Plângere contravenţională. Sentința nr. 1873/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1873/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 10-05-2016 în dosarul nr. 1873/2016
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1873
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.05.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. A. M.
GREFIER: B. C.
Pe rol soluționarea procesului civil privind pe petentul O. C. și intimata I. M., având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, lipsă intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, petentul arată că renunță la audierea martorilor O. D. și C. după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, în baza art. 150 C., instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.02.2016 sub nr._ , petentul O. C. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.02.2016 încheiat de intimata I. M., solicitând anularea acestui proces verbal, în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului.
În motivarea plângerii sale petentul a arătat că în data de 11.02.2016 s-a deplasat, împreună cu fratele său O. D. și soția acestuia O. C., cu autoturismul Volkswagen Transporter la târgul săptămânal ținut pe raza localității Cerneți, pentru a achiziționa cereale.
Pe drum a fost oprit de un echipaj de poliție care, după ce i-a solicitat documentele, i-a verificat amănunțit autoturismul, inclusiv cu privire la funcționarea semnalizatoarelor, a celorlalte lămpi,, instinctor,trusă medicală și triunghi reflectorizant.
După ce a fost controlat aproximativ 15 minute, polițistul i-a comunicat că va fi amendat pe motiv că nu are și al doilea triunghi reflectorizant și i-a arătat unde să semneze procesul verbal.
Acasă, după ce a citit procesul verbal, a constatat că, agentul constatator l-a amendat pentru săvârșirea a 3 contravenții, respectiv nepurtarea centurii de siguranță, lipsa celui al doilea triunghi reflectorizant și faptul că numărul de înmatriculare era ilizibil, a primit sancțiunea avertisment.
În dovedirea plângerii a depus la dosar copia procesului verbal constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.02.2016,copie c.i.șo permis de circulație și a solicitat audierea martorilor O. D. și O. C..
Plângerea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Plângerea formulată de petent a fost înaintate către intimată cu mențiunea de a depune întâmpinare sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe sau invoca excepții.
Organul constatator a formulat întâmpinare (fila 17) prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit a atașat raportul agentului constatator din data de 04.03.2016 .
A arătat intimata că la data de 11.02.2016, ora 8.40, petentul a condus autoturismul marca Volkswagen Transporter cu nr. de înmatriculare BH 3658 AA pe DJ 607 A, pe raza localității Cerneți, fără a respecta obligația de a purta centura de siguranță, iar cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că autoturismul condus de petent nu era dotat cu 2 triunghiuri reflectorizante, iar plăcuța cu nr. de înmatriculare era murdară împiedicând identificarea acestuia .
Astfel, petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 210 lei + 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 108 alin. 1, lit. a, pct. 3 din OUG 195/2002 și cu avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 1, pct. 13 și art. 99 alin. 1, pct. 16 din OUG 195/2002 rep.
Cu privire la audierea martorilor O. D. și O. C., propuși de petent, respectiv fratele și cumnata acestuia, având în vedere disp. art. 315 din Legea nr. 134/2010, se opun la audierea lor, solicitând respingerea acestei probe.
Sub aspectul materialului probator, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat de către un agent constatator din cadrul intimatei, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 210 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 108 alin. 1, lit. a, pct. 3 din OUG 195/2002.
S-a reținut în sarcina că în ziua de 11.02.2016, ora 8.40, petentul a condus autoturismul marca Volkswagen Transporter cu nr. de înmatriculare BH 3658 AA pe DJ 607 A, pe raza localității Cerneți, fără a respecta obligația de a purta centura de siguranță, iar cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că autoturismul condus de petent nu era dotat cu 2 triunghiuri reflectorizante, iar plăcuța cu nr. de înmatriculare era murdară împiedicând identificarea acestuia.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).
Verificând procesul-verbal . nr._/11.02.2016, din punctul de vedere al formei, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale de validitate.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța apreciază că situația de fapt reținută este conformă cu realitatea, petentul, deși nu a recunoscut că pe durat deplasării nu a purtat centura de siguranță nu a administrat nici probe care să dovedească o stare de fapt contrară.
Din cuprinsul cererii introductive si al înscrisurilor depuse la dosar, petentul nu a făcut în niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, astfel că, în speță, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constatând așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.
Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001-care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din acest act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor ce-i revin în materia respectării regulilor privind circulația pe drumurile publice.
Opinia instanței are la bază pe de o parte disp. art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune).
F. de cele reținute mai sus, instanța va admite în parte plângerea contravențională, sens în care va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 210 lei cu sancțiunea „avertisment”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională a petentului O. C. domiciliat în Comuna Breznița Ocol, . în contradictoriu cu I. M. cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M..
Înlocuiește amenda de 210 lei aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ încheiat la 11.02.2016 cu sancțiunea „avertisment”.
Exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 210 lei.
Cu apel în termen de 30 de zile ce se va depune la sediul Judecătoriei Tr. S. .
Pronunțată în ședință publică, azi 10.05.2016 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. GAM/tehnored. C.B
5 ex./.
18.05.2016
Poz.reg.158/2016
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1875/2016. Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1937/2016. Judecătoria... → |
|---|








