Acţiune în constatare. Sentința nr. 2415/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2415/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 830/225/2015
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2415
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30 IUNIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE A. G.
GREFIER ȘEDINȚĂ C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții S. G. și S. N. și pe pârât . București, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat Ș. A. pentru reclamanții, și avocat M. D. pentru pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus relațiile solicitate de instanța.
Instanța pune în discuție excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, respectiv excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii și excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din Contractul de credit. și acordă cuvântul pe aceste excepții.
Reprezentantul pârâtului, arată că achiesează la concluziile indicate în întâmpinare cu privire la aceste excepții și solicită admiterea acestora.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea acestor excepții având in vedere ca, in speța, sunt incidente disp. Legii 193/2000, respectiv raporturi ce decurg dintr-un contract comercial încheiat intre un comerciant si consumatori, act normativ care interzice, sub sancțiunea nulității absolute, stipularea de clauze abuzive.
Or, fata de caracterul imprescriptibil al nulității absolute, sumele plătite in temeiul unei astfel de clauze rămân fără suport contractual, plata efectuata in acest sens devenind o plata nedatorata care este supusa restituirii. Astfel, dreptul material la acțiune al reclamantului nu s-a prescris, având in vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, momentul de la care începe sa curgă termenul de prescripție fiind cel al constatării caracterului abuziv al clauzelor contestate.
Instanța, apreciind că în speța, sunt incidente disp. Legii 193/2000, respectiv raporturi ce decurg dintr-un contract comercial încheiat intre un comerciant si consumatori, act normativ care interzice, sub sancțiunea nulității absolute, stipularea de clauze abuzive, motiv pentru care respinge această excepție.
La interpelarea instanței cu privire la excepția dreptului de a solicita restituirea sumelor de bani achitate, reprezentantul pârâtei solicită să constate prescris dreptul la acțiune al reclamanților pentru restituirea oricăror sume achitate de aceștia cu mai mult de 3 ani înainte de data formulării acțiunii .
Reprezentantul reclamaților solicită respingerea acestei excepții, cu mențiunea că acțiunea prin care s-a solicitat restituirea sumelor plătite nu este prescrisă.
Instanța dispune respingerea acestei excepții, cu mențiunea că termenul curge de la data la care se constată nulitatea absolută a clauzelor.
Nemaifiind alte cererii de formulat și excepții de invocat, instanța, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu motivarea ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existenta caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prevăzuta la pct.5 lit. a din Condiții speciale coroborat cu art.3.5 din Condiții generale ale convenției de credit, să se dispună anularea acestei clauze si obligarea paratei sa le restituie, suma ce reprezintă contravaloarea comisionului de risc achitat băncii, la care se va adaugă dobânda legala, ce va fi calculata de la data plații fiecărei rate ce reprezintă comision de risc in parte si pana la data plații efective, să se constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare credit, astfel cum a fost redenumit comisionul de risc, prevăzuta la pct.5.l.lit.b din Condiții speciale ale convenției de credit, astfel cum a fost aceasta modificata prin art.2 din adițional nr. 1/30.11.2010, să se dispună anularea acestei clauze si obligarea paratei sa le restituie suma reprezentând contravaloare comision de administrare credit achitat băncii pe perioada 20.09._14, precum si sumele ce vor fi încasate in continuare, pana la eliminarea din convenție, la care se va adaugă dobânda legala ce va fi calculata de la data plații fiecărei rate ce reprezintă comision de administrare credit in parte si pana la data plații efective; cu cheltuieli de judecata.
Reprezentantul pârâtei arată că solicită respingerea acțiunii, cu motivarea că acțiunea nu se încadrează în baza art. 4 din Legea 193/2000, deoarece comisionul de administrare a fost negociat. De asemenea solicită admiterea excepțiilor invocate prin întâmpinare, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind nefondată. A precizat că între părți s-a încheiat o tranzacție cu privire la executarea contractului de credit prin care s-a stins un litigiu, iar după aceasta s-a încheiat un act adițional, astfel că prezenta acțiune este neîntemeiată.
Instanța reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA
Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată:
Prin cererea formulată la data de 30.01.2015 pe rolul acestei instanțe reclamanții S. G. și S. N. au chemat în judecată pe pârâta S.C V. România SA cu pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța, - sa constate existenta clauzei abuzive privind comisionul de risc inserata la pct. A lit. g din adresa nr_ din 21.09.2010; - sa dispună anularea clauzei prevăzute la pct. A lit. g din adresa nr_ din 21.09.2010, - sa dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6846,55 lei reprezentând comision de risc încasat în perioada februarie 2008- august 2010, plata sumei de 4085,67 lei reprezentând comision de administrare încasat pe perioada septembrie 2010-aprilie 2012, plata dobânzii aferente acestor sume .
In fapt, au arătat că la data de 07.02.2008 au încheiat cu parata convenția de credit nr._ prin care a luat un împrumut de 75.000 lei, iar prin contract pârâta a impus plata unui comision de risc de 032% aplicabil la soldul creditului plătibil lunar în zilele de scadență, pe toata perioada de derulare a convenției de credit.
Mai arată că aceasta clauză nu a fost negociată fiind puși în situația de a semna un contract preformulat.
Mai mult prin contract a asigurat o garanție reală imobiliară asupra imobilului proprietate personală si de asemenea locuința a fost asigurata.
Având în vedere că dispozițiile art.4 al. l din Lg. 193/2000, coroborat cu dispozițiile art. 7 lit. g din anexa la Lg. 193/2000, definesc clauzele abuzive ca fiind „o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; este abuzivă o clauză care a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate" și „care dau posibilitatea exclusivă a comerciantului să interpreteze clauzele contractuale ".
Ori este cert faptul că atât timp cât au asigurat pârâta cu imobilul proprietatea acestora care are o valoare mai mare decât creditul acordat nu mai era necesară plata unui comision de risc care le-a împovărat și mai mult restituirea creditului,consideră că existența acestei clauze cu privire la comisionul de risc reprezintă o clauză abuzivă în lumina celor de mai sus.
Mai arată că în acest sens si Judecătoria Dr. Tr. S. prin Sentința Civila nr. 3989/21. 09.2011, dispună in dosarul nr_/225/2010, rămasa definitiva si irevocabila la data de 17.04.2012 prin respingerea recursului.
S-a constatat existenta clauzei abuzive in Convenția de Credit nr._/07.02.2008, încheiat de debitorul S. G. in calitate de împrumutat cu . M., pentru creditul de 75.000 lei, comision de risc 0,32%, aplicat la soldul creditului plătibil lunar conf.pct.5(a) din convenție si anulează acest comision.
Prin adresa nr._/11.02.2014 a solicitat băncii să-i restituie sumele de bani achitate cu acest titlu aceasta refuzând, comunicând ca sentința susmenționata nu obliga banca la restituirea sumelor reprezentând comision de risc, ci doar la eliminarea acestui cost, ceea ce s-a si întâmplat. De asemenea Banca a eliminat si comisionul de administrare credit începând cu luna aprilie 2012
In ceea ce privește transformarea clauzei referitoare la comisionul de risc în comision de administrare,pârâta a comunicat un act înregistrat sub nr._/21.09/2010 prin care modifica Convenția de credit, act cu ale cărui prevederi nu am fost de acord așa încât noi nu l-am acceptat.
Cu toate cestea, pârâta, cu de la sine putere a înlocuit clauza referitoare la comisionul de risc într-o altă clauză cu privire la un comision de administrare credit, comision ce nu a fost nici acesta negociat în nici un fel.
In aceste condiții, comisionul de administrare credit nu are nici un suport convențional sau legal, așa încât a fost reținut în mod nelegal și solicit anularea și a acestui comision.
Având în vedere faptul că existența unei clauze abuzive sau nelegale are ca și efect nulitatea absolută a acestora, se consideră că aceste clauze nu au existat încă de la încheierea contractului, cu efectul repunerii părților în situația anterioară. Ori repunerea în situația anterioară presupune restituirea sumelor de bani reținute de pârâtă cu titlu de comision de risc, respectiv comision de administrare credit.
Consideră că pentru sumele de bani achitate cu titlu de comision de risc, respectiv administrare suntem îndreptățiți să primim dobânda pe care la rândul lor, au plătit-o către pârâtă cu titlu de dobândă.
In ceea ce privește termenul de introducere a cererii învederăm faptul că atât timp cât clauzele abuzive au efectul unei nulități absolute, cererea de restituire a sumelor de bani nu este prescrisă, nulitatea absolută și repunerea în situația anterioară ca efect al nulității absolute nu este prescriptibilă.
In drept, își întemeiază prezenta pe dispozițiile Lg. 193/2000.
În dovedirea acțiunii au solicitat proba cu acte respectiv contractul de credit nr0140749 din 07.02.2008, copii CI adresa nr_ din 21.09.2010, grafic de rambursare, încheiere cf nr 511, extras de carte funciară nr_ /N polița de asigurare . nr_ din07.02.2008, poliță complexă pentru daune materiale EUROCASA, scrisoare de cesiune, extrase de cont .
Pârâta V. România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții S. G. și S. N. ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanții S. G. și S. N., în temeiul prevederilor art. 6 și 14 din Legea 193 / 2000, solicită restituirea comisionului de risc stabilit prin contractul de credit nr._/07 .02.2008, în cuantum de 6.846,55 lei, cu aplicarea dobânzii legale de la data achitării acestora.
Precizează că între pârâtă și reclamantă s-a încheiat la data de 07.02.2008 convenția de credit nr._. în conformitate cu art. 5 lit. a) din convenția anterior amintită, reclamanții s-au obligat să achite un comision de risc în cuantum de 0,32 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Ca urmare a reclamației referitoare la perceperea comisionul de risc de către Banca, depusa de reclamanții din prezentul dosar la ANPC - CJPC M., acesta din urmă a sesizat Judecătoria Drobeta T. S., unde s-a format dosarul nr._/225/2010.
Prin Sentința civilă nr. 3989/21.09.2011, Judecătoria Drobeta T. S. a admis sesizarea formulata de ANPC-CJPC M., a constatat existența clauzelor abuzive cuprinse la pct. 5 lit. a) coroborat cu art. 3.5 din convenția de credit încheiate cu reclamanții și s-a dispus anularea acestei clauze, sentința ce a devenit irevocabila la data de 17.04.2012, prin respingerea recursului.
A invocat excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, prin aplicarea prevederilor Decretului nr. 167/1958, respectiv prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
În motivarea excepției a susținut că dreptul de a solicita restituirea anumitor prestații, în baza anulării actelor care stau la baza primirii acestora, se prescrie într-un termen de 3 ani de la data la care s-a produs faptul prejudiciabil.
Acțiunea de a cere restituirea prestațiilor este o acțiune separată de cea care tinde la anularea contractului întrucât, în urma anulării unor clauze contractuale, plata sumelor nu mai are temei legal, acțiunea în restituirea prestațiilor este asimilată acțiunii pentru îmbogățire fără justă cauză.
În cauza de față, prescripția dreptului la acțiune pentru restituirea fiecărei sume plătite în baza Convențiilor de credit începe să curgă de la data achitării sumei respective.
Arată că sancțiunea modificării clauzelor contractuale nu poate fi dispusa decât pentru viitor prin înlăturarea acestora din contracte.
A mai arătat că lipsa unei mențiuni exprese în Legea nr. 193/2000 privitoare la nulitatea clauzelor abuzive, instanța va aplica dreptul comun în materia nulităților, motivele invocate de reclamant trebuind a fi încadrate în cazurile generale de nulitate a actului juridic reglementate de legislația actuala.
A arătat că chiar prin aplicarea dispozițiilor privind nulitatea clauzei comisionului de risc aceasta poate fi relativa, iar nu una absolută.
A mai arătat că natura interesului protejat prin normele ce sancționează clauzele abuzive este unul privat, iar nu unul obștesc.
Prin urmare, chiar dacă s-ar putea aprecia că, la momentul încheierii convenției de credit contestate parțial în această cauză, ar fi fost încălcate dispozițiile Legii 193/2000, este mai mult decât evident, că această presupusă încălcare ar putea atrage cel mult sancțiunea nulității relative a clauzelor inserate în contract, întrucât s-ar fi adus atingere unui interes privat, al cocontractantului care face dovada unei vătămări.
A arătat că motivele invocate de reclamant reprezintă cauze de nulitate relativă
În susținerea acestui motiv, arată că dispozițiile art. 6 din Legea 193/2000, singurul text care lipsește de efecte clauzele abuzive, consacră de fapt o nulitate virtuala a clauzelor cu acest caracter, aceasta nulitate nu poate fi decât una relativă, pentru motive care se regăsesc atât în cuprinsul aceluiași art. 6 cât și în celelalte dispoziții ale Legii nr. 193/2000.
Mai mult, evaluarea caracterului abuziv se face în raport de criterii foarte permisive, precum toți factorii care au condus la încheierea contractului.
Ori, aceste împrejurări pur subiective, nu există în cazul nulităților absolute care se pronunță fără a se evalua varii motive subiective, ci strict dacă este sau nu situația unei încălcări a unei norme ce ocrotește un interes public.
A arătat că regimul juridic aplicabil este cel al nulităților relative
Arată că în cazul dedus judecații, în conformitate cu dispozițiile legale invocate de partea adversă, respectiv Legea 193/2000, constatarea caracterului abuziv al clauzelor poate fi solicitată doar de parte sau de un reprezentant legal al acestuia (ANPC având calitatea prin lege de a apară interesul consumatorului) însa, sub nici o formă o astfel de acțiune nu poate fi promovată de o alta persoană pentru că așa dispune chiar actul normativ citat.
În cazul nulităților absolute, acestea nu pot fi acoperite prin confirmare, nici expresă nici tacită, această regulă fiind impusă tocmai de natura obștească a interesului ocrotit. Or, în cazul nulității relative, aceasta poate fi confirmată, în mod expres, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 1190 Cod civil, în vigoare la data emiterii actului normativ arătat, sau în mod tacit prin executarea actului anulabil.
Termenul de prescripție aplicabil acțiunii în restituirea prestațiilor este cel instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani.
Dreptul de a solicita restituirea anumitor prestații, în baza anulării actelor care stau la baza primirii acestora, se prescrie într-un termen de 3 ani de la data la care s-a produs faptul prejudiciabil.
Prin urmare, prescripția dreptului la acțiune, potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958 pentru restituirea fiecărei sume, va începe să curgă de ia data la care aceasta s-a plătit.
În consecință, a solicitat instanței să constate prescripția dreptului la acțiune al reclamantului pentru restituirea oricăror sume achitate de aceștia cu mai mult de 3 ani înainte de data formulării acțiunii.
Cu privire la prescripția dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din Contractul de credit arată că potrivit considerentelor dezvoltate prin actul introductiv acțiunea reclamanților este prescrisă.
Conform art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, „în caz de viclenie, eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu până la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului".
Contractul de credit a fost încheiat cu reclamanții la data de 07.02.2008, prin urmare, având în vedere că reclamantul a cunoscut o potențială cauză de anulare încă din momentul încheierii contractelor, acesta fiind și momentul la care s-a făcut prima plată a comisionului de risc, o eventuală acțiune în anulare ar fi trebuit demarată, cel mai târziu la data de 07.02.2011.
Față data când a fost introdusă acțiunea arată că prezenta acțiune este prescrisă.
Având în vedere că nu orice dezechilibru relevă o clauză abuzivă, caracterul semnificativ care ar justifica reținerea naturii abuzive a clauzei s-ar putea aprecia în funcție de natura prestației, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi și obligații în contextul interpretării sistematice a contractului. Aceasta înseamnă că noțiunea de „dezechilibru semnificativ" depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celui care deține poziția de supremație la încheierea contractului.
În prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca stipulațiile contractuale invocate de reclamanți să fie considerate abuzive.
A susținut că clauza contractuală ce reglementează dreptul V. de a percepe comisionul de risc, respectiv cel de administrare a riscului, nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din legea nr. 193/2000
A arătat că clauza reglementată la art. 5 din Convențiile de credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Consideră că nu se pot reține afirmațiile conform cărora toate riscurile V. sunt acoperite de garanțiile reale imobiliare, deoarece noțiunea de risc în înțelesul reglementărilor din cuprinsul contractului de credit trebuie să fie acoperit prin derularea normală a contractului. Or, executarea garanțiilor se poate face numai în contextul unei neexecutări a contractului de către împrumutat.
Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, banca percepe un comision de risc, care se regăsește în prețui creditului.
A arătat că comisionul de risc/administrare a riscului este parte a prețului contractului.
Costul creditului suportat de împrumutat este format din două componente: dobânda și comisionul. La acestea se poate adăuga, în caz de neîndeplinire culpabilă a obligațiilor, penalizarea pentru întârzierea rambursării ratelor de credit.
Pe de altă parte, comisionul de risc a fost avut în vedere de V. la data acordării creditelor, constituind un element determinant la formarea voinței de a contracta.
În ceea ce privește comisionul de risc, acesta este menit a acoperii eventualele pagube suferite de bancă, deoarece valorificarea garanției reale, în cazul în care se ajunge la o astfel de situație, nu acoperă pierderile înregistrate de bancă prin riscul devalorizării imobilelor dincolo de marja de 25% avută în vedere la constituirea garanției reale imobiliare, datorita unei crize imobiliare - situație în care ne aflăm în prezent, sau prin pieirea bunului ipotecat în perioada dintre momentul expirării poliței de asigurare a imobilului și încheierea unui noi polițe de către împrumutat, de exemplu. Pentru toate aceste riscuri și costuri posibile, banca a introdus un comision de risc.
Perceperea comisionului de risc (i) a fost reglementată și consimțită contractual de către părțile Convențiilor de credit, fără existența vreunei constrângeri, și (ii) se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 C. civ. (art. 1270 NCC), conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
De asemenea, V. a acordat creditul în baza unei structuri de costuri predefinite, astfel încât să poată fi asigurat atât profitul său (acționând în baza principiilor aplicabile, potrivit Decretului-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice), cât și solvabilitatea sa. Comisionul de risc a fost inclus încă de la momentul acordării creditului în calculul dobânzii anuale efective - D., fiind cunoscut reclamanților.
Transpunerea ambiguă a directivei 93/13/CEE în dreptul național prin Legea 193/2000 echivalează cu transpunerea incorectă a acesteia în încercarea de a transpune Directiva 93/13/CEE în legislația din România s-a realizat o traducere eronată a alineatului 2 al articolului 4 al directivei. în această situație, instanța trebuie să dea prioritate textului directivei.
Art. 4 alin. (2) al Directivei 93/13/CEE
"[...] Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."
Art.4 alin. (5) - Legea nr. 193/2000
"[...] Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de alta parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
Din analiza comparativă a celor două prevederi normative rezultă că prețul unui serviciu, așa cum sunt dobânda și comisioanele percepute de către V. nu pot face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv.
Prin urmare, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit a subscrisei (reliefată de o fracțiune din rata dobânzii), formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențială a obiectului contractului de credit de consum .
În cauza de față, redactarea clauzelor din Convențiile de credit referitoare atât la dobândă, cât și la comisionul de risc, prin exprimarea în formulă procentuală la care se adaugă un scadențar din care reiese cu claritate atât costul lunar, cât și costul total al creditului, îndeplinesc condițiile unor clauze clar și inteligibil exprimate.
Așadar, rata dobânzii împreună cu comisioanele și celelalte costuri aferente sunt elemente ale obiectului principal al Convențiilor de credit, și solicită aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2000 și să elimine din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv, acele clauze care se referă la componente sau caracteristici ale D..
A arătat că clauza privind scadența anticipată, prevăzută la art. 8, așa cum este ea reglementată în cadrul condițiilor generale ale convenției de credit este o clauză valabilă și nu poate fi apreciată ca abuzivă. Arată că nici această clauză nu îndeplinește condițiile prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000. Arată că la data încheierii contractului, VBR avea în portofoliul său de credite o mulțime de produse în lei și valută, iar alegerea pentru un credit în CHF a aparținut reclamanților. Arată că negocierea rezultă din însuși contractul încheiat. A mai menționat în acest sens și disp. art. 13 al. 1 din condițiile generale ale convențiilor care dădeau posibilitatea clienților de a obține modificarea clauzelor propuse de bancă, iar după apariția OUG 50/2010 s-au acordat facilități la rambursare, perioade de grație, dobândă fixă pe o anumită perioadă etc.
A susținut că anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor.
Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală.
Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte.
Această excepție de la principiul restitutio in integram este pe deplin aplicabilă și în cazul contractelor de credit încheiate de V.. Astfel cum un chiriaș nu poate restitui folosința de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție în schimbul clauzei referitoare la comisionul de risc.
În situația în care numai V. fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauză a reclamanților. De altfel, efectul sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 193/2000, prevăzut în art. 13, este „modificarea clauzelor contractuale, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese". Deoarece reclamantul nu au solicitat desființarea Convențiilor de credit (probabil din cauza efectului imediat al necesității rambursării în totalitate a creditului, în caz de reziliere), în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.
În consecință, arată că instanța învestită cu soluționarea cererii reclamanților este competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința posibilității V. de a solicita ulterior rezilierea Convențiilor de credit și, implicit, restituirea sumei acordate cu titlu credit.
A mai susținut că reclamanții din prezenta cerere de chemare în judecată nu pot fi încadrați în noțiunea de „consumator" și prin urmare dispozițiile protective nu îl sunt aplicabile având în vedere activitatea profesională desfășurată de reclamant, prin care acesta se îndepărtează de la conceptul de consumator/debitor profan și impune lipsirea acestuia de beneficiul protecției și inaplicabilitatea dispozițiilor cuprinse în actele normative cu obiect de reglementare protecția consumatorilor citate și invocate, ca temei al cererii de chemare în judecată.
A arătat că anularea clauzelor indicate de reclamant conduce la nerespectarea dreptului băncii la proprietate privată și la libertate economică, nesocotesc dreptul la proprietate privată al V. dar și dreptul la exercitarea activității economice.
În drept, a invocat prev. art. 138 și art. 205 - 208 N.C. pr. civ., principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, Decretul 167/1958, Decretul 31/1954, precum și celelalte prevederi legale din cuprinsul întâmpinării.
În susținerea întâmpinării pârâta V. a solicitat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, practica judiciară relevantă .
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
Reclamanții S. G. și S. N. au chemat în judecată pe pârâta S.C V. România SA cu pentru ca să se constate sa constate existenta clauzei abuzive privind comisionul de risc inserata la pct. A lit. g din adresa nr_ din 21.09.2010 - să dispună anularea clauzei prevăzute la pct. A lit. g din adresa nr_ din 21.09.2010, - sa dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6846,55 lei reprezentând comision de risc încasat în perioada februarie 2008 - august 2010, plata sumei de 4085,67 lei reprezentând comision de administrare încasat pe perioada septembrie 2010-aprilie 2012, plata dobânzii aferente acestor sume, in condițiile lipsei riscului care fusese eliminat prin inserarea clauzelor prevăzute in art.7 și, prin introducerea acestor clauze se încalcă Legea nr. 193/2000.
Întrucât convenția de credit nr._ din 07.02.2008, a cărei anulare parțială se solicită, a fost încheiată între părți, fără legătură cu vreo altă persoană fizică sau juridică, instanța va respinge cererea de introducere în cauză a altei persoane.
In ceea ce privește fondul cauzei, inserarea comisionului de risc la punctul 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._ din 07.02.2008, care este explicitat ulterior la pct.3.5 din Condițiile generale ale convenției, se poate considera ca este o clauza abuziva ce intră sub incidența prevederilor Legii nr. 193/2000.
Potrivit pct.5 lit. a din Condițiile speciale se definește comisionul de risc care este un procent aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a convenției de credit., iar art.3.5 din Condițiile generale menționează ca „ pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului.”
Conform art. 1 din legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Potrivit lit. g din Anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care „dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.”
Instanța constata ca motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici in cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor menționate, de asemenea din clauzele stipulate se deduce ca acesta se percepe indiferent daca clientul este bun sau rău-platnic si nu se prevede daca, la încetarea convenției, acesta se va restitui.
Mai mult, se constata ca pentru riscul de neplata a ratelor la scadenta, banca a prevăzut la art.4 lit. a, aplicarea la sold a unui comision de penalizare de 0,1%, calculat la valoarea sumelor datorate si neplătite la scadentele menționate la punctul nr.6-Rambursare, plătibil in maxim 5 zile de la data scadentei. Tot in acest sens, în art.4 lit. b se prevede că, in cazul sumelor care devin restante, se calculează o dobânda penalizatoare majorata cu 5% fata de dobânda curenta, calculata începând cu a 6-a zi de la scadenta, corespunzător art.3.2 din condițiile generale.
De asemenea, instanța constata că, pentru creditul acordat, a fost prevăzut si un comision de administrarecare, potrivit pct.5.1 lit. b din condicile speciale ale convențiilor de credit și modificate prin actul adițional, este plătit pentru monitorizarea de către banca a utilizării /rambursării creditului, precum si a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de părți in baza convenției.
Deci banca si-a luat măsura creșterii costurilor creditului in caz de neplata la scadenta a ratelor de credit si a dobânzilor aferente, prin aplicarea comisionului de penalizare si a unei rate de dobânda penalizatoare majorate, costuri care vor fi suportate de către debitor, pana la data plății restantelor, ceea ce nu mai justifica aplicarea altui comision pentru riscul de neplata.
De asemenea, instanța apreciază că acest comision de risc se justifică în cazul creditelor acordate fără garanții, pentru a acoperi riscul de neplată. Or, în speță, este vorba despre un credit asigurat de o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang I asupra imobilului situat în Dr. Tr. S., ., ., . și s-a cesionat în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil.
Conform art. 4 (1) din Legea nr.193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În speță, instanța mai subliniază că, în momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorii au acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca, contractul încheiat este de adeziune, clauzele fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Astfel, consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, actele juridice fiindu-le impuse, în forma respectivă, de către bancă, ceea ce a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, coroborat cu art. 1169 C. civ, pârâtei îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct aceste clauze cu împrumutații, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
In convenția de credit nr._ din 07.02.2008, comisionul denumit „de risc” nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,32 % din soldul creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.
Ceea ce conferă un profund caracter abuziv acestei clauze contractuale este faptul că, atâta vreme cât ea reprezintă numai o „garanție” (și nu o „plată”), această clauză trebuia să fie dublată de o alta, prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutați, o dată cu plata integrală a ratelor de către aceștia.
Garantarea obligației constituie numai o măsură de asigurare a executării acesteia care nu se poate transforma într-o obligație de plată suplimentară. O dată executată obligația contractuală (în speță restituirea creditului acordat), sumele de bani plătite numai cu destinația de a garanta executarea acestei obligații trebuie restituite debitorului.
Aceste sume de bani nu pot rămâne la creditor pentru că nu sunt parte a creditului (sau a accesoriilor acestuia) și nici nu reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, contravaloarea unei alte prestații a creditorului.
Referitor la petitul privind comisionul de administrare credit, așa cum a fost redenumit comisionul de risc, a fost impus de bancă fără nici o posibilitate de negociere.
Această clauză introdusă prin actul adițional la convenția de credit ce modifică practic clauza stipulată la pct.51 lit. a este nulă, fiind evident o clauză abuzivă.
Banca în mod abuziv a impus actul adițional, fără nici o posibilitate de negociere și în aceste condiții, comisionul de administrare credit, care nu are un suport legal sau convențional, este vădit nelegal.
În ceea ce privește solicitarea intimatei de a aplica principiul “efectului direct” al art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, instanța apreciază următoarele:
Directiva este un act normativ cu forța obligatorie pentru statul membru căruia îi este adresata numai în ce privește rezultatul de atins, lăsându-se autoritarilor naționale din statul respectiv competenta alegerii formelor si metodelor de aplicare a ei. Ea apare ca un instrument folosit la nivel comunitar în vederea armonizării legislațiilor naționale, de depășire a diferendelor, a contradicțiilor, de multe ori substanțiale, dintre reglementările interne ale diverselor state membre ale U.E.
Cu privire la transpunerea directivei, aceasta presupune adoptarea de către autoritățile naționale competente, în termenul prevăzut de către instituțiile comunitare, a masurilor necesare pentru aplicarea în ordinea juridica interna a normelor conținute de directiva.
Articolul 4(2) din Directiva a fost transpus prin art.4(6) din Legea nr.193/ 2000.
Potrivit art.4 (2) din Directiva nr.93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii „Evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
Art.4 (6) din Lega nr.193/2000 prevede ca „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Instanța constata ca transpunerea s-a făcut cu respectarea întocmai a prevederilor directivei, rezultând ca nu va fi evaluata clauza din punct de vedere al caracterului abuziv in ceea ce privește obiectul contractului si prețul serviciului daca ele sunt exprimate . si inteligibil.
In cazul de fata interpretarea comisionului de risc făcuta de banca in contract, „pentru punerea la dispoziție a creditului” este diferita de interpretarea data in intampinare tot de parata, respectiv pentru garantarea riscului de neplată. Prin urmare, rolul comisionului de risc nu a fost exprimat . si inteligibil in contract, de unde rezulta ca se poate analiza caracterul sau abuziv din perspectiva legii nr.193/2000, ce a transpus Directiva nr.93/13/CEE.
Tot in Directiva se prevede in art.8 ca „Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu Tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție.”
Curtea CEJ s-a pronunțat la data de 03.06.2010 in cauza C 484-08 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare in ceea ce priveste interpretarea art.4(2) si art.8 din Directiva 93/13/CEE si a decis ca:
- Articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
- Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
În ceea ce privește constatarea existenței clauzei abuzive privind data ajustării dobânzii și comisionul de rambursare anticipată, instanța apreciază că aceste clauze sunt exprimate . si inteligibil și care face parte din prețul/remunerația pentru bunurile și serviciile oferite de bancă, fără să creeze un dezechilibru semnificativ între părți, neputând fi deci considerate drept clauze abuzive.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să admită în parte acțiunea, să constate existența clauzei abuzive privind comisionul de risc înserată la pct.5 lit.a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Condițiile generale ale convențiilor de credit nr._ din 07.03.2007 și a clauzei abuzive privind comisionul de administrare credit, prevăzută la pct.5.1 lit b din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._ din 07.03.2007, modificată prin act adițional și să respingă cererea privind constatarea existenței clauzei abuzive privind data ajustării dobânzii și comisionul de rambursare anticipată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să restituie contravaloare comision de risc achitat de reclamanți, instanța reține că, în principiu, unul din efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze încheiate în contractele încheiate între un comerciant și un consumator este acela că această clauză nu va produce efecte asupra consumatorului, în acest sens fiind dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Se va dispune anularea acestor clauze cu obligarea pârâtei . să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare de credit aferente convenției de credit nr._ din 07.02.2008la care se va adăuga dobânda legală de la data plății fiecărei rate la data restituirii efective.
În ceea ce privește cererea de constatare a existențe clauzei abuzive privind declararea scadenței anticipate înserată la pct.8.1 din convenția de credit nr._ din 07.02.2008, instanța constată că această clauză a fost exprimată . si inteligibil in contract, de unde rezulta ca nu se poate analiza caracterul sau abuziv din perspectiva legii nr.193/2000, ce a transpus Directiva nr.93/13/CEE, astfel că această cerere va fi respinsă.
Fiind căzută în pretenții și față de culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.C. V. România S.A. prin Întâmpinare, ca neîntemeiată.
Admite acțiunea formulată de reclamanții S. G. CNP_ și S. N. CNP_ ambii având domiciliul în Dr. Tr. S., . nr 9, . . ,cu domiciliul procedural ales în Dr. Tr. S., ., ., jud. M. la Cabinet avocat Ș. A. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ., . 10, sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/58/ 2000, cod unic de înregistrare_ .
Constată existența clauzei abuzive privind comisionul de risc inserată la pct. A lit. g din adresa nr_ din 21.09.2010 și dispune anularea acestei clauze .
Obligarea pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 6846,55 lei reprezentând comision de risc încasat în perioada 02._10 și la plata sumei de 4026,89 lei reprezentând comision de administrare încasat pe perioada 24.09._12 .
Obligă pârâtele la plata dobânzii legale calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
Obligă pârâta la 1000 lei către reclamanți cu titlul de cheltuieli de judecată .
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședința publică azi 30.06.2015.
PEȘEDINTE GREFIER
Red. GAM/Tehnored. B.C.
4 ex./10 pag.
09.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2175/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2419/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|
