Plângere contravenţională. Sentința nr. 2046/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 2046/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 2888/314/2013

Dosar nr._

-anulare proces verbal de contravenție-

ROMANIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2046

Ședința publică din 25.11. 2013

Instanța constituită din:

Președinte: R. M.

Grefier: D. P.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect anulare proces verbal de contravenție formulată de petentul P. I., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE SUCEAVA..

Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.11. 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra plângerii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 27.03.2013, sub numărul de dosar_, petentul P. I. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 14.03.2013 de intimatul I. Județean de Poliție Suceava, solicitând anularea procesului verbal mai sus menționat, exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale și restituirea produselor confiscate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petentul a arătat că la data de 14.03.2013, orele 15,00, în timp ce se deplasa cu autovehiculul proprietate personală, înmatriculată sub nr._, pe ruta Suceava – Lespezi jud. Iași, pe raza or. Dolhasca a fost oprit de un echipaj de Poliție care a dispus efectuarea unui control asupra mărfurilor transportate. Față de cantitatea de produse găsite fără acte de proveniență, a arătat agentului constatator faptul că împreună cu tatăl socru – C. M. și fratele – Palate I., au achiziționat acele produse pentru consum personal din bazarul Suceava, vânzători fiind cetățeni de origine ucrainiană, fapt consemnat în cuprinsul procesului verbal la rubrica „obiecțiuni”, precum și în cuprinsul declarației date de contestator în fața agentului constatator.

În drept, petentul a invocat dispozițiile incidente din Legea nr. 12/1990, raportat la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 14.03.2013 (fila 5) și copie C.I. P. I. și B.I. C. M. (f. 6).

Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție.

De asemenea, prin întâmpinare intimatul a invocat în temeiul art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, întrucât fapta contravențională a fost săvârșită pe DJ 208 în zona orașului Dolhasca, jud. Suceava.

În motivare, intimatul a arătat că la data de 14.03.2013, orele 15,00 P. I. a transportat cu autoutilitara, cu nr. de înmatriculare_, mărfuri alimentare pentru . cu sediul în ., pe D.J. 208, pe raza orașului Dolhasca, județul Suceava, având și cantitatea de 160 kg. Zahăr și 30 kg făină de porumb fără documente de proveniență.

În temeiul art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va soluționa, cu prioritate față de fondul cauzei, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, întrucât în caz de admitere a acestei excepții, cercetarea în fond a pricinii ar fi de prisos.

Analizând excepția necompetenței teritoriale, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

De asemenea, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită contravenția.

Aceste dispoziții au caracter de normă imperativă de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga prin voința lor, competența teritorială fiind exclusivă în materie contravențională, după cum rezultă din interpretarea art.32 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 126 și art. 130 din Codul de procedură civilă.

În raport de textele legale mai sus arătate, instanța constată faptul că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 14.03.2013 întocmit de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, petentul P. I. a fost sancționat cu 1500 lei întrucât, la data de 14.03.2013, orele 15,00 a transportat cu autoutilitara, cu nr. de înmatriculare_, mărfuri alimentare pentru . cu sediul în ., pe D.J. 208, pe raza orașului Dolhasca, județul Suceava, având și cantitatea de 160 kg. Zahăr și 30 kg făină de porumb fără documente de proveniență.

Astfel, instanța reține că prezumtiva contravenție a fost constatată pe raza orașului Dolhasca, fapt ce atrage competența de soluționare a plângerii contravenționale a Judecătoriei Fălticeni, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la prevederile H.G. nr. 337 din 09.06.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, Judecătoria Suceava nefiind competentă să judece prezenta cauză.

Față de aceste considerente, în temeiul art.132 din codul de procedură civilă și a art.32 din O.G. nr. 2/2001, instanța, prin sentința civilă nr. 4370 din 04.09.2013, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava invocată de către intimat prin întâmpinare, și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

La această instanță, cauza a fost înregistrată sub nr._ din 18.09.2013 și părțile au fost legal citate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 14.03.2013 întocmit de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, petentul P. I. a fost sancționat cu 1500 lei întrucât, la data de 14.03.2013, orele 15,00 a transportat cu autoutilitara, cu nr. de înmatriculare_, mărfuri alimentare pentru . cu sediul în ., pe D.J. 208, pe raza orașului Dolhasca, județul Suceava, având și cantitatea de 160 kg. Zahăr și 30 kg făină de porumb fără documente de proveniență.

Analizând cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 14.03.2013 sub aspectul legalității sale conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate absolută care să poată fi invocate de instanță din oficiu.

Procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, făcând dovada asupra stării de fapt reținută prin procesul-verbal, până la proba contrară, iar petentul nu a răsturnat această situație de fapt.

Având în vedere că procesul verbal contestat cuprinde o situație de fapt constatată direct și personal de un agent de poliție, organ al statului învestit cu putere publică (a cărui activitate se desfășoară sub semnul unei prezumții relative de legalitate), instanța apreciază că sub aspectul temeiniciei, acest act se bucură de o prezumție relativă, și nu una absolută, care ar contraveni dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție.

Așadar, pentru a proteja individul de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucât, în opinia instanței, nu se poate porni de la prezumția că acestea își desfășoară activitatea cu încălcarea legii), această prezumție relativă dă posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poată să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator.

Această interpretare este în spiritul celor statuate de Curtea Europeană, care, în cauza Ozturk c. Germaniei a arătat că numai în situația în care judecătorul ar aplica în mod automat prezumția irefragrabilă de responsabilitate, și nu ar aprecia în mod liber asupra cauzei, prezumția de nevinovăție ar fi golită de însăși substanța sa (par. 28).

În cauza de față, aspectele reținute de agentul constatator în sarcina petentului, au fost confirmate de înscrisurile anexate la dosar, respectiv: procesul verbal de contravenție contestat, procesul verbal de control al autovehiculului, declarația petentului, factura .._/14.03.2013 cu o valoare de 1.090,0 lei emisă de Selgros Suceava pe numele petentului; factura .._/14.03.2013 cu o valoare de 56,20 lei emisă de Selgros Suceava pe numele petentului;factura .._/14.03.2013 emisă de Selgros Suceava pe magazinul mixt Suvenir SRL; factura nr._ emisă de Metro Suceava la 14.03.2013 pe magazinul mixt Suvenir SRL, cu o valoare de 510,61 lei.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar de intimat, rezultă că cele reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, corespund realității, petentul a transportat cu autoutilitara, cu nr. de înmatriculare_, mărfuri alimentare pentru . cu sediul în ., pe D.J. 208, pe raza orașului Dolhasca, județul Suceava, având și cantitatea de 160 kg. Zahăr și 30 kg făină de porumb fără documente de proveniență.

Prin urmare, instanța reține plângerea petentului ca nefondată și urmează a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul P. I., domiciliat în .. Iași, în contradictoriu cu intimata I.P.J. Suceava, jud. Suceva.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 25.11.2013.

Președinte, Grefier,

Red. R.M. Tehnored. GV. Ex.4/ 19.12. 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2046/2013. Judecătoria FĂLTICENI