Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 581/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 581/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 12260/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA civilă nr. 581
Ședința din Camera de Consiliu de la 10.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier ședință M. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamant . SRL și pe pârât V. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința a răspuns av. I. N. pentru reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Reprezentanta reclamantei, av. I. N. depune cerere de renunțare la judecată.
În temeiul art. 406 C.p.c. instanța urmează să ia act de cererea de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Prin cererea de valoare redusă introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 17.09.2014, reclamanta . SRL a solicitat obligarea pârâtului V. A. să-i plătească suma de 792 lei reprezentând c/v chirie și suma de 5346 lei penalități de întârzierecalculate în cunatum de 5% / zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că la data de 21.04.2013, între . o parte încalitate de locator proprietar și pârât pe de altă parte în calitate de locatar s-a încheiat contractul de închiriere având ca obiect închirierea terenului identificat la fața locului cu nr. 506, nr. cadastral 1094 intabulat în cartea funciară nr._ a Municipiului Tărgu J. situat în ., județul Gorj, având ca destinație folosirea/utilizarea spațiului de către locatar pentru desfășurarea activităților de Vânzări Diverse, contract ce s-a încheiat pentru o durată de 12 luni, respectiv 19.04._14, cu posibilitatea de a fi prelungit printr-un act adițional semnat de ambele părți, iar prețul chiriei lunare în cuantum de 252 lei.
Pârâtului i s-au emis facturile fiscale_/15.02.2014 în cuantum de 504 lei reprezentând c/v chirie pe perioada decembrie 2013- ianuarie 2014 și nr._/25.02.2014 în cuantum de 252 reprezentând c/v chirie pe luna februarie 2014.
A arătat că până la data formulării cererii dechemare în judecată, pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, iar pe cale amiabilă nu a fost posibilă soluționarea litigiului, întrucât pârâtul cu rea credință amână nejustificat îndeplinirea obligațiilor contractuale ce îi incumbă potrivit contractului de închiriere.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1025 și urm. C.civ.
În dovedirea acțiunii a solicitat de proba cu înscrisurile menționate respectiv cele 2 facturi, contractul de închiriere, notificare nr. 1763/15.04.2014, împuternicire avocațială.
Pârâtei i-a fost comunicat formularul de răspuns ( anexa 3 din ORDIN Nr. 359/C din 29 ianuarie 2013 pentru aprobarea formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă) și un exemplar formular de cerere și înscrisuri depuse de reclamant, cu mențiunea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească, cu mențiunea că poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, conform art. 1.029 alin. 4 c.p.civ., însă pârâtul nu a completat formularul de răspuns înaintat.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Ulterior reclamanta a depus un contract de tranzacție încheiat între părți, întrucât s-a ajuns la un acord în sensul eșalonării datoriei.
La data de azi reclamanta a arătat că debitul a fost integral achitat și că înțelege să renunțe la judecata.
Cum în baza art. 406 c.p.c. și în virtutea principiului disponibilității reclamantul poate renunța oricând la judecată instanța urmează să ia act de voința acestuia manifestată la acest termen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că reclamanta . SRL, J_, CUI RO_, cu sediul în localitatea Voluntari, ., județul Ilofov, a renunțat la judecata cererrii având ca obiect cerere cu valoare redusă formulată în contradictoriu cu pârâtul V. A., CUI:_, cu domiciliul în Drobeta T. S., ., ., ., județul M..
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2015, la sediul instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.I.P.
M.C. 23.02.2015
Cod operator 6497
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 841/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 887/2015.... → |
|---|








