Plângere contravenţională. Sentința nr. 2085/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2085/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 873/225/2015

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUD. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2085

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. L.

GREFIER: P. L.

Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul B. D. D., în contradictoriu cu intimatul Direcția De Poliție Locală Dr.Tr.S. .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul S. R. C., lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, în temeiul art. 311 și următoarele C., procedează la audierea martorului prezent, sub prestare de jurământ, răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosar.

Instanța constată cercetarea procesului finalizată și reține cauza spre soluționare (art. 244 Cod proc. civilă).

INSTANȚA :

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 03.02.2015, petentul B. D. D. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 12.01.2015 încheiat de intimatul Direcția De Poliție Locală Dr.Tr.S., prin care a solicitat anularea acestuia ca fiind nelegal.

În motivarea plângerii a arătat că, a oprit mașina pe . Județeană De Pensii, iar agentul constatator a cerut să-i prezinte permisul de conducere și a început să-i fotografieze mașina. Atunci petentul a scos și el telefonul mobil și a încercat să fotografieze mașina poliției, fiind bruscat de către agentul Direcției De Poliție Locală Dr.Tr.S. care a și încercat să-l bage cu forța în mașină.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Intimatul a formula întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

A arătat că, în data de 12.01.2015, in jurul orei 09.45, un polițist din cadrul Direcției de Poliție Locală Drobeta T. S., a sancționat pe petent pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art.2, pct.l din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii si liniștii publice, având in vedere faptul ca petentul a adresat injurii si expresii jignitoare la adresa polițiștilor locali ca urmare a faptului ca a fost sancționat pentru oprirea autoturismului pe trotuar, articolul sancționator prevăzând următoarele:

" ART. 2 Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: - săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice".

Față de cele constatate, agentul constatator a întocmit petentului procesul-verbal de contravenție . nr._ prin care a aplicat sancțiunea contravențională cu amenda.

Întrucât contravenientul a refuzat sa semneze procesul-verbal de contravenție la momentul întocmirii acestuia, comunicarea procesului-verbal s-a făcut inițial prin posta, conform art. 27 din OG 2/2001 care prevede următoarele:" comunicarea procesului-verbal si a înștiințării de plata se face prin posta cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului" si, întrucât aceasta procedura nu s-a finalizat, s-a trecut la a doua etapa de comunicare a procesului-verbal, respectiv afișarea la domiciliu, procedura ce s-a realizat in data de 29.01.2015, deci in interiorul termenului de o luna, așa cum prevede art.25 alin.2 din OG 2/2001 "comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o luna de la data aplicării acesteia ".

Procesul-verbal a fost întocmit in prezenta unui martor asistent, fiind respectate astfel prevederile art.19 din OG 2/2001, unde la alin. l se stipulează ca "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia ".

Precizează ca numitul S. R. C., martor asistent la întocmirea procesului-verbal de contravenție, a fost si martor la momentul depistării săvârșirii de către petent a faptelor contravenționale pentru care acesta a fost sancționat de către polițiștii locali, dându-le acestora si o declarație scrisa in acest sens.

In drept, au fost invocate dispozițiile art.205 Cod Procedură Civilă, OG. 2/2001, Legea 61/1991.

A anexat in copie xerox conforma cu originalul: raportul agentului constatator; declarația martorului S. R. C..

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu a încercat să lovească agentul constatator, ci dimpotrivă el a fost cel bruscat.

Sub aspectul materialului probator a fost administrată proba cu înscrisuri, scop în care s-au depus la dosar, în copie, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 12.01.2015, procesul verbal încheiat la 29.01.2015 și proba testimonială cu martorii Al-B. R., S. D., S. R. C..

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție . nr._ din data de 12.01.2015, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991 și sancționată de art.3 alin.1 din același act normativ. S-a reținut că, în data de 12.01.2015, ora 09,45, a adresat injurii și expresii jignitoare în public, la adresa genților de poliție locală, în momentul în care a fost depistat oprit cu autoturismul marca Opel cu nr de înmatriculare_ pe bld.C. I, zona Casa Județeană de Pensii, în loc nepermis.

În temeiul art. 34 alin.1 din O.G.2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.

In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/12.01, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Astfel, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

În fapt, din probatoriul administrat în cauză, instanța reține că, în data de 12.01.2015, reprezentanții intimatei au solicitat petentului, al cărui autoturism era parcat neregulamentar, să se legitimeze, iar petentul a refuzat, fiind agresiv și adresând reprezentanților intimatei injurii și expresii jignitoare.

Cât privește declarațiile martorilor S. D. și Al-B. R., acestea nu vor fi reținute de instanță, apreciind că sunt subiective, dat fiind că aceștia prestează, așa cum ei înșiși au declarat, o activitate remunerată în favoarea petentului.

Față de cele arătate, având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, în raport de probele administrate în cauză, rezultă că petentul se face vinovată de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

Procedând la verificarea aspectelor legate de sancțiunea aplicata, instanța apreciază că sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin procesul-verbal, respectiv sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei este corect individualizată în raport cu realizarea scopului aplicării sancțiunii, aplicându-se, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, fiind respectat principiul proporționalității faptei cu sancțiunea aplicată.

Instanța mai reține că, similar pedepselor penale, sancțiunile contravenționale au nu doar o funcție represivă, ci și una educațională constând în procesul de învățare a individului să respecte anumite norme de comportament și alta preventivă care pornește de la ideea că amenințarea cu o sancțiune poate determina persoanele să nu mai încalce legea.

Pentru aceste motive, instanța constată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunilor contravenționale, înlocuirea cu sancțiunea avertismentului nefiind utilă atingerii acestor funcții.

Totodată, instanța mai are în vedere că scopul sancțiunii contravenționale nu poate fi atins decât prin executarea amenzii contravenționale aplicate în măsura în care petentul s-a manifestat în sensul nerecunoașterii faptei săvârșite.

Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent și având în vedere disp.art.34 coroborat cu art.31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petentul B. D. D., în contradictoriu cu intimatul Direcția de Poliție Locală Drobeta T. S., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. D. D., domiciliat în Dr.Tr.S., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Direcția de Poliție Locală Drobeta T. S..

Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. ..

4 ex. - 24.06.2015

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2085/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN