Pretenţii. Sentința nr. 1380/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1380/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 16599/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1380
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: U. M. G.
GREFIER: F. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S. și pe pârât D. I., având ca obiect
pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul art.131 cod procedură civilă, fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, instanța, verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material în temeiul art. 94 pct.1, lit.j Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 107 Cod procedură civilă să judece prezenta pricină, având ca obiect pretenții.
Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ., apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 12.12.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. Județean De Urgență Drobeta T. S. în contradictoriu cu pârâtul D. I. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 5.308,64 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei mai sus menționate în cadrul unității reclamante, precum și majorările de întârziiere calculate de la externarea victimei în spital și până la plata efectivă a debitului..
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în data de 27.04.2011 numitul D. I. a fost internat la Secția de Neurochirurgie a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 27.04._11, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 5.308,64 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent.
Având in vedere dispozițiile art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății: "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii se servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar, spitalul in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări de Sănătate cheltuielile de spitalizare, de la persoanele vinovate.
A arătat că spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate de Fondul Național de Asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui la Casa de Asigurării de Sănătate.
În prezenta cauză s-a apreciat faptul ca printr-o simplă interpretarea gramaticala a dispozițiilor art. 313 alin 1 din actul normativ mai sus menționat, rezulta ca cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însa printr-o interpretare teleologica se ajunge la concluzia ca in acele situații in care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fos1 stabilita persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligai la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale consta tocmai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate. In cazul in care ar accepta ideea doar persoana vinovata de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare. Având in vedere faptul ca pârâtul/pârâta a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar unitatea reclamantei a efectuat cheltuieli .și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că unitatea noastră, în speță, S. C. Județean de Urgență C., a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a de identifica persoana text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pol îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - Iară să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca, paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii, chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca paratul isi recunoaște culpa constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr. 95/2006.
Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului fapte presupune întrunirea a patru condiții cumulative - existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Fapta ilicită în cazul acesta constă în neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului/ autorului accidentului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea 95/2006.
Prejudiciul cauzat unității noastre constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării acestuia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C.. Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției noastre care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negative ca urmare a nerecuperării cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtului.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora, fiind îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudicial produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
Referitor la debitul solicitat s-a arătat că acesta reprezintă, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordată și face parte din categoria altor sume-care constituie, venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscala cu privire atât la conținutul cat si cuantumul creanțelor fiscale .
In același timp obligațiile fiscale sunt definite de art 22 al Codului de procedura fiscala: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, laxele contribuțiile si alte suine datorate bugetului general consolidat.
Obligația de a plați majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor, si altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Termenul de prescripție al dreptului la acțiune, este de 5 ani si potrivit alin. 1 termenul începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere acest drept conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură fiscală, întrucât debilul menționat în cererea noastră de chemare in judecata este n creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă in impozite, laxe, contribui ii. amenzi si alic venituri bugetare, precum si accesoriile acestora. Menționăm că debitul solicitai face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât unitatea noastră, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Întrucât cheltuielile de spitalizare nu au fost achitate la externarea pacientului din spital, s-a dispus solicitarea majorărilor de întârziere prevăzute de lege in temeiul art.120 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 998 și 999 C. Civil, 112 Cod Procedura Civila si ari. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Potrivit art. 17 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare OUG NR.80/2013 art.30), a arătat faptul că este scutit de obligația achitării taxei de timbru, S. C. Județean de Urgenta C., finul instituție publica, iar suma solicitata constituind venit public.
In temeiul art.242.alin2.Cod Procedura Civila s-a solicitat judecarea si in eventuala lipsa.
Potrivit rezoluției președintelui de complet din data de 22.12.2014, instanța a dispus comunicarea către reclamant a lipsurilor cererii de chemare în judecată, respectiv indicarea codului numeric personal al pârâtului (în măsura în care este cunoscut); dovada calității de reprezentant în forma prevăzută de art. 151 C. pr. civ.; motivele de fapt pe care se întemeiază cererea (dacă pârâtul a fost victima unei agresiuni, accident, etc.); probele de care înțelege să se folosească în dovedirea acțiunii (în ceea ce privește dovada cu înscrisuri acestea vor fi depuse la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în exemplare suficiente pentru instanță și părțile adverse, când se cere dovada cu martori se vor arăta numele, prenumele și adresa acestora), cu mențiunea ca, sub sancțiunea anularii cererii, conform art. 200 alin. 3 N. C. pr. civ., în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să înlăture neregularitățile constatate.
Adresa de comunicare a lipsurilor cererii de chemare în judecată a fost comunicată reclamantului în data de 30.12.2014, așa după cum rezultă din cuprinsul dovezii de înmânare, aflată la dosarul cauzei, fila 12.
La data de 09.01.2015, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a procedat la completarea parțială a prezentei acțiuni, respectiv anexarea FOCG, însă nu a indicat motivele de fapt ale cererii și nu a depus dovada calității de reprezentant.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă rezultă că pârâtul D. I. a beneficiat de servicii medicale de urgență, fiind internat la Secția de Neurochirurgie a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 27.04._11..
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea pârâtului în perioada sus amintită s-au ridicat la suma de 5.308,64 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicala.
Prin prezenta acțiune reclamantul S. C. Județean de Urgență C. solicită obligarea pârâtului, la plata sumei de 5.308,64 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, invocând în drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat rezulta ca legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicală acordată chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamant la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța constată că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța are în vedere si dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistentei medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Totodată, dispozițiile art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța apreciază ca nefiind întemeiate apărările reclamantului în sensul ca pârâtul, în calitate de persoană vătămată, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicală dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penală împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța amintește că nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, în speță pârâtul, să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului. De asemenea, nu se poate reține nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate.
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța apreciază ca acțiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, motiv pentru care va respinge acțiunea având ca obiect „pretentii” formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN C. în contradictoriu cu pârâtul D. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea având ca obiect „pretentii” formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN C., cu sediul în C.,., județul D. în contradictoriu cu pârâtul D. I., domiciliat în D. I.
DR.TR.S., T., nr. 124, județul M..
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare apel ce se depune la Judecătoria Dr.Tr. S..
Pronunțată în ședință publică azi 06.04.2015, la sediul Judecătoriei Dr.Tr. S..
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. UMG./ Tehn. C.L.I./4ex.21.05.015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1616/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1355/2015. Judecătoria... → |
|---|
