Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 573/2013. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 573/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 3618/227/2012
Dosar nr._
- hotărâre care să țină loc de act autentic -
ROMANIA
JUDECATORIA FALTICENI
Sentinta civilă nr. 573
Ședința publică din data de 07.03.2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. E. G.
Grefier: P. M.
La ordine, pronuntarea cauzei civile având ca obiect constatarea vânzării formulată de reclamantii V. G. si M. P. în contradictoriu cu pârâtul D. P. si intimații: D. D., A. E. si D. A..
Concluziile dezbaterilor în fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea ședintei de judecată din data de 11.02.2013 care face parte integrantă din prezenta si când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 18.02.2013, 25.02.2013, 04.03.2013, apoi pentru astăzi, 07.03.2013.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea adresată judecătoriei Fălticeni si inregistrată la data de 19.11.2012 sub nr._, reclamantii V. G. si M. P. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. P. si intimații: D. D., A. E. si D. A., ca prin hotărârea ce se va pronunța, în urma probelor pe care le vor face, să se constate vânzarea-cumpărarea sub conditie rezolutorie intervenită între reclamanti – în calitate de cumpărători si pârâtul D. P. în calitate de vânzător.
In motivarea acțiuni reclamantii au arătat că printr-un act sub semnătură privată intitulat „act de dare în plată”, pârâtul le-a vandut suprafata de 1.250 mp. teren agricol situat în intravilanul comunei Preutesti, la locul numit „B.” între vecini: Vasilas A., Badalache A., B. E., G. P., drum, iar hotărârea să țină loc de act de vanzare-cumpărare în formă autentică.
Susține că actiunea a fost promovată în contadictoriu cu intimatii D. D., A. E. si D. A., motivat de faptul că pârâtul face dovada proprietății în indiviziune, iar intre coindivizari a intervenit un partaj voluntar, fiecare a primit suprafata cuvenită, neexistand neînțelegeri intre ei.
Solicită admiterea acțiuni asa cum a fost formulată, cu precizarea că translația dreptului de proprietate s-a făcut iar paratul a primit suma stabilită ca pret.
In drept a invocat disp. art. 1669 Cod civil.
In dovedire a depus la dosar actul sub semnătură privată si înscrisuri (f.6-12; 22-23;33 dosar).
Acțiunea a fost legal taxată si timbrată corespunzător (f.25 si 34 dosar).
Legal citat, paratul D. P. s-a prezentat in instantă la termenul de judecată din data de 11.01.2013 si a recunoscut că a înstrăinat reclamantilor suprafața de teren în litigiu.
Intimații D. D., A. E. desi legal citati nu s-au prezentat in instantă si nici nu au depus la dosar intampinare, asa cum prevăd disp. art. 118 cod pr. civilă, pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la acțiunea reclamanților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată întemeiată acțiunea reclamantilor, pe următoarele considerente:
La data de 15.08.2010 între părți a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat „Act de dare în plată” (f. 6), prin care paratul D. P., în calitate de promitent - vânzător a înstrăinat reclamantilor dreptul de proprietate asupra suprafetei de de 1.250 mp. teren agricol situat în intravilanul comunei Preutesti, la locul numit „B.” între vecini: Vasilas A., Badalache A., B. E., G. P., drum, pentru care a achitat integral prețul de 500 lei la data încheierii antecontractului.
Reclamanții au intrat în stăpânirea imobilului în litigiu după încheierea antecontractului de vânzare – cumpărare.
Terenul ce a făcut obiectul conventiei de vânzare-cumpărare este proprietatea pârâtului, conform titlului de proprietate nr. 1406/10.X.1995 (fila 7 dosar).
Art. 1669 din Noul cod civil prevede că atunci când părțile au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare, refuză nejustificat să încheie actul promis, cealaltă parte cere pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Dată fiind situatia de fapt retinută mai sus din care rezultă că antecontractul de vanzare cumpărare îndeplineste cerințele generale de validitate a actelor juridice prevăzute de art. 948 Cod civil, iar bunul a cărui vânzare a fost posibilă se află în patrimoniul vânzătorilor promitenti si având în vedere si faptul că părtile au executat clauzele anticipatorii ale conventiei (predarea bunurilor si plata prețului), instanța în conformitate cu textul de lege mai sus mentionat va admite actiunea si va pronunta o hotărâre care să tină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea având ca obiect constatarea vânzării formulată de reclamantii V. G. si M. P. – ambii cu domiciliul in ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul D. P. - cu domiciliul in . si intimații: D. D. – cu dom. în mun. Fălticeni, Aleea Trandafirilor, .,., A. E. - cu domciliul in . si D. A. – cu dom. în satul Basarabi, ..
Constată că între reclamanti în calitate de cumpărători si pârâtul D. P. vânzător, a intervenit vanzarea-cumpărarea suprafetei de 1.250 mp. teren extravilan la locul „B.” pe raza localității Basarabi, ..
Prezenta ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.03.2013.
P., Grefier,
Red.DEG/tehnored.PM//ex.8/Data: 15.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 950/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|