Cereri. Sentința nr. 1667/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1667/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 2558/227/2013

Dosar nr._

Alte cereri – înlocuire amendă

ROMANIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR._1667_

Ședința publică din 10.10.2013

Instanța constituită din:

Președinte: R. M.

Grefier: D. P.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă, formulată de petentul I. Județean de Jandarmi Suceava în contradictoriu cu intimatul P. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul art. 391 din O.G. nr. 2/2001.

Conform prevederilor art. 255 și art. 258 Noul Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În conformitate cu prev. art.394 alin.1 NCPC, instanța constată probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

I N S T A N T A

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ /31.05.2013 petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, a investit instanța cu soluționarea sesizării formulată în temeiul art. 9 alin.3 O.G. 2/2001 pentru înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată intimatei-contraveniente P. C., prin procesul verbal ..O. nr._ din data de 05. 11. 2010, încheiat de agenți constatatori din cadrul I.P.J. Suceava, cu prestarea unei activități în folosul comunității.

În fapt, petentul arată că la data de 05.11.2010, intimata-contravenientă P. C. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei prin procesul verbal ..O. nr._, pentru o faptă săvârșită pe raza mun.Fălticeni, jud. Suceava;

Întrucât debitoarea nu a achitat amenda în cuantum de 100 lei în termenul legal, actul de constatare a fost trimis în debit la Primăria comunei Baia, jud.Suceava, unde a fost înregistrat debitul.

Unitatea fiscală a constatat că, în conformitate cu prev. art.9 alin.3 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, debitorul nu a achitat amenda stabilită de organele în drept și pentru că nu există posibilitatea executării silite, neavând venituri urmăribile, a formulat prezenta cerere în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării debitorului la prestarea muncii în folosul comunității.

In dovedirea cererii, petentul depune la dosar înscrisuri.

În drept, au fost invocate disp.art.9 alin.3 din OG 2/2001cu modificările și completările ulterioare, prev. art.112 Cod procedură civilă, modificat și completat.

Legal citată, debitoarea P. C. nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ..O. nr._ din data de 05. 11. 2010, debitoarea P. C. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum total de 100 lei, pentru o faptă săvârșită pe raza mun.Fălticeni, jud. Suceava.

Procesul verbal de contravenție nu a fost atacat în termenul prev. de art. 31 din OG nr. 2/2001, astfel încât constituie titlu executoriu fără altă formalitate, potrivit art. 37 din același act normativ.

Intimata-contravenientă nu a achitat nici până acum amenda aplicată și nici nu are mijloace materiale să o achite.

Potrivit art. 9 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, se poate proceda la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 300 de ore.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 9 din OG nr. 2/2001, în sensul că debitorul nu a achitat amenda în termenul legal de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, așa cum rezultă și din adresa Primăriei comunei Baia, jud. Suceava (f. 7 dosar).

Prin urmare, va fi admisă sesizarea și se va înlocui sancțiunea amenzii aplicată debitorului cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 10 ore ce se va efectua în folosul comunei Baia, jud. Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea unei activități în folosul comunității,formulată de I. de Jandarmi județean Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, T. V.. nr. 7b, județul Suceava,în contradictoriu cu pârâta P. C., cu domiciliul în satul/., C.N.P._.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 100 lei aplicată contravenientei prin procesul verbal ..O. nr._ din data de 05. 11. 2010, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 10 de ore, pe care acesta urmează să le presteze la Primăria comunei Baia, județul Suceava.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2013.

Președinte, Grefier,

Red. R.M.

Tehnored. G.V. Ex. 4/ 08.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1667/2013. Judecătoria FĂLTICENI