Fond funciar. Sentința nr. 1943/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1943/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 3119/225/2014

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1943

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER M. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. V. și pe intimatele C. CĂZĂNEȘTI și C. M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, termen la care instanța a amânat pronunțarea la data de 21.05.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.

Instanța procedează la soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că:

Prin acțiunea formulată la data de 07.03.2014 și înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S., petentul B. V. a chemat în judecată C. CĂZĂNEȘTI și C. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/16.05.2008. în sensul ca pentru suprafața de 0,52 ha teren pădure situat în T35 P16 UP II Corcova, UA 13% cu vecini la N - drum de exploatare, E - C. P., S - drum de exploatare și V - P. M., așa cum greșit s-a dispus conform raportului de expertiză și în sentința civilă nr. 3563/01.07.2011 dată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._ să fie trecuți corect vecinii adică C. P. la Vest și la Est - P. M., întrucât vecinii au fost inversați, în baza unei note date expertului P. O. de către lucrătorii de la Primăria Căzănești. Solicită să fie obligate cele 2 comisii să facă rectificările necesare prevăzute în titlul de proprietate nr._/16.05.2008 și în sentința civilă nr. 3563/01.07.2011, unde vecinii terenului au fost înscriși greșit.

În sentința civilă nr. 3563/2011 pentru suprafața de 0,52 ha pădure în T35 PI6, UP II Ocolul Silvic Corcova, UA 13%, cu vecini la N - drum de exploatare, V - C. P., S - drum de exploatare și V - P., vecinii de mai sus au fost inversați, cel de la Vest a fost notat la Est și invers.

În mod corect bucata de teren cu pădure de 0,52 ha are în realitate vecini la N - drum de exploatare, E - P. M., S - drum de exploatare și V -C. P. și nu cum în mod greșit s-a dispus rectificarea titlului de proprietate.

Titlul de proprietate nr._/16.05.2008 a fost redactat greșit în sensul că suprafața totală de 3 ha cu pădure care a fost trecută într-o singură bucată se compune în realitate din 2 bucăți de teren și anume: - una bucată situată în UP I și altă bucată de pădure în UP II, în total 3 hectare. Toată această suprafață a fost înscrisă în UP I cu vecini la N - R. G., S - pășune, E -C. P. și V - R. G.. In această situație în UP II nu este înscrisă nici o suprafață și nici vecinii, numai 13%.

Pentru clarificarea acestei situații a introdus în instanță o acțiune pentru rectificarea erorilor de mai sus.

Instanța de judecată a cerut efectuarea unei expertize topo care să precizeze ce suprafață de pădure se află în UP I și câtă pădure se află în UP II.

Expertiza a fost făcută de domnul expert P. O..

Expertul respectiv s-a prezentat mai întâi la Primăria Căzăneși pentru a se documenta cu privire la actele necesare pentru clarificarea celor 2 suprafețe de pădure și ce vecini au fiecare.

De la primărie s-a primit o notă scrisă de mână cu vecinii terenului de 0,52 ha pădure situată în UP II. Expertul a fost informat greșit cu privire la vecinii suprafeței de 0,52 ha inversând vecinul de Est cu vecinul de la Vest.

Când s-a pronunțat sentința civilă nr. 3563/2011, el, reclamantul, a observat prin procurator erorile cu privire la suprafața de 0,52 ha cu privire la vecinii inversați de la Est cu vecinul de Vest și invers și a solicitat C. Căzănești să corecteze dânșii aceste erori din sentința respectivă.

C. a Comunei Căzănești a spus că dânșii nu pot să corecteze erorile respective și că în acest caz îl îndrumă să se adreseze instanței să facă corecturile respective.

Întrucât nu era vorba de o eroare materială care să se încadreze în disp. art. 281 din vechiul Cod de procedură civilă care dispune "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părțile și cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere" nu putea să ceară îndreptarea erorii materiale care nu era admisibilă. Acum este nevoit să ceară rectificarea titlului de proprietate cu privire al aspectele arătate mai sus instanței de judecată.

Solicită ca instanța de judecată să pronunțe o hotărâre care să oblige C. Căzănști și C. M. să rectifice titlul de proprietate arătat mai sus în sensul ca suprafața de pădure de 0,52 ha să fie înscrisă în titlul de proprietate cu vecinii corecți la N - drum de exploatare, E - P. M., S - drum de exploatare și V - C..

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 8, 10 și 36 din Legea nr. 18/1991, art. 1075 din vechiul Cod civil, art. 1385, 1398 din Noul Cod Civil.

A atașat la dosarul cauzei: copie xeroxată după sentința civilă nr. 3563/2011, copie după procura specială dată de mine B. V. procuratorului C. P., copie după titlul de proprietate nr._/16.05.2008 și copie după nota cu vecinii suprafeței de 0,53 ha pădure dată de primărie expertului P. O. cu vecinii inversați Est cu Vest, din cauza căreia s-au scris greșit vecinii.

La data de 10.09.2015, C. Căzănești a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 30) prin care a a solicitat ca în funcție de probele administrate să se pronunțe instanța în consecință.

În fapt, reclamantul prin cererea formulată solicită rectificarea a două titluri în vederea înscrierii corecte a vecinilor a terenurilor.

Arată că nu se opune solicitării reclamantului însă înscrierea greșită nu îi aparține C. Căzănești, întrucât ea a scris titlurile în baza unei sentințe civile.

Greșelile în expertiză aparțin expertului, iar noile modificări nu pot fi făcute decât în baza unei noi sentințe civile.

La data de 30.09.2014, petentul a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune (f. 36) prin care răspunde la întâmpinarea C. Căzănești.

Instanța a fixat primul termen de judecată pentru 06.11.2014.

Prin încheierea de ședință din data de 27.11.2014 instanța, în temeiul art. 400 Cod procedură civilă, potrivit căruia „Dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților.”, a dispus repunerea cauzei pe rol.

În temeiul art.22 C.proc.civ., a dispus emiterea unei adrese către C.L.F.F. Căzănești pentru a preciza dacă în baza sentinței civile nr.3563/2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._, a fost rectificat titlul de proprietate nr._/16.05.2008 sau dacă s-au emis două titluri de proprietate cu suprafețele menționate în sentința civilă menționată, și, în caz afirmativ, să înainteze copiile acestor înscrisuri.

Relațiile au fost comunicate instanței la data de 15.01.2015 cu adresa nr. 4621/12.01.2015 (f. 54) prin care a precizat instanței că până la acea dată nu a fost rectificat titlul de proprietate nr._/16.05.2008 și nu au fost emise două titluri de proprietate cu suprafețele menționate în sentința civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 12.02.2015, instanța a repus din nou cauza pe rol în temeiul disp.art. 400 C. și, în temeiul art.22 C.proc.civ., a dispus emiterea unei adrese către C. Căzănești pentru a depune la dosar copiile titlurilor de proprietate aparținând lui C. P., C. P. P., și P. M..

Relațiile au fost înaintate instanței la data de 17.03.2015 cu adresa nr. 912/16.03.2015 (f. 67-69).

La solicitarea instanței reclamantul a depus la dosarul cauzei acte de stare civilă din care rezultă moștenitorii defunctei B. M. (f.72-75) și certificatul de căsătorie al lui B. G. și certificat naștere B. G. (f. 79-80).

A fost atașat la prezentul dosar, dosarul nr._ .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 07.03.2014, petentul B. V., prin mandatar C. P., a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr._/16.05.2008, în sensul ca pentru suprafața de 0,52 ha teren pădure situat în T35 P16 UP II Corcova, UA 13% să fie trecuți corect vecinii, la Vest - C. P., și la Est - P. M. . A solicitat ca rectificarea să fie operată și în sentința civilă nr.3563/01.07.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. .

Referitor la sentința civilă amintită, instanța reține că s-a mai solicitat îndreptarea erorii materiale pentru același motiv, respectiv, că au fost inversați vecinii, cel din est cu cel de la vest, cerere ce a fost respinsă pe considerentul că sentința a fost pronunțată în conformitate cu raportul de expertiză întocmit în cauză .

Prin urmare, cu privire la rectificarea erorii din sentința civilă nr.2563/01.07.2011, ne aflăm în situația puterii de lucru judecat, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre .

Pe de altă parte, cu privire la rectificarea titlului de proprietate, învederăm că după pronunțarea sentinței nr.3563/2011, titlul de proprietate nu a fost rectificat de către pârâte potrivit dispozitivului acesteia, astfel că instanța nu are posibilitatea rectificării unui titlu care nu cuprinde mențiunile presupus eronate, și a căror îndreptare se solicită .

Pe de altă parte, comisiile nu pot refuza rectificarea unui titlu, conform unei hotărâri judecătorești irevocabile, din moment ce au fost parte în proces, și nu au atacat hotărârea .

În cazul refuzului comisiei locale de fond funciar de a rectifica titlul de proprietate conform sentinței deja pronunțate, petentul are la dispoziție pârghii pentru a fi pusă în aplicare sentința .

Ulterior emiterii titlului cu evidențierea suprafețelor prin vecinătățile identificate de expert în dosarul nr._ , partea poate solicita rectificarea titlului pentru motivul invocat în prezenta cerere .

În această situație, instanța apreciază cerere ca neîntemeiată, astfel că va fi respinsă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea petentul B. V. având CNP_, cu domiciliul procesual ales la procurator C. P. din comuna Căzănești, . și pe intimatele C. CĂZĂNEȘTI și C. M..

Fără cheltuieli.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere depusă la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședința publică din data de 21.05.2015.

Președinte, Grefier,

M. M. M. B.

Red.MM/Tehnored.MB

Ex. 5, .

05.06.2015/Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1943/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN