Pretenţii. Sentința nr. 1476/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1476/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 15444/225/2014

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA DROBETA T.-S.

SENTINTA CIVILĂ NR. 1476/2015

ȘEDINȚA DIN DATA DE 15.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. G. U.

GREFIER: A. F.

Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 80 și pe pârâții B. C. și B. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat cauza la termenul de astăzi.

INSTANTA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data 12.11.2014, sub nr._, reclamanta, Asociația de P. nr. 80, în contradictoriu cu pârâții Balaceanu C. și Balaceanu A., a solicitat instanței ca, prin hotărâre judecătoreasca, să oblige pârâții la plata cheltuielilor restante, reprezentând cote de întreținere pe perioada iunie 2011 - septembrie 2014, in cuantum de 10.441,70 lei, din care 2.306,43 lei reprezintă penalități și cheltuielile de judecata pe care le va efectua.

În fapt, a arătat că, parații nu au mai achitat cotele de întreținere aferente apartamentului in care locuiesc, cuantumul total al acestora ridicându-se la suma de 10.441,70 lei cu tot cu penalități, calculate la luna august 2014.

A mai arătat că această situație de fapt reiese din fisele de întreținere, pe care le-a anexat la cerere.

Reclamanta a încercat o soluționare pe cale amiabila a acestui diferend, in acest sens, adresându-se Biroului de Mediator Darius O.. Acesta a notificat debitorii, însa aceștia nu au dat curs invitației reclamantei, astfel încât s-a adresat instanței, pentru obligarea acestora la plata cheltuielilor restante la întreținere.

În dovedirea celor afirmate mai-sus, a depus procesul - verbal nr.048/07.05.2014.

In drept, a invocat dispozițiile Legii 230/2007 cu modificările si actualizările ulterioare.

In scop probatoriu, a solicitat proba de înscrisuri si orice alt mijloc de proba admis de Codul de Procedura Civila si a cărui necesitate ar reieși din dezbateri.

La dosar a depus: fisele de întreținere pentru perioada in cauza, procesul-verbal nr.048/07.05.2014, întocmit de Birou Mediator Darius O., Hotărârea nr.65/12.07.2010 a Asociației de P. nr.80 privind penalitățile de întârziere, certificat de înregistrare fiscala.

Conform disp. art. 200 al. 1 c.p.civ. instanța a verificat cererea de chemare în judecată și constatând că aceasta îndeplinește cerințele prev. de art. 194 -197 c.p.civ., prin rezoluția aflată la fila 25 din dosar, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, pârâților, cu mențiunea că au obligația de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Prin rezoluția din 13.01.2015, aflată la fila 29 din dosar, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 02.03.2015 și a dispus citarea părților.

În scop probatoriu, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând cererea reclamantei prin raportare la întreg materialul probator administrat în cauză și văzând dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Pârâtii, membru al Asociația de P. nr. 80, locuiesc în apartamentul nr.13 din municipiul Drobeta T. S., ., . apt 13, județul M. și conform fișelor de calcul regie depuse de reclamantă la dosarul cauzei), aceștia figurează cu un debit 4130,25 lei regie restanta pe perioada februarie 2013-octombrie 2014 și suma de 564,56 lei penalități de întârziere valoare penalități restante.

Instanța reține că obligația proprietarilor de a achita în termenul stabilit cota de contribuție ce le revine în cadrul cheltuielilor Asociației de P. este reglementată prin dispozițiile Legii nr.230/2007.

Astfel, potrivit art.46 din Legea nr. 230/2007 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

La rândul său, asociația are dreptul de acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, acțiunea în justiție a asociației de proprietari fiind scutită de taxă de timbru.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea nr.230/2007 și art. 25 din Hotărârea nr. 1588/19.12.2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari potrivit cărora „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată”, instant va admite acțiunea așa cum a fost formulată și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de a sumei de_,70 lei reprezentând regie restantă aferentă perioadei iunie 2011-septembrie 2014 și penalități de întârziere.

Văzând disp.art.451 rap. la art.453 alin.1 C., potrivit căruia „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată”, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanței de la fila 4 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 80 cu sediul în Dr.Tr. S., ., ., PARTER, jud M. cif_ și pe pârâtii BĂLĂCENU C. ȘI B. A., cu domiciliul în Dr.Tr. S., ., ., apt.13, jud M..

Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de_,70 lei reprezentând regie restantă aferentă perioadei iunie 2011-septembrie 2014 și penalități de întârziere.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare apel ce se depune la Judecătoria Dr.Tr. S..

Pronunțată în ședință publică azi 15.04.2015, la sediul Judecătorie Dr.Tr. S..

PREȘEDINTE GREFIER

M. G. U. A. F.

Pt grefier aflat în c.m. semnează grefier sef

Red. UNG. /Tehn. C.L.

4 ex./3 pag./11.05.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1476/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN