Cereri. Sentința nr. 1793/2013. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1793/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 2729/227/2013
Dosar nr._ - înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1793
Ședința publică din 23 octombrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. I.
Grefier: P. V.
Pe rol, judecarea cererii de înlocuire sancțiune amendă cu muncă în folosul comunității formulate de petentul I. Județean de Poliție Suceava, în contradictoriu cu intimatul-contravenient B. (A.) V..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc reprezentantul petentului cât și intimatul-contravenient.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, instanța, conform art. 394 Cod pr. civilă, reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată că:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 16.08.2013 sub nr._ petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale privind pe contravenientul B. (A.) V., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
In motivarea cererii, organul constatator a arătat că la data de 06.09.2007 contravenientul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei prin procesul verbal de contraventie . nr._ încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Suceava, pe raza localității Fălticeni, jud. Suceava.
Amenda în cuantum de 200 lei nu au fost achitate în termenul legal, motiv pentru care exemplarul nr. 1 ale actelor de constatare au fost trimise în debit la Primăria comunei Hârtop, unde a fost înregistrat debitul.
Unitatea fiscală a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, debitorul nu a achitat amenda stabilită de organele în drept și pentru care nu există posibilitatea executării silite, neavând venituri urmăribile, se solicită sesizarea instanței de judecată în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării debitorului la prestarea muncii în folosul comunității.
Pe cale de consecință, având în vedere cele prezentate, solicită admiterea sesizării.
La cerere au fost atașate înscrisuri (f.7-23 dosar).
Legal citat, contravenientul B. (A.) V. nu a formulat întâmpinare si nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la cererea petentului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contravenientul B. (A.) V. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei prin procesul verbal de contraventie . nr._ încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Suceava, pe raza localității Fălticeni, jud. Suceava.
Instanța constată că, în conformitate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei,primul act de executare este înștiințarea de plată nr.164 din data de 18.10.2012 emisă de Primăria .> În condițiile în care amenda este o creanță bugetară pentru care termenul de prescripție este de 5 ani și, constatând că în interiorul acestui termen nu s-au efectuat acte de executare silită, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge cererea ca prescrisă.
Va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune .
Respinge ca prescrisă cererea de înlocuire sancțiune amendă cu muncă în folosul comunității formulate de petentul I. Județean de Poliție Suceava, în contradictoriu cu intimatul-contravenient B. (A.) C.V. (CNP_), cu domiciliul în satul/..
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2013.
P., Grefier,
Red.CI
Tehnored.PM
Ex.4
Data: 22.11.2013
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1823/2013. Judecătoria FĂLTICENI | Pretenţii. Sentința nr. 513/2013. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|