Uzucapiune. Sentința nr. 2502/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 2502/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1338/226/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2502/2013

Ședința publică din 11.06.2013

JUDECĂTOR – M. C. Grațiela

GREFIER – P. A. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petenții C. I. și C. C., ambii cu domiciliul ales în mun. F., ., ., jud. B., având ca obiect uzucapiune necontencioasă.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenții asistați de avocat G. C. și martorii S. C. și N. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Au fost audiați martorii sub prestare de jurământ depozițiile acestora fiind consemnate în procese verbale se află depuse la dosar după citire și semnare.

Reprezentanta petentului depune la dosar documentația topografică copie sentința civilă nr. 2110/2013 pronunțată de Judecătoria F. și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată, iar în temeiul disp. art.150 cod pr. civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta petenților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenții C. I. și C. C., au solicitat, să se constate că au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietatea asupra imobilului situat în ., . cel înscris în CF_ M., nr. top 480, 480/1 - compus din casă, curte și grădină prin folosință publică pașnică și sub nume de proprietari, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin.1 din DL 115/1938; să se dispună intabularea în cartea funciară la numele petenților, a dreptului de proprietate dobândit cu titlu de uzucapiune.

În fapt a arătat că petenții folosesc imobilul de peste 45 de ani imobil situat în ., . și grădină imobil id. cu cel înscris în CF_ M., nr. top 480, 480/1.

Au exercitat o posesie utilă asupra imobilului posesie care a fost continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietari întreaga colectivitate recunoscându-le dreptul de proprietai ai imobilului. Pe proprietarii tabulari ai imobilului C. G. și C. N., nu-i cunoaște nimeni pe raza comunei, iar în urma demersurilor a aflat că acesta este decedat de peste 40 ani respectiv anul 1982 și anul 1975. Consideră că au folosit acest imobil de peste 20 de ani de la moartea proprietarilor tabulari.

În drept art. 130 rap. la art. 28 alin 1 din DL115/1938.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Din extrasul de CF_ M., nr. top 480, 480/1 provenită din conversia de pe hârtie a CF 778 I. aflat la fila 4 a dosarului rezultă că proprietari tabulari al imobilului compus din casă, curte și grădină în suprafață totală de 1994 m.p., sunt C. G. și C. N..

Așa cum s-a stabilit prin documentația tehnică topografică întocmită de ing. S. R., imobilul din localitatea I., nr. 257, . este folosit în prezent de petenții C. I. și C. C., care se identifică cu imobilul înscris în CF_ M., nr. top 480, 480/1 categoria de folosință casă și arabil în suprafața totală teren din măsurători de 1994 mp. și de 1657 mp suprafață rezultată din măsurători.

Din declarația martorului S. C., rezultă că cunoaște imobilul din litigiu satul I., este vecin cu acesta, imobil ce este folosit de petenți de aproximativ 30 de ani. Petenții au folosit în mod continuu, nu a venit nimeni să-i tulbure, lumea din . petenți ca proprietari.

Din declarația martorei N. M. rezultă că, cunoaște imobilul din I. nr. 257, acesta este folosit de petenții de aproximativ 40 de ani de când aceștia s-au căsătorit. Petenți au folosit în mod continuu, nu a venit nimeni să-i tulbure. Lumea din . petenții ca proprietari.

Din adeverința nr.438/2013 eliberată de . imobilul din litigiu situat în I., nr. 257, ., nu este afectat de prevederile Legii nr. 18/1991 și nu face parte din domeniul public sau privat al .> Potrivit disp. art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 cel care a posedat un imobil în condițiile legii timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în CF va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

Înscrierea acestui drept se face după îndeplinirea unei proceduri speciale prevăzută de art.130 din același act normativ, respectiv îndeplinirea unor formalități de publicitate a cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune constând în emiterea de către instanță, potrivit alin.2 al articolului menționat, a unei somații care se va afișa la judecătoriei, la Primăria comunei unde se află imobilul și care se va publica într-unul din ziarele mai răspândite.

Soluționarea cererii se face dacă în termen de o lună de la cea din urmă din aceste publicații nu au fost formulate opoziții din partea celor interesați.

În speță această procedură a fost îndeplinită, somația emisă de instanță prin încheiere fiind afișată la Judecătoria F. la data de 02.04.2013, la Primăria . de 05.04.2013 și publicată în ziar la data de 02.04.2013

Având în vedere că în speță cerințele art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 sunt îndeplinite întrucât petenții au posedat imobilul din litigiu o perioadă mai mare de 20 de ani de la decesul proprietarilor tabulari C. G. și C. N. conform adeverinței nr. 2037/2013 emisă de Primăria M. din care rezultă că potrivit actul de deces nr. 26/1982 este înregistrat decesul lui C. G. decedat la data de 13.10.1982 fil. 5 și C. N. decedat la data de 11.11.1937 conform actului de deces nr. 13/1937 fil. 6, iar potrivit declarațiilor martorilor S. C. și N. M. posesia acestora a fost o posesie utilă, precum și faptul că n-au fost formulate în cauză nici un fel de opoziții, instanța urmează să admită cererea și să constate că petenții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietatea asupra imobilul situat în .. 257, ., înscris în CF nr._ M., nr. top. 480, 480/1 provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.778 I..

Se va dispune conform art.17 din Decretul Lege nr.115/1938 intabularea în CF a dreptului de proprietate dobândit de petenți conform prezentei sentințe.

Pentru aceste motive

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenții C. I. și C. C., ambii cu domiciliul ales în mun. F., ., ., jud. B., având ca obiect uzucapiune necontencioasă și în consecință:

Constată că petenții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietatea asupra imobilul situat în .. 257, ., înscris în CF nr._ M., nr. top. 480, 480/1 provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.778 I. compus din casă, curte și grădină.

Dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate dobândit de petenți în condițiile mai sus arătate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2013

JUDECĂTOR, GREFIER

M. C. Grațiela P. A. M.

Red. MCG

Tehnored.PAM

20.06.2013 - 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 2502/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ