Plângere contravenţională. Sentința nr. 396/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 396/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 396/2016
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 396
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIND ATA DE 26.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. A. M.
GREFIER: B. C.
Pe rol soluționarea procesului civil privind pe petentul L. C. G. în contradictoriu cu intimata IPJ M., vând ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, lipsă intimata .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, petentul a prezentat în original polița de asigurare încheiată pentru autoturismul proprietate personală și a depus copie conformă cu originalul după aceasta după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, în baza art. 150 C., instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond .
Petentul solicită înlocuirea amenzii cu avertisment motivând că a uitat faptul că polița de asigurare expirase . Arată că nu are posibilități de achitare a amenzii, nu realizează venituri și mai are 2 minori în întreținere din care unul cu probleme de sănătate .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2015 sub nr._ , petentul L. G. C. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 01.09.2015 încheiat de IPJ M. solicitând înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului.
În motivarea plângerii sale petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției susmenționat pentru săvârșirea faptei prev. de art. 56 din Legea nr. 136/1995 Rep. .
A arătat petentul că la data de 01.09.2015 a plecat din . S. de la socrii, unde avea copilul, fiind sunat de aceștia că minorul se simte rău prezentând stări de vomă și febrile, acesta fiind cunoscut și cu probleme grave de sănătate .
Pe drum, în localitatea Gura Văii a fost oprit de organele de poliție care după ce i-au solicitat actele l-au sancționat contravențional pe motiv că polița de asigurare a autoturismului Mercedes 409 cu nr. de înmatriculare PA 1397 BP avea termenul de valabilitate expirat .
A solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment deoarece nu a cunoscut că expirase perioada de valabilitate a poliței de asigurare, are doi copii minori în întreținere, a înțeles să achiziționeze o nouă poliță de asigurare pe o perioadă de un an .
În dovedirea plângerii a depus la dosar copia procesului verbal constatare și sancționare a contravenției contestat, copie poliță de asigurare valabilă până la 30.07.2015, Certificat de încadrare a copilului în grad de handicap nr. 380/20.05.2015, certificate de naștere minori, chitanță plată taxă judiciară de timbru .
Plângerea formulată de petent împreună cu actele atașate au fost înaintate către intimata IPJ M. cu mențiunea de a depune întâmpinare sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe sau invoca excepții .
Organul constatator a formulat întâmpinare (fila 20 dosar ) prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit a atașat raportul agentului constatator din data de 08.10.2015 .
A arătat intimata că, în data de 01.09.2015 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare PA 1397 BP pe DN 6, în localitatea Gura Văii, iar la controlul efectuat agentul constatator sa constatat faptul că petentul nu avea încheiată poliță de asigurare valabilă, fiind expirată din data de 30.07.2015 .
A mai arătat că petentul în plângerea formulată recunoaște fapta contravențională reținută în sarcina sa, solicitând doar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, ceea ce denotă atitudinea sa culpabilă .
A atașat la întâmpinare raportul agentului constatator .
Întâmpinarea formulată de intimată a fost comunicată petentului L. G. C. cu mențiunea de a răspunde la aceasta, solicitare căreia nu i-a dat curs .
Sub aspectul materialului probator, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/01.09.2015 încheiat de reprezentanții intimatei IPJ M., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 56 din Legea 136/1995 .
S-a reținut în sarcina petentului că în ziua de 01.09.2015, ora 06,50, petentul a condus autoturismul Mercedes 409 cu nr. de înmatriculare PA 1397 BP pe DN 6, în localitatea Gura Văii, fără a avea încheiată poliță de asigurare valabilă ,cea prezentată fiind expirată din data de 30.07.2015, faptă ce contravine art. 56 din Legea nr. 136/1995 .
S-a trecut la legitimarea conducătorului auto stabilindu-se identitatea sa în persoana petentului L. C. G., căruia i-au fost aduse la cunoștiință prevederile legale încălcate și faptul că va fi sancționat contravențional .
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).
Verificând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 01.09.2015, din punctul de vedere al formei, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale de validitate.
Cât privește temeinicia procesului verbal, instanța apreciază că situația de fapt reținută de agentul constatator este conformă cu realitatea, petentul recunoscând că a condus autoturismul fără a avea poliță de asigurare valabilă .
Din cuprinsul cererii introductive si al înscrisurilor depuse la dosar, petentul nu a făcut în niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, astfel că, în speță, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constatând așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.
Mai mult, petentul prin plângerea formulată recunoaște fapta contravențională reținută în sarcina sa și a solicitat doar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment
Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001-care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din acest act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor ce-i revin în materia respectării regulilor privind circulația pe drumurile publice .
Opinia instanței are la bază pe de o parte disp. art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”), lipsa urmărilor coroborat cu aspectul că petentul a înțeles să intre în legalitate sens în care după 2 zile de la întocmirea procesului verbal a încheiat o poliță de asigurare valabilă pe o perioadă de un an, faptul că mai are 2 minori în întreținere din care unul cu probleme grave de sănătate, precum și art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune).
F. de cele reținute mai sus, instanța va admite în parte plângerea contravențională, sens în care va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei cu sancțiunea „avertisment”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională a petentului L. C. G. domiciliat în . CNP_ în contradictoriu cu IPJ M. cu sediul în Municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M..
Înlocuiește amenda de 1000 lei aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ încheiat la data de 01.09.2015 cu sancțiunea „avertisment”.
Exonerează petentul de la plata amenzii de 1000 lei .
Cu apel în termen de 30 de zile ce se va depune la sediul Judecătoriei Tr. S. .
Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2016 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. M. B. C.
Red. GAM/tehnored. C.B
5 ex./.
29.01.2016
Cod operator 6497
Poz.reg.1023/2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 582/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 397/2016.... → |
|---|








