Fond funciar. Sentința nr. 751/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 751/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 751/2016

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 751

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.02.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE – T. A.

GREFIER – D. M. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. M. și pe pârâții P. C. PRUNIȘOR, C. L. DE FOND FUNCIAR M. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea din data de 05.02.2016, ce face parte din prezenta hotărâre, după care, constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea adresată Tribunalului M., la data de 21.09.2015 și înregistrată sub nr._, reclamanta B. M. au chemat în judecată pe pârâții P. C. PRUNIȘOR, C. L. DE FOND FUNCIAR M. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M., pentru ca prin hotărârea ce se pronunța să se dispună obligarea pârâților la întocmirea și înaintarea documentației în vederea emiterii titlului definitiv de proprietate în baza S.C. nr. 34/13.01.2009 a Judecătoriei Dr.Tr.S. pronunțată in dosar nr._ definitivă și irevocabilă, obligarea CJFF M. să elibereze un nou titlu de proprietate cu tricolor conform sentinței civile nr. 34/13.01.2009 și a raportului de expertiză întocmit de expert P. O. ce face parte integrantă din hotărâre; obligarea primarului comunei Prunișor la plata unei penalități de 100 lei/zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, prin sentința civilă nr. 34/13.01.2009 a Judecătoriei Dr.Tr.S. pronunțată în dosar nr._ definitivă și irevocabilă s-a dispus anularea titlului definitiv de proprietate nr._/17.05.2007 și obligarea CLFF Prunișor să refacă documentația pe care să o înainteze CJFF M. în vederea validării și emiterii unui nou titlu definitiv de proprietate cu suprafețele de teren așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert P. O. cu schițele aferente ce face parte integrantă din hotărârea.

După obținerea acestei hotărâri, s-a arătat că s-a prezentat de nenumărate ori la CLFF Prunișor pentru a proceda la punerea în executare dar fără nici un rezultat.

A subliniat faptul că pârâtele se află în culpă procesuală în sensul că din anul 2008 și până în prezent nu i-au emis titlu definitiv de proprietate fiind în imposibilitate de a obține drepturile cuvenite în lipsa titlului de proprietate.

Referitor la daune, a solicitat admiterea acestora, întrucât potrivit art.l 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/ 1991, republicată, terenurile pentru care s-au obținut hotărâri definitive și irevocabile, se pun în aplicare de către Comisiile locale care au ca atribuții, efectuarea operațiunilor de punere în posesie, întocmind în acest scop procese verbale, pe care le vor înainta Comisiilor Județene spre validare.

Mai mult, în conformitate cu art. 64 din Legea nr. 18/1991, republicată, coroborat cu art. 34 alin (1) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate aprobat prin H.G. nr. 890/2005, primarul este obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, dacă instanța admite plângerea formulată de persoana nemulțumită.

Față de prevederile actelor normative invocate, a arătat că primarul nu a procedat la punerea în executare, drept pentru care a solicitat obligarea acestuia la plata penalităților/zi de întârziere de 10 lei.

În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. Art. 194 C.pr.civ, art 64,116 Legea 18/1991, 34 alin (1) din H.G. nr. 890/2005. A solicitat atașarea dosarului nr._ al judecătoriei Dr.Tr.S.. A solicitat judecarea cauzei chiar în lipsă conf. art.223 C.pr.civ.

În dovedirea cererii, a depus în copie: sentința civilă nr. 34/13.01.2009 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._, raport de expertiză tehnică judiciară din dosarul nr._ .

Potrivit rezoluției din data de 29.09.2015, s-a dispus citarea pârâților cu duplicat acțiune, filele 3-4 dosar, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.

Pârâta C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M. nu a formulat întâmpinare, iar în temeiul art. 208 C. proc. civ a fost decăzută din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, dat fiind faptul că nu le-a formulat prin întâmpinare în termenul legal.

Pârâta C. L. DE FOND FUNCIAR M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii privind capetele de cerere prin care reclamanta solicita plata unor penalități de 100 lei /zi întârziere si plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că autorului reclamantei respectiv, B. A C. I s-a întocmit titlu de proprietate definitiv nr._/17.05.2007. Acest titlu de proprietate a fost întocmit conform anexei 2 A la legea 18/1991 la insistențele reclamantei Botoaca M., deoarece ceilalți doi frați ai acesteia neinteresându-se.

A arătat că, întrucât reclamanta nu s-a înțeles cu unul din frații aceștia si anume B. C N., a introdus acțiune judecătoria Dr .Tr. S. privind anularea titlului de proprietate nr._/17.05.2007 pe motiv ca o suprafața de 8100 metri pătrați nu aparține autorului respectiv B. A C., tatăl acestora .

De asemenea, un alt motiv invocat de acesta a fost faptul ca la unele parcele din acest titlu de proprietate nu corespundeau vecini care existau la data colectivizării.

A învederat faptul că reclamanta Botoaca M. împreuna cu un reprezentant al C.L.F.F Prunisor s-au prezentat la O.C.P.I MH pentru a solicita recartografierea noului titlu de proprietate reprezentantul O.C.P.I MH refuzând întocmirea acestuia, pe motiv ca trebuia inclusa o alta suprafața de 8100 metri pătrați la care fratele reclamantei B. C C. a renunțat din titlul_ pe motiv ca nu le-a aparținut părinților săi.

A menționat că acesta nu s-a mai prezentat la sediul Primăriei Prunișor pentru a solicita o altă parcelă cu aceiași suprafață de 8100 metri pătrați pentru completarea suprafeței de 6,22 ha înscrisă în titlul de proprietate respectiv.

S-a arătat că este de acord cu recartografierea unui nou titlu de proprietate, care a fost anulat prin s.c. nr. 34/13.01.2009 a Judecătoriei Dr.Tr.S..

De asemenea, a solicitat respingerea celor două capete de cerere la care a făcut referire în preambulul întâmpinării, respectiv plata penalităților de 100 lei/zi întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp.art. 82, 115-118 C. proc. civ.

Potrivit rezoluției din data de 04.11.2015, s-a dispus citarea reclamantului cu duplicatul întâmpinării, cu mențiunea de a depune răspuns în termen de 10 zile de la comunicare.

A fost încuviințată pentru reclamantă și pârâtul P. comunei Prunișor ,proba cu înscrisuri potrivit art.254-258 cod procedură civilă.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanța constată și reține în fapt și în drept următoarele:

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta B. M. au chemat în judecată pe pârâții PRIMĂRIA C. PRUNIȘOR, C. L. DE FOND FUNCIAR M. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M., pentru ca prin hotărârea ce se pronunța să se dispună obligarea pârâților la întocmirea și înaintarea documentației în vederea emiterii titlului definitiv de proprietate în baza S.C. nr. 34/13.01.2009 a Judecătoriei Dr.Tr.S. pronunțată in dosar nr._ definitivă și irevocabilă, obligarea CJFF M. să elibereze un nou titlu de proprietate cu tricolor conform sentinței civile nr. 34/13.01.2009 și a raportului de expertiză întocmit de expert P. O. ce face parte integrantă din hotărâre; obligarea primarului comunei Prunișor la plata unei penalități de 100 lei/zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv sentința menționată anterior pârâții CLFF Prunișor și CJFF M. au fost obligați să întocmească documentația pentru validarea și emiterea unui titlu nou definitiv, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert P. O., urmare a admiterii acțiunii formulate de fratele reclamantei, numitul B. N., iar reclamanta a avut calitatea de intimat.

Potrivit art. 52, pct. 1 din Legea 18/1991-republicata, comisia judeteana este autoritate publica cu activitate administrativ-jurisdictionala si in aceasta calitate intimata, in temeiul art. 58 din Legea 18/1991- republicata poate modifica, anula sau inlocui titlul de proprietate.

Potrivit art. 27 din Legea 18/1991 “punerea în posesie si eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptatiti nu pot avea loc decât numai dupa ce s-au facut în teren delimitarile necesare pentru masuratori, stabilirea vecinatatilor pe temeiul schitei, amplasamentului stabilit si întocmirea documentelor constatatoare prealabile”, iar potrivit art. 33 din HG890/2005 “delimitarea si parcelarea pe proprietari se fac pe baza hartilor si planurilor de situatie la zi din cadrul actualei unitati administrativ-teritoriale”.

De asemenea conform disp. art. 36 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, pe baza documentatiilor înaintate de comisiile locale care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie si schitele terenurilor, comisia judeteana emite titlurile de proprietate.

Potrivit dispozitiilor art. 5 lit. i din H.G. nr.890/2005, comisiile locale sunt obligate sa puna în posesie, prin delimitare in teren, persoanele indreptatite sa primeasca terenul, sa completeze fisele de punere in posesie a acestora, dupa validarea de catre comisia judeteana a propunerilor facute si sa le inmaneze titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin, iar potrivit dispozitiilor art.6 lit. f din H.G. nr.890/2005, comisiile judetene emit titlurile de proprietate pentru cererile validate.

P. comunei Prunișor, prin întâmpinarea depusă a făcut mențiunea că reclamanta are o relație conflictuală cu fratele ei, iar aceasta a refuzat recartografierea noului titlu de proprietate când s-au prezentat la OCPI M., pe motiv că trebuiau incluse alte suprafețe de teren la care fratele său renunțase, pe motiv că nu au aparținut părinților lor, iar ulterior nu s-a mai prezentat la primărie pentru a solicita o altă parcelă pentru completarea suprafeței de 6,22 ha înscrisă în titlu de proprietate.

Prin urmare, există deja o hotărâre judecătorească pentru eliberarea titlului de proprietate cu privire laterenurile moștenitede la autorul reclantei, B. A C., potrivit raportului de expertiză întocmit de expert P. O., dar reclamanta și fratele său nu s-au prezentat pentru a se pune de acord cu recartografierea unui titlu de proprietate, conform dispozițiilor Legii nr.165/2013.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. a din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, primarul este președintele comisiei locale de fond funciar, iar pe de altă parte, textul de lege invocat în susținerea cererii, art. 64 din Lg. 18/1991, prevede că, în cazul refuzului comisiei locale, obligația de executa punerea în posesie, sub sancțiunea de daune cominatorii, se stabilește în sarcina primarului.

Conform art. 64 alin. 2 din Lg. 18/1991, este necesar ca acesta să fie parte în litigiu, obligația neputând fi stabilită în sarcina reprezentantului comisiei (în calitate de președinte), situație în care, în textul de lege, s-ar fi prevăzut că instanța va obliga comisia prin primar și nu „primarul va fi obligat”.

Cu atât mai mult, nu s-ar putea stabili, în contradictoriu numai cu comisia locală, o obligație care îi incumbă primarului și nu comisiei.

Textul de lege impune necesitate dovedirii existenței refuzului nejustificat al comisiei locale de a o pune în posesie pe reclamantă și fratele său.

Din probele administrate în cauză rezultă că, în speță nu există un refuz nejustificat de punere în posesie, ci reclamanta care nu se înțelege cu fratele său, nemulțumit de amplasamentul oferit, refuză recartografierea noului titlu de proprietate, potrivit sentinței civile nr. 34/13.01.2009 a Judecătoriei Dr.Tr.S..

Prin urmare, instanța apreciază ca cererea reclamantei nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta B. M., CNP_, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 110 A, județul M. în contradictoriu cu pârâții P. C. PRUNIȘOR, C. L. DE FOND FUNCIAR M. și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR M., având ca obiect fond funciar.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată azi 12.02.2016, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. T.A/Tehn.I.D.

6 ex./pag.4/24.02.2016

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 751/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN