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare, a luat legătura cu administratorul pentru a lămuri această problemă. In urma discuțiilor purtate administratorul i-a învederat faptul că este obligat să achite această sumă de bani întrucât reprezintă cheltuielile de judecată dintr-o sentință a vechilor proprietari.
A precizat faptul că a discutat de mai multe ori cu administratorul și i-a explicat faptul că la preluarea apartamentului însăși asociația a eliberat adeverință din care reiese faptul că vechii proprietari nu au datorii, iar in urma unor discuții acesta, i-a relatat faptul că suma de l000 lei cu care a fost afișat, sumă ce reprezintă cheltuielile de judecată dintr-o sentință a vechilor proprietari și că este obligat să o achite.
Astfel, a intrat în posesia sentinței nr 1159/4.03.2013 a Judecătoriei Dr Tr S. precum și a deciziei nr 568/R din 21.05 2013 a Tribunalului M. în dosarul nr_, din care rezultă că vechea proprietară Ham E. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în acest dosar.
A menționat faptul s-a prezentat din nou la administrator și i-a explicat că nu poate fi obligat la plata acestei sume întrucât prin sentință și decizie a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată Ham E., iar potrivit adeverinței eliberate însăși în contractul de vânzare-cumpărare s-a stipulat că datoriile către asociație au fost achitate până in luna iulie 2013 inclusiv, ori decizia Tribunalului M. a rămas irevocabilă încă din luna mai 2013, astfel că asociația are posibilitatea să le pună în executare urmând să execute bunuri și sume de bani de la debitoare.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art 192-194 C. și art 35 CP Civilă.
Pentru dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri.
Instanța, la primirea acțiunii formulate de către reclamant a constatat că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194-197 C.p.civ., și respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere reclamantului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ.
La data de 18.09.2014 reclamantul B. S. F. a depus la dosarul cauzei răspuns la adresa emisă de instanță, la care au fost anexate în copie, mai multe înscrisuri.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtei un exemplar al cererii de chemare in judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 07.10.2014 pârâta Asociația de P. nr 45B a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În fapt, a arătat că prin cererea de chemare in judecata, reclamantul invoca faptul ca parata ar fi afișat listele de plata pe luna August 2013 cu o datorie de 1000 lei in sarcina acestuia, desi la acea data nu era proprietarul apartamentului situat in Drobeta T. S. ..34. .. .. județul M..
A susținut că la data cand s-a efectuat vânzarea-cumpărarea s-a avut in vedere transmiterea dreptului de proprietate de la fostul proprietar Ham E. la actualul proprietar respectiv B. S. F. si adeverința 20/03.09.2013 eliberata de parata din care rezulta ca vânzătorul a achitat datoriile la asociație, inclusiv luna Iulie 2013.
Mai mult decât atât, datoria ce vizează cererea de chemare in judecata este din luna august 2013, conform listelor de plata depuse de către parat.
Așa cum s-a arătat, potrivit adeverinței nr.20/03.09.2013 se face cunoscut ca fostul proprietar (vânzătorul) are achitate cheltuielile de întreținere inclusiv pe luna iulie 2013. In acest a solicitat ase observa ca actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe data de 05 septembrie 2013, data la care reclamantul a preluat fară echivoc atât pasivul cat si activul de la fostul proprietar.
In acest sens, solicită a se avea în vedere ca listele de plata pentru luna August 2013 au fost afișate potrivit Legii 230/2007 la data de 13 septembrie 2013, deci după încheierea actului de vânzare cumpărare.
De asemenea, un alt aspect care conduce la respingerea acțiunii este faptul ca la data perfectării actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1821/05 septembrie 2013 s-a stipulat ca vânzătorul a achitat datoriile la asociația de proprietari, inclusiv luna iulie 2013.
Mai mult decât atât, cotele de contribuțiile si c/valoarea regiei se contesta potrivit dispozițiilor Legii nr.230/2007 in termen de 10 zile de la afișare, iar reclamantul a înțeles sa conteste aceste conte dupa aproximativ 9 ( noua ) luni, drept pentru care solicita respingerea acțiunii ca nefondata, cu cheltuieli de judecata.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.201 alin.1 Cod.pr.civ raportat la prevederile Legii nr.230/2007.
Prin rezoluția din data de 10.10.2014 s-a comunicat întâmpinarea și înscrisurile atașate către reclamant, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare și cum reclamantul nu a depus răspuns la întâmpinare, prin rezoluția din data de 30.10.2014 instanța a fixat termen de judecată la data de 03.12.2014, cu citarea părților.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat să se constate că nu datorează suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Din întâmpinarea formulată de pârâtă, rezultă că suma de 1000 lei din litigiu, este o datorie din luna august 2013, iar din listele de plată aferente lunilor august și septembrie 2013, rezultă că datoria respective aparține foștilor proprietari ai apartamentului, HamGheorghe și Ham E..
Din decizia nr.568/R/2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, rezultă că s-a purtat un proces între Asociația de proprietari nr.45 B, în calitate de reclamantă și Ham E., în calitate de pârâtă, aceasta din urmă fiind obligată atât la fond cât și la recurs la plata sumei totale de 1000 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Deși reclamanta a obținut un titlu executoriu, nu l-a pus în executare pentru recuperarea acestei sume, ci a înregistrat suma respective în fișa de evidență a cheltuielilor de întreținere.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1821/5.09.2013, foștii proprietari i-au vândut reclamantului apartamentul din litigiu și cu această ocazie, asociația de proprietari a emis adeverința nr.20/3.09.2013 din care rezultă că numita Ham E. are achitate cheltuielile de întreținere inclusive pe luna iulie 2013.
Ulterior aceeași asociație a inclus suma de 1000 lei în lista de plată pe luna octombrie 2013 la reclamant.
Ori, se constată că acestă datorie nu aparține reclamantului, ci foștilor proprietari ai apartamentului față de care pârâta are un titlu executoriu pentru aceeași sumă, astfel că în mod nelegal pârâta a pus-o în sarcina reclamantului.
Având în vedere dispozițiile art.35 cpciv, potirvit cărora cel ce are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, și cum reclamantul a dovedit interesul și nu există o altă cale pentru realizarea dreptului, instanța va admite acțiunea ca întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. S. F. cu CNP_ domiciliat în Drobeta T. S. . 34, ., ., în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. nr 45B cu sediul în Drobeta T. S. ..34, ., uscătorie.
Constată că reclamantul nu datorează suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pretinse de pârâtă.
Obligă pârâta să radieze din evidențe suma respectivă.
Cu apel care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. G.L./tehnored P.C
4 ex./20.03.2015
cod operator 6497
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 805/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 844/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








