Pensie întreţinere. Sentința nr. 332/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 332/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 332/2015
Dosar nr._ /2014 - pensie de întretinere
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S., JUDETUL MEHEDINTI
Sentința Minori și Familie Nr. 332
Ședința publică de la 11.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Z. A. - D.
GREFIER: N. E.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta M. N. E. și pe pârâtul M. N. L., având ca obiect pensie de întreținere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.05.2015, fiind consemnate prin încheierea de ședință pronunțată de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când istanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului instanța constată:
La data 02.02.2015 a fost înregistrată pe rolul instanțe sub nr. de dosar_ acțiunea formulată de reclamanta M. N. E., prin care a chemat în judecată pe pârâtul M. N. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei M. N. I. A., născută în data de 2 august 2008, la venitul minim pe economie.
În motivare, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 958 din 31.10.2011 a Judecătoriei Dr. Tr. S., pronunțată ca urmare a cererii de divorț introdusă de aceasta, instanța a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părților, autoritatea părinteasca asupra minorei M. N. I. A. născută la data de 02.08.2008 să fie exercitată în comun de către ambii părinți, a stabilit locuința minorei la domiciliul mamei si l-a obligat pe pârât să plătească în favoarea minorei o pensie de întreținere lunară în cuantum de 137 lei.
La stabilirea cuantumului acestei pensii s-au avut în vedere atât nevoile minorei cât si posibilități materiale ale pârâtului.
Ulterior pronunțării acestei hotărâri, pârâtul a procedat la îndeplinirea obligației constând în plata pensiei de întreținere lunare ca urmare a demersurilor reclamantei, în sensul promovării plângerilor penale având ca obiect" abandon de familie".
Pentru a-l determina pe pârât să-si îndeplinească obligațiile stabilite de către instanța de judecată în temeiul art. 402 NC Civ., reclamanta învederează că s-a adresat cu plângere către P. de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S. în data de 24.08.2012, respectiv 22.11.2012, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută si pedepsită de art. 305 alin. 1 lit. Cp, plângere care ulterior a fost retrasă de către aceasta.
Susține că în prezent au intervenit schimbări în sensul ca minora este in vârsta de 7 ani urmează cursurile școlare, nevoile acesteia au crescut, iar posibilitățile materiale ale pârâtului impun o majorare a cuantumului pensiei stabilite anterior.
În susținerea cererii a depus la dosar în fotocopie, următoarele înscrisuri: sentinta de divort nr. 958/31.10.2011, CI – reclamantă și certificatul de naștere al minorei
Legal citat în cauză, pârâtul a depus întâmpinare prin care arată că pensia stabilită anterior în sarcina sa depăseste posibilitătile sale de achitare și nici în prezent nu realizează venituri. A atasat adeverintă de venit pe anul 2015 și copia CI.
La data de 26.03.2015, reclamanta a depus la dosar răspuns la intâmpinare ( fila 22).
A arătat că pârâtul nu este incadrat în muncă, însă obține venituri din activități desfăsurate „la negru” și-a achizitionat o garsonieră și nu solicită să aibă legături personale cu minora decât sporadic.
Instanța a încuviințat pentru ambele părti proba cu înscrisuri .
Cererea a fost legal timbrat, potrivit chitantei de la fila 9 dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Minora M. N. I. A., născută în data de 2 august 2008, este fiica pârâtului.
Potrivit art. 516 alin.1 C. civ., obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege.
De asemenea, potrivit art.524 C.civ. „are drept la întreținere numai acela care se află în nevoie, neavând putința unui câștig din muncă, din cauza incapacității de a munci”.
Prin dispoziția arătată legiuitorul arată nu numai categoriile de persoane ce sunt obligate la întreținere și pe cele ce au dreptul la această întreținere, dar și acele condiții ce trebuie îndeplinite de cel ce are dreptul la întreținere.
Astfel, pentru a putea primi întreținere, trebuie ca persoana ce o solicită să se afle în nevoie, neavând putința unui câștig, datorită incapacității de a munci.
Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului reglementează în art. 2 principiul interesului superior al copilului, în sensul că acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, iar pe de altă parte acest principiu va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art.529 alin.2 C.civ., „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii”, instanța având posibilitatea să mărească obligația de întreținere după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui care o primește, în conformitate cu dispozițiile art.531 C. civ.
Instanța va mai reține și prevederile art. 499, alin. 3 C.civ. - Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Cotele stabilite de legiuitor nu sunt fixe, ci doar plafonate, însă instanța nu poate institui cote superioare plafonului legal, afară de cazul în care debitorul însuși se oferă să plătească o pensie de întreținere peste plafonul legal și prin aceasta nu se aduce atingere altor persoane îndreptățite la întreținere.
Pe de altă parte, întinderea întreținerii se stabilește în raport de numărul copiilor pe care părintele îi are de întreținut, indiferent dacă aceștia sunt rezultați din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați și, indiferent dacă toți sau numai unul dintre ei solicită întreținere, însă, cu condiția ca toți să întrunească cerințele prevăzute de lege pentru a putea beneficia de pensie.
În ceea ce privește data de la care se datorează pensie de întreținere, instanța reține prevederile art. 532, alin. 1 C.civ., respectiv data introducerii acțiunii, neinvocându-se și nefăcându-se dovada unei situații de excepție prevăzută de alin. 2 din art. 532 C.civ.
În ceea ce privește modul de calcul al pensiei de întreținere, constatând că pârâtul nu mai are în întreținere niciun minor și raportat la veniturile și posibilitățile materiale ale acestuia, instanța va stabili pensia de întreținere în sarcina pârâtului în funcție venitul mediu pe economie și îl va obliga la plata unei pensii de întreținere în beneficiul minorei în cuantum de 181 lei /lună, începând cu data introducerii acțiunii – 2 februarie 2015 - până la împlinirea vârstei majoratului sau până la noi dispoziții.
În baza art. 453 C.proc.civ., va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta M. N. E., cu domiciliul in Dr. Tr. S., ., ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul M. N. L., domiciliat in Dr. Tr. S., ., ., ..
Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința minori și familie nr. 958/31 octombrie 2011.
Obligă pârâtul să plătească pensie de întreținere în beneficiul minorei M. N. I. A., născut în data de 2 august 2008, în cuantum de 181 lei/lună, începând cu data introducerii acțiunii – 2 februarie 2015 - până la împlinirea vârstei majoratului sau până la noi dispoziții.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. D. Z. E. N.
Red. ADZ/Thn. EN – 9 iunie 2015
3 pag./4 ex..
Cod operator 6497
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 403/2015. Judecătoria... | Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 331/2015.... → |
|---|








