Plângere contravenţională. Sentința nr. 2485/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2485/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 4715/225/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 2485
Ședința publică din data de 02.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. - M. S.
GREFIER: C. C.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petentul V. NICUȘOR, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal efectuat în ședință publică a răspuns petentul V. Nicușor personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța procedează la identificarea petentului V. Nicușor, care se legitimează cu CI având CNP_ și domiciliul în Drobeta T. S., .. 29, ., ., județul M..
Instanța, având în vedere că intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M., prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S., acordă cuvântul petentului V. Nicușor cu privire la excepția invocată.
Petentul V. Nicușor învederează faptul că nu este de acord să fie trimisă cauza la Vânju M..
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 15.05.2015 sub nr._, petentul V. NICUȘOR a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data 07.05.2015, prin care a fost sancționat cu suma de 877,5 lei și 6 puncte penalizare, solicitând, în principal, anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivare a arătat că la data de 07.05.2015, în jurul orelor 12.00, s-a deplasat din localitatea Verbița către localitatea Drobeta T. S. cu autoturismul proprietate personală marca VW POLO cu nr. de înmatriculare_, iar în localitatea Vânju M. a fost oprit de organele de poliție rutieră care i-au solicitat să prezinte actele personale și actele mașinii, după care s-a verificat dacă deține trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător și s-a constatat că nu are 2 triunghiuri reflectorizante.
A învederat că la momentul când a fost oprit de reprezentanții intimatului era însoțit de numita M. M. și a apreciat că nu a încălcat nicio regulă de circulație și mai mult decât atât deține toate actele autoturismului și nu cunoaște de ce a fost sancționat cu o amendă atât de mare, având în vedere că este o persoană în vârstă și nu realizează venituri.
În dovedirea acțiunii a menționat faptul că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei achitată cu chitanța . nr._(19) din 15.05.2015 și procesul verbal de contravenție . nr._ din 07.05.2015 și fotocopii certificat de înmatriculare, CI V. Nicușor.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat intimatului un exemplar al plângerii contravenționale și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S., având în vedere că fapta a fost săvârșită în localitatea Vânju M., județul M., aflată în circumscripția Judecătoriei Vânju M., motiv pentru care a solicitat admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Vânju M..
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În fapt a arătat că la data de 07.05.2015, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . orașul Vânju M., județul M., iar la controlul efectuat, a refuzat să supună autovehiculul controlului tehnic în trafic efectuat de lucrătorii RAR. nu a solicitat în calitate de utilizator de autovehicul avariat ( portiera stângă spate a autoturismului era înfundată documentul de constatare a avariilor produse acestuia din alte împrejurări decât accident de circulați nu a prezentat cel de al doilea triunghi reflectorizant, motiv pentru care a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicați modificările și completările ulterioare.
Astfel, petentul a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor art.108 alin. l lit. d) pct. O.U.G. nr.195/ 2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru " refuzul de a permite verificarea tehnică a vehiculului,iar agentul constatator i-a aplicat reclamantului 9 puncte - amendă în cuantum de 877,5 lei și 6 puncte penalizare.
De asemenea, întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a solicita documentul de constatare a avariilor produse autoturismului în alte împrejurări decât în urma unui accident de circulație fost sancționat cu Avertisment potrivit art.99 alin. 1 pct.4 din O.U.G. nr. 195/ 2002, republicată.
A învederat faptul că agentul constatator a constatat în mod direct fapta contravențională, iar procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt reținută în cuprinsul său pană la proba contrară care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către organul constatator. Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși si constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o proba contrară.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucură de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului(Salabiaku c. Franței, Hot. Din 7 oct.1988.s.A no. 14 A p.15 si 28; Telfner c. Austria, no._/96, p.16, 20 mart.2001; Angliei c. României, no._/03 p.60, 4 oct.2007) prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute in toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si in materie penala (cum este calificata si material contravenționala prin raportare la C.E.D.O), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, daca sunt îndeplinite doua condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate si temeinicie, permit aplicare, acestei prezumții.
A învederat că fapta reținută în cuprinsul procesului-verbal este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ ( actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. nr.2/ 2001), asociată cu prezumția de autenticitate ( actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate ( actul reflectă în mod real ce a stabilit autoritatea emitentă).
În concluzie, a apreciat că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.
În dovedirea celor menționate, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A atașat la întâmpinare, în fotocopie, raportul agentului constatator..
Instanța, având în vedere prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă., a comunicat petentului un exemplar al întâmpinării depuse de către Inspectoratul de Politie al Județului M., cu mențiunea că are obligația de a depune răspuns întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.
Având în vedere că petentul V. Nicușor nu a depus răspuns la întâmpinare în termenul legal de 10 zile, instanța față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată și s-a dispus citarea părților.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul sub aspectul excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S. instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data 07.05.2015 s-a reținut în sarcina petentului faptul că acesta a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . orașul Vânju M., județul M., iar la controlul efectuat, a refuzat să supună autovehiculul controlului tehnic în trafic efectuat de lucrătorii RAR, nu a solicitat în calitate de utilizator de autovehicul avariat ( portiera stângă spate a autoturismului era înfundată) documentul de constatare a avariilor produse acestuia din alte împrejurări decât accident de circulație, nu a prezentat cel de al doilea triunghi reflectorizant.
Potrivit art.248 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar conform disp. art. 131 C.proc.civ. la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Potrivit disp. art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ. necompetența instanței este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Excepția necompetenței teritoriale de ordine publică este o excepție de procedură care, potrivit disp. art. 130 alin. 2 C.proc.civ., trebuie invocată de părți ori de către judecător din oficiu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Conform disp. art. 32 din OG nr. 2/2001, în materia plângerilor contravenționale plângerea este de competența judecătoriei în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția, competența teritorială stabilită prin această dispoziție fiind de ordine publică.
Potrivit prevederilor art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, prevederi ce derogă de la dispozițiile art. 32 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor în materie rutieră se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.
Din cuprinsul procesului verbal de contravenție de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data 07.05.2015 rezultă că faptă contravențională a fost săvârșită și constatată pe . orașul Vânju M., județul M..
Potrivit anexei la HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, . orașul Vânju M., județul M., se află în raza de competenta teritorială a Judecătoriei Vânju M..
Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 Cod procedură civilă (care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri) combinate cu dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod procedură civilă (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică, dacă părțile nu o pot înlătura), se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt privitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este exclusivă. Rezultă astfel că în cazul plângerilor contravenționale suntem în prezența unei competențe teritoriale exclusive, stabilită prin norme de ordine publică, imperative, de la care nu se poate deroga.
Prin urmare, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, față de dispozițiile art. 129 alin. 3 Noul Cod procedură civilă raportate la dispozițiile art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., cu modificările și completările ulterioare, văzând și dispozițiile prevăzute de art. 130-art.132 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Drobeta T. S. în soluționarea prezentei plângeri și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei VÂNJU M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr. Tr.S. invocată de intimată.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul V. NICUȘOR, având CNP_ și domiciliul în Drobeta T. S., .. 29, ., ., județul M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M. cu sediul în Drobeta T. S., .. 75, județul M., CUI_, în favoarea Judecătoriei VÂNJU M..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. AMS./Tehn.C.C. 4 ex./ 4 pag./ 10.09.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2635/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2634/2015.... → |
|---|








