Contestaţie la executare. Sentința nr. 5/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 5/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 141/225/2015

Dosar nr._ contestație la executare - revizuire

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5 REVIZUIRE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA: 21.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. A. M.

GREFIER: B. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuienta C. G. V. în contradictoriu cu intimatul C. S. C., având ca obiect contestație la executare - revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuienta asistată de avocat B. A., lipsă intimatul .

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, invocă și pune discuție excepția de necompetență materială a Judecătoriei Drobeta T. S..

Apărătoarea revizuientei arată că Judecătoria Drobeta T. S. nu este competentă să soluționeze prezenta cauză având în vedre că una dintre hotărâri a cărei revizuire se cere este pronunțată de Tribunalul M. și solicită declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 08.01.2015 sub nr._ revizuienta contestatoare, C. G. V., în contradictoriu cu intimatul C. S. C., a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 2325/19.06.2014 dată de Judecătoria Drobeta T. S., în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr. 705/A/06.11.2014 a Tribunalul M. cerere întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 8 c. proc. civ. respectiv există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat .

În motivare, revizuienta a arătat că ,prin s. civ. nr. 4046/01.11.2013 a Judecătoriei Tr. S. dată în dosarul nr._ modificată prin Decizia nr. 91/11.03.2014 a Tribunalulu8i M., a fost admis apelul și schimbată pe fond sentința sus menționată, în sensul anulării actelor de executare întocmite de B. P. Gr. A. în dosarul nr. 57/E/2013, dosar conexat la dosarul nr. 56/E/2013 .

Prin S. civ. nr. 2253/12.06.2014 a Judecătoriei Tr. S. a fost respinsă contestația la executare ca rămasă fără obiect pe motiv că asupra actelor de executare silită ulterioare se pronunțase anterior Tribunalul M. .

În dosarul nr._ al Judecătoriei Tr. S. s-a pronunțat S. civ. nr. 2325/19.06.2014 prin care s-a soluționat o cauză identică și împotriva aceluiași titlul executoriu, același obiect, o cauză care privea un dosar execuțional conexat de B. P. Gr. A. respectiv dosarul nr. 57/E/2013 conexat la dosarul nr. 56/E/2013 având aceiași creditori C. A. N. și C. S. C. a fost respinsă contestația la executare, speța fiind identică dar cu hotărâri contrare .

În drept, revizuienta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 8 NCPC.

În probațiune a propus proba cu înscrisuri și a depus la dosar: împuternicire avocațială, S. civ.- nr. 2325/19.06.2014, Decizia nr. 705/A/06.11.2014, Încheieri dosare executare nr.56 și 57/2013, somații nr. 56 și 57/E/2013, S. civ. nr. 4064/01.11.2013, Decizia nr. 91/11.03.2014, copie după contestația la executare din 09.05.2013, S. civ. nr. 3280/05.09.2013, Decizia nr. 206/A/09.12.2013, proces verbal din 06.06.2013, cereri adresate organului de executare și răspunsurile la acestea, publicație de vânzare din 28.01.2014, proces verbal din 20.02.2014, certificat de grefă din dosarul nr._ al Tribunalului M., proces verbal de licitație din 27.02.2014, publicație de vânzare din aceiași dată .

Prin rezoluția din 09.01.2015, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, formulată de revizuienta C. G. V., s-a dispus sub sancțiunea anulării cererii timbrarea acesteia cu suma de 342 lei taxă judiciară de timbru .

Prin registratură, revizuienta a depus la dosar la data de 15.01.2015, cerere de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 342 lei, însoțită de înscrisuri doveditoare.

Prin Încheierea dată de instanță la data de 10.02.2015 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar și s-a dispus scutirea revizuientei de la plata sumei de 342 lei taxă de timbru .

Legal citat cu copie după cererea de chemare în judecată și actele atașate acesteia, intimatul nu a formulat întâmpinare, fiind decăzut din dreptul de a mai propune probe sau ridica excepții .l

La termenul de judecată de azi, instanța din oficiu, invocă și pune discuție excepția de necompetență materială a Judecătoriei Drobeta T. S..

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Dr. Tr. S., invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii.

Competența materială presupune o delimitare între instanțe de grad diferit, astfel că având în vedere felul atribuțiilor funcționale, iar sub aspect procesual, obiectul, valoarea sau natura cererii, așa cum sunt stabilite prin Codul de procedură civilă, Legea de organizare judiciară și diferite acte normative speciale, se poate stabili competența de soluționare a unor cauze de către o anumită categorie de instanțe judecătorești. Importanța deosebită pe care o are această competență face ca normele ce o reglementează să fie de ordine publică, având deci caracter absolut, astfel că părțile nu pot deroga de la acestea.

Conform art. 510, alin. 2 C.p.c., în cazul dispozițiilor art. 509, alin. 1, pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța mai mare în gard față de instanța care a dat prima hotărâre.

Astfel, potrivit art. 129, alin. 2, pct. 2 C.proc.civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei alte instanțe de alt grad, iar potrivit art. 130, alin. 2 C.proc.civ. necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Cum revizuienta și-a întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art. 509, alin. 1, pct. 8 C. proc. civ., pentru hotărâri definitive potrivnice, văzând că prima hotărâre a fost pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., se apreciază că devin incidente în cauză prevederile art. 510, alin. 2 C. proc. civ.

Având în vedere că, în speță, hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., instanța va admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de revizuienta C. G. V. CNP_ cu domiciliul în Dr. Tr. S., ., Jud. M. în contradictoriu cu intimat C. S. C. CNP_ cu domiciliul în ., Jud. M., în favoarea Tribunalului M., secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. GAM. /Tehnored. BC

30 aprilie 2015

Ex. 5/2 pag.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN