Pretenţii. Sentința nr. 185/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 185/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 185/2016

pretenții

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

..

Sentință civilă Nr. 185/2016

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. - D. Z.

Grefier ședință D. - A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 84 și pe pârâtul V. D., având ca obiect pretenți.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat V. T. pentru reclamant, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reclamantul prin avocat învederează instanței că Judecătoria Drobeta Turnu Severin este competentă general, material, teritorial să judece cauza.

În temeiul art.131 Cod procedură civilă, fiind primul termen de judecată, când părțile sunt legal citate în fața instanței, instanța verificându-și din oficiu competența, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină, având ca obiect pretenții, în temeiul art. 126 Constituția României, art.94 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă, art.107 C.proc.civ.

În temeiul art.238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța procedează la ascultarea reclamantului cu privire la durata necesară pentru cercetarea procesului

Reclamantul prin avocat arată că apreciază durata necesară cercetării procesului ca fiind de un termen.

Față de natura pricinii, de complexitatea raportului juridic dedus judecății, de probele solicitate, precum și de aspectul că litigiul se află în faza judecății în primă instanță, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 3 luni, în baza art. 238 Cod procedură civilă, termen ce circumscrie principiului stabilit în art. 6 Cod procedură civilă privind dreptul oricărei persoane de a fi judecată într-un „termen optim și previzibil”.

Reclamantul prin avocat, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Apreciindu-o ca fiind legală (nu sunt oprite de legea materială sau procesuală), verosimilă (nu contravin legilor naturii, nu tind la dovedirea unor fapte imposibile), pertinentă (au legătură cu obiectul procesului), utilă (folosesc soluționării cauzei) și concludentă (poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură sa ducă la soluționarea cauzei) cauzei, încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri, văzând prevederile art. 258 și art. 292 C. proc. Civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 și 2 C.proc.civ., potrivit cărora când judecătorul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului.

Reclamantul prin avocat solicită admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata sumei de suma de 8639,60 lei, reprezentând regia restantă pentru perioada 01.09.2011 – 30.07.2015 și penalități de întârziere, cu plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosarul cauzei chitanța privind onorariul de avocat.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.10.2015 sub numărul_, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 84 a chemat în judecată pe pârâtul V. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la plata sumei de 8639,60 lei din care 6668,20 lei reprezentând cote de întreținere datorate în perioada 01.09._15 și suma de 1971,40 lei reprezentând penalități de întârziere aferenta perioadei 01.09._15, cu cheltuieli de judecată.

În fapt arată că pârâtul este proprietar al imobilului situat în Dr. Tr. S., ., .. 3, ap. l0, . prezent acesta înregistrează un debit restant de 8639,60 lei ( cote de contribuție întreținere restante si penalități de întârziere).

Neîndeplinirea obligațiilor de plata de către pârât aduce prejudicii asociației de proprietari, dar și proprietarilor ce o compun, în sensul imposibilității efectuării plaților pe care aceștia sunt obligați să le înainteze furnizorilor și pe cale de consecință, periclitarea derulării contractelor încheiate cu aceștia. Mai mult, prin întârzierea la plată, furnizorii sunt în situația de a calcula penalități de întârziere.

Potrivit art.49 alin.2 din Legea 230/2007, privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari "Termenul de plata a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari,afișate pe lista de plata lunara, este de maximum 20 de zile calendaristice."

Conform art.50 alin. l din Legea 230/2007 "Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit".

Așadar, legea stabilește ca unic criteriu pentru chemarea in judecată a debitorilor împlinirea unui termen de 90 de zile de la expirarea termenului prev. de art. 49 alin.2.

Conform fișei individuale de calcul anexate la acțiune, solicită să se observe că pârâtul are o întârziere mai mare de 90 zile, astfel încât este îndeplinita condiția legală pentru a fi chemat în judecată în vederea obligării la plata debitelor sale.

Asociația de proprietari a încercat sa soluționeze acest litigiu pe cale amiabilă, însă pârâtul a persistat în atitudinea pasivă și nu și-a îndeplinit obligațiile de plată.

Față de toate acestea solicită să se constate că pârâtul se afla în culpă, că sunt îndeplinite condițiile legale pentru chemarea sa în judecata și pe cale de consecință, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, în sensul de a se dispune obligarea pârâtul la plata sumei de 8639,60 lei reprezentând regie restantă și penalități de întârziere pe perioada 01.09._15.

Precizează ca modul de calcul și de aplicare al penalităților este calculat în funcție de procentul de penalitate aplicat de care furnizorii de utilități și repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent pârâtul si neachitat de acesta.

La cotele de întreținere lunare au fost calculate penalități de întârziere de 0,04%/zi întârziere pentru intervalul 01.01_14 și de 0,03% /zi întârziere pentru intervalul 01.03._15, după trecerea unui termen de 20 zile de la data scadenta pentru plata, conform sistemului de penalități impus de furnizori.

In drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.46, art.49 alin 2, art.50 alin 1 din Legea 230/2007.

Menționează faptul că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru având în vedere prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007 coroborat cu legea taxelor de timbru.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și a depus în copie purtând mențiunea - conform cu originalul - următoarele documente: statutul asociației de proprietari, codul fiscal al asociației, procesul verbal din 27.11.2014 privind aplicarea de penalități, procesul - verbal mediator, notificare, somație, orice alte înscrisuri necesare soluționării cauzei, expertiza contabilă.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al acțiunii și al înscrisurilor doveditoare atașate acesteia, cu mențiunea pentru pârât că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Pârâtul nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Având în vedere că pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., instanța față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată la data de 18.01.2016 și s-a dispus citarea părților în ședința publică.

La termenul din data de 18.01.2016 instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, în baza art. 258 și 292 urm. Noul C.proc.civ.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :

Pârâtul V. D. este proprietar al imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, ., .. 3, ., iar în perioada 01.09._15 acesta a acumulat datorii la întreținere în cuantum de 8639,60 lei.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Asociația de Proprietari nr. 84 a chemat în judecată pe pârâtul V. D. și a solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe pârât la plata sumei de 8639,60 lei, constând în suma de 6668,20 lei reprezentând cote de întreținere datorate în perioada 01.09._15 și suma de 1971,40 lei reprezentând penalități de întârziere aferenta perioadei 01.09._15.

În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar, iar potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Se mai retine ca potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat.

Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că nici un proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, respectiv fișele de cont pentru operațiuni diverse, defalcate pe luni și pe ani; factură fiscală și chitanță reprezentând contravaloare contract de asistență judiciară, instanța reține că valoarea debitului datorat de pârât pentru imobilul proprietatea sa, este în cuantum de 8639,60 lei.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea nr.230/2007 și art. 25 din Hotărârea nr. 1588/19.12.2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari potrivit cărora „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată”, instanța va admite acțiunea precizată, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 84, în contradictoriu cu pârâtul V. D. și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 6668,20 lei reprezentând regie restantă pe perioada septembrie 2011 – iulie 2015, precum și suma de 1971,40 lei reprezentând penalități de întârziere.

Văzând disp. art. 451 rap. la art. 453 alin. 1 C., potrivit căruia „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată”, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul Asociația de Proprietari nr. 84, cu sediul în Dr.Tr.S., .. 3, .. 3, parter, județ M., în contradictoriu cu pârâtul V. D., cu domiciliul în Dr.Tr.S., ., ..3, ap.l0, ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 6668,20 lei reprezentând regie restantă pe perioada septembrie 2011 – iulie 2015, precum și suma de 1971,40 lei reprezentând penalități de întârziere.

Admite cererea reclamantului de obligare a pârâtului la cheltuieli de judecată.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2016.

Președinte,

A. - D. Z.

Grefier ședință,

D. - A. G.

Red. A.D.Z /tehnored. D.A.G

4 ex./. pag./27 ianuarie 2016

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 185/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN