Plângere contravenţională. Sentința nr. 287/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 287/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 9690/225/2014

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROM Â N I A

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR 287

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. D.

GREFIER ȘEDINȚĂ: S. A.

Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe petentul P. V. B. și pe intimatul I. M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

În temeiul art.131 C.proc.civ., fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața instanței, instanța verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină, având ca obiect plângere contravențională în temeiul art.94 alin.4 C.proc.civ. rap. la art.32 alin.1 din OG nr.2/2001.

Ținând seama de împrejurările prezentei cauze și având în atenție principiul fundamental al soluționării cauzelor în termen optim și previzibil, instanța estimează că cercetarea procesului va avea o durată de 1 termen.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de petent prin cererea de chemare în judecată și proba cu înscrisuri și înregistrarea video solicitate de intimată prin întâmpinare, apreciind că sunt admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, potrivit art. 244 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale pricinii, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.07.2014, sub nr._, petentul P. V. B. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 13.07.2014, întocmit de către intimat, solicitând admiterea plângerii, anularea procesului verbal, exonerarea de plata amenzii aplicate, anularea punctelor de amendă aplicate.

În fapt, în data de 13.07.2014 orele 15,00 organele de control au constatat faptul că a condus autoturismul marca ROVER cu nr de înmatriculare_, cu viteza de 86 km/h, fiind depistat de aparatul radar montat pe_ .

Consideră nul procesul verbal de contravenție. precizând că a fost întocmit cu încălcarea disp. art 16 din OG 2/2001, întrucât nu se menționează locul unde a fost întocmit, respectiv nu este indicată zona kilometrică, precum și dacă în zona respectivă acționa vreun indicator rutier care arate vreo limitare de viteză.

De asemenea, nu se menționează valoarea cu care s-a depășit limita legală în zona respectivă, organul la care se depune plângerea și elementele de identificare ale aparatului radar, . numărul.

Petentul mai arată că nu a produs vreun prejudiciu, iar sancțiunea aplicată este disproporționată în raport de gradul de pericol social al faptei.

In probatoriu solicită proba cu înscrisuri.

In drept, invocă prevederile OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. A depus la dosar: procesul verbal de contravenție . nr._ din 13.07.2014.

Urmare a comunicării ce i s-a făcut de instanță, petentul și-a completat plângerea, depunând la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei.

În termenul prevăzut de art.201 alin. 1 c.p.civ, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

In fapt, a arătat că la data de 13.07.2014, aflându-se în serviciu de supraveghere și control al traficului rutier, pe raza municipiului Drobeta T. S., județul M., agentul șef principal de poliție L. C. a acționat cu aparatul radar în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, marca „PYTHON II". montată pe autospeciala cu numărul_ .

La ora 15.01, a fost înregistrat cu aparatul radar, autoturismul cu numărul de înmatriculare_, care rula cu viteza de 86 km/h pe . Drobeta T. S., județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 36 km/h .

După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului P. V. R., iar agentul constatator a constatat și faptul că petentul nu purta centura de siguranță. In consecință, i s-au comunicat abaterile săvârșite. încadrarea legală și sancțiunile aplicate.

Astfel, s-a încheiat procesul-verbal . nr._ pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, respectiv pentru depășirea vitezei legale cu 36 km/h, stabilindu-se sancțiunea amenzii în cuantum de 540 lei și 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1, lit . c, pct.3 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, petentul a fost sancționat contravențional și potrivit prevederilor art.108 alin.l lit.a pct.3 din O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru nerespectarea obligației de a purta, in timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță,iar agentul constatator i-a aplicat sancțiunea avertismentului și 2 puncte de penalizare.

Agentul constatator (agent șef de politie L. C.) deține atestatul nr._/33 din 21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „PYTHON II". iar aparatul radar este verificat metrologic potrivit buletinului de verificare metrologică nr._ din 22.08.2014.

In dovedirea celor menționate, solicită proba cu înscrisuri și cu înregistrarea video a faptei contravenționale.

A depus la dosar, raportul agentului constatator din 04.11.2014, buletinul de verificare metrologica al aparatului radar, atestat operator „PYTHON II"și CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.

Analizând plângerea contravențională în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt și de drept:

Petentul P. V. B. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 13.07.2014, solicitând admiterea plângerii, anularea procesului verbal, ca netemeinic și nelegal, arătând că la data de 13.07.2014 orele 15,00 organele de control au constatat faptul că a condus autoturismul marca ROVER cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 86km/h, fiind depistat de aparatul radar montat pe_ .

În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității, instanța constată că acesta îndeplinește cerințele impuse de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând mențiunile stipulate sub sancțiunea nulității absolute.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește, atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.

Referitor la procesul-verbal contestat, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Având în vedere cele menționate mai sus, instanța constată că petentul nu a administrat nicio probă care să înlăture temeinicia procesului-verbal contestat. Mai mult decât atât, imaginile video depuse la dosarul cauzei cu CD-ul aflat la fila 24 confirmă mențiunile cuprinse în procesul verbal de contravenție, respectiv că petentul a depășit limita de viteza cu 36 km/h contravenție prevăzută de 108 alin. (1) lit . c) pct.3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii amenzii cu fapta săvârșită, instanța reține următoarele:

Gradul de pericol social al unei fapte contravenționale poate varia, existând obligația legală, conform art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 21/2001, de aplicare a unei sancțiuni proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Similar pedepselor penale, sancțiunile contravenționale au nu doar o funcție represivă, ci și una educațională constând în procesul de învățare a individului să respecte anumite norme de comportament și alta preventivă care pornește de la ideea că amenințarea cu o sancțiune poate determina persoanele să nu mai încalce legea.

Instanța constată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunii contravenționale, atrăgând astfel atenția petentului asupra importanței respectării normelor legale.

Pentru aceste motive instanța, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va respinge plângerea contravențională formulată ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ca fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. V. R., având CNP_, cu domiciliul în C., ..13, județul D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M., cod fiscal_, cont bancar RO 04 TREZ 4615032XXX000174, cu sediul în Drobeta T. S., ..75, jud. M., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, . nr._ din 13.07.2014.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțata in ședința publica, astăzi, 26.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red./Tehn. GD./SA

4 ex./20.02.2015

Poz.891/2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 287/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN