Obligaţie de a face. Sentința nr. 226/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 226/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 3859/227/2012

Dosar nr._

- obligația de a face -

RO M Â N I A

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentința civilă nr. 226

Ședința publică din 29 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

Președinte P. M.

Grefier B. I.

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect obligația de a face, privind reclamantul B. D. C., în contradictoriu cu pârâtul V. V..

La apelul nominal făcut în ședință se prezintă avocat A. E. pentru reclamant, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 18 dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,

În conformitate cu prevederile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența în soluționarea cauzei.

Reprezentanta convențională a reclamantului arată că nu are de invocat excepții cu privire la competența instanței.

În temeiul art. 1 pct. 1 și art. 5 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, după care, pune în discuție, din oficiu, excepția de netimbrare a acțiunii.

Avocat A. E. pentru reclamant depune la dosar un proces-verbal de mediere și arată că este de acord cu această excepție.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 5 decembrie 2012, reclamantul B. D. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul V. V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 1000 euro pentru mobilierul de bucătărie pe care i l-a vândut acestuia și la plata daunelor cominatorii de 50 lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii defintive a sentinței și până la efectuarea plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, arată că la data de 10 aprilie 2012 a vândut pârâtului mobila de bucătărie prevăzută cu aparatura, constând în cuptor electric, plită electrică, hotă, și corpuri înserată în mobilă. Mobila de bucătărie împreună cu toate aceste piese a vândut-o pârâtului pentru suma de 1000 euro, în baza unui act de mână intitulat “contract”, cu obligația ca această sumă să fie achitată până la data de 15 octombrie 2012. La încheierea contractului și predarea mobilei a fost de față și martorul J. G..

Întrucât pârâtul nu i-a mai achitat suma datorată, a fost nevoit să promoveze prezenta cerere.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 82-112 Cod procedură civilă, art. 1522 și următoarele, art. 1528 și următoarele Cod civil.

În dovedire, a anexat înscrisuri.

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță, însă la dosar a fost depus un proces-verbal de mediere încheiat la data de 3 ianuarie 2013, în care se menționează că reclamantul a primit de la pârât suma de 1000 euro.

La termenul de astăzi, instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția de netimbrare a acțiunii.

Reprezentanta convențională a reclamantului a arătat că este de acord cu aceasta, întrucât părțile au stins litigiul pe cale amiabilă.

Examinând această excepție, instanța o constată întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin rezoluție, la primirea cererii de chemare în judecată, instanța a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 371 lei și a timbrului judiciar în valoare de 3 lei, dispoziție comunicată acestuia prin citația emisă pentru acest termen de judecată (fila 16).

Reclamantul nu a adus la îndeplinire această obligație.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.(3) din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Potrivit art. 9 alin.2 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, aceste dispoziții se aplică și în materia timbrului judiciar.

Având în vedere elementele mai sus amintite, văzând și dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța urmează să anuleze cererea ca netimbrată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca netimbrată cererea având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamantul B. D. C., domiciliat în mun. Fălticeni, .. 18 A, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul V. V., domiciliat în ..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2013.

Președinte, Grefier,

P. MariaBălău I.

Red: P.M.

Tehnored: B.I.

4 ex/11.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 226/2013. Judecătoria FĂLTICENI