Pretenţii. Sentința nr. 1174/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1174/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1062/227/2013

Dosar nr._ pretentii

ROMANIA

JUDECATORIA FALTICENI

Sentinta civilă nr. 1174

Sedinta publică din 25 iunie 2013

Instanta constituită din:

P.; R. M.

Grefier: P. D.

Pe rol, judecarea cererii în pretentii formulată de reclamanta . România SA Tîrgu M. în contradictoriu cu pârâta . Fălticeni.

La apelul nominal făcut în sedintă publică lipsesc părtile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza,după care, considerând că proba cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată este admisibilă, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează această probă.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte incidente de soluționat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului conform art. 238 Cod procedură civilă, astfel încât reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

I N S T A N T A

Asupra cauzei de fată constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instante si înregistrată sub nr._ /2.04.2013, reclamanta E.ON E. ROMANIA S.A Tg. M., a solicitat obligarea pârâtei . din mun. Fălticeni, la plata sumei de 3280,79 lei reprezentând:

- suma de 2828,66 lei contravaloare gaze naturale aferente facturilor fiscale emise în perioada 18.02._12,

- suma de 462,13 lei reprezentând penalităti de întârziere calculate conform clauzelor contractuale până la data de 30.04.2012, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 277 lei reprezentând contravaloare taxă de timbru si timbru judiciar.

În motivare, reclamanta a arătat că, debitoarea este beneficiara unui consum de gaze naturale potrivit contractului de furnizare a gazelor naturale.

În calitate de furnizor, reclamanta a livrat consumatoarei gaze naturale, iar aceasta avea obligația de a plăti, la termenele precizate in facturi, contravaloarea cantitatii de gaze naturale consumata.

In baza raporturilor contractuale, a furnizat paratei gaze naturale și a emis spre încasare facturi reprezentând contravaloare gaze naturale, penalităti și servicii deconectare, conform situației anexa, facturi care nu au fost achitate pana in prezent.

Invocă disp. art. 969 Cod civil, potrivit căruia, contractul încheiat cu respectarea dispozițiilor legale are forța obligatorie intre părți, potrivit principiului pacta sunt servanda, acestea fiind ținute sa-si exercite drepturile, respectiv sa-si îndeplinească obligațiile întocmai cum au fost prevăzute în contract, iar potrivit art. 970 cod civil convențiile trebuie executate cu buna credință.

Mai arată reclamanta că între parți nu a intervenit nici o clauza de natură a modifica sau stinge drepturile si obligațiile părților, dar nici pana la aceasta data debitorul nu si-a onorat obligațiile.

In ceea ce privește penalitățile de întârziere, arată că în Contractul Cadru de furnizare a gazelor naturale la consumatori se prevede clar ca factura de gaze naturale trebuie achitata in termen de 15 zile de la data emiterii iar neachitarea facturii in termen de 30 zile de la data scadentei atrage perceperea unei cote a majorărilor de întârziere calculate asupra valorii neachitate, egala cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16 zi calendaristica de la data emiterii facturii si pana la achitarea integrala a acesteia, inclusiv ziua plății.

Indică disp. art. 120 alin 7 din Codul de procedura fiscala care prevede ca nivelul majorării de întârziere, pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, este de 0,10%, 0,05 % si 0,04 % pentru fiecare zi de întârziere, procent aplicat si de societatea reclamantă pentru calculul penalităților, cum rezulta din centralizatorul de calcul a penalităților.

Mai menționează reclamanta că, penalitatile de intarziere au fost calculate conform contractului, de la data la care obligatiile de plata au devenit exigibile, cu respectarea procentului de 0,10%, 0,05 % si 0,04 % prevazut de art. 120 alin 7 Cod procedură fiscala, fiind respectate intru totul si prevederile art. 43 Cod comercial, precum si ale art. 1066 si urmatoarele Cod civil.

Caracterul cert al creantei rezultă din contractul de furnizare energie electrică care a fost expres acceptat de debitor prin semnarea acestuia si din facturile emise în baza contractului, facturi care au fost însușite de debitor prin faptul necontestării acestora în termenul legal.

Invocă si disp.art.1560 din noul cod de procedură civilă care prevăd expres dreptul creditorului la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat prin neexecutarea obligatiei, precum si prevederile art.1489din noul cod proc.civilă care prevăd că dobânda este cea convenită de părti.

Reclamanta arată că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabila, dar fără rezultat.

In temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civila reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Acțiunea a fost legal taxată si timbrată corespunzător.

In dovedire a anexat la dosar înscrisuri, in copie: contractul de furnizare a gazelor naturale; facturile de gaze naturale, penalități si servicii; lista facturilor neplătite.

I-a fost înaintată cererea de chemare în judecată societătii pârâte initial pe adresa indicată în cererea de chemare în judecată respectiv Fălticeni . jud.Suceava, apoi la adresa nou indicată de reclamantă (potrivit adresei de furnizare informatii din cadrul Oficiului national al registrului Comertului fila 45-46 dosar) din Fălticeni . nr. 31 jud.Suceava, depusă la cutia poștală a sediului nou indicat.

Legal citată, pârâta nu și-a delegat reprezentant în instanță si nici nu a depus la dosar întâmpinare pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la acțiunea reclamantei.

Examinând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

Raporturile dintre părțile prezentei cauze au ca temei prevederile contractuale înserate în contractul de furnizare a gazelor naturale către consumatorii noncasnici nr. 15-3273/01.04.2005 (filele 12-19).Contractul este însușit de ambele părți prin semnarea acestuia.

În Contractul Cadru de furnizare a gazelor naturale la consumatori se prevede clar ca factura de gaze naturale trebuie achitata in termen de 15 zile de la data emiterii iar neachitarea facturii in termen de 30 zile de la data scadentei atrage perceperea unei cote a majorărilor de întârziere calculate asupra valorii neachitate, egala cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16 zi calendaristica de la data emiterii facturii si pana la achitarea integrala a acesteia, inclusiv ziua plății.

Prin facturile fiscale depuse de reclamantă în susținerea pretențiilor sale, aflate la dosarul cauzei, aceasta dovedește furnizarea către pârâtă a gazelor naturale si valoarea penalităților.

Costul facturilor anexate la dosar cuprinde atât contravaloarea gazelor naturale furnizate pârâtei cât și serviciile prestate acesteia.

Întrucât pârâta nu a răspuns invitației de conciliere adresate de societatea reclamantă și nu s-a prezentat nici în instanță pentru a-și face apărări, deși a fost legal citată, instanța constată ca fiind dovedite pretențiile reclamantei decurgând din facturile fiscale anexate la dosar.

Potrivit art.969 alin 1 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele trebuiesc executate cu bună-credință și, potrivit art.970 alin 2 Cod civil, părțile au obligația executării nu numai a prevederilor expres stipulate în conținutul contractului, dar și a tuturor urmărilor pe care echitatea, obiceiul sau legea le dau obligației după natura sa.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamanta a sumei totale de 3280,79 lei reprezentând contravaloarea gazelor naturale, a penalităților ..

În temeiul art.451 alin 1 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligat la plata către reclamantă și a sumei de 277 lei reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE

Admite acțiunea civilă în pretentii formulată de reclamanta . România SA Tîrgu M. . jud.M. – cu sediul procedural ales în mun. Suceava, ., nr. 24, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta . Fălticeni – cu sediul în mun. Fălticeni, . nr.31 jud. Suceava.

Obligă pârâta la plata sumei de 3280,79 lei din care: contravaloare gaze naturale –suma de 2818,66 lei, contravaloare penalități –suma de 462,13 lei precum si suma de 277 lei reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la sediul Judecătoriei Fălticeni, serviciul arhivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 iunie 2013.

P., Grefier,

Pt. judecător plecat în CO

semnează înlocuitorul presedintelui instantei

Red.BV

Tehn.PD/4ex/

Data: 23.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1174/2013. Judecătoria FĂLTICENI