Fond funciar. Sentința nr. 2525/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 2525/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1976/226/2013

ROMÂNIA

JUDECATORIA FAGARAS

JUDETUL BRASOV

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2525/2013

Ședința publică din 11.06.2013

JUDECATOR: M. C. Grațiela

GREFIER: P. A. M.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile privind pe reclamantul U. A., cu CNP_, cu domiciliul în ., jud. B., în contradictoriu cu pârâții C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P., prin primar, P. . de președinte al Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar P. și C. JUDEȚEANĂ B. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, prin prefect, cu sediul în Mun. B., .-5, Jud. B., având ca obiect litigiu fond funciar .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Cauza s-a dezbătut în fond la data de 04.06.2013, când părțile prezente au pus concluzii ce se află consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei judecătorii sub numărul de mai sus U. A., în contradictoriu cu C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P., prin primar, P. . de președinte al Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar P. și C. JUDEȚEANĂ B. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, prin prefect a solicitat obligarea comisiei locale P. să efectueze punerea în posesie pentru suprafața de 7,02 ha teren agricol pe raza . înainteze documentația necesară eliberării titlului de proprietate, obligarea comisiei județene B., să elibereze titlul de proprietate pentru suprafața de 7,02 ha teren agricol, obligarea primarului . de președinte al comisiei locale P. să plătească 50 lei/zi daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației de a face. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că antecesorul său U. S. decedat la data de 28.06.1998 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 7,02 ha teren agricol pe raza . comisiei județene nr. 12/19.07.1991, respectiv 480/03.10.2006.

În repetate rânduri i-a cerut primarului în calitate de președinte al comisiei locale să facă punerea în posesie și să înainteze documentația comisiei județene pentru eliberarea titlurilor de proprietate aceasta a rămas fără rezultat, pârâtul refuzând sub diverse pretexte să-și îndeplinească obligația legală.

Este al 23 an de când așteaptă să fie pus în posesie și să i se elibereze titlul de proprietate. În aceste condiții nu poate dispune de teren pentru care plătește impozit fără să beneficieze de recoltă sau subvenții APIA.

Din acest motiv nu poate să dezbată nici succesiunea după antecesorul său și nu poate folosi terenul potrivit proiectelor și intereselor sale. În vederea îndeplinirii de către Primar a obligației se impune obligarea acestuia la daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere.

În drept a invocat art. 64 din L. 18/1991 și art. 451 c.p.c.

Pârâta C. JUDEȚEANĂ B. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu se opune cererii reclamantului, astfel că este de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, arătând că își pot îndeplini obligația numai dacă comisia locală P. va proceda la punerea în posesie și întocmirea/depunerea/obținerea vizei de recepție pentru documentația aferentă la OCPI B.. Față de poziția sa solicită respingerea petitului privind cheltuielile de judecată.

În drept a invocat art. 205 c.p.c. L. 18/1991 HG 890/2005 și art. 411al.1 c.p.c.

Pârâții C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P., prin primar și P. . de președinte al Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar P. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii.

În motivarea au arătat că este adevărat că până în prezent nu s-au eliberat titlurile de proprietate, dar acest fapt nu i-a împiedicat pe proprietari de teren să nu-l folosească. Datorită lipsei de bani nu a putut pune reclamantul în posesie.

În prezent din toamna anul 2012 a fost angajată o firmă de specialitate care efectuează respectivele măsurători și parcelări ale terenului și a eliberat deja mai multe titluri de proprietate. Au avut loc adunări unde în datele de 29.12.2012 și 19.01.2013 reclamantul a avut în continuare opoziție vehementă nefiind de acord cu niciuna dintre modalitățile propuse de comisia locală. Reclamantul folosește întreaga suprafață de 7,02 ha, iar motivația că nu poate beneficia de subvențiile APIA nu poate fi reținută deoarece cei care nu au titlul de proprietate au înscris terenurile pentru subvenție, dar cu condiția esențială ca să cultive aceste terenuri.

Practic primarul . refuzat în mod nejustificat punerea în posesie efectivă și eliberarea titlurilor de proprietate, ci a fost imposibilitatea efectuare acestor operații din cauza lipsei fondurilor necesare, astfel că nu se poate reține nici o vinovăție sau culpă.

În drept a invocat art. 115 c.p.c.

Instanța, examinând actele și lucrările dosarului, reține în fapt următoarele:

Din actele de stare civilă depuse la dosar, (fil.7-8), rezultă că reclamantul U. A. este copilul numitului U. S., acesta din urmă decedat la data de 26.06.1998.

Prin Hotărârea nr. 11/19.07.1991 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., antecesorului reclamantului U. A., i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 5,58 ha, teren agricol, anexa 3 poz.79, situat pe raza teritorial - administrativă a comunei P., iar prin Hotărârea nr. 480/13.10.2006 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. s-a reconstituit reclamantului, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 1,44 ha, teren agricol, situat pe raza teritorial - administrativă a comunei P., anexa nr.3 poz.5.

Instanța reține că prin prezenta acțiune, reclamantul continuă demersurile efectuate de către antecesorul său U. S., pentru suprafața de 5,58 ha teren, cât și în nume propriu pentru suprafața de 1,44 ha teren, în vederea punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate, solicitând obligarea Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar să efectueze punerea în posesie cu suprafața totală de 7,02 ha teren agricol pe raza comunei P., compusă din suprafața de 1,44 ha, teren agricol, reconstituit reclamantului conform Legii 247/2005 anexa 3 poziția 5, prin Hotărârea nr. 480/13.10.2006 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., precum și suprafața de 5,58 ha teren agricol reconstituit antecesorului său, respectiv U. S., prin Hotărârea nr. 11/19.07.1991 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., așa cum a precizat la termenul sin 04.06.2013, precum și obligarea Comisiei Județene B. de aplicare a legilor fondului funciar să emită titlurile de proprietate pentru acest teren, și respectiv obligarea primarului la plata de daune cominatorii până la înmânarea titlului și punerea efectivă în posesie.

În drept, instanța reține că potrivit art. 64 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care C. L. refuză înmânarea titlului emis de către comisia Județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul, iar în cazul admiterii plângerii, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului sau, după caz, punerea în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii.

De asemenea, conform art. 27 din Legea nr. 18/1991, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate celor îndreptățiți, se realizează după ce s-au efectuat în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților, a amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că după adoptarea de către C. Județeană B. de aplicare a legilor fondului funciar a Hotărârii nr. 11/19.07.1991 și Hotărârii nr. 480/13.10.2006, C. L. și P. în calitate de președinte al Comisiei Locale, nu au efectuat nici un alt demers în vederea finalizării procesului de reconstituire a dreptului de proprietate, până în anul 2012, când au inițiat unele întâlniri cu locuitorii satului, în vederea comasării terenurilor, fără a se lua, nici ulterior, măsuri concrete în acest sens, limitându-se doar a-i arăta reclamantului pe hartă unde există terenuri libere, însă fără a se încheia proces verbal de punere în posesie.

De asemenea, din declarația martorului Z. S., rezultă că, primarul este la al III-lea mandat, în 23 de ani s-au eliberat foarte puține titluri de proprietate și acestea parțiale. Reclamantului nu i s-a eliberat titluri de proprietate, i s-a indicat doar verbal câte o parcelă să o lucreze însă ulterior a luat .-o altcuiva. Lumea din . nu s-au eliberat titluri. Reclamantul folosește o mică parte de teren (aprox.2,5 ha din suprafața de 7 hectare), însă nu are proces verbal de punere în posesie emis de comisia locală. În adunarea generală a sătenilor reclamantul nu s-a opus la punerea în posesie comasat însă a semnalat unele nereguli la punerea în posesie. Prima adunare generală legată de fondul funciar a fost ținută în urmă cu aproximativ 2-3 ani.

În acest sens, instanța reține că apărările pârâtei privitoare la faptul că nu s-a realizat punerea în posesie întrucât nu au fost fonduri, neputând fi astfel efectuate măsurătorilor și delimitarea terenurilor, nu sunt de natură să excludă culpa acesteia, întrucât conform art. 5 lit. i din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, Comisiile Locale ,,pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin”.

În consecință, instanța apreciază că în speță există un refuz tacit, nejustificat, al Comisiei Locale de a realiza punerea în posesie a persoanelor îndreptățite, de natură a încălca dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ,,Protecția proprietății”, conform cărora nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Pentru aceste considerente, va admite în parte cererea reclamantul U. A. și va obliga pârâta C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P. să efectueze punerea în posesie a reclamantului cu suprafața de 1,44 ha, teren agricol, pe raza teritorial administrativă a comunei P., teren reconstituit reclamantului conform Legii 247/2005 anexa 3 poziția 5, prin Hotărârea nr. 480/13.10.2006 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. precum și să efectueze punerea în posesie pe raza teritorial administrativă a comunei P. privind suprafața de 5,58 ha teren agricol reconstituit antecesorului său, respectiv U. S., prin Hotărârea nr. 11/19.07.1991 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., și să înainteze Comisiei Județene documentația necesară eliberării titlului de proprietate

Deoarece conform art. 6 lit. f din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisiile Județene ,,emit titlurile de proprietate pentru cererile validate”, va obliga pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., să emită titlu de proprietate pe numele reclamantului pentru suprafața de 1,44 ha, teren agricol reconstituit reclamantului conform Legii 247/2005 anexa 3 poziția 5 și pe numele U. S. pentru suprafața de de 5,58 ha teren agricol, conf.L.18/1991 anexa 3 poziția 79.

Cu privire la cererea reclamanților de obligare a pârâtului P. . de daune cominatorii până la punerea efectivă în posesie, instanța reține că, în temeiul art. 64 din Legea nr. 18/1991, este întemeiată, daunele cominatorii fiind un mijloc de constrângere a debitorului obligației pentru neexecutarea acesteia în natură, respingând în acest sens apărările formulate prin întâmpinare, pe motiv că lipsa fondurilor exclud culpa pârâtului primarul comunei P. în calitate de președinte al comisiei locale, fiind greu de crezut și în lipsă oricăror alte dovezi că primarul timp de 23 de ani s-a aflat în această situație și nu a întreprins nici o măsură pentru a-și putea îndeplini obligațiile prevăzute prin lege, astfel că acesta va fi obligat la daune cominatorii însă într-un cuantum mai redus decât cel solicitat de către reclamant, respectiv în cuantum de 20 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la punerea efectivă în posesie a reclamantului cu terenul identificat mai sus, deoarece daunele cominatorii au rolul de a garanta efectuarea punerii în posesie și nu acoperirea prejudiciului pe care l-ar putea suferi reclamantul în viitor, astfel că stabilirea daunelor cominatorii în cuantum de 20 lei /zi de întârziere instanța le apreciază a fi suficiente și de natură a atinge scopul acordării acestora.

Față de soluția de admitere a cererii, în temeiul art. 451 C.pr.civ., raportat la cererea reclamantului de obligare a pârâților C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor P. și P. . plătească cheltuieli de judecată, întrucât C. Județeană nu-și poate îndeplini obligațiile decât după ce C. L. și P. își vor executa propriile obligații, având în vedere chitanța onorariu avocat în valoare de 800 lei, va obliga pârâții C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P. și P. . de președinte al Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar P. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată, în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat, aflați în culpă procesuală.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul U. A., cu CNP_, cu domiciliul în ., jud. B., în contradictoriu cu C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P., prin primar, P. . de președinte al Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar P. și C. JUDEȚEANĂ B. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, prin prefect, cu sediul în Mun. B., .-5, Jud. B..

Obligă pârâta C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P. să efectueze punerea în posesie a reclamantului cu suprafața de 1,44 ha, teren agricol, pe raza teritorial administrativă a comunei P., teren reconstituit reclamantului conform Legii 247/2005 anexa 3 poziția 5, prin Hotărârea nr. 480/13.10.2006 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., precum și să efectueze punerea în posesie pe raza teritorial administrativă a comunei P. privind suprafața de 5,58 ha teren agricol reconstituit antecesorului său, respectiv U. S., prin Hotărârea nr. 11/19.07.1991 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., și să înainteze Comisiei Județene documentația necesară eliberării titlului de proprietate.

Obligă pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., să emită titlu de proprietate pe numele reclamantului pentru suprafața de 1,44 ha, teren agricol reconstituit reclamantului conform Legii 247/2005 anexa 3 poziția 5 și pe numele U. S. pentru suprafața de de 5,58 ha teren agricol, conf.L.18/1991 anexa 3 poziția 79.

Obligă pârâtul P. . de președinte al Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar P. la plata de daune cominatorii în cuantum de 20 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la punerea efectivă în posesie a reclamantului cu terenul identificat mai sus.

Obligă pârâții C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR P. și P. . de președinte al Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar P. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată, în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria F..

Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

M. C. Grațiela P. A. M.

Red.M.C.G.

02.07.2013

Tehnored. P.A.M.

04.07.2013 - 5ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2525/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ