Pretenţii. Sentința nr. 1945/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1945/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 9673/225/2014

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.,

JUDEȚUL MEHEIDNȚI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1945

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 21.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER ȘEDINȚĂ M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta A. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., având ca obiect pretenții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că dezbaterile și concluziile pe fondul cauzei au avut loc și au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.05.2015, când, instanța, în temeiul disp.art. 396 alin. 1 C. a amânat pronunțarea pentru data de 21.05.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 22.07.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta ., în temeiul disp.art. 2419 C.civ. a chemat în judecată pe pârâta A. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei al sumei de 500 euro, reprezentând daune-interese, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

În fapt în data de 16.02.2012, înregistrat sub nr. 350, i-a fost transmis de către AFP Contribuabili Mijlocii „Avizul de Ipotecă Inițial" înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM), cu ID nr. 2012-_-PRS, data înscrierii fiind 15.02.2012.

Înscrierea s-a făcut pentru Titlurile Executorii nr. 1085/30.] 1.2011, 962/28.10.2011, 36/30.01.2012, 1168/30.12.2011, 97/07.02.2012, emise pentru debite neachitate la acea dată.

Pentru titlurile sus amintite, înscrise în arhivă, s-au înființat popriri asupra contului bancar, conform înștiințării nr. 35 / 05.04.2012, emisă de AFP Contribuabili Mijlocii.

Deși Certificatul de Atestare Fiscal nr. 2080/28.06.2012, atestă faptul că la data de 31.05.2012 societatea reclamantă nu înregistra datorii, fapt ce se regăsește și în evidența AJFP M., în data de 22.05.2012, sumele cuprinse în titlurile executorii enumerate mai sus, au fost executate de către AFP Contribuabili Mijlocii, iar în data de 24.05.2012, cu adresa nr. 1647, i-a fost comunicat faptul că s-a dispus sistarea executării silite înființată prin poprirea nr. 35 / 05.04.2012, ca urmare a achitării obligațiilor.

Termenul de 40 de zile prevăzut pentru stingerea în AEGRM a ipotecii inițiale, a fost încălcat întrucât Avizul de stingere inițial a fost stins în data de 01.08.2012 sub nr. 2012 -_, respectiv la 70 de zile după data plății.

În conformitate cu dispozițiile art. 2419 din Codul civil care prevede următoarele: „Obligația de radiere. În cel mult 10 zile de la data la care obligația garantată a fost plătită, creditorul ipotecar este obligat să ceară operatorului arhivei radierea ipotecii. Creditorul ipotecar care omite să solicite radierea ipotecii răspunde pentru prejudiciile directe sau indirecte aduse debitorului și constituitorului ipotecii. În acest caz, valoarea daunelor interese ce urmează a fi plătite nu poate fi mai mică decât echivalentul în lei al sumei de 500 euro."

Menținerea în AEGRM pe o perioadă ce excede termenului prevăzut de lege, i-a adus prejudicii în rândul partenerilor de afaceri, fiind afectată încrederea ce o aveau aceștia în ei.

A solicitat organului fiscal, conform adresei înregistrate sub nr. MH_ / 13.05.2014, plata sumei minime prevăzute de lege cu titlu de daune interese, dar nu a primit niciun răspuns.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 223, alin. (3) și art. 411, alin. (2) din Codul de procedură civilă.

În probatoriu a solicitat administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosarul cauzei în dovedirea cererii formulate (f. 4-18), precum și a oricăror alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.

Conform disp. art. 200 al. 1 C.p.civ. instanța a verificat cererea de chemare în judecată și constatând că aceasta nu îndeplinește cerințele prev. de art. 194 -197 C.p.civ., prin rezoluția din data de 01.10.2014 aflată la fila 38 din dosar, a dispus complinirea lipsurilor, punând în vedere reclamantei să precizeze în lei valoarea obiectului cererii și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, pentru calcularea taxei de timbru și să depună o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității reprezentantului societății.

La data de 06.10.2014 reclamanta a depus prin serviciul registratură al instanței o precizare de acțiune prin care învederează instanței faptul că valoarea cererii este de 2.220 lei, aceasta fiind raportată la data introducerii acesteia, respectiv 22.07.2014, data la care cursul valutar BNR pentru moneda Euro era echivalentul a 4,4408 lei.

Astfel, 500 Euro x 4.4408 lei = 2.220 lei.

Precizează faptul că nu există un mod de calcul pentru stabilirea valorii solicitate, valoarea fiind stabilita de art. 2419 cod civil (f.41)

Prin rezoluția din data de 07.10.2014 aflată la fila 43 din dosar, s-a dispus complinirea lipsurilor, punând în vedere reclamantei să depună în original, chitanța de plată a taxei de timbru de 160,40 lei.

La data de 17.10.2014 prin serviciul registratură al instanței, reclamanta a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 160,40 lei (filele 47-48 dosar, chitanțele . nr._/24.09.2014 și nr._/15.05.2012).

La data de 11.11.2014, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus întâmpinare (f. 53) prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată și nedovedită, a cererii de chemare în judecată formulată de ..

În fapt, reclamanta solicită instanței acordarea unor daune-interese în cuantum de 500 euro în echivalent lei, pentru întârzierea cu care organul fiscal a procedat la radierea ipotecii mobiliare înregistrate în AEGRM.

Reclamanta invocă în drept prevederile art.2419 Cod civil, iar, ca argument al dreptului său la daune-interese, invocă „prejudicii în rândul partenerilor de afaceri, fiind afectată încrederea ce o aveau aceștia" în ea.

Consideră că cererea este neîntemeiată și nedovedită, atât timp cât legiuitorul, în art.2419, teza a doua, precizează: „Creditorul ipotecar care omite să solicite radierea ipotecii răspunde pentru aduse prejudiciile directe sau indirecte debitorului..."

Analizând acest text de lege, se observă că legiuitorul a folosit termenul „omite ( A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.) conform DEX. Or, se poate observa că organul fiscal nu a omis să solicite radierea ipotecii, făcând acest lucru cu o oarecare întârziere, însă cu mult înainte ca reclamanta să înceapă prezentul demers.

Mai mult, acest text de lege stabilește o răspundere pentru prejudiciul cauzat, or reclamanta nu face dovada nici unui prejudiciu, simpla afirmație referitoare la partenerii de afaceri neputând fi reținută.

Această interpretare este susținută și de prevederile art.1530 Cod civil, unde se arată: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației."

În primul rând, obligația sa a fost îndeplinită, chiar și cu întârziere, iar în al doilea rând, reclamanta nu face dovada vreunui prejudiciu suferit prin această întârziere, nedovedind în ce fel a fost afectată încrederea partenerilor de afaceri.

Ar mai fi de adăugat faptul că încrederea acestor parteneri de afaceri în reclamantă ar fi putut fi afectată și de nenumăratele popriri la terți pe care organul fiscal a fost nevoit să le înființeze pentru stingerea obligațiilor fiscale de plată ale ..

Față de cele arătate mai sus, solicită respingerea acțiunii formulate de ., ca neîntemeiată și nedovedită.

În drept, a invocat art.205-208 NCPC.

În condițiile art.223 NCPC solicită judecarea în lipsă.

La data de 18.02.2014, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus la dosar ordinele de plată prin care a făcut dovada plății efective a întregului debit, respectiv OP nr. 25/13.12.2013 și OP nr. 15/14.02.2014 (f. 67-68).

Reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare astfel că potrivit rezoluției din data de 03.12.2014, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 12.02.2015 cu citarea părților.

Sub aspectul materialului probatoriu, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, solicitată de ambele părți.

În temeiul disp.art. 22 C. s-a dispus emiterea unor adrese către A.E.G.R.M. pentru a comunica data la care a fost înscrisă ipoteca în baza titlurilor executorii nr.185/30.11.2011, 962/28.10.2011, 36/30.01.2012, 1168/30.12.2011 și 97/07.02.2012, precum și data la care organul fiscal a procedat la radierea ipotecii, după indicarea sediului acestei instituții de către apărătorul reclamantei.

Relațiile au fost înaintate instanței cu adresa nr. MH 7225/26.02.2015 de către AJFP M. (f. 70 dosar).

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele situații de fapt si de drept:

Reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei A.- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., la plata echivalentului în lei a sumei de 500 euro reprezentând daune-interese .

În data de 16.02.2012 reclamantei i-a fost transmis de către AFP Contribuabili Mijlocii „Avizul de Ipotecă Inițial" înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM), cu ID nr. 2012-_-PRS, data înscrierii fiind 15.02.2012., în baza Titlurilor Executorii nr. 1085/30.11.2011, 962/28.10.2011, 36/30.01.2012, 1168/30.12.2011, 97/07.02.2012 . Pentru aceste titluri executorii, s-au înființat popriri asupra contului bancar, conform înștiințării nr.35/ 05.04.2012, emisă de AFP Contribuabili Mijlocii.

Conform Certificatului de Atestare Fiscală nr.2080/28.06.2012, la data de 31.05.2012 societatea reclamantă nu înregistra datorii către AJFP M. .

La data de 22.05.2012, sumele cuprinse în titlurile executorii enumerate mai sus, au fost executate de către AFP Contribuabili Mijlocii, iar în data de 24.05.2012, cu adresa nr. 1647, reclamantei i-a fost comunicat faptul că s-a dispus sistarea executării silite înființată prin poprirea nr. 35/05.04.2012, ca urmare a achitării obligațiilor .

Avizul inițial a fost stins în data de 01.08.2012 sub nr. 2012 -_ - DJO .

Potrivit prevederilor art. 2419 din Codul civil „Obligația de radiere în cel mult 10 zile de la data la care obligația garantată a fost plătită, creditorul ipotecar este obligat să ceară operatorului arhivei radierea ipotecii. Creditorul ipotecar care omite să solicite radierea ipotecii răspunde pentru prejudiciile directe sau indirecte aduse debitorului și constituitorului ipotecii. In acest caz, valoarea daunelor interese ce urmează a fi plătite nu poate fi mai mică decât echivalentul în lei al sumei de 500 euro."

Așadar intimata și-a îndeplinit cu întârziere obligația de radiere, dar înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată, ceea ce nu o poate absolvi de răspundere delictuală.

Potrivit art.6 alin.5 din Noul Cod Civil, dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ., astfel încât în speță având în vedere data producerii faptului 1357 N.C.civ, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, astfel încât pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Cu privire la vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, trebuie avut în vedere faptul că în materie de răspundere civilă delictuală, autorul prejudiciului este obligat să răspundă și pentru culpa cea mai ușoară, fără a se face distincție între formele vinovăției, așa cum rezultă și din disp. 1357 N.C. civ, potrivit cărora “cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”, astfel încât chiar și vinovăția pârâtei sub forma neglijenței sau imprudenței atrage răspunderea acesteia.

Potrivit art. 1385 N.C. civ, prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar potrivit art. 1386 repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

Astfel, pentru ca prejudiciul să existe trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta sa fie sigur atât în privința existenței cât și în privința posibilității de evaluare.

Reclamanta nu a dovedit cu nici un mijloc de probă existența unui prejudiciu produs prin fapta ilicită a intimatei. Simpla susținere că i s-au adus prejudicii în rândul partenerilor de afaceri, afectând-i încrederea și fiind lipsiți de posibilitatea de a obține credite bancare pentru desfășurarea activității economice nu este în măsură să dovedească existența unui prejudiciu atâta timp cât nu a fost dovedit cu vreun mijloc de probă.

Așadar nefiind îndeplinite condițiile existenței unui prejudiciu și a existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, nu poate fi angajată răspunderea delictuală a intimatei.

În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța va respinge acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta ., având J_ și CUI RO10925535, cu sediul în municipiul Drobeta T. S., . nr. 3, județul M. și cu domiciliul procesual ales în municipiul Drobeta T. S., ., județul M. și pe pârâta A. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. cu sediul în municipiul Drobeta T. S., . nr. 1, județul M..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere depusă la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședința publică din data de 21.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M. M. B.

Red. MM/Tehnored. MB

4 ex./2 .

Cod Operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1945/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN