Pretenţii. Sentința nr. 1851/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1851/2016 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 09-05-2016 în dosarul nr. 1851/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDDTS:2016:001._

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 1851

Ședința publică din data de 09.05.2016

Instanța constituită din:

Președinte: C. A. R.

Grefier: M. I.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de către reclamantul D. P. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. V. ȘI P. SIGURANȚA A. M. , având ca obiect pretenții.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.04.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 09.05.2016, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 15.11.2015 și înregistrată sub numărul_, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei DIRECȚIA S. V. ȘI P. SIGURANȚA A. M., pentru ca prin ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 2.600 lei, reprezentând despăgubiri pentru una bovină decedată ca urmare a bolii Limbii Albastre ( Bluetongue).

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 27.10.2014 a sesizat Direcția S. V. M. cu privire la faptul că o bovină din gospodăria sa în greutate de aproximativ 330 kg negestantă (lactantă ) s-a îmbolnăvit de boala limbii albastre, ulterior aceasta decedând, astfel că în urma sesizării pârâta a întocmit un dosar de despăgubire în conformitate cu HG 1214/2009, stabilind prețul estimativ al pieței conform fișei de evaluare la suma de 2600 lei, dosarul fiind înregistrat sub nr 4053/ 2015.

A mai arătat și faptul că, cu toate că în repetate rânduri a încercat soluționarea acestui litigiu pe cale amiabilă înscriindu-se și în audiență la Prefectul Județului M., nu a găsit o rezolvare pe cale amiabilă trecând mai mult de 1 an de la decesul bovinei, acesta nebeneficiind de aceste despăgubiri, pentru a-și cumpăra o altă bovină .

Totodată, reclamantul a mai solicitat să observe faptul că pârâta în mod nejustificat nu dorește să-i achite contravaloarea bovinei decedate, ca urmare a bolii, rezumându-se la a transmite răspunsuri din când în când la solicitările acestuia.

De asemenea, reclamantul a mai solicitat ca instanța să observe faptul că Autoritatea Națională S. V. și pentru Siguranța A. prin adresa nr 9728/14.08. 2015 a transmis la Direcția S. V. M. răspunsul la adresa acestora nr. 4482 /27.05.2015 prin care pârâta a solicitat un punct de vedere referitor la notificările care au ca obiect neplata despăgubirilor pentru Bluetongue și a indicat actele normative ca temei legal al despăgubirii, Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității Sanitar Veterinare și pentru Siguranța A., aprobată cu modificări și completări respectiv prevederile art. 26 alin 6, ind. 1 și 7, cât și hotărârea Guvernului nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, respectiv prevederile art. 2 lit. b-d și art. 3 alin 1.

Mai mult reclamantul a mai arătat și faptul că, cu toate că Autoritatea Națională S. V. și pentru Siguranța A. prin adresa mai sus menționată a transmis în mod clar actele normative care stau la baza despăgubirii pentru animalul decedat conform bolii Bluetongue, la data de 29 09 2015 conducerea pârâtei prin adresa i-a transmis faptul că nu poate să-i acorde despăgubirile, întrucât ANSVSA a întocmit un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1214/2009, însă până la acesta dată nu a primit niciun răspuns.

Astfel, reclamantul a mai menționat și faptul că la aceasta dată consideră că sunt în vigoare dispozițiile OG 42/2004 modificată și HG 1214 / 2009 așa cum au fost transmise și de către ANSVSA prin adresa 9728 / 2015, însă cu rea credință pârâta refuză despăgubirea.

Sub aspectul probatoriului, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept au fost invocate prevederile OG 42 / 2004 modificată și HG 1214 / 2009.

Instanța a pus în sarcina reclamantului să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 187 ron.

La data de 23.12.2015, reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar învederând faptul că acesta și soția sa nu realizează venituri având o pensie de 908 lei.

Instanța a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de ajutor public formulată de către reclamant, la data de 25.01.2016, astfel că a dispus emiterea unei adrese către reclamant cu mențiunea de a indica numele soției, de a depune certificat de căsătorie și adeverință emisă de către Casa Județeană de pensii M., din care să rezulte că soția nu realizează venituri.

La termenul de judecată din data de 25.01.2016, instanța a admis în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul reclamant D. P. și a dispus reducerea taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina reclamantului în cuantum de 187 lei la 50%, urmând ca reclamantul să achite suma de 93,5 lei.

Reclamantul a achitat suma de 94 lei potrivit chitanței seria_/2016 nr._ din data de 29.01.2016, la data de 04.02.2016, prin serviciul registratură din cadrul acestei instanțe.

La data de 29.02.2016, pârâta DIRECȚIA S. V. ȘI P. SIGURANȚA A. M. a depus întâmpinare împotriva acțiunii formulate de către reclamant, prin care a solicitat respingerea acesteia.

În motivarea acesteia, pârâta a învederat faptul că, în data de 12.05.2015 reclamantul a formulat „Notificare„ la DSVSA M. înregistrată sub nr. 4053 solicitând sa fie despăgubit ca urmare a decesul unei bovine din cauza bolii bluetongue.

În contextul evoluției febrei catarale ovine (bluetongue) pe teritoriul României in anul 2014 au fost aplicate o seri de masuri pentru controlul si eradicarea acestei boli .

Întrucât febra catarala ovina este o maladie diferita de alta maladii prin modul de transmitere, precum si datorita faptului ca animalele afectate pot trece prin boala vindecându-se natural, măsura de sacrificare /uciderea a animalelor să nu se aplice.

Aceasta decizie a fost luata, pe de o parte pentru ca animalele afectate pot trece prin boala, vindecându-se natural, iar pe de alta parte pentru prevenirea risipei fondurilor de la bugetul de stat necesare compensării proprietarilor animalelor tăiate/ucise în caz de suspiciune sau confirmare a bolii .

P. a stimula cooperarea fermierilor la notificarea noilor cazuri de boala cat si pentru a-i sprijini pentru pierderile suferite,deținătorii care înregistrează mortalități ale animalelor din cauza acestor boli ar trebui compensați de la bugetul statului pentru refacerea efectivelor prin înlocuirea animalelor moarte. Febra catarala (bluetongue) este o maladie diferita de alte maladii prin modul de transmitere, precum si datorita faptului ca animalele afectate pot trece prin boala vindecându-se natural măsura de sacrificare/ucidere a animalelor nu se impune; drept urmare ANSVSA a luat decizia a nu se despăgubi deoarece animalele afectate pot trece prin boala vindecându-se natural, iar pe de alta parte pentru prevenirea risipei fondurilor de la bugetul de stat necesare compensării proprietarilor animalelor tăiate/ucise in caz de suspiciune sau confirmare a bolii.

O.G. 42 /2004 privind organizarea activității sanitar - veterinare si pentru siguranța alimentelor, aprobata cu modificările si completările ulterioare Legea nr. 215/2004 cu modificările si completările ulterioare respectiv art.26 alin. 3,6 ,6(1) si (7) si (11).

Lista bolilor pentru care se elaborează programe naționale de necesitate și alertă se stabilește de autoritatea veterinară centrală.

Astfel, pentru despăgubirea acestora ANSVSA a elaborat un proiect de hotărâre a Guvernului pentru modificarea H.G 1214/2009 pentru includerea posibilității de despăgubire pentru animalele care au murit din cauza bolii limbii albastre.

În acest proiect a fost inclusa si o prevedere pentru despăgubirea animalelor care au murit din cauza bolii bluetongue în anul 2014.

Proiectul a fost elaborat si aprobat de conducerea ANSVSA, iar in luna decembrie 2014 a fost trimis spre avizare ministerelor implicate, iar pana la aceasta data nu s-a obținut niciun aviz favorabil.

Astfel, ANSVSA respectiv DSVSA M. nu va putea acorda despăgubirile solicitate, fără un temei legal, motiv pentru care pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Sub aspectul probatoriului, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri .

În drept au fost invocate dispozițiile Ordonanței 42/2004.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia reclamantul a depus, în copii conform cu originalul:decontul pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate nr. 1016/06.02.2015, fișa de evaluare, declarație pe proprie răspundere a reclamantului, carte de identitate a reclamantului, act sanitar veterinar de declarare a focarului de boală nr. 04/18.12.2014, 06/05.01.2015, anexa nr. 4 a Direcției S. V. și pentru Siguranța Animalelor M., plan de măsuri pentru bluetongue, buletinul de analiză nr._/18.12.2014, factura fiscală nr._/28.10.2014 emisă de Primăria . nr. 7402/03.09.2015 a Direcției Sanitar V. și pentru Siguranța Animalelor M.. În cadrul aceleiași probe pârâta a depus, nota de serviciu nr. 5845/10.07.2015, adresa nr. 4482/27.058.2015 către ANSVSA, adresa nr. 5972/07.07.2015.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarea situație de fapt si de drept:

În fapt, la data de 18.12.2014 Direcția Sanitar V. și pentru Siguranța Animalelor M. a declarat focar de boală în ceea ce privește boala limbii albastre, în localitatea Halânga, fiind identificate animalele, categoria bovine, nr. RO_ și_, aparținând reclamantului D. P., animalele fiind reținute în adăpost.

La data de 05.01.2015 s-a declarat stins oficial focarul de boală, din cele patru animale contaminate constatându-se decesul unei bovine, iar în urma rezultatelor examenelor de laborator s-a confirmat existența bolii bluetongue – buletin de analiză nr._/18.12.2014.

Reprezentanții Direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța animalelor M., Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale M., unității locale de decizie din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, unității locale de sprijin din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, întruniți în comisie au întocmit o fișă de evaluarea a animalului decedat – nr. identificare RO_ și au stabilit suma de 2.600 lei ca și despăgubire.

În drept, instanța reține că potrivit art. 26 alin. 6 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța animalelor „în cazul măsurilor ce se întreprind pentru lichidarea focarelor de boli transmisibile ale animalelor se acordă despăgubiri, iar prin hotărâre a Guvernului se stabilesc bolile, efectele directe și indirecte, efectele colaterale rezultate din măsurile întreprinse pentru combaterea acestora, condițiile și modalitățile de acordare a despăgubirilor”.

În acest sens, a fost adoptată Hotărârea nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

Potrivit art. 3 alin. 1 din actul normativ mai sus menționat în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, inclusiv pentru cazurile de suspiciune a bolii, care implică tăierea sau uciderea acestora, se acordă despăgubiri, cu excepția sumelor recuperate prin valorificarea produselor și subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.

În ceea ce privește stabilirea persoanelor beneficiare ale despăgubirii, art. 4 alin. 1 prevede că se acordă despăgubirea persoanelor fizice proprietare de animale, în cazul în care animalele sunt deținute cu respectarea normelor sanitar veterinare în vigoare, cu referire la declararea și înregistrarea obligatorie în registrul agricol și în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, dacă au suferit pagube la suspicionarea sau confirmarea bolii prin aplicarea măsurilor de control specifice ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile prevăzute în lista cuprinsă în anexa nr. 1 Ori, la pct. 24 din lista cu bolile pentru care se acordă despăgubiri se menționează „Bluetongue”.

Conform art. 7 suma pentru pierderea suferită de proprietar prin tăierea, uciderea sau afectarea în alt fel a animalului, la data când a avut loc acțiunea de lichidare a focarului de boală, se stabilește de o comisie de evaluare, constituită din:

a) reprezentantul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București

b) reprezentantul teritorial al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu atribuții în stabilirea valorii genetice a animalelor - Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie;

c) reprezentantul Unității locale de decizie din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, desemnat de prefect;

d) reprezentantul Unității locale de sprijin, respectiv primarul localității sau reprezentantul desemnat de către acesta.

La propunerea reprezentantului direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, comisia prevăzută la alin. (1) analizează și aprobă valoarea de înlocuire a animalului în funcție de valoarea genetică, zootehnică, de sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producție, la prețul pieței la data când a avut loc acțiunea de lichidare a focarului de boală, și de valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii pentru animalele sau produsele în cauză conform prevederilor art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei, cu amendamentele ulterioare.

Bovina aparținând reclamantului a fost evaluată la suma de 2.600 lei, prin decontul nr. 1016/06.02.2015 pentru stabilirea și plata despăgubirilor animalelor afectate.

De asemenea, instanța constată că nu este incident în cauză niciunul din cazurile de exonerare de la plata despăgubirii prevăzute de art. 8 din Hotărârea de Guvern nr. 1214/2009, astfel că obligația legală a pârâtei era de a achita reclamantului suma de 2.600 lei.

P. argumentele expuse mai sus, în temeiul art. 6 din Hotărârea nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, Ordonanța nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta Direcția S. V. Și P. Siguranța A. M. la plata către reclamantul D. P. a sumei de 2.600 lei, reprezentând despăgubiri pentru bovina identificată cu nr. RO_ decedată în urma contaminării cu boala limbii albastre „buetongue”.

Având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, iar reclamantul a beneficiat de reducerea taxei judiciare de timbru în cuantum de 187 lei cu ½, mai exact pentru suma de 93,5 lei, în temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008 va obliga pârâta la plata către stat a sumei de 93,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar suma de 593,5 lei către reclamant, reprezentând onorariu de avocat, achitat prin chitanța nr. 2/25.04.2016 și taxă judiciară de timbru efectiv achitată de reclamant, potrivit chitanței nr._/29.01.2016, în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către reclamantul D. P., având CNP_, cu domiciliul în . Bârzii, județul M. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. V. ȘI P. SIGURANȚA A. M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 1, județul M..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.600 lei, reprezentând despăgubiri pentru bovina identificată cu nr. RO_.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Obligă pârâta la plata sumei de 93,5 lei către stat, sumă pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac ce se depune la Judecătoria Drobeta T.-S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.05.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. CAR /Tehnored. I.M

4 ex././15.06.2016

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1851/2016. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN