Acţiune în constatare. Sentința nr. 347/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 347/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 1807/226/2012
R.
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
DOSR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 347 /2013
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
Judecător: D. A.
Grefier: Peșteși S.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanții N. G. și N. D. I., ambii cu domiciliul ales la Cabinet av. U. I. cu sediul în F., . ., . împotriva pârâtelor S.C. V. R. S.A. cu sediul în București, Șoseaua M. B. nr. 171-173 și S.C. V. R. S.A –Filiala F. cu sediul în F., .. 2, jud. B., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza s-a dezbătut în fond la termenul din 16 ianuarie 2013, pentru părțile au pus concluzii ce se află consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată și care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamanții N. G. și Nucișan D. I., au chemat în judecată pe pârâtele . București și V. R. SA – suc. F., solicitând să se constate ca fiind abuzivă clauza prevăzută în Convenția de credit nr._/01.06.2007, referitoare la comisionul de risc, art.5 lit. a din Convențiile speciale ale Convenției, să fie obligate pârâtele să restituie suma de 2950,44 franci elvețieni sau echivalentul în lei la data restituirii, reprezentând comision de risc achitat, obligarea pârâtelor la eliminarea comisionului de administrare, începând cu data introducerii acțiunii, la achitarea dobânzii legale aferentă sumelor încasate cu titlu de comision de risc și de comision de administrare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că la data de 01.06.2007 între părți s-a încheiat o convenție în temeiul căreia au împrumutat suma de 92.000 franci elvețieni, iar în înscrisul întocmit cu acea ocazie s-a inserat și un comision de numit în art.5 lit.a din condițiile speciale comision de risc. S-a menționat faptul că acest comision nu este justificat de pârâte în cadrul convenției, respectiv nu se specifică pentru ce anume s-a inserat și de ce li s-au solicitat sume de bani în contul băncii. Formulând prezenta acțiune, reclamanții consideră că inserarea acestui comision în cadrul convenției de împrumut nu este corectă, întrucât, prin lege se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
De asemenea jurisprudența CJCE, mai ales prin cauza C – 484/2008 – Caja de Madris și Ordonanța Curții din 16.11.2010, stabilesc că instanța națională trebuie să aprecieze, din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale. Clauza inserării comisionului de risc nu este abuzivă numai pentru că nu este definită și explicată în convenție, ci și pentru că este înființată în detrimentul consumatorului fără negociere. Caracterul abuziv rezultă și din faptul că între părțile contractante a existat un dezechilibru în defavoarea reclamanților întrucât pârâtele au inserat acest comision de risc ca o condiție implicită a acordării împrumutului, nepropunând și neefectuând discuții cu privire la acesta.
Pe de altă parte, pentru împrumutul luat, reclamanții au garantat cu o proprietate imobiliară, care are o valoare ce depășește cuantumul împrumutului, iar denumirea comisionului de risc s-a schimbat în comision de administrare, odată cu OG nr.50/2010, ca urmare a proceselor declanșate în întreaga țară., sumele reprezentând comisionul de risc au fost mutate în cadrul acestui comision nou, care nu există în graficul de rambursare inițial.
S-a arătat că, înainte de a depune această acțiune, s-au adresat pârâtelor, însă cererea lor a fost refuzată.
În drept a invocat art.1, 3, 4 al.1 și 6 din Legea nr.193/2000 rap. la art.4 alin.1 și 2 din Directiva 93/13/CEE, art.274 cod procedură civilă.
Pârâta . cu sediul în București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că, Legea nr.193/2000 prevede la art.1 alin.1 cu titlu de principiu că „orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”, iar alin.3 al aceluiași articol dispune „ se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”. Prin urmare art.1 al legii prevede cele două obligații ce incumbă comercianților și implicit pârâtei în contractarea cu consumatorii: a – obligația pozitivă de transparență și b – cea negativă de a nu stipula clauze abuzive.
Referitor la prima obligație, a arătat că aceasta vizează reglementarea de clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, ceea ce înseamnă că dispozițiile contractuale trebuie sa fie redactate într-un mod clar și inteligibil, accesibile consumatorului, să primească accentul corespunzător importanței lor prin raportare la locul în contract unde sunt plasate și să fie lizibile. Această obligație nu trebuie însă absolutizată, iar banca nu devine un reprezentant al consumatorului care încheie contract cu sine însuși, ci are rolul de a pune la dispoziție informațiile specifice de bază și de a furniza informații suplimentare în situațiile în acre acest lucru este solicitat.
S-a arătat că, contractul de credit încheiat este împărțit în două secțiuni, cea a Condițiilor speciale și cea a Condițiilor generale. În condițiile speciale sunt cuprinse, într-un limbaj clar și explicit, clauzele principale referitoare la obiectul contractului, respectiv,prețul creditului format din dobânda anuală și spezele contractuale tipurile de comisioane percepute și cuantumurile acestora.
A doua obligație, cea de a nu stipula abuziv clauza, este reglementata prin art.1 si explicată prin art. 4 din Legea nr.193/2000, după cum urmează: o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
De asemenea, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ o clauză pentru a fi considerată abuzivă sunt: să nu se refere la obiectul principal al contractului, să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților ca o consecință a lipsei de negociere și dezechilibrul creat sa fie contrar bunei-credințe.
Prin urmare Legea 193/2000 nu interzice nici o clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive. Nu se interzice un anumit conținut, ci o anumită modalitate de stabilire a acelui conținut., iar clauza contractuală ce reglementează dreptul pârâtei de a percepe comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art.4 din Legea nr.193/2000.
Reclamanții nu prezintă argumente clare pentru care consideră că prevederile art.5 lit.a din contractul de credit, referitoare la comisionul de risc ar fi abuzive. Comisionul de risc face parte din prețul contractului de credit, contraprestația consumatorilor neputând face obiectul analizei caracterului abuziv.
O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația art.5 lit.a nu ne aflăm într-o astfel de situație deoarece clauza face parte din chiar miezul obiectului convenției de credit încheiate. Ca și alte comisioane și comisionul de risc este element al prețului creditului acordat de către Bancă. Acesta se regăsește identificat în mod expres în graficul de rambursare, alături de celelalte elemente ale prețului creditului. Riscul bancar este element de care Banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere. Costul ce cuprinde administrarea riscului bancar, se regăsește în preț în comisionul denumit comision de risc sau de administrare, comision ce devine parte importantă a prețului contractului.
De asemenea, clauza reglementată la art.5 din condițiile speciale ale convenției de credit a fost negociată, iar Legea nr.193/2000 se aplică clauzelor contractuale care nu au fost direct negociate cu consumatorii, care au semnat convenția de credit.
S-a mai arătat că, pentru a putea fi considerată abuzivă o clauză trebuie să creeze un dezechilibru semnificativ contrar bunei-credințe între drepturile și obligațiile părților, iar reclamanții nu au făcut dovada modului în care se manifestă acest dezechilibru.
Riscul de credit este asumat în urma analizei economico financiare a solicitantului de credit si a solidității garanțiilor reale sau personale . În momentul în care se acordă un credit, o bancă este nevoită să analizeze riscurile pe care le poate avea prin acordarea acestuia. Astfel, principala activitate pe care o are o bancă, în momentul și ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibile riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.
S-a mai arătat că nu se încalcă prevederile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care prevăd că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
De asemenea, s-a arătat, că efectul sancțiunilor prevăzute de art.13 din Legea 193/ 2000 este „modificarea clauzelor contractuale, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese”. Deoarece partea nu a solicitat desființarea contractului (probabil din cauza efectului imediat al necesității rambursării în totalitate a creditului, în caz de reziliere), în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.
În consecință,, pârâta a considerat că instanța investită cu soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată este competentă doar să stabilească limitele unui cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința posibilității Băncii de a solicita ulterior rezilierea contractului și implicit restituirea sumei acordate ca și credit. De asemenea s-a solicitat să se aibă în vedere că pentru o parte din sumă a intervenit prescripția extinctivă, astfel pârâta nu poate fi obligată la restituirea acelor sume.
Pentru toate motivele prezentate mai sus, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În drept, s-au invocat prevederile Legii nr.193/2000, ale Legii 288/2010, OUG 50/2010, codul de procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
La data de 01.06.2007, între reclamanți și pârâtă s-a încheiat convenția de credit nr._, filele 6-13, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 92.000 de franci elvețieni pentru o perioadă de 300 de luni, acest credit fiind ipotecat cu imobilul adus în garanție de G. D. și G. O., potrivit convenției de credit. Acest credit este rambursabil conform graficului de rambursare, anexă a acestuia.
Pentru creditul acordat a fost perceput un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derularea convenției de credit, potrivit art. 5 lit. a din contract., comision de risc care începând cu luna iunie 2010, potrivit O.U.G.50/2010 nemaiputând exista, fiind posibilă doar perceperea comisioanelor prevăzute în acest act normativ, printre care și comisionul de administrare.
În legătură cu excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, invocată de pârâtă, față de faptul că reclamantul are la îndemână acțiunea în realizare, instanța urmează să respingă această excepție, întrucât reclamanții au solicitat pe lângă cererea de constatare a clauzei ce privește comisionul de risc ca fiind abuzivă și restituirea sumelor de bani, ceea ce face ca cererea să aibă natura unei cereri în realizare. De asemenea, în art. 6 din legea 193/2000 se face vorbire de constatarea clauzelor abuzive, iar ca urmare a acestei constatări se va dispune eliminarea clauzei din contractul încheiat între părți.
În legătură cu excepția prescripției de a mai invoca nulitatea clauzei ce privește comisionul de risc, instanța urmează să respingă această excepție, întrucât în prezenta acțiune nu există petit care să vizeze nulitatea clauzei mai sus menționate, iar cererea de constatare a clauzei mai sus menționate ca fiind abuzivă este imprescriptibilă, acțiunea în constatare fiind imprescriptibilă.
Pe fondul cauzei, instanța reține că această convenție de credit a părților, intră sub incidența legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, banca fiind comerciant, iar reclamanții împrumutați-consumatori.
Potrivit art. 4 alin.1 din legea 193/2000 se consideră abuzivă aceea clauză din contract care nu a fost negociată direct cu consumatorul dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol se consideră că o clauză este abuzivă dacă nu a fost negociată cu consumatorul și dacă este inclusă într-un contract de adeziune, cum ar fi contractul standard preformulat, dispozițiile alin.3 al art.4 din același act normativ stabilind că sarcina probei negocierii revine profesionistului, deci băncii.
Instanța constată că prevederea contractuală prevăzută de convenția de credit nr._/01.06.2007 de la art.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției, referitoare la comisionul de risc este abuzivă întrucât, pe de o parte, acest credit acordat reclamanților a fost garantat ipotecar, astfel că banca își putea acoperi eventualele riscuri cu această ipotecă, iar pe de altă parte, clauza nu este definită într-un limbaj ușor inteligibil pentru consumator, nu orice persoană putând înțelege motivația aplicării acestui comision fără o explicație a acestuia, încălcându-se astfel dispozițiile art. 4 alin.6 din legea 193/2000.
Potrivit art. 9 ind.3 alin.1 lit.e din O.G. 21/1992, pe parcursul derulării contractului se interzice perceperea de noi comisioane sau orice alte costuri ce nu au fost menționate în contract. Instanța constată că deși cuantumul sumei reținute cu titlu de comision de risc până în luna iunie 2010 este același cu cel al sumei reținute după această dată cu titlu de comision de administrare, acest comision de administrare nu exista la momentul încheierii contractului, astfel că după luna iunie 2010, perceperea acestui comision ar fi trebuit negociată și finalizată prin încheierea unui act adițional, doar în acest mod putând fi perceput în mod legal acest comision de administrare.
În considerarea celor mai sus expuse, instanța constată ca fiind abuzivă clauza prevăzută de convenția de credit nr._/01.06.2007 de la art.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției, referitoare la comisionul de risc transformat în comision de administrare, impunându-se restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și administrare.
Din răspunsul la interogatoriu al pârâtei, fila 67, rezultă că reclamanții au achitat suma de 3453,37 CHF cu titlu de comision de risc, iar comisionul de administrare achitat de reclamanți a fost de 1418,12 CHF. În consecință, ținând seama de principiul disponibilității, având în vedere că reclamanta a solicitat restituirea sumei 2950,44 de franci elvețieni, aferentă perioadei 26.06.2009 și până la momentul introducerii acțiunii, fila 32 a dosarului, instanța urmează să dispună restituirea acestei sume solicitate de reclamanți.
În privința cererii reclamanților de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, instanța reține că potrivit art. 43 cod comercial, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile, iar conform art. 2 din O.G. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Ca urmare, instanța urmează să oblige pârâta la plata către reclamanți și a dobânzii legale aferentă sumelor la care pârâta a fost obligată la plată.
Față de dispozițiile art. 6 din legea 193/2000, instanța urmează să dispună eliminarea din convenția de credit nr._/01.06.2007 a clauzei abuzive prevăzută de această convenție de credit la art.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției, referitoare la comisionul de risc transformat în comision de administrare.
În baza art. 274 cod procedură civilă, reținând culpa pârâtei, instanța urmează să oblige pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanței de la fila 82 a dosarului.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității și a prescripției dreptului de a mai invoca nulitatea art. 5 lit.a din contractul de credit, invocate de pârâtă.
Admite acțiunea formulată de reclamanții N. G. și N. D. I., ambii cu domiciliul ales la Cabinet av. U. I. cu sediul în F., . .,. împotriva pârâtei S.C. V. R. S.A. cu sediul în București, Șoseaua M. B. nr. 171-173 și S.C. V. R. S.A –Filiala F. cu sediul în F., .. 2, jud. B..
Constată ca fiind abuzivă clauza prevăzută de convenția de credit nr._/01.06.2007 de la art.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției, referitoare la comisionul de risc transformat în comision de administrare.
Obligă pârâtele să achite reclamanților suma de 2950,44 de franci elvețieni sau contravaloarea în lei, reprezentând contravaloarea comisionului de risc și administrare achitat începând cu data de 26.06.2009, dobânda legală aferentă acestor sume, precum și suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Dispune eliminarea din convenția de credit nr._/01.06.2007 a clauzei abuzive mai sus menționate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01. 2013.
Red. D.A.
22.02.2012
Dact.P.S.. 6 ex.
22.02.2012
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4152/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1856/2013. Judecătoria... → |
|---|
