Cereri. Sentința nr. 1978/2013. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1978/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 2935/227/2013
Dosar nr._
- alte cereri -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
Sentința civilă nr. 1978
Ședința publică din 20 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte P. M.
Grefier B. I.
Pe rol se află judecarea sesizării formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, privind pe intimata-contravenientă D. E., pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul art. 94 alin. 4 și art. 107 Cod procedură civilă, raportat la art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, după care, considerând că proba cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată este admisibilă și poate duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează această probă.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte incidente de soluționat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului conform art. 238 Cod procedură civilă, astfel încât reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe si înregistrată sub nr._ din 3 septembrie 2013, petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale privind pe intimata-contravenienta D. E., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, organul constatator a arătat că la data de 19 februarie 2013 intimata-contravenientă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 200 lei prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de un agent constatator din cadrul Poliției orașului Dolhasca.
Întrucât amenda nu a fost achitată în termenul legal, exemplarul nr. 1 al actului de constatare a fost trimis în debit la Primăria orașului Dolhasca, unde a fost înregistrat.
Cum unitatea fiscală a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, debitoarea nu a achitat amenda stabilită de organele în drept și pentru care nu există posibilitatea executării silite, neavând venituri urmăribile, aceasta a solicitat sesizarea instanței de judecată în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării debitoarei la prestarea muncii în folosul comunității.
Pe cale de consecință, având în vedere cele prezentate, dar și Decizia nr. 1354 din 10 decembrie 2008 a Curții Constituționale, precum și Decizia nr. 7 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 20 septembrie 2010, solicită admiterea sesizării.
La cerere au fost atașate înscrisuri (filele 5-11 dosar).
Legal citată, intimata-contravenientă nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare conform prevederilor art. 201 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 19 februarie 2013 încheiat de Poliția orașului Dolhasca, D. E. a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 republicată, cu amendă în cuantum de 200 lei.
Conform art. 39 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal necontestat a fost comunicat în vederea executării amenzii unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază locuiește contravenienta, respectiv orașul Dolhasca, jud. Suceava, care a procedat la emiterea titlului executoriu și somației comunicate contravenientei (filele 9 și 10).
Potrivit dispozițiilor art.9 alin. 3din O.G. nr. 2/2011,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Cum în speță, contravenienta nu a achitat amenda, dar nici nu realizează venituri și nu deține bunuri mobile și imobile în proprietate, instanța, constatând îndeplinite condițiile impuse de lege, va admite sesizarea și în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 200 lei aplicată contravenientei D. E., prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 19 februarie 2013 emis de Poliția orașului Dolhasca, cu obligarea de a presta 20 ore de muncă în folosul comunității în localitatea de domiciliu, oraș Dolhasca, jud. Suceava.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 9, jud. Suceava, privind intimata-contravenientă D. E., domiciliată în satul Siliștea Nouă, oraș Dolhasca, jud. Suceava.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 200 lei aplicată contravenientei D. E., prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 19 februarie 2013 emis de Poliția orașului Dolhasca, cu obligarea de a presta 20 ore de muncă în folosul comunității în localitatea de domiciliu, oraș Dolhasca, jud. Suceava.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
P. M. B. I.
Red: P.M.
Tehnored: B.I.
4 ex/22.11.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Cereri. Sentința nr. 1157/2013. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|