Fond funciar. Sentința nr. 1956/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1956/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 13779/225/2014
Dosar nr._ - fond funciar –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S. JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1956
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. F.
Grefier ședință A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. V. și pe intimatele C.L.F.F. Șișești și C.J.F.F. M., având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 14.05.2015 și apoi pentru termenul de astăzi, 21.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 30.11.2009 și înregistrată sub numărul de dosar_ petentul P. V. a chemat în judecată pe intimatele C.L.F.F. Șișești și C.J.F.F. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate, că a dobândit, în temeiul disp. art. 23 din Legea nr. 18/1991 și art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990, dreptul de proprietate prin efectul legii asupra terenului în suprafată de 1.000 mp, teren intravilan situat in com. Sisesti, ., având ca vecini: Nord- Balu S., Sud- Iovita C., Est- Iovita S., Vest- Drum comunal, proprietate dobândită ope legis și să se dispună obligarea C.L.F.F. Șișești să întocmească documentația, iar C.J.F.F. M. să emită titlul de proprietate pentru terenul în suprafață de 1000 m.p.
În fapt, a arătat că în vara anului 1990 a cumpărat de la C.A.P Craguiesti (conform chitanței nr.239 si a procesului verbal încheiat in data de 07.08.1990, anexate prezentei acțiuni) cu suma de 50001ei, terenul („plat de casa") în suprafață de 1000 mp, situat în intravilanul satului Cocorova, ., având ca vecini: Nord- B. S., Sud- lovita C., Est- lovita S., Vest- Drum comunal.
De asemenea, a arătat că terenul respectiv a fost cumpărat în vederea edificării unei case, ceea ce s-a și întâmplat după ce a obținut autorizația de construcție nr.5 din 14.09.1990 (anexata la actiune) a construit o casă pe terenul în cauză.
Petentul a menționat faptul că pentru acest teren a achitat impozitele corespunzătoare, îl are în posesie de 24 ani, posesie exercitată fără nici o tulburare din partea vreunui terț, fiind înscris în Registrul Agricol după data cumpărării si având număr de rol nominal unic 1068, precum rezultă din Certificatul de atestare fiscala din 07.10.2014 emis de Primăria Șisești.
S-a mai învederat că primarul Comunei Șisești a consemnat pe cererea pe care a formulat-o pentru obținerea autorizației de construcție din data de 13.08.1990 faptul că este proprietarul terenului în cauză.
Petentul a mai subliniat faptul că potrivit legii fondului funciar, sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodărești, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea țărănimii.
Dispozițiile art. 23 al. l din Legea l 8/1991, făcând trimitere la cele ale art. 8 din Decretul Lege nr.42/1990, le mențin în vigoare. Ca urmare, pentru aceste terenuri, legea recunoaște dreptul de proprietate în măsura în care s-a emis un titlu de proprietate, acesta are efect constatator..
A mai precizat faptul că în conformitate cu dispozițiile Legii 18/1991 dreptul său de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit a fost dobândit prin lege.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 23 din Legea 18/1991 și art.8-11 din Decretul Lege nr.42/1990.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar în copie, chitanța nr.239, procesul verbal încheiat în data de 07.08.1990, autorizația de construcție nr.5 din 14.09.1990, Certificatul de atestare fiscală din 07.10.2014, cerere pentru obținerea autorizației de construcție din data de 13.08.1990.
La data de 03.11.2014, intimata C.L.F.F. Șișești a depus la dosar întâmpinare (fila 32), prin care a arătat că reclamantul a cumpărat în anul 1990 de la C.A.P. Crânguiești suprafața de 1000 m.p. ce face obiectul cauzei de față, iar ulterior pe acest teren reclamantul a construit un imobil pentru care a achitat impozitele și taxele aferente în fiecare an de la terminarea construcției. De asemenea, a arătat că terenul nu a fost atribuit altor persoane prin titlu de proprietate și nici nu este înscris în domeniul public sau privat al comunei Șișești, județul M..
La data de 03.12.2015, petentul P. V. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea (fila 37), prin care a reiterat aspectele expuse în cuprinsul acțiunii.
La termenul de judecată din 12.02.2015 instanța a dispus din oficiu emiterea unei adrese către C.L.F.F. Șișești pentru a comunica dacă până în prezent petentul P. V. sau alte persoane au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar pentru terenul în suprafață de 1000 m.p., situat în intravilanul satului Cocorova, ., având ca vecini la Nord- Balu S., Sud- Iovita C., Est- Iovita S. și Vest- Drum comunal, în caz afirmativ să se menționeze dacă aceste cereri au fost validate; dacă terenul figurează în registrul agricol al petentului și să înainteze în copie certificată registrul agricol al petentului.
Cu adresa nr. 1699/23.03.2015, C.L.F.F. Șișești a răspuns la adresa instanței și a înaintat în fotocopie cererea formulată de Balu S. și înregistrată la nr. 558/1998, registrul agricol al lui Balu S. din anii 1956-1958, Hotărârea C.J.F.F. M. nr. 241/27.11.2003, registrul agricol al numitului P. V..
La data de 30.03.2015, petentul P. V. a depus la dosar note scrise( fila 59), prin care a arătat faptul că nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 1000 mp, aferent casei de locuit, situat în intravilanul satului Cocorova, . teren l-a cumpărat de la CAP Craguiesti în data de 07.08.1990, si pe cale de consecință nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate (neavând anterior colectivizării un drept de proprietate asupra terenului în cauza).
La termenul de judecată din 02.04.2015 instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar.
De asemenea, din oficiu instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize specialitatea topografie, stabilind următoarele obiective: să se identifice terenul în suprafață de 1000 m.p.,situat în intravilanul satului Cocorova, ., având ca vecini la Nord- Balu S., Sud- Iovița C., Est- Iovița S., Vest- Drum comunal. În acest sens, se va menționa suprafața identificată, vecinii terenului, amplasamentul terenului, numărul tarlalei, numărul parcelei, categoria de folosință; să se precizeze categoria de folosință, în sensul de a se indica dacă este teren arabil sau curți construcții și suprafața aferentă fiecărei categorii;să se precizeze dacă suprafața de teren, identificată la obiectivul nr. 1, este îngrădită;să se întocmească schița terenului cu toate caracteristicile sale: vecini, lungime, lățime, categorie de folosință, nr. . să se individualizeze și construcțiile identificate pe teren, să se stabilească dacă pe teren sunt edificate imobile și să se individualizeze; să se precizeze în posesia cui se află terenul în suprafață de 1000 m.p.,situat în intravilanul satului Cocorova, .; să se menționeze dacă terenul se regăsește în înscrisul sub semnătură privată denumit proces verbal din 07.08.1990, încheiat între petentul P. V. și C.A.P. Crăguiești, precum și dacă terenul figurează în RA al petentului.
La data de 17.04.2015 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert Bitică A. B. (filele 65-79).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin actiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul P. V. a solicitat sa se constate ca a dobandit, in temeiul disp. art. 23 din Legea nr. 18/1991 si art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990, dreptul de proprietate prin efectul legii asupra terenului in suprafata de 1.000 mp, teren intravilan situat in com. Sisesti, .. Totodata, a solicitat obligarea C.L.F.F. Sisesti sa intomeasca documentatia, iar C.J.F.F. Mehedinti sa emita titlul de proprietate pentru terenul sus mentionat.
Din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanta retine ca print-un inscris sub semnatura privata denumit proces verbal din data de 07.08.1990 incheiat intre reclamant si C.A.P. Cranguiesti (fila 5 dosar), reclamantul a cumparat un teren in suprafata de 1.000 mp, teren intravilan situat in com. Sisesti, .> Pretul terenului a fost stabilit la suma de 5000 lei, astfel cum rezulta din chitanta nr. 239 aflata la fila 4 din dosar.
Ulterior, in luna septembrie a anului 1990 reclamantul a obtinut autorizatia de constructie nr. 5 /14.09.1990 (fila 6) in vederea construirii unei case pe terenul cumparat de la C.A.P. Cranguiesti la data de 07.08.1990.
Conform raportului de expertiza intocmit in cauza de expert Bitica A. B. (fila 69 dosar), la obiectivul „sa se mentioneze daca terenul figureza in registrul agricol al reclamantului si sa se indice anul din care terenul figureaza in registrul agricol”, expertul a raspuns ca terenul figureaza inscris la Registrul agricol din anul 1998pe numele reclamantului P. V..
Potrivit disp. art. 8 alin. 1 din Decretul Lege nr. 42/1990, terenul aferent casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, in zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulara a detinatorilor; acestea por fi instrainate si lasate mostenire.
A.. 2 al art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990 statueaza ca terenul prevazut la alin. 1, impreuna cu lotul care poate fi atribuit in folosinta membrului cooperator, potrivit prevederilor art. 4 din acelasi act normativ, nu poate depasi suprafata de 6000 mp pentru detinatorul casei de locuit.
Conform prevederilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, sunt si raman in proprietatea privata a cooperatorilor sau, dupa caz, a mostenitorilor acestora, indiferent de ocupatia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea taranimii.
Potrivit art. 23 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, obiectul reconstituirii dreptului de proprietate prin efectul legii il formeaza suprafetele de teren care sunt evidentiate ca atare in actele de proprietate, in cartea funciara, in registrul agricol sau in alte documente funciare, la data intrarii in CAP.
Din analiza textelor de lege mai sus enuntate se constata ca legiuitorul a fixat preferintele sale in sensul ca in procesul de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor s-a dat prioritate detinatorilor caselor de locuit si a anexelor gospodaresti, astfel incat terenul aferent acestora, precum si curtea si gradina din jurul lor, intra, prin vointa legii, in proprietatea privata a detinatorilor de constructii, in timp ce fostii proprietari trebuie compensati cu o suprafata de teren echivalenta in intravilan sau, in lipsa, cu teren situat in extravilan, in imediata vecinatate.
Instanta considera ca prin actele normative mai sus amintite legiuitorul a urmarit sa constituie tuturor proprietarilor de gospodarii din mediul rural un drept de proprietate si asupra suprafetei de teren din jurul casei de locuit pentru a se asigura o normala folosinta a locuintei, cu mentiunea ca aceasta suprafata nu poate fi mai mare de 6000 mp.
Reconstituirea dreptului de proprietate opereaza prin efectul legii ca urmare a aplicarii Decretului Lege nr. 42/1990, la care face trimitere art. 23 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, cu privire la terenurile ce au apartinut in proprietate membrilor cooperatori si care dupa cooperativizare le-au fost atribuite ca loturi de folosinta. Textul de lege prevede reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si asupra curtii si gradinii din jurul acestora, in favoarea fostilor membrii cooperatori sau a succesorilor acestora, proprietari ai caselor si ai anexelor gospodaresti, suprafata de teren agricol, pe care se afla amplasate casa de locuit si anexele gospodaresti, fiind atribuita dupa cooperativizare ca lot de folosinta fostilor proprietari ai terenurilor.
Din interpretarea dispozitiilor art. 23 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 rezulta ca aceste prevederi sunt aplicabile numai cu privire la terenurile aferente casei de locuit, anexelor gospodaresti, curtii si gradinii din jurul acestora, sub conditia ca aceste terenuri sa fi fost preluate de catre cooperativa agricola de productie in orice mod si care sa fi fost atribuite anterior anului 1990 ca lot de folosinta acestui membru cooperator.
Din inscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv registrul agricol al reclamantului P. V. (filele 52-55), coroborat cu concluziile raportului de expertiza intocmit de expert Bitica A. B. (fila 69 dosar), instanta constata ca reclamantul P. V. nu figureaza cu suprafete de teren inscrise in registrul agricol anterior anului 1990.
Ca atare este lipsit de relevanta faptul ca in registrul agricol din anul 1998 este mentionat faptul ca reclamantul figureaza cu un teren in suprafata de 1.000 mp atata vreme cat acest teren nu figureaza . aferent unei perioade anterioare anului 1990.
Mai mult, precum s-a mentionat mai sus, terenul in suprafata de 1.000 mp a fost cumparat la data de 07.08.1990 de la C.A.P. Cranguiesti (fila 5 dosar), iar ulterior in luna septembrie a anului 1990 reclamantul a obtinut autorizatia de constructie nr. 5 /14.09.1990 in vederea construirii unei case pe acest teren.
Imprejurarea ca reclamantul P. V. a cumparat la data de 07.08.1990 de la C.A.P. Cranguiesti print-un inscris sub semnatura privata denumit proces verbal (fila 5), terenul ce face obiectul prezentei actiuni, nu este de natura sa conduca la incidenta in cauza a prevederilor art 23 din Legea 18/1991, intrucat legiuitorul a stipulat in mod expres faptul ca art. 23 din Legea 18/1991 coroborat cu art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990 vizeaza terenurile preluate de CAP.
De asemenea, fata de prevederile art. 23 alin. 2 din Legea 18/1991, care statueaza ca dovada proprietatii se realizeaza prin acte de proprietate, registru agricol sau alte documente funciare, instanta observa faptul ca reclamantul nu detine acte sau documente din care sa rezulte ca acesta ar fi primit de la CAP vreo suprafata de teren anterior anului 1990.
Pentru a obtine recunoasterea dreptului de proprietate asupra terenului de 1.000 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiza intocmit in cauza, suprafata ce a fost cumparata la data de 07.08.1990 de la C.A.P. Cranguiesti printr-un print-un inscris sub semnatura privata denumit proces verbal, reclamantul are la dispozitie alte actiuni conferite de codul civil.
Avand in vedere considerentele expuse mai sus, intrucat in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 23 din Legea 18/1991 si art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990, instanta concluzioneaza ca actiunea formulata de reclamant nu este intemeiata, urmand a fi respinsa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de petentul P. V., cu domiciliul în Drobeta T.-S., ., ., etaj 2, ., CNP –_, în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F. Șișești cu sediul în . și C.J.F.F. M. cu sediul în Drobeta T.-S., județul M. .
Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. F. A. M.
Red.C.F./Tehn A.M.
5 ex./ 05.06.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1735/2015.... → |
|---|








