Cereri. Sentința nr. 1621/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1621/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 2071/227/2013

Dosar nr._ - înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1621

Ședința publică din 7 octombrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: C. I.

Grefier: P. V.

Pe rol, judecarea cererii de înlocuire sancțiune amendă cu muncă în folosul comunității formulate de petentul I. Județean de Poliție Suceava, în contradictoriu cu intimatul-contravenient B. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc reprezentantul petentului cât și intimatul-contravenient.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, instanța, conform art. 394 Cod pr. civilă, reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 12.06.2013 sub nr._ petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale privind pe contravenientul B. C., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

In motivarea cererii, organul constatator a arătat că la data de 08.06.2012 contravenientul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei prin procesul verbal de contraventie . nr._ încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Suceava, pe raza localității Hârtop, jud. Suceava.

Amenda în cuantum de 1.000 lei nu au fost achitate în termenul legal, motiv pentru care exemplarul nr. 1 ale actelor de constatare au fost trimise în debit la Primăria comunei Hârtop, unde a fost înregistrat debitul.

Unitatea fiscală a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, debitorul nu a achitat amenda stabilită de organele în drept și pentru care nu există posibilitatea executării silite, neavând venituri urmăribile, se solicită sesizarea instanței de judecată în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării debitorului la prestarea muncii în folosul comunității.

Pe cale de consecință, având în vedere cele prezentate, solicită admiterea sesizării.

La cerere au fost atașate înscrisuri (f.5-19 dosar).

Legal citat, contravenientul B. C. nu a formulat întâmpinare si nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la cererea petentului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Contravenientul B. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei prin procesul verbal de contraventie . nr._ încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Suceava, pe raza localității Hârtop, jud. Suceava.

Conform art. 39 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, procesele-verbale necontestate au fost comunicate în vederea executării amenzilor unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază locuiește contravenientul, respectiv Primăria comunei Hârtop, jud. Suceava, care a procedat la întocmirea referatului de anchetă socială (f.6 dosar).

Potrivit dispozițiilor art.9 alin. 3din O.G. nr. 2/2011,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenzile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Cum în speță, contravenientul nu a achitat amenda, dar nici nu realizează venituri și nu deține bunuri mobile și imobile în proprietate, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială (f.6 dosar) întocmit de Primăria comunei Hârtop instanța, constatând îndeplinite condițiile impuse de lege, va admite sesizarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite sesizarea pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității, formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava,cu sediul in mun. Suceava, jud. Suceava în contradictoriu cu intimatul-contravenient B. C., CNP_ – cu domiciliul in ., jud. Suceava.

Obligă contravenientul la prestarea a 80 ore de muncă în folosul comunității în favoarea comunității unde locuiește.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2013

P., Grefier,

Red.PM

Tehnored.PM

Ex.4

Data: 23.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1621/2013. Judecătoria FĂLTICENI